Doina-Maria Constantin

Stele vechi

Oriunde mi-ai purta iubirea,
nimic nu poate-a mă lega de-acest Pământ
în afară de obișnuința sau făgăduirea
unui orizont ce ne duce departe, râzând,
făcându-ne să ne pierdem în iluziile unui cer
ce continuă să cadă în spațiile sale surâzând,
ca ramurile puternice, albe de acer.
Suntem încă aici...
Întinși pe această plajă încercând
imensitatea albastră să întrevedem,
acel ceva din care facem parte vrând-nevrând
în timp ce vântul târăște valurile mării gemând.
Inutile sunt cuvintele...
În ochi doar ne privim continuând
să simțim toate aceste stele vechi
ca fiind propriile noastre poteci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Doina-Maria Constantin

Gânduri și timp

Cad grele pleoapele către pământ
și gândurile se-nalță spre cer...
Aleargă dezlănțuite făcând legământ,
pe moment se opresc plutind desuet,
ochi în ochi cu-nțeles se privesc
apoi din nou în galop se pornesc...
Timpul nu se naște, nu moare
se-ascunde sub al nostru cer,
e doar o schimbare constantă,
vieți și iubiri ne fură zbicer.
Nimeni și nimic nu l-a sufocat
vârsta-i nu se cunoste, deși ades invocat
mereu a existat și-așa va fi mereu
căci el este nimic, nimic de colorat
cu ale noastre vieți și existențe de brocat.
Timpul e-n noi și noi suntem timp
totul e timp fără de timp...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Trepte spre desăvârșire

Ploaie de pietre și bolovani
asaltează corpuri epuizate
ce se închină voinței cu ochi roscovani
mai presus de tot si de toate...
Se cere cucerit soarele unde anii sunt orfani
și vârful inexistent, mult prea departe...
Teama poticnește respirația,
vântul clatină ramurile copacilor
și sufletul rămâne uimit, când în sfârșit,
atingerea vârfului avertizează grația
frumuseții bulgărelui de pământ
in cuptoarele iubirii rumenit.
Maiestuos se ivesc, fără false aparențe,
frumuseți încă nevăzute,
de nepretuit, nascute din divine esențe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Revenirea

După ce ai călătorit departe, foarte departe,
prin atâtea locuri de basm,
te vei întoarce pe pământul anilor tăi,
acum, întâmplare sau nu, ai venit
în anul acestui gând, în anul acestei toamne,
aplecat sub cerul dorințelor - de ce eu, nu știu?! -
asemeni mărului
cu ramurile încărcate de fructe,
aplecate până-n pământ,
pe pământul anilor tăi.

Nu știu încă cine ești,
prin ochii tai îți citesc povestea purtată
și rătăcită prin vieți,
cu sufletul simt ceea ce porți cu tine,
de departe, de foarte departe,
din edenul pierdut, din viață și suferință,
din zbuciumul și pribegiile tale, din moarte.

Sub mărul cu ramurile încărcate de fructe,
aplecate până-n pământ,
pe pământul anilor tăi,
îți ascult firesc, atât de firesc,
suferința,
iubirea și gândurile,
misterul vieții
pe acest drum de început...

Sub umbra binecuvântată a mărului,
tu și eu pe pământul acesta
al anilor făgăduinței!
Ceva ce nu există și nu putea să existe,
o melodie nedeslușită auzi,
auzi și cauți
- o știi sau nu o știi? -
un început,
un început de poveste
scrisă prin cuvintele inimilor noastre!

Undeva, o rădăcină ne ține,
știi doar că iubirea o simțim sau nu o simțim...

poezie de din Dincolo de luntrea visului (24 octombrie 2011)
Adăugat de Irina Lucia MihalcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie

Atunci când Iubirea vă va fi limpezit vederea, atunci nu veți socoti nimic ca fiind nevrednic de iubirea voastră. Doar un ochi despuiat de iubire, doar un ochi vinovat se îndeletnicește mereu să găsească greșeală. Orice greșeli află, sunt doar propriile sale greșeli.

în Cartea lui Mirdad
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Tiugan

Cheie pentru o zi de ianuarie

peste măsură de colorat visul
cu gust de femeie râzătoare roșie în obraz
dă târcoale unui cer proptit în pereții albi ai odăii
în afară
oprit la vechiul pervaz
ca o predare în fața unui destin
gerul înțepenește ramurile ude
și toate continuă a fi departe de ușă
(oare vor da renunțările cândva roade?)
deodată se luminează deasupra mâinilor
ba da încă da
toate acestea nu se petrec în imaginație
aș scrie acum pe zăpadă
o pagină ce arde

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În afară de iarbă, nimic nu crește

În afară de iarbă, nimic nu crește.
Nimic nu atrage privirea, cu excepția unei pietre funerare
și a ceea ce aceasta conține și protejează.
Aici, departe de țărm,
departe de locul unde apa
restituie adesea
metale ruginite, lemne mucegăite,
leșul unui delfin sau al unei țestoase.
Vântul nu suflă cu putere
pentru a ne duce departe, așa cum a promis atunci.

Minutele care trec devin ore,
însă niciodată zile, devin nopți
care niciodată nu acceptă să fie ani,
veacuri în care cineva moare,
iar altcineva, care nu știe asta, scoate-un căscat.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Fără ecou

Cuvintele mele nu te dor,
Alunecă pe langa tine
Ca umbrele nopții,
Ca valurile reci
Ale unui râu de munte.

Cuvintele mele
Sunt stele căzătoare
Pe cerul întunecat
Al sufletului tău
Care n-aude, nu vede.

Oare ce pot sa-ti scriu
Sa-ti apleci privirea
Asupra versului meu,
Care incearca
Cu gingasia unui arcus
De vioara
Sa-ti atinga inima?

Nu voi reusi niciodată.
Te vezi în oglinda doar pe tine
Semizeu......
Amăgit de o lume trecatoare
Unde nici macar iubirea
Nu e veșnica
Iar vorbele-s purtate
În ramuri de vant
Fără ecou.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Gol și lumină

De invizibile răni am inima sfâșiată
În jur totu-i gol, eu sunt îndurerată.
Un văl albastru ochii-mi acoperă,
e culoarea privirii tale care mă-mpiedică
să ved mai departe, ca odinioară, angelică.
Dar eu rămân, rămân aici,
revăd cu ochii minții mici
imagini clare ce le-ador,
tu lângă șoldu-mi mirador
orgolios mergând alături,
cu ochi senini dându-mi săruturi.
Eu înalțând a mea privire,
profilu-ți deseman râzând
umplându-mi inima de bucurie
și clipe albe puse la păstrare
precum furnica pune mâncărică în ponoare.
Dar golu'acum e dens și-ntunecat,
e rece frica ce-mi cuprinde trupul,
suflare n-am și viața parcă a plecat,
cu jale și amar modelez lutul...
Dar ce e, ce se- întâmplă?
Un glas coboară în galop pe-o rază de lumină,
șoptind duios și totuși ferm precum o girodină;
"Trezește-te, nevoie e tine mai mult ca oricând,
doi ochi albaștri te așteaptă râzând,
cheamă iubirea din care-ai făcut o cunună
căci viața va merge încă departe, până la lună.
Dansând, suspinând, râzând cu gândul fecund,
parfum de speranțe și-mpliniri respirând,
cu ochii albaștri plini de lumină,
voi doi și-Universul mereu mână-n mână".

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vântul pe deal

Nimeni nu poate să-mi spună bine
Nimeni nu știe la noi
Vântul acesta de unde vine
Și-unde se duce apoi.

Vine în zbor din depărtare
Și bate iute de tot
Pot să alerg oricât de tare
Să îl ajung n-am să pot.

Dar dacă sfoara eu aș lăsa
Ce zmeul mi-l ține departe
Vântul l-ar lua și l-ar purta
Timp de o zi și o noapte.

Însă oriunde îl va purta
Îl voi găsi negreșit
Și-atunci voi ști în sinea mea
Că vântul acolo-i oprit.

Și aș putea să dau de știre
Unde se duce-acest vânt
Dar unde începe-a lui rătăcire
Noi nu putem ști pe pământ.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Roma nu-i doar o cetate

O, Doamne atotputernic,
Cât ești de bun și milostiv!
Timpul ai oprit în ornic,
Eu să-l privesc admirativ.

Roma nu-i doar o cetate
E casa ta de pe Pământ,
Intrai azi cu pietate,
Făcui cu Cerul legământ.

M-ai primit în Colosseum
Tapetat cu-nțelepciune,
Simt că intru în delirium
Îți cer Doamne iertăciune.

Rădăcini sunt pe Columna
Adusă-n piață de Traian,
Demnitatea e cununa
Dacilor din gàolian.

Fontana di Trevi este
Poezie și-ncântare,
Frumusețea trece peste
Orice fel de nuanțare.

Doamne ai adus tablouri
În biserici, edificii
Caravagio-i și alături
Albul din laptele stâncii.

Vechi de mii de ani sub soare
Sau sub stele căzătoare
Statui albe sunt cursoare
De la cer și pân' la mare.

Plâng fântâni, spală păcate,
Cânta pietrele din piețe,
Sunt aici dar și departe
Dau istoriei binețe.

Roma nu-i doar o cetate
E poveste și e vie
Poezie-i făr' de moarte
E a noastră abație.

Prin oameni Doamne ai lucrat
Și veșnicia-i desenat
Îți mulțumesc neîncetat
Căci bucurie Tu mi-ai dat!

Roma nu-i doar o cetate
E grădina cu amintiri
Fără timp, fără etate
Coroană de marturisiri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În memoria lui David Archer

Cuvintele sunt întotdeauna
la fel de ciudate și de moarte ca
acele fragmente și rămășițe
aruncate de valuri pe țărm:
Stau în ceața mării
privind în jos la cuvintele albe
și la bucățelele de lemn purtând amprenta sării,
întrebâdu-mă mirat le ce folosesc.
Cred că ele n-au niciodată
intenția să fie
ceea ce noi, când încercăm a vorbi,
ne gândim c-ar fi:
nu ne pot purta
deasupra spumei vorbelor,
aripi atașate la picioarele ologilor
pentru a-i ridica din noroaie.

Le chem deasupra mării
pentru toate reflecțiile mele
(ele par să-mi vorbească așa cum o scoică
pare-a-i vorbi mării);
ele-aici nu sunt cu nimic mai adevărate
decât vântul tricotând din nisip
formele unor lucruri
pe care noi credem că le cunoaștem și le vedem.

Când pe cerul serii,
deasupra capului meu,
apare-o singură stea, iar luna-și scoate
obrazul dintr-un nor,
când pescărușul alb face volte
sau nagâțul planează vorbindu-mi,
ascuns vederii,
eu în acest loc comit o ofensă:

Ce văd eu atunci,
norul fiind martorul meu, nu sunt
niște forme-ale minții sau ale vântului,
cum ar fi curcubeiele lenevind
pe pielea unui delfin care moare,
ci, mai degrabă, de pe acel nor
îmi văd oasele cum se plimbă pe plaj㠖
o teologie a tuturor lucrurilor de sub soare.

Pietrele albe și-învechitele bucăți
de lemn îngălbenit de apa mării,
luminile farului de la Overstrand ivite
prin pânza ceții fluturând ca o batistă,
sclipirile din oglinzile prismatice și eu
care cred că, pentru-o clipă, văd
atomi orbitori dansând
în toate lucrurile care există.

Copiii dansează pe plajă.
Valurile mor pe nisip.
Spuma mării zboară-încoace și-încolo,
copiii dansează și mor.
Ce fel de valuri sunt acestea
care dansează cu copiii pe nisip?
Îi aud strigând, în schimb
nu aud ceea ce-i face să plângă.

Nici nu știu,
nici nu înțeleg de ce sunt atât de mișcat,
mai mult decât ar putea spune-aceste cuvinte,
de ciudatele bucățele de lemn îngălbenit
aruncate pe plaja de la Overstrand
sau de copacul negru și răsucit,
murind la marginea drumului,
în penumbrele-amurgului de octombrie,

sau de copilul miezului de noapte
atât de scufundat în somn și totuși
pierdut pe coridoarele
conacelor de pulberi,
de unele din sau de toate
ceremonialele evidenței
atestând ca noi iubim pentru că,
pur și simplu, n-avem încotro.

Calc pe țărmul de la Overstrand
iar crabul de la picioarele mele
scrie pe nisip o binecuvântare.
Valul, fosforescent smarald,
erupe pentru a se-înalța-n slavă
ca un înger din apele oceanului,
iar stelele de mare moarte ard
pe promontoriul de la Overstrand.

De ce le-aud plângând
pe partea cealaltă-a vieții...
aceste forme și impulsuri nenăscute
de dincolo de cerescul pântece?
De ce trebuie ele să spere și să caute,
mai mult decât orice, să existe?
În seara asta la Overstrand
știu pentru-o clipă de ce.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pot fi oriunde pe acest "mic" Pământ, dar niciodată nu voi fi departe de tine; dacă privim amândoi, în același timp, la aceeași lună, simțim că legătura noastră rămâne vie și puternică, indiferent de distanță.

în Așteptând-o pe bancă (8 octombrie 2022)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihail Sebastian

Arhitectură sau medicină sau muzică sau economie, toate sunt planetele unui aceluiași grup solar. Indiferent de ceea ce facem și lucrăm fiecare în parte, descifrăm cu toții aceleași directive, care ne sânt comune, Adevărurile și sensurile de viață ale unui timp au o unitate organică, de familie.
E naiv să crezi că o revoluție începută într-o parte, într-o disciplină, se poate limita acolo. Istoria se creează dinăuntru, nu din afară, de la centru, nu de la periferie. Grosolănia noastră este că nu prindem decât schimbările vizibile, directe, care angajează imediat viața noastră.
Ne imaginăm de aceea că o revoluție se cheamă numaidecât și în primul rând o răsturnare politică sau economică, ceea ce este o naivitate îngerească. Punctul de plecare al unei revoluții poate să fie în fizică, în astronomie, în matematici, oriunde în sfârșit. E de ajuns ca pe un singur plan de gândire sau de viață omenească să se schimbe structural ceva, pentru ca, din acel moment, virtual totul să fie schimbat. Toate se leagă în lumea asta: nu există nici fapte, nici preocupări izolate. Toate intră într-un ciclu. De ce ai vrea ca arhitectura să lipsească din acest lanț? Lucrează aici liniștit: vrei sau nu vrei, ne vom întâlni până la urmă, tu, care faci arhitectura, eu, care fac economie politică, ăsta, care face antropologie, ăstălalt, care face algebră. Vehiculele sunt altele: drumul e același.

în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Jurnal 1935-1944" de Mihail Sebastian este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -72.00- 50.99 lei.

Dragostea și ura, iubirea mea

Dragostea și ura,
draga mea... iubirea mea,
sunt fațete ale medaliei iubirii,
iar lumina și întunericul,
fac amândouă parte din misterul iubirii.

Iubirea, nu are nicio cauză,
ea este,
cel mai profund mister a lui Dumnezeu,
din care a creeat El lumea.

Eu împreună cu tine iubita mea,
suntem legați prin iubirea dintre noi,
fiind o încrengătură fantastică a iubirii divine,
și suntem,
... inseparabili în infinitatea vremurilor...

Deși încerc
să-ți descriu într-un mod doct iubirea,
când o trăiesc, rămân fără cuvinte,
oricât aș încerca să scriu despre iubire,
... devin neajutorat...

Laptopul mi se blochează,
dar programul vieții noastre continuă
în acel spațiu inefabil,
în care eu iubitul tău... tu iubita mea...
... și iubirea suntem una...

Fiecare moment devine glorios
în focul iubirii noastre.
Să ne bucurăm
de fiecare clipă trăită
pentru că iubirea are propiile ritmuri,
un puseu de dragoste... altul de ură,
... poate fi lumină... sau întuneric...

Tu dragoste să zâmbești iubirii,
iar sufletul să-ți fie ușor și liniștit.
Rostul vieții
este să te bucuri că trăiești acum și aici.
... Mâine... cine știe?...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Desigur, planeta Proxima nu se putea zări cu ochiul liber; nici sistemul planetar din care făcea parte, ori galaxia în care se afla; nimic... De fapt, nici steaua Proxima Centauri nu se putea zări cu ochiul liber; ar fi zărit-o, probabil cu ajutorul unui banal binoclu, însă doar dacă s-ar fi aflat în cu totul altă parte a Terrei, nu în acel loc; după aceste gânduri, tânărul reveni, atât cu privirea, cât și cu gândul, la preocupările sale, deocamdată, încă "pământene".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Ești dor, departe...

Respir adânc și
cred în profunzimea gândurilor
scriu cuvinte albe
cu raze de lună
în nopțile ascunse sub stele
când universul cade în visare
o adiere caldă
îmi cutremură privirea
mireasma florilor de tei
în adierea vântului
dau iubirii începutul
ești dor, departe...
la capătul țărmului
marea te mângâie
cu valurile ei
lumi și umbre te-nconjoară
în secundele albastre,
unite peste lume
privim stingheri
cum se stinge flacăra anotimpurilor
în tăcerile noastre.

poezie de
Adăugat de Maria CiobotariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bătrânul cu plete albe

Un bătrân cu plete albe
în cale mi-a apărut.
Purta cu el frumoase salbe
din vremurile de demult
Cum venea așa, în zare,
gânditor și abătut,
La trecut făcea visare
și la viața ce-a avut.
Bătrânul purta în plete
istoria acestui neam.
Istoria fără regrete
după care toți tânjeam.
Purtând cu el iarna în spate,
memorii din trecut aduce,
Să le ducem mai departe
când țara e la răscruce.
Bătrânul mesager -simbol de țară-
și de nație română,
Vorbea de viața milenară
în Dacia -Felix, străbună.
Acel bătrân cu barbă albă,
venit din vremuri trecute,
Când a plecat în mare grabă,
Ne-a lăsat îndemnuri multe:
Sunteți datori să curgă neamul.
Patria să dăinuiască.
Să iubiți râul și ramul,
zestrea voastră strămoșească.
Să nu vă risipiți în lume!
Bucuria vieții, aici o trăiți.
Când vremurile nu sunt bune,
oaselor, odihnă, aici le găsiți.
Casa voastră-i România.
Nu plecați afară!
Cu drag lucrați-vă glia.
Iubiți această țară!
Nu vindeți casa, nici pământul!
Nu știți cum vă duce vântul.
Casa vă adăpostește
Și pământul vă hrănește.

poezie de (11 ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Constantin Triță

Blestem sărutul

Blestem sărutul buzelor nebune
Și-mbrățișările fără de rost,
Cuvintele, ce nu mai pot a spune
Nimic din inocența... unui fost.

Aș fi gelos, însă nu am pe cine,
Iertările-s la margini de păcat
Și leagă neputința de suspine
Cu valurile... unui bal mascat.

Blestem destinul clipelor rebele
Și frumusețea sufletului, care
Va scutura, peste iubire stele,
Dar calcă infinitul... în picioare.

Dinspre tăceri, uitările mă cheamă
Spre ascunzișuri albe ca un dor,
Ce leagă așteptările-n năframă,
Minciuna... risipind-o pe covor.

Blestem culoarea cerului ce plânge
Și timpul ce-i mereu neputincios,
În fața unui curcubeu de sânge,
Când bate ceasul... ca un ticălos.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar noi doi și nimic altceva

să deschizi o ușă
e ca și cum ai trage aer în piept

doi oameni pe un peron
tu
cu pumnii încleștați
eu
căutând să te fac să zâmbești

uităm pentru o clipă
tot
și parcă
pe undeva lași să se vadă
un surâs
crispare?
ori
înainte de toate
cum răsare soarele
printre privirile noastre

eu
doar o fărâmă din acele multe cuvinte
tu
un amalgam de reproșuri

împreună, însă
o poveste de dragoste

dacă merg pe o stradă tu mergi pe cealaltă
nici umbrele
n-ar putea să facă mai mult

umbrele sunt pentru cei pierduți
eu am totuși vaga impresie
că ne vom spune
până la capăt

să nu mă întrebi
vorbele sunt de prisos
cuvintele...
sunt atât de multe încât
nu pot

e mai bine să tac?
crezi tu că e mai bine
să o luam fiecare pe acel rahat
de drum diferit
ca și cum...
dar dacă asta înseamnă o pierdere

spune
ce doare mai mult decât un cuvânt

un pahar cu apă nu e de ajuns
așa cum nu e deajuns
să spui
punct... și de la capăt

mereu faci așa
dar uiți atunci când suntem noi
să fii tu

gata cu asta
tot timpul cauți un argument
chiar și atunci când cafeaua dă pe afară

dacă țin pumnii strânși
poate că încă mai este ceva
poate acea boare de vânt
sau doar valurile mării
mângâindu-te
și eu...
eu
căutând printre atâtea singurătăți
pe
doar una

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vine o zi în viețile majorității dintre noi când pierdem și uităm aproape tot. Pierdem încrederea în noi, în cuvântul iubire, în oamenii din jurul nostru. Ne simțim rupți, deconectați și singuri. Uităm că odată am știut să fim foarte fericiți, entuziaști, plini de viață și energie fără să avem neapărat nevoie de ceva sau de cineva. Suntem ca într-un deșert, înghesuiți și totuși atât de departe unii de ceilalți. În această "noapte neagră a sufletului", suntem gata să acuzăm cu furie și să găsim vinovați pentru starea noastră actuală și știm că nimic bun nu ne așteaptă. Și fiecare om care ajunge în acest punct al vieții sale este binecuvântat pentru că a ajuns la fundul prăpastiei și știe că de acum încolo, orice s-ar întâmpla, nu poate urma decât urcarea.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook