Blestem sărutul
Blestem sărutul buzelor nebune
Și-mbrățișările fără de rost,
Cuvintele, ce nu mai pot a spune
Nimic din inocența... unui fost.
Aș fi gelos, însă nu am pe cine,
Iertările-s la margini de păcat
Și leagă neputința de suspine
Cu valurile... unui bal mascat.
Blestem destinul clipelor rebele
Și frumusețea sufletului, care
Va scutura, peste iubire stele,
Dar calcă infinitul... în picioare.
Dinspre tăceri, uitările mă cheamă
Spre ascunzișuri albe ca un dor,
Ce leagă așteptările-n năframă,
Minciuna... risipind-o pe covor.
Blestem culoarea cerului ce plânge
Și timpul ce-i mereu neputincios,
În fața unui curcubeu de sânge,
Când bate ceasul... ca un ticălos.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.