Gânduri şi timp

Cad grele pleoapele către pământ
şi gândurile se-nalţă spre cer...
Aleargă dezlănţuite făcând legământ,
pe moment se opresc plutind desuet,
ochi în ochi cu-nţeles se privesc
apoi din nou în galop se pornesc...
Timpul nu se naşte, nu moare
se-ascunde sub al nostru cer,
e doar o schimbare constantă,
vieţi şi iubiri ne fură zbicer.
Nimeni şi nimic nu l-a sufocat
vârsta-i nu se cunoste, deşi ades invocat
mereu a existat şi-aşa va fi mereu
căci el este nimic, nimic de colorat
cu ale noastre vieţi şi existenţe de brocat.
Timpul e-n noi şi noi suntem timp
totul e timp fără de timp...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continuum

Alerg, alerg, alerg...
în mână ţin timpul
şi timpul mă arde,
pe cărări neştiute
cu el eu converg.
Sunt prinsă-n sistem,
trei spaţii şi-un timp,
mulţimi mă desfid,
m-afund şi mă pierd
dar continui s-alerg.
Infinite ferestre
în cale deschid
spre porţi sângerânde
cu crâşnet perfid.
Pornesc mai departe
precum un aisberg,
sunt spaţiu şi timp
şi continui s-alerg
etern maratonul vieţii, mereu,
Continuum se numeşte
destinul meu.

poezie de Doina-Maria Constantin din Continuum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic...

Trecut-au anii, fără sens şi rost,
Sărutul tău... s-a şters, cum nu a existat...
Nimic am înţeles, că de fapt a fost,
Rămâi o amintire, care a expirat.

Fost-ai mult iubit, cum nu poţi înţelege...
Dar ai tratat povestea ca nimic!
Ştiu că în iubire, nu există lege,
Iar timpul te-a făcut din mare, să fii mic!

Totul se divide, nimic nu dăinuieşte!
Timpul pentru mine... este un duşman...
Inima mai speră, deşi se-mpotriveşte,
Mintea e lucidă, dar totul e în van!

Dragoste şi ură, simt eu pentru tine,
Ai rănit zâmbind, un suflet ce te-a vrut!
Inima zvâcneşte în cioburi de suspine,
Nimic este acum... ca tine: gol şi mut.

Şi învăţ să uit! Să uit să iubesc!...
Lecţii mult amare, mi-au schimbat cărarea.
Învăţ să ignor tot ce îmi doresc,
Învăţ zilnic... exersând iertarea...

Totul şi nimic... totul despre tine,
Se va pierde-n timp, ca şi un tren pierdut...
Pierzându-te pe tine, m-am regăsit pe mine,
Şi am înţeles... nimic nu am avut!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

JOACA CU TIMPUL

Mă joc cu timpul!
În fiecare dimineaţă,
Deschizându-mi pleoapele cu greu,
Îmi trebuie un lung moment
Ca să îmi vin în fire
Şi să îmi dau seama
Unde şi în ce timp sunt eu.
Mă joc cu el,
Se joacă cu mine,
Ieri a fost mai volubil,
Astăzi, de angoase-i plin,
Dar ştiu că nimic din ce-a fost
Nu mai pot retrăi,
Aşa că încerc să găsesc
Punctul de unde din nou
S-o pornesc.
El, timpul, este frivol,
Cât ai clipi pleacă în zbor
Şi mă trezesc gârbovită
Şi cu sufletul gol.
Joaca cu timpul,
O iluzie, cu dorinţe avide
De nemărginire,
A fost ieri, a fost azi,
Dar, fi-va şi mâine?

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul la Olimp

În continuă schimbare
Este lumea pe pământ.
Unul naşte, altul moare,
Toţi se nasc şi mor pe rând.

Cel bătrân pleacă din lume,
Se duce la locul lui.
Nou născutul mai rămâne
Să trăiască timpul lui.

Ca şi omul, mai dispare
Tot ce creşte pe pământ.
După un timp, iar răsare
În natură, nou veşmânt.

Totul este în schimbare:
Climă, aer, anotimp.
În univers reapare
Mult prea râvnitul Olimp.

poezie de Dumitru Delcă (5 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continuum

Aleg, aleg, aleg...
în mână ţin timpul
şi timpul mă arde,
pe cărări neştiute cu el eu converg.
Sunt prinsă-n sistem,
trei spaţii şi-un timp
în mulţimea numerelor reale mă pierd
pe cele ireale cu sete le absorb
indizibil e totul şi eu continui s-alerg.
Infinit de ferestre deschid
porţi negre însângerate închid
pornesc mai departe precum un aisberg
fac parte din timp şi spaţiu sunt eu
Continuum se numeşte destinul meu.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oratori ai clipei

Adie neîncrederea în minţile noastre,
flutură precum polenul primăvăratec
printre mizerele certitudini caste.
De ele nu dorim să ne lipsim,
prinşi suntem în structuri fictive,
idoli de aur ce promit utopii plăsmuim
şi pe jumătate mulţumiţi descoperim
că-n ale noastre crudităţi nimic nu ne aparţine
deşi eforturi facem, pe firul vieţii a ne menţine.
Ne-trebăm atunci pioşi, de timpul e al nostru,
oratori ai clipei devenim în măreţul ròstru.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele cortinei

Este totul atât de mut,
Deşi lumea mă surzeşte,
Gălăgia se loveşte-n scut,
Şi doar pustiul îmi vorbeşte.

Mii de umbre "mă găsesc"
Şi mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.

Ca un actor în teatrul societăţii,
Îmi spun replicile învăţate de acasă,
Şi când cade cortina singurătăţii,
Se înghesuie la uşa toţi să iasă.

Şi rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înţeles pe autor.

Sunt auzit poate de sute,
Şi mulţi ochi încă mă privesc,
Din păcate vocile-s mute,
Nimeni nu răspunde când vorbesc.

Sunt de nimic prea plin,
Şi tot odată mult prea gol,
Am gustat cam mult pelin,
Şi gândurile au făcut un carambol.

Îmi mint zilnic oglinda,
Şi îi spun că pustiu-i dus,
Dar mi s-a spart de mult clepsidra,
Căci timpul vine dar eu nu-s.

Astăzi să zâmbesc nu vreau,
Şi o să mă întrebe ce s-a întâmplat,
Doar credeau că mă cunoşteau,
Când derapat sunt doar adevărat.

Mare o să le mai fie surpriza,
Căci vor crede că m-am schimbat,
Spre fericire eu n-am avut viza,
Mereu am fost aşa niciodată n-am plecat.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul jucat de timp la începutul universului eu cred că este cheia finală spre a elimina nevoia de un Mare Arhitect (Dumnezeu), şi pentru a dezvălui modul în care universul s-a auto-creat... Timpul în sine trebuie să ajungă la o oprire [la singularitate]. Nu se poate ajunge la un timp înainte de Big Bang, pentru că nu a existat timp înainte de Big Bang. Am găsit în sfârşit ceva ce nu are o cauză, deoarece nu a existat timp în care să existe o cauză. Pentru mine acest lucru înseamnă că nu există nici o posibilitate de a avea un creator, deoarece nu este timp în care să fi existat un creator. Din moment ce timpul a început în momentul Big Bang-ului, a fost un eveniment care nu ar fi putut fi provocat sau creat de cineva sau ceva... Aşa că atunci când oamenii mă întreabă dacă un Dumnezeu a creat universul, eu le spun că întrebarea în sine nu are sens. Timpul nu a existat înainte de Big Bang, aşa că nu este timp în care Dumnezeu să poată să facă universul. Este ca şi cum ai cere indicaţii pentru a ajunge la marginea Pământului. Pământul este o sferă. Nu are o margine, aşa că a o căuta este un exerciţiu inutil.

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele vechi

Oriunde mi-ai purta iubirea,
nimic nu poate-a mă lega de-acest Pământ
în afară de obişnuinţa sau făgăduirea
unui orizont ce ne duce departe, râzând,
făcându-ne să ne pierdem în iluziile unui cer
ce continuă să cadă în spaţiile sale surâzând,
ca ramurile puternice, albe de acer.
Suntem încă aici...
Întinşi pe această plajă încercând
imensitatea albastră să întrevedem,
acel ceva din care facem parte vrând-nevrând
în timp ce vântul târăşte valurile mării gemând.
Inutile sunt cuvintele...
În ochi doar ne privim continuând
să simţim toate aceste stele vechi
ca fiind propriile noastre poteci.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp imperfect

Firele de timp mi se scurg printre degetele aspre
E-un timp vid, noncolor, e timpul meu nebun
Si pleaca, si nu vine
Dar oare, timpul meu si-al tau se vor intalni?
E timpul nostru
Asculta-l cum trece
Dar oare, de ce-l calculam?
Hai sa-l pierdem amandoi
Sa evadam si sa plutim in neant
Timpul zambeste si-asterne linistea peste tot
Timpul, of, ce oroare, n-are resetare
Timpul meu nu e timpul tau..

poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Bătrânul timp umblă hoinar,
Un veşnic erou legendar;
Zboară filele din calendar,
Suflate de-un vânt secular.

Şi nu se opreşte niciodată
Din goana lui spre nicăieri
Şi te trezeşti aşa, deodată
Că veşnic azi devine... ieri!

Astfel trec anii în neştire,
Să îi mai numeri n-are rost,
Ci doar să constaţi cu uimire
Că-n loc de este spui "a fost"...

Dar timpul în loc nu se opreşte,
El de nimic n-are habar;
Fuge mereu, se tot grăbeşte,
De vrei să-l întorci, e-n zadar.

Nu-i pasă de flori ofilite
Şi nici de vise neîmplinite,
Merge mereu tot înainte,
De parcă n-ar avea nici minte.

Nu are mâini şi nici picioare,
Nu are cap, nici viaţă n-are,
Nimeni nicicând nu-l va înţelege,
El este timpul – n-are lege!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ascuns în gândurile tale

M-am ascuns în gândurile tale,
De nimeni să nu fiu găsit.
Să simt îmbrăţişări fatale...
Să mor din dragoste rănit.

Privesc de aici... tot cerul meu,
De este nor sau de e înstelat.
În gândul tău... sunt prinzioner mereu,
Şi tot în gândul tău... mă simt eliberat.

Rămas fără un timp al meu
E timp pierdut ce nu îl mai găsesc.
Dispare gândul meu în gândul tău,
Şi-apoi... în tine... mă topesc!

De-i frunza veştedă pe ram
Şi n-am căzut jos la pământ.
E că în mintea mea te am,
Şi-adorm mereu cu tine-n gând.

Şi m-aş ascunde-n infinit.
Să pot să beau al tău nectar.
Nectarul vieţii fără de sfârşit,
Că doar pe tine în suflet te mai am.

Tulburător... dar parcă prea real,
Îţi simt sărutul dulce pătimaş.
O clipă să visez... şi-apoi dispar
Din gândul tău cel mai gingaş.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi spre nimic

Va veni şi acel timp,
Al tăcerilor imense,
Când trifoiul de pe câmp,
Nu voi şti când înfloreşte.

Nu voi şti poate nimic,
Nici cum creşte firul ierbii
Şi din locul din pământ,
Nu voi şti cum urlă cerbii.

Va veni şi acel timp,
Al tăcerilor profunde,
Fără gându-mi recitând,
Din poemele nocturne.

Şi-atunci linişte şi pace
Şi-atunci gloduri de pământ
Mă vor legăna în braţe,
Fără braţele să simt.

Cine ştie cum va fi,
Când sub pleoape va fi negrul,
Poate negrul nu va fi
Şi nimicul va fi zeul.

Poate e adevărat
Şi doar sufletul trăieşte
Şi lăsând trupu-mi uscat,
Va trăi altă poveste

Îmi e greu să mă gândesc,
Când va fi să fie timpul,
Singur să mă părăsesc,
Să m-amestec cu nimicul.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox... tu şi eu

În jurul meu doar frumuseţe,
Doar clipe-n care mi-este bine,
Sunt împlinită în tristeţe,
Căci nu te am tocmai pe tine.

E soare şi mă simt iubită,
Pe stradă oameni îmi zâmbesc...
Surâd şi eu nefericită,
Când totul vreau şi nu primesc.

Plimbările-n amurg spre mare
Am timp acum să le măsor...
Şi totuşi... se merită oare,
Când marea-mi cântă al tău dor?...

Nimic nu-mi pare-n strălucire,
Deşi doar ea mă înconjoară...
Suspină tainic o iubire
A cărei undă mă-mpresoară.

Pe unde paşii mă purtară,
Tânjisem mult într-un trecut...
N-aş fi crezut ca ea să doară,
O împlinire ce-am avut;

Am totul... numai tu nu eşti...
Ce mi-am dorit să am cu tine,
Am regăsit doar în poveşti,
Unde cărările sunt line.

Mă uit în jur şi mă-ntristează
Perfecţiunea ce-am creat-o...
Somnul cel mult mă ţine trează,
Căci n-am iubirea ce-am chemat-o.

Am totul şi nu am nimic
Şi n-am nimic când n-am pe tine,
Când am pe tine mă complic,
Având pe noi, mă am pe mine...

Flori de mătase cerne timpul,
Din dragostea ce o ador,
La testul timpului eşti primul,
Dar vremurile-au timpul lor.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Opt ani din viaţa mea, de aşteptare, de iluzii, de speranţe... S-au dus! Aşa, dintr-o dată! Brusc... Într-o singură clipă! Cât ai bate din palme doar. Am pierdut, e clar! Totul.
Maria: Luci, nu vorbi aşa! N-ai pierdut încă nimic!
Lucian: Nu?! Oare?! Am tăcut tot timpul ca idiotul şi am amânat mereu momentul, aşa că... E numai vina mea! Eu am greşit, mereu. Ce-aş putea face acum? Nu mai pot schimba nimic. Eu... Am pierdut, totul! Ce mi-a rămas? Sunt un nimic! Zero barat! Inutil...
Maria: Luci, te bat! Nu mai vorbi astfel!
Lucian: Ah, mă baţi?! Ai vrea tu... De parcă ai şi putea!? Poate aş merita şi o bătaie. Zău... Dar am dreptate. Am pierdut, totul. Totul...
Maria: Nu, n-ai dreptate! N-ai pierdut încă nimic! Încă poţi schimba ceva. Spune-i odată! Ce tot aştepţi?! Vrei să-i spun eu?
Lucian: La ce bun?! Să mă refuze? Din nou? A câta oară? Nu m-am învăţat oare minte? N-am la ce să mă mai aştept din partea ei...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vedeam

cascadele de cai galbeni
un fel de monede căzute din buzunarele
trădătorilor
era de ajuns să torn mierea cuvintelor
ca să mă asculţi
ore în şir
până când luna se torcea fuior de lumină
pe gardul unor vieţi petrecute

apoi rânduiam păsări de cobalt
să le fie zborul greu
noi să le luăm locul
aruncam pământ în colivii
şi-n el rădăcini de iubiri stivuite în timp
apoi urlam ca doi nebuni
fără pioni pe tabla de şah

un rege ne saluta
în timp ce coroana galbenă
îi aluneca de pe frunte
într-o cascadă de cai sălbatici
şi ne topeam
într-o mare de soare
fără peşti
fără dorinţe
fără timp

goi
două răsuflări într-o amforă
fără torţi
lăsată undeva prin lume

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea priviri

Nu mai plouă

ni s-au uscat şi ochii
de atâtea priviri
de atâta aşteptare
din zăduf
până-n apus

apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
şi totul
rămâne pe loc
nici nopţile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
şi s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai creşte nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise

nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile

ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe

ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
şi doar prin instincte
ne mai menţinem

omul

fiinţa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03

X X X

Ni s-au şters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neştiuţi
căci totu-i
fărâme
cu paşi de nisip
ne căţărăm pe nimic

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!