Bătrânul cu plete albe

Un bătrân cu plete albe
în cale mi-a apărut.
Purta cu el frumoase salbe
din vremurile de demult
Cum venea aşa, în zare,
gânditor şi abătut,
La trecut făcea visare
şi la viaţa ce-a avut.
Bătrânul purta în plete
istoria acestui neam.
Istoria fără regrete
după care toţi tânjeam.
Purtând cu el iarna în spate,
memorii din trecut aduce,
Să le ducem mai departe
când ţara e la răscruce.
Bătrânul mesager -simbol de ţară-
şi de naţie română,
Vorbea de viaţa milenară
în Dacia -Felix, străbună.
Acel bătrân cu barbă albă,
venit din vremuri trecute,
Când a plecat în mare grabă,
Ne-a lăsat îndemnuri multe:
Sunteţi datori să curgă neamul.
Patria să dăinuiască.
Să iubiţi râul şi ramul,
zestrea voastră strămoşească.
Să nu vă risipiţi în lume!
Bucuria vieţii, aici o trăiţi.
Când vremurile nu sunt bune,
oaselor, odihnă, aici le găsiţi.
Casa voastră-i România.
Nu plecaţi afară!
Cu drag lucraţi-vă glia.
Iubiţi această ţară!
Nu vindeţi casa, nici pământul!
Nu ştiţi cum vă duce vântul.
Casa vă adăposteşte
Şi pământul vă hrăneşte.

poezie de Dumitru Delcă (11 ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul părintesc

Nu vindeţi casa, nici pământul!
Nu ştiţi cum vă duce vântul.
Casa vă adăposteşte
Şi pământul vă hrăneşte.

poezie de Dumitru Delcă
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit în miez de noapte Zamolxis

A venit în miez de noapte, Zamolxis ca să ne spună,
Că nu ne mai este frate. Nu mai suntem împreună.
Politica ne-a despărţit, averile ne-au învrăjbit.
Nu mai avem zile bune. Ne-am împrăştiat prin lume.
"Săracii daco-romani, aţi rămas de-acum orfani.
Dacia vostră bogată, de toată lumea-i furată.
Rusia vă dă târcoale, Europa vostră doarme.
Pe voi, cei rămaşi în ţară, care n-aţi plecat afară,
Sărăcia vă sugrumă, ţara nu vă mai e mumă.
Singuri sunteţi vinovaţi, pentru tot ce înduraţi.
De ce nu vă adunaţi şi-împreună să luptaţi,
Pentru ţară, pentru neam, pentru frunza de pe ram?
Sufletul în mine plânge, când văd cum vă pierdeţi neamul.
Inima rău mi se frânge, când văd cum vă duce valul.
Unde-i Dacia străbună? Unde-i patria română?
Neam de daci şi de romani, ca să nu mai fiţi sărmani
Treziţi-vă din amorţire şi faceţi din nou unire.
Cu Burebista, Decebal, să formaţi puternic val.
Să faceţi pace în Carpaţi, o veşnicie să fiţi fraţi.
Să fiţi voi Mircea şi Mihai, stăpâni pe al ţării plai.
Din cenuşă să renască, ţara vostră rmânească".
Şi ne-a mai spus Zamolxis că:
"Dacia-Felix de altădată, în România Mare schimbată,
Să rămână-n veci unită, de glorie acoperită".

poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici au trăit străbunicii,
Aici au trăit şi bunicii.
Aici îmi trăiesc şi părinţii,
Aici mi-au dat lumina, zeii şi sfinţii.
Aici îmi trăiesc cinci copii,
Aici se joacă şi fac năzdrăvănii.
Aici îmi trăiesc toţi nepoţii,
Aici vor trăi şi strănepoţii.
Aici este locul celor plecaţi,
Aici noi îi plângem, pe cei îngropaţi.
Aici ne hrăneşte şi râul şi ramul,
Aici a trăit, trăieşte şi va trăi, tot neamul.

poezie de Dumitru Delcă (12 martie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi este inima amară

Fie zi, sau fie seară,
Tot la voi îmi şade gândul.
Îmi este inima amară
Că vindeţi casa şi pământul.
Că vindeţi munca mea de-o viaţă.
Nici ce-i al vostru nu păstraţi.
În voi nu am nicio speranţă.
Voi tot ce-aveţi, înstrăinaţi.
Pe voi nu vă doare burta.
Pe câmp voi n-aţi asudat.
Nu ştiţi s-adunaţi cu furca,
Apă la vite n-aţi dat.
În curte, păsări n-aţi crescut.
Mâncaţi doar de cumpărat.
Grija casei n-aţi avut,
De săpat, nu aţi săpat.
Sunteţi copii de bani gata,
Staţi cu tehnica în cap.
Voi luaţi totul de-a gata
La greu, băgaţi capul în sac
Mă întreb şi eu acuma
Ce se va-întâmpla cu voi?
Pe ce ştiţi să puneţi mâna
Dacă vine un război?
Voi nimic nu ştiţi a face.
Vai şi-amar de viaţa voastră!
Fie război fie pace,
Vai de România noastră.!

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sloganul românilor

(Românii au un slogan
Pe care din când în când,
Îl strigă către Traian
În piaţă, manifestând.)

Chiar dacă tu ne trimiţi,
Ne trimiţi afară,
Noi rămânem neclintiţi.
Rămânem în ţară.

Noi de-aicea nu plecăm.
Nu plecăm din ţară.
Aici pâinea frământăm,
Ca odinioară.

Noi aicea ne-am născut.
Aici-am primit viaţă.
Aici soarele-am văzut
Într-o dimineaţă.

Noi aici vrem să muncim.
Aici ne e locul.
Nu vrem să mai rătăcim,
Să ne pierdem portul.

Noi aici vrem să trăim,
Să ne ţinem neamul.
Aici vrem ca să murim,
Să ne-ngroape ramul.

Noi aici vom dăinui
Cât va fi pământul.
Doar atuncea vom pieri,
Când va pieri vântul.

Nici atunci nu vom pleca
Cu toţi deodată.
Aşa scrie Biblia
Despre-a noastră soartă.

Va rămâne un păstor
Să conducă turma.
Românu-i nepieritor.
Nu îşi pierde urma.

poezie de Dumitru Delcă (9 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să curgă limpezi izvoare

Noi, cei cu unirea în cuget
mai avem un singur dor:
"Să nu se risipească ţara",
"să nu piară-acest popor".
Să dăm iar mână cu mână,
să păstrăm glia română.
Să nu lăsăm hidra păgână
să vină peste noi stăpână.
Uniţi în cuget şi simţiri
peste Carpaţi vom dăinui.
Voi, cei plecaţi printre străini,
reveniţi la rădăcini!
Să apărăm ţara străbună,
să curgă Dunărea bătrână.
Ţara să fie curată
de bunul Dumnezeu lăsată.
Scurgă limpezi izvoare
aici, în România Mare.

poezie de Dumitru Delcă (28 ianuarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pământul are viaţă

Cât pământul se-învârteşte
Noi vom scrie poezii.
Vom spune că ne hrăneşte
Cu roadele din câmpii.

El e habitatul nostru.
Jurăm să-l păstrăm curat.
Noi aici ne-am aflat rostul
De când Domnul ne-a creat.

În Universul infinit
Doar pământul are viaţă.
Dumnezeu ne-a dăruit
O planetă cu verdeaţă.

Pământul e casa noastră.
Este locul ce-am ales.
O planetă mai albastră
Nu găseşti în Univers.

În fiecare an, pământul
Are sărbătoarea lui.
Omul, ţinând-şi cuvântul,
Se-închină pământului.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către guvernanţi

Din ţară, de ce ne alungaţi?
Ţara nu e numai a voastră.
Vrem să trăim alături de fraţi.
Aici este şi casa noastră.

De ce să muncim pentru alţii?
De ce să pribegim aiurea?
Vrem să lăsaţi mamele, taţii,
Aici să taie cu securea.

De ce vreţi voi ca să dispară
Frumoasa patrie română?
Avem o viaţă legendară,
Avem Carpaţi, mândră cunună.

De ce vreţi voi ca să ramână
Moşia noastră strămoşească
Fără de naţia română?
Vreţi, străinii s-o cotropească?

Aţi vândut totul din ţară.
Acum ne înstrăinaţi pe noi.
Nu e de-ajuns că ne omoară
Sărăcia? Multele nevoi?

De multă vreme-n ţara asta
Dreptate nu mai există.
Domneşte răul şi năpasta.
Mai rău ca-n era comunistă.

poezie de Dumitru Delcă (18 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici românii au rădăcini adânci

Oamenii care conduc azi destinele României, prin felul cum o cârmuiesc, nu fac altceva decât să înlesnească marilor puteri să facă din ţara noastră o pradă uşoară pentru ei.
Diriguitorii ţării ar trebui să se îngrijească, pentru ca românii să trăiască în linişte aici, unde înaintaşii noştri şi-au îngropat oasele şi au plătit tribut de sânge pentru apărarea gliei eminesciene.
Pe această glie-gură de rai- a trăit şi a luptat tot neamul românesc. În acest colţ de lume ne-am zămislit şi ne-am afirmat ca neam.
,, De la daci, de la romani
am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie şi ram
şi ne-m zămislit ca neam.
.........................
Tu, române,
,, Să păstrezi ţara şi neamul
că sunt tot ce ai mai sfânt!
Aprig să înfrunţi duşmanul
când calcă al tău pământ.
..........................
Toţi cei care conduc, astăzi şi mâine, destinele acestui popor, ar trebui să ia aminte că aici neamul românesc a prins rădăcini adânci, precum stejarii legendari.
,, De strajă ne stau Carpaţii
şi Dunărea bătrână.
Aici trăim ca fraţii
noi, naţia română.
... Aici Dumnezeu ne-a dat
Grădina Maicii Domnului.
Aici am eternizat
pacea scumpă omului.
... Aici ne-au dat lumina zeii şi sfinţii.
... Aici ne hrăneşte şi râul şi ramul.
Aici a trăit, trăieşte şi va trăi tot neamul.
Românii n-au duşmănit şi n-au prigonit alte popoare. Prin urmare, nu suntem datori faţă de nimeni. Dimpotrivă, vrem să trăim în bună înţelegere cu toată lumea.
... Când duşmanii stau la pândă
să ne facă traiul greu,
Românii cred în izbândă
şi în bunul Dumnezeu.
.......................
... Strămoşii noştri, dacii au crezut în veşnicia sufletului.
Noi, românii credem în veşnicia neamului nostru românesc.
Credem în hărnicia omului şi în rodnicia pământului,
Credem în statornicia celor care vremelnic îl stăpânesc.
Conducătorii noştri ar trebui să fie adevăraţi patrioţi. Să apere ţara şi poporul de atitudini ostile şi să se îngrijească de prosperitatea naţiei. Iar marile puteri ar trebui să înţeleagă că înainte de a fi europeni, noi suntem ROMÂNI.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familie de suflete despărţită de plecarea trupurilor

Mamă, tată, voi nu ştiţi,
Că mi-e greu, că vă iubesc.
Mă gândesc: voi mă iubiţi?
N-am cu cine să vorbesc!

Când apare o problemă,
Stau şi mă gândesc: ce fac?
De-ar fi mama lângă mine
N-aş mai sta aici să zac.

Voi sunteţi plecaţi departe
Ştiu că pentru noi v-aţi dus,
Ştiu că vă e greu acolo
Despărţirea asta lungă
Multe rele ne-a adus.

De tine-am nevoie, mamă,
Să m-alinţi, să te iubesc.
Tată, şi ţie-ţi duc dorul!
Să-mi dai sfaturi când greşesc.

Banii voştri nu-i mai vreau!
Vreau să fiţi aici, cu mine,
Singură să nu mai stau
Să ne fie la toţi bine!

Şi noi îţi ducem dorul,
Însă viaţa-n ţară-i grea.
Ţie-ţi facem viitorul,
Altfel noi nu am pleca.

Pe căldura asta mare,
Să stăm aici, să muncim,
Nu-i uşor, tu ştii prea bine!
Însă şi noi te iubim!

Vrem să îţi continui şcoala,
Să îţi faci un viitor,
Să nu pleci şi tu din ţară,
Să nu fii biet muncitor!

Îţi vrem binele din lume,
Că eşti fiica noastră dragă,
Nu-ţi putem da sfaturi bune,
Însă viaţa nu te-ntreabă!

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

România nu mai este...

Mă doare sufletul când văd
că-n România e prăpăd.
Că-n frumoasa noastră ţară
viaţa e tot mai amară.
Că România nu mai este
Fata Morgana din poveste.
Nu mai este,
"ţara mea de glorii"
şi nici "ţara mea de vis".
Ducem bătălii fără victorii
şi crunta sărăcie ne-a învins.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

Chiar dacă murim în luptă
Pentru ţara noastră sfântă,
Suntem clădiţi din tare stâncă,
Am fost eroi şi suntem încă.

Am fost eroi, şi suntem încă
Ostaşi în armata română.
Noi de la viaţă-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.

Să apărăm limba şi neamul,
Să ţinem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea şi ramul,
Stăpân să fie doar poporul.

Ţarina-n care străbunii
Au semănat oase şi grâu,
E ţara-n care românii
Se-adapă din acelaşi râu.

Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.

Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credinţă o urmăm.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupţi din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa şi de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul şi de jalea de la moarte,
De bucuria nunţilor spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieţii parcă-i văd şi-acum...

Văd ca prin vis şi naţia română
Şi tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Şi-n plâns de dor şi de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Şi pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din ţară toţi românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălţimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Şi Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinereţea plină de păcat...
Văd ca prin vis şi nucul cel bătrân
Şi dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Şi-s paşii grei şi mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulţi ca voi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul nu s-a mai aprins

Trăiau odată, într-un sat,
un om bătrân cu baba lui.
În bordeiul lor sărac,
trăiau la mila orişicui.
Deşi rămas fără picior
bătrânul tăia la otavă.
Bătrâna cocea în cuptor
pâine proaspătă în tavă.
Trăiau singuri, fără copii.
Doar o pisică şi un câine
le stăteau drept bucurii,
în viaţa de azi pe mâine.
Toamna se adunau în casă
şi gândeau la iarna grea:
Oare, vor avea şi ei pe masă
ce mânca şi ce să bea?
Timpul repede se scurge,
greul iernii a venit.
Viaţa lor, tot la fel curge
şi-i îndreaptă spre sfârşit.
Din când în când îi vizitează
câte un tânăr din sat.
Atunci când viforniţează
îi ajută la iernat.
Când viscoleşte afară
gânduri negre îi frământă:
Vor mai prinde o primăvară,
Ori linia vieţii-i frântă?
Ei ştiu ca orice muritor
că viaţa li se sfârşeşte.
Pătrunsă fiind de-un dor,
bătrâna pe moş priveşte:
De-ar vrea bunul Dumnezeu
să-i primească împreună,
Că unul fără altul-i greu
să se transforme în humă.
Şi, într-o noapte întunecoasă
viaţa repede s-a stins.
În casa lor friguroasă
focul nu s-a mai aprins.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea la rădăcini

De oriunde-ai fi în lume,
întoarcerea la rădăcini
te arde ca un cărbune,
să vii acasă din străini.

Copil, aicea te-ai născut.
De ce-ai plecat din ţară?
Aici prieteni ai avut.
Şi pâinea nu-i amară.

Aici sunt părinţii tăi,
fraţii şi surorile.
Tot aici sunt munţi şi văi
să le calci cărările.

Aici străbunii au luptat
ca să avem libertate.
Când au murit, le-am adunat
oasele împrăştiate.

De oriunde-ai fi plecat,
Întoarce-te la rădăcini!
Ca un magnet adevărat
te cheamă glia din străini.

De strajă îţi stau Carpaţii
şi Dunărea bătrână.
Aici trăim ca fraţii,
noi, naţia română.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea unui copil

E multă tristeţe în ţară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an şi-o vară
De când pe-acasă n-aţi dat.

Mi-e foame, mamă, şi mi-e frig.
Picioarele mi-au îngheţat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.

Mă doare capul şi mi-e rău,
Şi plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Şi noaptea-n somn ea te striga.

Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu ştim unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-aţi lăsat.

Suntem străini în sat la noi
Şi nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteţi şi voi.
Doamne, ce viaţă pierdută!

Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniţi să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!

Ne este prea greu fără voi
Şi gânduri negre ne încearcă.
Înduraţi-vă, mamă, de noi!
Nu lăsaţi vremea să treacă!

În casa noastră-i cald şi bine
Când suntem cu toţi la masă.
Vă aşteptăm şi azi, şi mâine
Să faceţi cale întoarsă.

poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aruncaţi trecutul...

Ani mulţi s-au adunat în urma mea,
nu fac acum bilanţuri efemere,
dar cred că am lăsat câte ceva
din frământări, din chinuri şi durere.

Cărările umblate s-au schimbat,
n-au mai rămas decât în amintire,
dar, Doamne, oare nu ar fi păcat
să ne-aruncăm trecutu-n cimitire?

În viaţa noastră ce ar mai conta? –
dacă-am uita de casa părintească,
sau şcoala sfântă care ne-nvăţa
să ne mândrim cu glia strămoşească.

Ce să mai zic despre părinţi şi fraţi? –
că am trecut prin viaţă împreună...
Cum să rămână peste timp uitaţi? –
în suflete sunt zestrea cea mai bună!

De n-ar fi ei, nu am avea trecut,
nici viitor deschis şi nici destine! –
pribegi prin viaţa fără de-nceput,
doar slugi am fi prin ţările străine!

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem un neam, aparţinem unei singure ţări, numită dulcea Românie. Iubiţi credincioşi, Basarabia este istoria unei lacrimi pe obrazul patriei noastre româneşti. Ar trebui ca toţi să facem ce ne stă în putinţă, prin cuvânt şi prin rugăciune, să ştergem aceată lacrimă de pe obrazul patriei noastre. Am rămas singura ţară din Europa care nu-şi are toţi fiii săi acasă. Încă mai avem o fiică dincolo de Prut. Iubiţi fraţi basarabeni, vă îndemnăm să vă întoarceţi la Patria-Mamă, dar să nu veniţi singuri, ci să veniţi cu zestrea lui Ştefan cel Mare, ca să întregim neamul şi ţara noastră.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai apărut în viaţa mea

Ai apărut în viaţa mea când trebuia,
când nici vântul nu mai bătea,
când nici ploaia nu mai venea,
ai apărut în viaţa mea
când trupul îmi era ud,
când gura îmi era caldă,
iar sufletul arid.
Ai apărut în viaţa mea
când nu mai credeam în iubire,
când nu mai speram o fericire,
când nici nu te aşteptam pe tine.
Ai apărut în viaţa mea
fără să mă anunţi măcar
şi mi-ai umplut trăirile
cu setea ce-o aveai,
dând vântului bătaie,
ploii picături,
iar mie... dândumi-te tu.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!