Stele de mare

era o seară obişnuită
luminile se răsturnau în paharul
de whisky

curge ploaia
fără niciun fel de expresie
sub stropii grei părem
stele de mare

clipeşti (?)
nu mă mai privi când suntem
doar incertitudine
şi fundal
adunat
undeva sub Dumnezeu

lasă furtuna să umple iar paharele
nu poate ploua la nesfârşit
nu?

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua!

Ploua frumos acoperind decorul
Cu stropii mari
Schimbind vechiul cu noul.

Eram stingher, si tinar si-as fi vrut
Sa trec usor prin apa
Dar fara sa ma ud.

Plingeam rizind si rid plingind si-as vrea
Prin ploaia rece
Sa-mi gasesc dragostea.

Nu n-am stiut ca ploaia asta cruda
urita, ordinara, poate...
Sa fie-asa de uda.

Te-astept in ploaie sub salcia mareata
Sa vii iubire
Si sa nu fi de gheata.

E vara iar, e frig... si ploua
Noi suntem iarasi doi
Si ce ne pasa noua!

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Ramona Alexandrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă ploaia să te sărute. Lasă ploaia să-ţi cadă peste cap cu stropii ei argintii. Lasă ploaia să-ţi murmure un cântec de leagăn.

citat clasic din Langston Hughes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ploaia

între noi...
doar ploaia mai putea pătrunde
ca un plâns blestemat în alai
atâta cât să mă regăsesc pe undeva
nici eu nu mai ştiu pe unde
prin ploaia asta de mai...
De-aceea mi-e greu şi mie
să-nvăţ pleca fără să privesc înapoi
rotindu-mi inima ca un disc
biciuită de aceeaşi melodie...
Nu mai interesează pe nimeni iubirea
ştiu! de-aceea mă amestec cu ploaia şi cânt...
printre lacrimi
despre săruturi ucise
şi despre cum am să mă iert plecând...
Pe cât de mult ploua
pe-atât de mult ardeam
şi-aşa am învăţat că nu există iubire
iar EU nu mai sunt ce eram...
ci doar un om din mulţime!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, Amprente (8 mai 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un diletant devine victima propriilor opinii subiective

Cu mâna stângă
ridică încet
paharul gingaş de cristal
plin cu cel mai scump whisky
spre buzele lui deschise şi uscate
parcă pentru a savura
mai degrabă finalitatea
momentului
decât buchetul fin
al lichidului creat doar cât să umple un singur butoi.
Cu infinită delicateţe soarbe ultimele picături
fiind foarte atent
să nu spargă cuburile de gheaţă
asta în vreme ce undeva
pe dealurile albastre din Kentucky
un dop este scos
de la un alt butoi – mult mai mare.
Apoi
cu degetul arătător
de la mâna dreaptă
eliberează trăgaciul armei
de orice fel de vină
pe care acesta ar fi putut-o simţi
de la evidenta răceală
a inimii lui de oţel.
E posibil ca viaţa să nu fie-întotdeauna bună,
dar pentru asta nu poţi da vina pe whisky.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii grei

Cerul, da, cerul, e tot... al nostru,
Doar umbrele sunt convergente,
Paşii lasă aceleaşi urme pe pământ
Şi urma noastră-i divergentă!

Amândoi am fost o clipă împreună
Şi chiar de nu ne-am văzut
Să facem din nevedere o chemare
Să ne-ntânlim la margine de timp!

Şi pentr-o privire ş-un fior în piept
Să devenim o Stea în infinit,
Un răsărit sau un refuz de asfinţit,
Să ne-ntânlim pe un curcubeu!

Curăţaţi de ploaia ce ne-a mai udat
Să ne iubim la umbra unui ram
Când toată ploaia... a stat
Să gust doar roua dintre sânii... tăi!

Să ne gustăm pe Noi ca şi copii
Că tot copii suntem şi... Noi
Chiar de trec anii grei ca plumbii
Să ne rămânem, să-mi rămâi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

aceste versuri alunecă printre buzele infantei
suntem nişte poeme umblătoare cu unghii
roase până la os
dar cine se mai uită la mâinile mele (?)

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un ocean de fum

e o linişte necunoscută
în care ziarele vechi se unesc
să-mi înlocuiască pielea.
undeva mai la dreapta de paharul de plastic
pe care l-am fi golit
pe rând
stă camera de gardă
între nevoia de aer
şi durerea de a respira.
mi-e frică şi sunt sătulă
de conceptul ăsta parşiv
de a fi tu însuţi
că voi nu ştiţi ce-nseamnă să nu
reprezinţi decât
câteva kilograme de carne decolorată
aşa că mă întind pe rugul şters
ulterior
cu buretele ademenitor al clasei
prăbuşindu-mă
în ceea ce a mai rămas din mine
într-un ocean de fum.

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârstă cu vârstă

bucăţi mici de usturoi pe masă
motivul pentru care glandele lacrimale funcţionează corect
plus faptele care nu oferă explicaţii
rană după rană după rană

uşile sunt încuiate mereu e vorba despre arhitectura
mea interioară şi obsesia intimităţii domestice

cuvintele se întrepătrund ca ţesăturile în ecou
întotdeauna când vorbesc singură îmi inventez alt nume
să nu apară emoţii discursive sau tristeţea de a te avea doar pe tine
e singurul cadru care permite bucuria medie

[ca şi când te înfăşori în permafrost şi pentru prima dată
căldura interioară iese la suprafaţă şi clădeşte schimbul de identitate vârstă cu vârstă]

la ultimul nivel camera se umple de concluzii nu
neapărat ale tale doar decupaje ale psihicului
într-o structură obişnuită asta ar fi fost normal dar nu mi s-a permis niciodată
să termin puzzle-ul şi să ies afară ca şi cum n-aş fi lipsit
în toţi anii ăştia

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am rămas de fapt acelaşi timpul curge în borcane
pe care le-am păstrat sub pat
nu-i nimic dacă nu vii iubito
oamenii ăştia m-au învăţat
timpul nu se învecheşte el se transformă
în bomboane acre şi depresii

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de vise

Tu eşti ploaia mea de vise
Care curge infernal ;
Mă îmbie porţi deschise,
Cu sorbeturi în pocal.

Mă cufund adânc în tine
Fără să regret nimic ;
Doar mă podidesc suspine
Când din vise mă ridic...

Picuri grei mă-mpung în creştet
Cu speranţe şi idei
Cum că sufletului veşted
Să-i dai viaţă ai să vrei...

Dulce, visul meu noptatic
M-a cuprins de subţiori
Şi mă-nvăluind molatic,
Îmi dă tremur de fiori.

Tu eşti ploaia grea de vise
Ce mă-neacâ-ntr-un final ;
De pe piscuri neatinse
Chipul tău zâmbeşte pal...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (28 iulie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vreau să mă întorc în copac dar dumnezeul florilor nu mai există
a înfrunzit în balta cu apă în care voiam
să mă înec mai târziu
dar va trebui să fiu ori nichita ori un soi de phoenix fără aripi şi să învăţ să renasc din flori fără cozi
fără petale

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp al panzei de paianjen

îmi plac serile acelea în care
uşile se deschid singure dinspre înafara înspre-năuntru
ca şi cum drumul s-ar întoarce amintindu-şi de noi

îmi plac asfinţiturile uitate de toamnă
atât de simplu tu vorbeşti despre cerul căzut dintre stele
cu ferestrele strânse prin case oamenii pictează-n culori şterse
undeva praful s-a ridicat deja ca-n urma paşilor mei

n-ai fi crezut că se mai poate începe un anotimp cu sandale pe umăr
toate trec doar prin ape şi-apoi luminile caută un loc nepătruns
şi-ţi spuneam astă seară am zâmbit
cât poţi privi un drum înainte să-l ţeşi?

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine...

nu-mi este frică dacă va ploua,
îmi face bine ploaia asta,
mă spăl pe faţă, sorb din ea,
ce dulci îs firele de viaţă

mă plec tăcut sub stropii ei,
sub noaptea lină, diafană,
de undeva, o rază cu scântei,
coboară rece să-nţeleagă

nu-mi este frică dacă ai plecat,
atâta doar că mult mă doare,
cred că plătesc un vechi păcat
urmează altul mult mai mare

m-am lepădat de umbra ta,
dar ea se ţine scai de mine,
o simt aici, nu va pleca,
ce dor m-apasă, dor de tine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua...trist...

A inceput sa ploua... trist
Iar gandurile imi aluneca
Pe pietrele ude
Ma impiedic de picaturi
Si uneori... cad zambind
Lacrimi sunt oare stropii?
Parca i-as plange
De prin adanci trecuturi
Sau... nu mai stiu
De cand noroiul
Nu mi-a mai cantat pe gene
Si de cand aripile tacute
Au inceput sa-mi curga
A maini
Ploua trist
Si eu nu mai stiu
Sa-mi ascund ochii, buzele
Nu mai stiu sa ma lupt cu stropii
Ce ma pipaie lacomi
Infiorandu_ma cu degetele lor reci
Sau poate... nu mai vreau

poezie de Cătălina Stănescu
Adăugat de Adnana Ilfoveanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vară cu tine

Ploua şi atunci cu năduf şi revoltă,
Ploua şi atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.

Ploua dimineaţa, ploua la cafea
Şi beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua şi la prânz, mai domol şi timid,
Ploua anacronic şi-aproape stupid.

Amurgul cădea peste umeri şiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Şi ploia gemea-mpovărată de vină.

Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!

Mai plouă şi azi, dintr-un cer cu suspine
Şi ploaia mă spală de vară şi doare
E ultima vară, iubite, cu tine
Şi vara-mi rămâne, cu tine, datoare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ştii tu fericirea
acel play replay nesatisfăcător de la o vreme
când nu e de ajuns să dai din prea plinul tău

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La lăsarea serii

pe umbrela dorinţelor mele
literele se îneacă în noroi
iar unghiile mele se înfig adânc în carnea ploii;
la lăsarea serii,
pământul începe să se usuce
deşi lacurile dau pe dinafară,
iar paginile se lasă purtate de vânt.
acesta este cadrul perfect
luna trece prin lumina zilei
sticlele de Tazovsky se varsă pe iarbă şi se amestecă cu pământul
se sinucide soarele
cerul se umple de sânge
iar stelele se unesc şi pielea lor uscată
cade pe podeaua mea.

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc să beau whisky

Urăsc ceru-albastru, lumina solară
Urăsc şi copiii ce-aleargă pe-afară
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc melodia ce-ascult în tăcere.

Urăsc aste păsări care ciripesc
Urăsc orice clipă pe care-o trăiesc
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc să împart chiar când mi se cere.

Urăsc şi oraşul, satul îl ignor
Urăsc să mă-nalţ, dar şi să cobor
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar beau toată sticla să scap de durere.

Urăsc orice carte şi orice poem
Urăsc tot ce-am scris sperând să te chem
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Simt că ura-i mare şi în veci nu piere.

Urăsc şi nisipul ce-n clepsidră curge
Fiindcă îmi arată că timpul se scurge
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar aş bea când tu eşti în apropiere.

poezie de Steinar Gismeroy Olafsen, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu ştiam că lipseşte esenţa ochilor noştri când se întâlnesc în jurul unui sărut lăsat accidental pe geam...

aforism de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără lacrimi

Ploua când am plecat
Stropi mari şi repezi
Acopereau cerul
Şi gândurile mele
Ploua la terasa
Dezgolită de vânt
În geamul cabanei
Din lemn
Peste râu aducând
O undă de tristeţe
O despărţire
În ploaie
Fără lacrimi
Pentru noi plângea
Ploaia.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!