
La lăsarea serii
pe umbrela dorințelor mele
literele se îneacă în noroi
iar unghiile mele se înfig adânc în carnea ploii;
la lăsarea serii,
pământul începe să se usuce
deși lacurile dau pe dinafară,
iar paginile se lasă purtate de vânt.
acesta este cadrul perfect
luna trece prin lumina zilei
sticlele de Tazovsky se varsă pe iarbă și se amestecă cu pământul
se sinucide soarele
cerul se umple de sânge
iar stelele se unesc și pielea lor uscată
cade pe podeaua mea.
poezie de Sorina Rîndașu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

* * *
deși zice profa de română că vârsta e doar un număr eu
sunt copil și nici tocurile ei de 15
nu se pot înfige atât de adânc în carnea firii mele
cât
să mă convingă să revin cu picioarele între muritorii de rând
eu doar număr stelele pe care mi le cresc de mică în palme & pe față în loc de pistrui
poezie de Sorina Rîndașu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul
Când cerul se lasă
Și blând cântă
Lumina pătrunde în inimi,
Coboară sufletul în fluture
Și zboară cu o săgeată aurie
Plătind aerul și viața
Cu un destin primit din cer.
Când nunta cerului cu sufletul
Se îndreaptă spre catedrală,
Se aprind stelele și Luna
Și se îmbrățișează cu Soarele
Dansând aerul mirii nevăzuți
Care unesc Soarele cu cerul
Luna, stelele cu Dumnezeu,
Nunta cerului și a sufletului
Cu eternitatea și Tronul Divin
Și ating drumul-Lumină
Al prințului suflet
Albastru, auriu și violet!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel care așteaptă
soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
și în tot acest timp cerul așteaptă
soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
și în tot acest timp pământul așteaptă
soarele strălucește cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, așteptarea, tăcerea
eu sunt...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans în ploaie
Lăsați ploaia să mă îmbrățișeze de la tâmple până la glezne,
Iubiții mei, priviți dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-și ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii mă cațăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi și-ntre stele.
Știu, voi iubiți părul meu grav și năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.
Priviți până o să vi se atingă privirea de vânt
Brațele mele ca niște fulgere vii, jucăușe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătușe!
Lăsați ploaia să mă îmbrățișeze și destrame-mă vântul,
lubiți-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Musat Cristina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Luna-i lumina nopții, soarele e lumina zilei. Virtutea iluminează cele trei lumi (pământul, cerul și lumea subpământeană) și un fiu bun aduce faimă întregului neam.
proverbe sanscrite
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iisus Hristos: Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
replică din Sfânta Evanghelie după Luca, Banul văduvei. Cuvântarea lui Iisus despre dărâmarea Ierusalimului și a doua Sa venire. - 21:33 de Sfântul Luca
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculț, pășind spre infinit
Off... Viață, deschide -te la bluză
Și lasă-mi dragostea să umble desculță prin zilele -ți senine!
Să te cuprindă -ncet...
Să îți mângâie pielea prea suavă.
Și să se -nfrupte din trupul tău perfect!
Iar eu să uit durerea ce mi se ascunde -n suflet,
Să simt iubirea născută -n zorii clipei
Călcată în picioare doar de timp!
Acum ce pot să fac?!
Sa râd, să plâng, pe-o coală de hârtie
Unde literele mi se agață de un gând?!
Sau să îți pun inima mea în palme
Să simți și tu iubirea mea cum doare!
VIAȚĂ te rog ; deschide -te la bluză
Și lasă Dagostea să umble desculță prin zilele- ți senine!
Prin taina -ți necuprinsă
Sa mă unesc cu marea,
Cu iarba și pământul
Să huzuresc sub soare
... iubind, visând, râzând...
Iar plânsul să-l transform în mii de curcubeie!
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
- dragoste (vezi și iubire)
Dragostea
dragostea,
este eternitatea sufletului dăruit pentru a iubi,
este un dar divin ce izvorăște din interiorul nostru,
este bucuria inimii atunci când privește ineriorul sufletului,
este cerul albastru al infinitului,
este cosmosul cu luna și cu stelele,
este soarele ce încălzește pământul,
este gândul pruncului atunci când o vede pe mama sa,
ești tu, iubita mea, în brațele mele, dragostea mea,
ești dragostea însăși.
dragostea.
poezie de Silviu Petrache (septembrie 2009)
Adăugat de Silviu Petrache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sus e cerul, jos pământul
Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne privește Sfântul.
Dumnezeu ne ocrotește,
iar pământul ne hrănește.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit ființa,
tot din cer avem credința.
Noi știm de unde venim,
știm și unde viețuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuși,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
și-n eternitatea sa.
Și cerul, dar și pământul
sunt părți ale vieții noastre.
Când ne vine la toți rândul
călătorim printre astre.
poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământul
În ploaie nu crește,
Și uitați că se fabrică
Pământul.
El nu se înmulțește
Acolo unde nu e iarbă,
Va muri și vântul.
Omul e hain, ar fura un veac,
Iată-l cum se trece și nu are leac.
Negru e
Pământul,
În descânt frenetic
A furat un petic
Înverzit de iarbă.
Inima mă-ntreabă, timpul stă să cadă?
Unde nu e iarbă a murit
Pământul,
Destin fără pâine:
Jocul a început, jocul să exist
În ziua de mâine.
poezie de Camelia Oprița (martie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

September
spartă în cioburi de rouă, o lacrimă
plouă prin toamnă-n chipul tău
sting jar de roșu în obraji fierbinți
ce ard în bob de strugure, o lumină
apusul strigă prin pana ce cade încet din cer
nu plecați voi zilele mele senine
recele pătrunde prin căldura temătoare
raza de soare dezgolită și străluciutoare
dansează în apus de roșu pe fereastra mea
un fuior dintr-un nor, clipește speriat
o aripă zboară albind cerul
liniștea picură ca ceara fără sunet
podeaua amintirilor mele suspină
noaptea luna trimite câte-o rază și mă înțeapă
cu gheță-n inimă
firul gândului din deștertul sufletului meu
s-a răcit cu brumă
soarele încă stropește cu raze cerul
pământul plâge cu munții prin înalte cețuri
prin văi și-n cetăți mustește trecutul
vinul negru răscolește oseminte de revoltă-n amintiri
eu rămân o creangă de timp care zgârâie cerul
dezgolit de zilele frunze încet mă întristez
picură lacrimi de rouă prin firul iebii uscate
cotul tău pe pervazul ferestrei învechite tresare
tăria lemnului te doare înfipt în piele de toamnă
privesc ceața în depărtării cum se zbate
găndul meu tresare și suspină prin umbre întunecate
de colțuri spre iarnă
simt cum ziua dispare prin vara trecută
simt dor și durere-n september
poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața curge cu noduri
Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber ființării
să se înalțe în timp,
pun gândurile în balanța cerului.
Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viața curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.
Rup întunericul din carnea nopții
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,
diminețile din mugur înverzind.
De o să se pornească viori
cu arcușul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,
o ploaie de vară vestind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Deși stelele strălucesc mereu, rareori le vedem înainte de lăsarea serii.
citat din Earl Riney
Adăugat de Silvia Bratu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Verde
verde
pământul e brun
verde
pământul e scump
verde
pământul e moale
verde
pământul e greu
verde
pământul e ieftin
verde
pământul e gol
verde
pământul e praf
pământu-i noroi
verde
pământul
verde
pământul
poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
n-am purtat cămașa asta niciodată
deși s-ar fi mulat perfect pe corpul meu
aidoma unei umbre
am ales să o uit pe un scaun până când fluturii mei vor muri
și se vor metamorfoza în ștampile
poezie de Sorina Rîndașu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumuri
ceva ce îmi blochează emoțiile
răsăritul de soare iar eu într-o rochie albastră
cu toate tumorile mele maligne sub ea
pielea de conturul africii pe care zburdă
antilopele
o creștere a dorinței de viață în direcția drumurilor pe care
pleci și nu te mai întorci
intrarea în transă:
soarele învelit în rigips / ca un perete de care te izbești încontinuu
albul zăpezii în acest holocaust al durerii
//
înfig în perete un cuțit și varul cade pe jos
rochia mea albastră tremură
sunt aproape de tine / un milimetru de dorință vie și pură
cu organele mele pline de prea multă apă pe care o beau
când visez/ merg drept și mă simt învelita în ghips
lumina își întoarce capul către mine / de fiecare dată
suntem noi într-un deșert neputând înfrunta vântul
//
ieșirea din transă/ amesteci toate culorile cu sânge și mergi mai departe.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul, Soarele, Stelele si Luna
A creat cerul
pentru a ne putea cuprinde
pe toți
a creat Soarele
pentru a ne încălzi sufletele
a creat stelele
pentru a crede în vise
și pentru a ne îndeplini
dorințele
ne-a lăsat Luna pentru
a nu ne rătăci
și pentru a ne lumina
drumul către... EL
poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C

Comentează! | Votează! | Copiază!
Creatorul
Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Și nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morții poartă chipul meu
Cerul și pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna și întreg universul
Mă urmărește cu mii de fețe ale mele...
Nu știu de unde și până unde
Această stranie și nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu
poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aristotel credea că Pământul era fix, iar soarele, luna, planetele și stelele se deplasează pe orbite circulare în jurul lui. El credea astfel deoarece simțea, din motive mistice, că Pământul era centrul Universului și că mișcarea circulară era perfectă.
Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fecioara
Cum pășește nederanjând pământul
și ochii-i mângâie oricare floare,
e doar un fir de iarbă visătoare
și-n părul pieptănat îi suflă vântul
E muză pentru versul poeziei
și-a ei mireasmă ce o lăsa-n urmă,
trezește viața ce vrea să apună
și sângele e-n pragul nebuniei
Cum pășește nederanjând pământul
și-n hainele mulate se ascunde,
trece lăsând în urmă doruri crude
și un scenariu plăsmuiește gândul
O doresc poftele ascunse în cai,
privindu-i coapsele cu părți fecunde
și caii stau ascunși te miri pe unde,
se aud cum pufăie prin florile de mai
Cum pășește nederanjând pământul,
Soarele și Luna mor de dorul ei.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!