Anotimp al panzei de paianjen

îmi plac serile acelea în care
uşile se deschid singure dinspre înafara înspre-năuntru
ca şi cum drumul s-ar întoarce amintindu-şi de noi

îmi plac asfinţiturile uitate de toamnă
atât de simplu tu vorbeşti despre cerul căzut dintre stele
cu ferestrele strânse prin case oamenii pictează-n culori şterse
undeva praful s-a ridicat deja ca-n urma paşilor mei

n-ai fi crezut că se mai poate începe un anotimp cu sandale pe umăr
toate trec doar prin ape şi-apoi luminile caută un loc nepătruns
şi-ţi spuneam astă seară am zâmbit
cât poţi privi un drum înainte să-l ţeşi?

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp in ceata

o să mă recunoască îmi spun
de parcă nu ne-am fi văzut niciodată
cu pădurile ascunse prin râuri
o să îmi prindă chipul de aer subţire
îmi va spune de anotimpul de ceaţă
în care se nasc iluzii

până atunci adun laolaltă amintiri pe sens interzis
încerc să aprind stele
de la o vreme îmi reuşeşte chestia asta tot mai des
de hârtie cu fitilul de gheaţă
adun cuminte literă lângă literă
s-ar putea să avem nevoie de toate cuvintele
tăcerea mea e cochetă se-mbracă în fir de mătase
culoarea albastră

nu vorbim despre fericire
case cu acoperişuri portocalii
surâsuri în plină lumină
cerul furat pe bucăţi

cu toate acestea, s-ar putea să mă recunoască
port cu mine toate semnele.

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povesti

Deschid pumnii şi poveştile o iau la goană, fericite şi libere.
Deschid ochii şi din mijlocul lor îmi zâmbeşti tu.
Parcă erai mai aproape, îmi zic.
Sunt prea obosită să-mi aduc acasă poveştile.
Nici până la tine nu pot ajunge şi-ţi fac semn,
un semn discret cu arătătorul de la mâna dreaptă.
Mi se pare că-l vezi, pentru o clipă am chiar certitudinea
că te-ai desprins de tine, că mă cauţi, mă urmăreşti.
Apoi aud ca prin vis cum îmi spui că poveştile mele sunt încă tinere,
nu le poţi lăsa singure,
altfel, ce fel de paznic ai fi?
Îţi dau dreptate. Uşa
se închide simplu în urma mea.
Sau poate ai suflat tu?
Poate mă aperi şi pe mine?
Nu înţeleg nimic. Nu înţeleg
Nici de unde a căzut peste lume atâta neînţelegere.

N-ar fi trebuit să deschid pumnul, îmi zic.

Undeva se aude un ceas.
Tac.

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de prima ninsoare

teama se ascunde în inimile noastre întinse peste masă
în pauza dintre două cuvinte
verdele e culoarea în care podurile se rup
de-aici oamenii sunt doar un decor din ce în ce mai lichid
povestea se întoarce
în noi cineva a aprins o lumină

despre mine tăceri despre tine
dar hai mai bine să mâncăm
să ne prindem clipa aceasta într-o bucată de pâine
rupe-mă
de lanul acesta de iarnă aştept încă ninsoarea dintâi
ca pe un şirag de perle nenuntite

despre noi am umplut spaţiul
şi niciodată nu vorbim despre asta
închipuim cu feţele întoarse ca două lumini ale unei singure umbre
braţe ale aceleiaşi cruci

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care cu adevărat te plac îţi fac pe plac şi îţi caută compania imediat; pentru tine ar merge pe drum îngheţat sau pe coline de nisip uscat, prietenia lor fiind un izvor de bucurii nesecat.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La porţile cerului

porţile cerului oricând se deschid
căci iubirea este veşnic anotimp
cu puterea ei mai dărâmă un zid
fluturi de visare să valseze pe câmp

am făcut cu cerul solemn legământ
să îi ofer din suflet un curcubeu
născut din armonia dintre ploi şi cuvânt
legat prin nemurire de Dumnezeu

cinci culori să-mbrace trupul de poem
reflexii de lumină şi pe cerul nopţii
în viaţa după moarte nu am să mă tem
că din slovele mele vor dispărea emoţii

porţile cerului prin cânt se deschid
căci iubirea este anotimp candid

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Originea Lunii şi a Stelelor

Ramurile copacilor încearcă să acopere cerul,
dar reuşesc doar să creeze o mulţime de găuri mici
prin care pătrund luminile de dincolo,
lumini pe care oamenii le numesc simplu Lună şi Stele.

poezie de Gu Cheng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ines se rugă Fecioarei fără a-i preciza despre ce era vorba, căci Fecioara se presupunea că-i cunoaşte necazurile; dar, la drept vorbind, se rugase deja de atâtea ori încât nu mai nădăjduia într-un ajutor supranatural imediat. Într-adevăr, niciodată nu se produsese nimic extraordinar; iar acum, mai degrabă decât reîntoarcerea celor dragi, îşi dorea propria-i moarte, blândă, de s-ar fi putut. În clipa aceea se apropie de ea un bătrân; îl văzu venind de departe, croindu-şi drum prin mărăciniş. Se concentră asupra imaginii lui, uitând de propriu-i trup istovit şi de cuvintele care-i circulau mecanic în spaţiul lăuntric, undeva prin dreptul inimii, nu al capului. Mâna stângă i se strânse instinctiv pe o piatră: apărare, teamă, speranţă, toate acestea n-au nume, toate trec prin nişte filtre necunoscute.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe cer

Trimite-mi cerul tău! Al meu e gol
Când nu mai văd lucirea unei stele;
Doar stau la umbra gândurilor mele
Ce dau întruna cerului ocol

Şi caută, tot caută prin hău
O ştire despre urma ta pierdută
Pe-o cale ce-i acum necunoscută,
Sperând să întâlnească gândul tău.

Nu au nici teamă, ele, nici control:
Mai vin, mai pleacă-n cerul fără stele,
Atunci când vor, căci poartă-un dor şi ele
De cerul tău. Al meu, acum, e gol.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora trei

(In memoriam - Ana Podaru)

E ora trei ce te-a chemat,
în rochie de mireasă te-a-îmbrăcat,
sufletul ostenit ţi-a primenit,
te-a scos din drum întroienit.
Acuma zbori prin galaxii
şi ţeşi marame de lumină,
de sus priveşti copii şi flori
îmbraci pământul în iubire.
Aleargă cai nepotcoviţi
cu coame-n vânt, de dor nebun,
te caută, nechează-n drum
şi lasă-n urma lor doar scrum.
Bat clopote a jale mare,
în plină toamnă răsar macii pe cărare.
Pământu-i înecat de lacrimi
copacii-îmbătrâniţi te cheamă
dar tu continui al tău drum
spre Cerul tău iubit şi bun
dar ne laşi nouă ce ai scris antum.
Aici menirea-i împlinit-o,
te du în pace printre stele,
te-om plânge azi, te-om plânge mâine
căci ai plecat dar eşti cu noi,
Pământ şi Cer i-ai împărţit la doi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub munţii care nasc multe izvoare

Sub munţii care nasc multe izvoare
Dorul meu aş vrea să îl îngrop,
Sub paşii mărunţi de căprioare,
Sub iarba verde, la umbra unui plop.

Sub razele de soare atât de blânde,
Sub priviri de păsări migratoare,
Dorul meu aş vrea să-l pot ascunde,
Sub cerul nopţii cu stele căzătoare.

Şi dacă dorul meu ar prinde rădăcini
Acolo unde eu l-aş îngropa?!
Poate mai amar şi mai plin de spini
S-ar întoarce şi iubirea mi-ar stopa.

Ce să fac cu el, unde să-l trimit?
Să mă lase-n pace dorul greu,
S-o iau de la-nceput, să pot fi fericit,
Să-i pot face pe plac sufletului meu.

Poate am noroc şi nu se mai întoarce,
Şi voi reuşi să scap de el,
Poate-ntr-un final mă va lăsa în pace,
Şi-mi voi trăi iubirea la un alt nivel.

Fără dor pustiu, doar eu şi fericirea
Vom păşi în simpli paşi de vals,
Şi voi încerca să-mi recâstig iubirea,
Şi voi da deoparte tot amorul fals.

poezie de Răzvan Isac (2 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numaratoare inversa

Dintre-o mie de femei
Ce-au trecut prin anii mei,
Numai una m-a nascut
Pentru toate. Doar atat...

Dintre sute ce intrara
In odaia mea, pe seara,
Se-ntampla numai pe una
S-o zidesca-n raze Luna.

Dintre cele ce mi-au zis
Ca m-a cheama noptea-n vis,
Zorile cand s-au ivit
Una doar nu m-a gonit.

Dintre alea pentru care
Am simtit in piept valtoare,
Nu stiu cum s-a petrecut
Ca doar una m-a durut.

Dintre cele ce vazura
Cat sunt aur si cat zgura,
Una numai, intr-o zi,
Pentru toate ma nunti.

Numai doua trei din cate
Le-am iubit din multe sute,
S-a intors doar una-n sat
Si doar ea m-a colindat.

Dintre altele uitate
Prin orase inghetate,
Una doar de s-ar trezi
M-ar iubi si m-ar muri.

Iar din cele cateva
Care-ar mai putea urma
Numai una ar sta pe-aproape,
Pentru toate sa ma-ngroape.

Si nici una dintre cele
Care-ar ramanea sub stele,
Nu ar lacrima nicicand
Ca eu sunt jos in pamant.

O sa planga-n ceruri Luna
Si candva poate vreuna,
Maritata sau doar fata,
Ma va naste inca odata.

cântec, versuri de Doru Tufiş din Tramvai târziu (2000)
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când nu mai ai nimic de pierdut, eşti cu adevărat un om liber. Evadezi zilnic prin vise dar te rătăceşti mai mereu în pânza de păianjen, ţesută deopotrivă de 'ceilalţi' şi dublată de teama de a greşi - curajul de a îndrăzni poate decide destine. Se întamplă cateodată să-ţi arunci ochii spre cer în încercarea de a găsi echilibru, şovăind în drumul ce-l urmezi, de multe ori parcă pipăindu-ţi crezul prin incantaţii ale sufletului... privind în urmă remarci urma paşilor împrimaţi timpului, fără însă să poţi decide dacă aceştia au fost făcuţi cu folos - alegerile le simt de multe ori ca pe un ‘aranjament' între dorinţă şi putinţă, între vis şi realitate. Îmi plac oamenii care-şi trăiesc viaţa cu tot sufletul, care-şi asumă urmările acţiunilor lor, care nu renunţă la idealuri, care construiesc, iubesc oamenii şi au grijă de cei dragi...

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş fi crezut

N-aş fi crezut s-ajung să simt ce-i ură,
Pe buza mea să şadă vreun blestem ;
De-acestea tremur astăzi şi mă tem
Căci te-am iubit şi-s toate făcătură.

Nu îţi mai plac. Şi ce? Nu-i prima oară
Şi tot nu-i prima când mă umileşti.
Cu ochiul rău, ironic mă priveşti
Şi-mi caşti mormântu-n fiecare seară.

Mereu m-alungi şi-ţi râzi întotdeauna
De tot ce pun să-ţi fie spre folos.
Ca pe un fur, în viaţa ta, prin dos
Tu m-ai adus să-mi picuri mătrăguna.

Cum toate-acestea fost-au îndurate
Făr-a crâcni, în piele de martir,
Iar mă-nspăimânt de mine şi mă mir
C-a te urî, prea dragă, mi se poate.

Cred c-am ajuns la capăt cu măsura,
Că firul nostru-i tot deja în ghem ;
Nu vreau deloc să fiu cel ce blestem
Şi junghiat, din piept, să se prelingă ura!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

În mohorâta dimineaţă
Mijesc luminile ca-n fum,
Şi parcă dincolo de drum
S-a isprăvit cu orice viaţă,
Că nu mai poţi zări, de ceaţă,
O streaşină, un pom, un fum...

Şovăitor vă-ntindeţi pasul
Sub greul jilavului nor,
Vă doare-al inimii fior,
Vă-neacă lacrimile glasul,
Şi mut rămâne "bun rămasul"
Pe buzele ce parcă mor...

Doar mâinile înfrigurate
Se caută, se-ating, se strâng...
Şi iată că pe drum se sting
Luminile, odată toate,
Iar inimile vi se strâng,
De-aceeaşi presimţire... poate.

... Şi mâinile înfrigurate
Se-nlănţuie de parcă plâng...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele de mare

era o seară obişnuită
luminile se răsturnau în paharul
de whisky

curge ploaia
fără niciun fel de expresie
sub stropii grei părem
stele de mare

clipeşti (?)
nu mă mai privi când suntem
doar incertitudine
şi fundal
adunat
undeva sub Dumnezeu

lasă furtuna să umple iar paharele
nu poate ploua la nesfârşit
nu?

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astă seară

Iubirea e veselă, tristă,
E miere-n sirop sau e mied,
Ţi-o-nşiră pe note-un lied
Şi ruga la Maica Precistă.

Ţi-o spun de o viaţă şi-o lună,
Dorinţa ce-o dor de un veac
Şi toate-ale tale îmi plac ;
De crezi că-s nebun, tu fii bună!

E lumea de multe bolnavă,
Mimând nevralgii fără leac ;
Ea urlă în draci, dar eu tac
Şi tot e mai mare ispravă.

Dar poate ce spun te amuză
Şi-ţi par gărgăuni... Ce să fac?
Mai muşc din covrigul cu mac
Şi-n versuri doar tu îmi eşti muză.

Îţi scriu despre noi. Vreau să ştii...
În lumea ce-o vreau doar a noastră
Avem doar spre cer o fereastră
Şi-o casă de îngeri copii.

Iubirea n-adoarme-n vreo gară,
La doctori nu e pacient,
Nu poartă saboţi de ciment ;
Ea vine la noi astă seară.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (17 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta de încredere

Până asculţi imnul victoriei e o lungă aşteptare
sunt necesare oboseli şi transpiraţii
sau poate mai mult de atât,
eu sunt umbra ta de încredere,
lumina care străluceşte într-o stea deaupra.

Sufletul meu te însoţeşte în gânduri
şi-ţi pune jar de foc sub tălpi,
trenul deja a plecat cu o viteză mică
dar pe parcurs locomotiva se schimbă.

Se deschid mereu porţi fără zăvoare
de la o vreme drumurile se bifurcă
ele trec prin vămile timpului
fără oprire
dar nimic nu se opreşte într-un punct
şi prin el trec o infinitate de linii.

mă apropii
de împlinirile dorite din toate puterile
pe care le zidim împreună,
pe umerii tăi e scara care mă susţine
până la steaua care ne asigură victoria.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pradă tăcerilor

Încerc să văd pe interior subiectul,
nu-l las să-şi facă parte de vorbire,
îl încui cu întrebări supărătoare,
să dospească de aşteptare,
îl uit privit de alţii
cu ochii cât ferestrele unui conac
în ruină.

Mă tot izbesc de convenienţe
şi nu pot vâsli prin cuvinte
să le aflu malurile.

Sunt pradă tăcerilor,
păzit de păsările nopţii din vise
caut mereu limanul de care mă tem
şi înot prin nemărginire.

Te strig prin luminişul dintre ape
şi nu te găsesc,
ai plecat undeva departe
unde orizontul se-ntunecă.

Poate mările calme ale sudului
te vor linişti
şi-ţi vor destăinui
drumul salvator de întoarcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă 2014

După o vară destul de fierbinte,
Iată că a sosit o toamnă cuminte.
Anotimp blând pe alocuri ploios,
În care culgem recolta, ce-i de folos.

O toamnă cu alegeri prezidenţiale,
Ce nu par a fi deloc senzaţionale.
Aceeaşi mizerie în politica românească,
Nimic corect, doar banul să crească.

Mă uit pe geam şi văd frunze pe pământ,
Copacii sunt dezbrăcaţi, de puternicul vânt.
Monotonia se aşterne în fiecare seară,
E toamnă, şi iarna cât de curând o să apară.

Anotimp romantic pentru cei îndrăgostiţi,
Căci doar prin iubire oamenii sunt sfinţiţi.
E timpul să ne luăm rămas bun de la natură,
O să vină frigul şi ne vom retrage la căldură.

poezie de Ovidiu Kerekes (9 noiembrie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste ca toate povestile

vezi e ca şi cum am tăia drumul acesta în două
şi-am rămâne fiecare cu câte un capăt în mâini
în faţa noastră s-ar deşira infinitul cu aripi în zdrenţe
ar pieri încet visele neluminate, ascunse în căuşul palmelor tale
între noi s-ar aşterne o zi fără cuvinte ca o pojghiţă de gheaţă
nu m-ai mai întreba de ce mâinile mele sunt reci

şi-atunci depărtarea nu ni s-ar mai strecura în vene
ca un fir subţire de sânge străin
am zâmbi suspendaţi între semne
inutilelor poduri oarbe de apă

nici măcar durerea nu ar mai putea trăi pentru noi
dar taci
era doar o poveste ca toate poveştile

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!