Anotimp al panzei de paianjen
îmi plac serile acelea în care
ușile se deschid singure dinspre înafara înspre-năuntru
ca și cum drumul s-ar întoarce amintindu-și de noi
îmi plac asfințiturile uitate de toamnă
atât de simplu tu vorbești despre cerul căzut dintre stele
cu ferestrele strânse prin case oamenii pictează-n culori șterse
undeva praful s-a ridicat deja ca-n urma pașilor mei
n-ai fi crezut că se mai poate începe un anotimp cu sandale pe umăr
toate trec doar prin ape și-apoi luminile caută un loc nepătruns
și-ți spuneam astă seară am zâmbit
cât poți privi un drum înainte să-l țeși?
poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Bianca Goean. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.