Într-un ocean de fum

e o linişte necunoscută
în care ziarele vechi se unesc
să-mi înlocuiască pielea.
undeva mai la dreapta de paharul de plastic
pe care l-am fi golit
pe rând
stă camera de gardă
între nevoia de aer
şi durerea de a respira.
mi-e frică şi sunt sătulă
de conceptul ăsta parşiv
de a fi tu însuţi
că voi nu ştiţi ce-nseamnă să nu
reprezinţi decât
câteva kilograme de carne decolorată
aşa că mă întind pe rugul şters
ulterior
cu buretele ademenitor al clasei
prăbuşindu-mă
în ceea ce a mai rămas din mine
într-un ocean de fum.

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

într-un lemn caut cătodată formele cunoaşterii
nu-i decât tocul uşii, căci patul a rămas prea vechi
şi ce frumos scârţâia
l-am aruncat când au dispărut tapiţerii

ăsta nou
nu-mi mai vorbeşte, este de fier şi plastic
presat
nudul de pe el se uită la mine cu poftă
de multe ori îmi spun
că
copacul nu naşte mâini decât când crengile lui se aplecă
copii culeg rodul dragostei din străzile cu asfalt

lutul este esenţa lucrurilor
nu mai am decât o vază care a scăpat nespartă
mi-e dor de cioburile de lut
în ele s-a născut tata, bunicul şi
mâine poate eu
acum mă uit la ochii făcuţi cu prea mult rimel
de pe patul de plastic şi fier

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra din cerc.Eu nu sunt

Mă văd înconjurată de umbre
Dispuse într-o simetrie corectă
Ca o placentă din care
Urmează să mă nasc
Din mine dincolo de mine
Păşind peste orizontul privirii.
În stânga, umbra mamă,
În dreapta, umbra tată,
În spate, umbra care mă ţine pe loc
Şi-n faţă umbra ta.
În mijlocul cercului, creându-mă
Mi-e frică de întunecimea
Proiecţiilor care mă limitează.
"Deschide ochii şi priveşte în tine.
Umbrele-şi întind lipsa de culoare
Împinse de lumina care-ţi izvorăşte
Din fiecare chemare la viaţă.
Cercul nu începe cu tine.
Cercul e închis.
Arcurile lui se termină undeva
În spatele paşilor tăi."

poezie de Oana Tonca
Adăugat de Ina Carlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

deşi zice profa de română că vârsta e doar un număr eu
sunt copil şi nici tocurile ei de 15
nu se pot înfige atât de adânc în carnea firii mele
cât
să mă convingă să revin cu picioarele între muritorii de rând
eu doar număr stelele pe care mi le cresc de mică în palme & pe faţă în loc de pistrui

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

aripile care mi-au rămas mici
stau pe podea
se rotesc în jurul braţelor prea scurte
pentru a le atinge

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele de mare

era o seară obişnuită
luminile se răsturnau în paharul
de whisky

curge ploaia
fără niciun fel de expresie
sub stropii grei părem
stele de mare

clipeşti (?)
nu mă mai privi când suntem
doar incertitudine
şi fundal
adunat
undeva sub Dumnezeu

lasă furtuna să umple iar paharele
nu poate ploua la nesfârşit
nu?

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de bun rămas

Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig
Şi nu mai vreau să ştiu până la sfârşit
Cine-a iubit frumos, cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut şi cine a câştigat
De toate înlănţuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin şi prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Şi cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul diagnostic

nu ştiu
aş vrea să cred că azi viaţa îmi aparţine
deşi parcă e pentru prima dată când
mi-e dor de moarte...

am senzaţia că aştept
pe cineva
şi că trebuie să mă gătesc frumos
să-mi pun cămaşa albă
cea cu gulerul lat
costumul şi cravata gri
mai întâi o să-mi lustruiesc pantofii ăia negri
cumpăraţi
pentru nunta fiicei mele

între mine şi distanţa
de afară există multă ceaţă
mi-au amorţit braţele şi încheieturile
tremur nervos mi-e frică
de o blocare
a privirii
dincolo de lumină

mi s-au împăienjenit ochii
mă târăsc aproape inuman
vorbesc gângăvit
de parcă
aş avea un opritor de cuvinte
mi s-a făcut frică
o frică închisă
precum rana
care refuză durerea
şi mi-e puţin frig simt că
mă afund deviant într-o lume în care
realitatea nu ţine cont
de sentimente şi lucruri
nu văd nici oameni decât
un spaţiu îngust
şi umed
ca igrasia crescută dinăuntru

peste alte gesturi
plouă

încă mai plouă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul diagnostic: suspect de moarte

nu ştiu
aş vrea să cred că azi viaţa îmi aparţine
deşi parcă e pentru prima dată când
mi-e dor de moarte...

am senzaţia că aştept pe cineva
şi că trebuie să mă gătesc frumos
să-mi pun cămaşa albă cea cu gulerul lat
costumul şi cravata gri
mai întâi o să-mi lustruiesc pantofii ăia negri
rămaşi de la nunta fiului meu

între mine şi distanţa de afară există multă ceaţă
mi-au amorţit braţele şi încheieturile
tremur nervos mi-e frică de o blocare
a privirii dincolo de lumină

mi s-au împăienjenit ochii
mă târăsc aproape inuman
vorbesc gângăvit de parcă
aş avea un opritor de cuvinte
mi s-a făcut frică o frică închisă
precum rana care refuză durerea
şi mi-e puţin frig simt că
mă afund deviant într-o lume în care
realitatea nu ţine cont de sentimente şi lucruri
nu văd nici oameni decât un spaţiu îngust
şi umed ca igrasia crescută dinăuntru

peste alte gesturi
plouă

încă mai plouă

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vreau să gust din semnul ăsta de circulaţie ca

dintr-un episod din liceenii ca dintr-o

poezie de-a lui vişniec

aici nu vorbeşte nimeni despre confuzii adolescentine

te întrebi ce se întâmplă. de ce se întâmplă
tot mai des

nimic nu poate fi salvat

nu ies din sensurile giratorii decât

aburi şi viermi şi clipe capsate anapoda într-un dor imens

eşti într-un proces aleatoriu un

război între tine şi hainele noi ale împăratului

deja am obosit nu se mai întâmplă de la o vreme nimic

atât de grav încât oasele mele

să prevadă cum ajungi lângă oameni

care-ţi privesc degetele de la picioare şi

se întreabă

dacă ai fi meritat sau nu o vorbă

în plus

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt frivolă ca o stâncă de care nici valurile nu se mai sparg, ci se beau reciproc...

aforism de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părul

m-am întors la ţară, stau de vorbă
cu părul mai bătrân decât tata,
el ştie să îndure suferinţa mută
pe care n-o înţeleg nicicum,
deşi mă locuieşte de ani

n-a mai avut nimeni grijă de grădină,
e năpădită de buruieni uscate,
la vară n-o să mă mai văd dintre ele,
voi vorbi singur ascuns,
garantează durerea că voi fi tot aici

încă mă mai pot mira
de cât de puţin e între casă şi grădină,
încă mi-e frică de cât de multe
s-au întâmplat în spaţiul ăsta
cât o celulă larg deschisă

am reuşit să iert câţiva oameni,
ştiu că vor veni alţii la rând,
acum nu mai aştept multe,
doar să mă ierte şi pe mine cineva,
poate părul atunci când îl voi tăia

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică, mamă...

Mi-frică, mamă... Mi-au plecat feciorii
Spre-ndepărtate lumi mai călduroase,
Prin mine zboară infernal cocorii
Şi mi-au rămas doar amintiri în oase.

Mi-e frică, mamă... Nu mai ştiu de mine
Pierdut-am doina, lacrima şi dorul,
În ochii mei în van se trag cortine,
Firul din of îşi schimbă-ades fuiorul.

Mi-e frică, mamă... Iar primesc păcate
Ca nişte frunze-nlănţuite-n clipe
Pavând cu negru străzi de nedreptate
Pe gândul meu ce nu poate să ţipe.

Mi-e frică, mamă... Parcă-i întuneric
În mintea mea cea stoarsă de substanţă,
Văd numai titluri pe gigant generic,
Eu sunt o umbră fără importanţă.

Mi-e frică, mamă... Clopotele urlă
De-atâta spaimă strânsă în capele
Şi-atât noroi pe care mi-l azvârlă
Fiare-ascunse în pubele.

Mi-e frică, mamă... Lupii dau năvală...
Îmi sfâşie şi graiul copt în vatră,
Degeaba sufletul mi se răscoală
Mi-e frică mamă, c-am ajuns doar piatră.

poezie de Ştefan Doroftei (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am îndrăgostit de galliano şi am visat asta
(de fapt am căzut din pat dar mi-era ruşine să-ţi zic)

voiam să-mi pieptene cineva părul

vezi de asta l-am tuns pe tot
cele mai nepotrivite mâini au trecut prin el iar acum
arăt ca un băieţel fericit cum ar fi trebuit

m-am îndrăgostit de galliano păcat
că l-am iubit doar pentru maică-mea a fost un
vis-trofeu din care nu pot deduce cum
mişc mâna în somn
fiindcă cel care doarme cu mine n-o vede

acum nici măcar nu mai am sens
strâng unghii strâng mâini strâng
poeme mototolite şi le vând la kg

oamenii le găsesc interesante păcat că eu
nu găsesc oameni doar uşi şi atacuri de panică
de care fug intrând prin altele

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă dor toate sufletele pe care le-am furat
pe care le port după mine într-o sacoşă din bumbac
pe lângă cele care-mi mai încap în buzunar.
în caz că unul moare
îl arunc
şi iau altul-
un ciclu firesc

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul fericirii - Nevoia de revoltă II

Cercul se strânge.
Dincoace de mine, se naşte revolta.

Mă doare pieptul
Şi ochii mă dor... glasul meu geme.
Cad lacrimi şi suspine
Tâmplele-mi zvâcnesc a evadare
Iar lumea din mine
Este prea mică,
Prea spinoasă
Şi mă doare!

Mi-e frică...

Cercul se tot adună
Ca o spirală de sârmă ghimpată
Din fier... sau din oţel
De parcă mai contează diferenţa
Când efectul este la fel.
Mă ustură palmele
De-atâta apăsare.
E o lume sferică
Încordată
Şi tare doare!

Mi-e frică...

Cercul mă striveşte
Precum o pecete îndesată cu putere
Să stea mărturie pe suflet
Ca o boală fără uitare şi fără leac
Din care răzbate un urlet
Şi multă neputinţă.
Inima-mi moare
Ermetică
Tristă
Şi iar mă doare!

Mi-e frică...

Cercul mă taie
De-mi pătrunde rece sub coaste
Să-mi vestească destinul
Pe care nu am ştiut să-l înfrunt
Şi aşa s-a născut chinul.
Simt în mine blazare
E ironică
Sfidază
Strânge...
Tare mă doare!

Mi-e frică...

Cercul e în mine
Răscolindu-mă sens după sens.
Îmi pocnesc amintirile
În explozii de-mi trezeşte auzul
Şi-mi spulberă amăgirile
În ochi mirarea apare
Şi inima revine
Năvalnică
Eliberată
Mai puţin mă doare!

Mai puţin îmi e frică...

Cercul nu mai este!
S-a spulberat odată cu revolta
De mi-a înflorit sufletul
Dincoace de mine, e lumină
Şi-a renăscut cuvântul
Totul se simplifică
E mult soare!
Şi linişte
Iubire
E bine...

Nu mă mai doare!
Nu-mi mai e frică!

poezie de Gabriela Petcu (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost şi nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, şi mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus şi de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit şi de lucrurile la care am renunţat, şi nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu ştiu ce... Nu ştiu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu ştiu ce este sau unde l-am pierdut.
Şi uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.

Ioana Creţu în Şoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului

poetului i se plimbă cuvinte prin
măduva spinării
el le ignoră căci e captiv în
forma buzelor muzei
nu e nimic altceva decât liniştea pe care
o calcă în picioare strigătul lui lăuntric

poetul regretă că muza nu e altceva decât
o pipetă
cu care acesta îşi introduce nuanţă
printre prelungirile neuronale
căci ce sunt eu, dragă muzo,
sau cum îmi strălucesc poemele
în întuneric

îmbrăcată în versuri rătăcesc
din cuib în cuib în căutarea
ta
căci n-ai de gând să te arăţi la braţul paharului de vin
sau al ceştii de cafea, dragă muzo,
ce nu ştii tu e că paharul este gol de ceva timp
iar cafeaua se găseşte doar întru
poet

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubito, mi-e lene de tine,
Şi vârstă, şi toate s-au strâns,
Şi curg nişte ani după mine,
Şi-azi-noapte cu mine am plâns,

Iar tu căutai aşternuturi
Pliate atent între noi,
Din pat ai uitat să te scuturi,
Precum şi să vii înapoi,

Voiam să mai treci doar o dată,
Să văd cum mai e Dumnezeu,
Să sufli în lampă şi gata:
Lumină să-mi fiu numai eu,

Rămas inutil fără mine,
Cu tine degeaba rămas,
Cu sufletul ăsta ruine
Şi tu, un turist mai retras...

poezie de Alexandru Mogoşeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clar de lună

mi-e frică de raza de lumină ce arde...,
mi-e dor de primul cuvânt ce l-am citit în prima carte...
mi-e dor de cuvântul ce l-am rostit la început,
mi-e dor de prima fată ce mie mi-a plăcut

mi-e dor de nopţile sub clar de lună...
mi-e dor de clipele petrecute împreună,
mi-e dor de prima zi când vocea-mi era răguşită
atunci încercam să-ţi mărturisesc...
cu vocea răguşită ţi-am spus că TE IUBESC...

sub stelele ce strălucesc uşor
mă aşez acum de unul singur...
îţi simt parfumul puternic plutitor,
ce ameţeşte ale mele gânduri

dar văd ceva ce mă orbeşte
sunt ochişorii tăi...
sunt mici dar sunt plini de lumină
a mea linişte sunt... EI...

poezie de Marius Ionuţ Păscălin
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!