Inspiraţie

Într-o piramidă a cerului echivalentă cu Fiinţa
mă însoţeam cu poezia, eu hrănindu-mi credinţa
în toate virtuţile flerului unui străvechi profet,
în traducere liberă Phantasía: iscusit orator şi inspirat poet.

Paradigma Eternităţii (la căpătâiul versului meu)
din philosophia iubirii se inspiră mereu,
lexemele vieţii-şi-morţii mă însoţesc nesfârşit,
râvnind la justiţie precum un fugar
pe nedrept hăituit: indefinit între stele
săvârşind aventura necuvintelor grele.

Philosophia mea despre Eu: universul egal cu sinele meu;
cetăţean universal în cetatea eternă (pro Archia poeta) –
între real şi simbolic –
imaginal stând la taclale cu Dumnezeu.

A gândi o gândire dintr-o ochire,
cum spiritul însuşi în infinire,
o inspirată idee
animând universul prin oglindiri spontanee,
lângă punctul-de-fugă al vieţii,
în unda hazardului fără sfârşire.

Într-o piramidă a cerului echivalând cu Fiinţa,
înţelegând sensul vieţii şi-al morţii
în unda misterului unui poet numit Phantasía,
crucificat într-o pustietate amorfă –
din interioritatea lumii îmi cumpăneam dorinţa,
ah!, de-a po(i)etiza fiinţa ↔ nefiinţa,
cu ochii cugetători ai luminii
înveşnicind spontaneu poezia.

Inspiraţia la modul absolut
poetizând o gândire
cum spiritul însuşi în infinire.

poezie de Dumitru Găleşanu din Axiomele infinităţii (13 aprilie 2017)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halleluyah

Mistică
a necuprinsului –
sub privirile de sfânt ale sfinxului:
infinită este creaţia lui,
coloana vertebrală a vieţii suind.
Cine poate sta înaintea măreţiei
fără de seamăn -a lui,
a demiurgului?

Între
real şi utopic,
istoria lumii respiră
căderea în timp
sub propria greutate.
În ritmul cosmic
infiniţii se strâng
într-un fragment
de eternitate.

Viaţa nu-i decât levitaţie
a trupului spre cer. O, de-aş putea
cu inima să-ating edenul cerului,
ecoul tăcut al misterului!

Senzaţia
de savoare şi libertate,
înălţător o resimt
cu graţia firii de om neîntinate.
O!, nu călcaţi
altarul sacru al versului meu:
poezia nu-i decât o formă de viaţă,
iar [...] făpturile ei –
infinite căi de a-l cunoaşte
[aşa cum este] pe dumnezeu.

Slove de aur,
neasemuit de curate,
pavate cu urmele
trecerii (z)eului
rodesc în sufletul omului.

Omul liber,
mereu îndrăgostit de cer,
în roza vânturilor stăpân
precum întâiul monarh.

Pentru tot ce-a fost şi este,
pentru tot ce va fi –
dar încă nu-i azi pe pământ,
sub privirile de sfinx ale timpului:
lăudat fie numele lui!,
halleluyah!

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucură-te de recunoştinţă, viaţa ta - ca un dar al vieţii, ca o expresie a lui Dumnezeu, ca un dans cosmic - în timp ce rămâi peste toate ca un profet fără formă. Înţeleptul priveşte într-o oglindă la imaginile care apar ca fiind el dar nu este confuz. El rămâne Fiinţa de neatins pe altarul vacuităţii!

Mooji în So simple - Atât de simplu - Momente Mooji - Papaji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţa este nemijlocitul nedeterminat; ea e liberă de modul de a fi determinată faţă de esenţă, precum şi faţă de orice determinaţie pe care ea o poate conţine în cuprinsul său. Fiinţa aceasta nereflectată este fiinţa aşa cum este ea în mod nemijlocit, numai în ea însăşi.

Hegel în Ştiinţa logicii
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti biblioteca mea

toată informaţia din univers
concentrată într-o singură inimă...

în paginile pielii tale
sunt arhivaţi toţi clasicii
alfabetul orbilor
şi biblia nefericiţilor...

tu eşti biblioteca mea
recitită la nesfârşit de ochii atingerilor mele
indescifrabilă
de la prefaţă până la erată
răspunsul la toate întrebările
şi întrebarea la care aş putea răspunde
în nenumărate moduri

trupul tău nu are niciodată nevoie de copertă
te răsfoiesc în toate modurile posibile
fără să mă satur...

tu eşti poezia şi proza într-o perfectă armonie
tu mă faci să oscilez între comedie şi dramă
între nopţi metaforă şi dimineţi nescrise
când silueta ta de stilou se topeşte
în cerneala proaspătă a cerului
tu eşti prima şi ultima pagină a vieţii mele

tu ai putea lua cu uşurinţă premiul Nobel la literatură
pentru simplu fapt că te laşi scrisă
pe aşternuturi...

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Iluzii în ambalaje de carne (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o altă meserie din lume nu te deposedează atât de mult de tine precum o face predatul. Ai putea petrece o zi întreagă într-o spălătorie de exemplu, fiind stăpân absolut al gândurilor tale. Însă predatul te anulează complet. Îţi străpunge fiinţa: îţi acaparează spiritul. Îl smulge din ungherul în care stă pitit.

Sylvia Ashton- Warner în Spinster
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocaţia simplităţii

te-am aşteptat în palma timpului
şi te-am găsit în întrebările cu răspuns
în universul verbului a iubi
frumosul din frumos
pur şi simplu

mi-am legat înţelesul de tine
precum în ghidul de călătorie al simplităţii
într-o odă a bucuriei prin trecerea vieţii
primeşte salutul iubirii mele
pur şi simplu

te-am prins strâns în braţele minţii
şi am urcat lângă tine treaptă cu treaptă
în cercul nesfârşit al iubirii
prin al trăirii pas
pur şi simplu

mi-am apropiat gândul de bucuria unui alt poem
precum o partitură pentru pian
eşti în fiecare cuvânt din fiecare secundă
te iubesc şi te scriu în fiecare vers
pur şi simplu

poezie de Vali Niţu din Metafore în palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa naşte geana luminii

În urma durerii,
Clipa naşte geana luminii.
În urma tăcerii,
vocea iubirii naşte
sensul purificat
al dorinţei de-a fi.
În urma umbrei secundei
se naşte poezia...
Lumină tandră
a fericirii cuvântului
alergând
în paşi de vals,
dăruind misterul
miezului universului.
Culoare şi sunet
împletesc şi lasă liberă să alunece,
spirala nesfârşitei geneze
a spiritelor,
libere să se scalde
în unda fericirii creaţiei

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erijat în instanţă de judecată

Pe globul ocular
al creierului minţii,
într-o agonie celestă –
din răsputeri alergau elementele firii
într-un exerciţiu de zbor ireversibil,
asemenea gândului celulele mele
din trupul iubirii comprehensibil,
într-o alegare nebună spre viitor
se-nghesuiau să răsară-n decor
cum însăşi ideea de zbor, particule grele –
prin vămile-albastre se sfâşiau între ele
cu buzele, cu limba, cu dinţii.

Într-un limbaj universal
se-ngemănau între ele,
devenind nebuloase de stele
cuvintele tale – cuvintele mele,
graţioase tăceri sau iluzii sonore,
exacerbare de cântec pus în surdină –
într-un echilibru fragil: oglinzi incolore,
idei perfecte de zbor
între "ego" şi "alter",
dinlăuntrul materiei – involuntar –
atomi după atomi alergând,
imagini, dorinţi: avatar,
gând după gând...
vegheaţi de trecut –
un temnicer tăcut
omniprezent absolut –
sub raze de lumină multicolore,
poduri de umbre şi nimburi de sfinţi,
într-un sistem vascular ticsit de rugină
interacţionând virtual
cu energia punctului zero,
înlănţuind cauzal: atemporal –
instincte primare, utopii senzuale fierbinţi.

În dreptul suveran al iubirii
adaptat propriei utopii,
la mila spaţiului vid
gândind în contraste,
eu plasându-mi vederea
în spatele unor simple cuvinte –
într-un soi de erotism natural şi mental,
în plină eflorescenţă-a spiritului
erijat în instanţă de judecată.

Tot ce trebuia să se-ntâmple,
s-a întâmplat şi se-ntâmplă –
iubito ▫ iluzia vieţii: spaţiul şi timpul
a pururi îngemănate sub tâmplă.

Numai sufletul meu,
de-a umbrelor taine
descătuşat dintr-o dată
la mila spaţiului vid,
prin carnea materiei,
în balanţa Timpului
îmi va cântări destinul mereu –
erijat în instanţă de judecată.

poezie de Dumitru Găleşanu din Însemnele materiei (august 2013)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea

sunt lacrima unui suflet
într-o lume trecătoare şi rece
sunt tristeţea unui gând rătăcit pe pământ
sunt pământul uscat şi gol
mă lovesc de spaţiul îngust al luminii
fereastra vieţii captează umbre neliniştite
pocnesc alte gânduri pe ziduri
zăvoarele lumii au închis inimi
în noaptea asta, am desenat cearcăne sub ochii vieţii
pe ţărm, un om veghează sfârşitul
înfăşurat în ceaţă caut lumina
privesc în jur şi mă cutremur
mai bine beat într-o lume murdară
viaţa mi-a întins paharul morţii
într-o seară, pe o stradă
am băut paharul cu cucută pînă la fund
ce a urmat apoi, nu ştiu
prietene, să aşezi la colţul vieţii, o cruce
pentru lumea ce trece, se duce
pentru mine, să pui în pământ un grăunte de adevăr
poate voi încolţi într-o zi, pentru voi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloria mundi

Din văzduhul cuvintelor
străbătând abisul,
ai putea crede că eşti stăpân
al prezenţei în lume,
aidoma luminii începătoare de stea –
însă nu-i totdeauna aşa.

Judecata dreaptă -adevărată,
în alegoria vieţii se face
cu limpezimea oglinzii imaculată.

Prins în lesa nimicului,
nu vezi cât de repede
trece gloria lumească;
privind mereu înainte,
precum hoţii de timp,
ar trebui mai întâi să ai curajul
de-a gândi cu propria minte.

Aşa trăind,
în cochilia de melc a veşniciei,
lumina tot lumină rămâne –
grea precum păcatul ispitelor păgâne;
o poezie a poeziei contemplând
omul şi universul lui –
geana cuvintelor mântuite de-azur
împrumutându-i taina zborului
dintr-un timp viitor, incert şi obscur.

Din văzduhul cuvintelor,
s-ar putea crede
că eşti unicul stăpân
al prezenţei tale pe lume,
în real însă te cârpeşti cu vorbe,
lustruind în fărâma de tină un nume,
cu aripa-n gol suspendată –
între un survol absolut
şi o aterizare forţată.

Astfel gloria lumii trece,
printr-o ieşire din timp neaşteptată,
iar omul, sedus de viclenia oglinzii,
nu se linişteşte nicicum, niciodată,
îmbătându-se cu apă rece
în alegoria fiinţării adevărată.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă nefiinţa cea de toate zilele, ce miracol – fiinţa! Ea este incredibilul, e ceea ce nu se poate întâmpla, e starea de excepţie. Asupra ei nimic n-are putere, decât poate dorinţa noastră de-a ajunge la ea, de a-i forţa intrarea, de-a o lua cu asalt.

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul golurilor

Forţa nucleară tare,
forţa nucleară slabă
şi forţa electromagnetică – la care
alăturând în grabă şi legea gravitaţiei...-
o formulare-a guvernării materiei prin ea însăşi,
alimentând combustia gândului
într-un echilibru fragil –
realismul imaginaţiei
într-o paradigmă sintetică:
E=mc2 – ortodoxia cinetică –
sau, într-altfel: paradoxismul spunerii Fiinţei
a-ceea-ce-este «fiindul însuşi» în suflul creaţiei.

Dumnezeul golurilor
în focul mistuitor-al creaţiei –
ca suport lumilor tale aflate în transă,
Dumnezeul golurilor sublimat într-un vers,
fără de care lumina ochilor mei –
să ajungă până la tine:
n-ar fi avut nicio şansă!

Forţa nucleară tare,
forţa nucleară slabă,
forţa electromagnetică
şi legea nescrisă a gravitaţiei –
întreg universul într-o formulă sintetică,
într-o paradigmă de netrecut fără de care
minunea lumilor tale de vis aflate în transă
cu tot ce-nseamnă absolut-omenescul în ele,
precum lumina şi sângele – scurse din stele
de-a pururi: prezentul din trecut-viitor,
Dumnezeul golurilor însuşi în spunerea Fiinţei
n-ar fi avut nicio şansă.

Dumnezeul golurilor, iubito –
cel fără de care [...] lumina ochilor tăi,
s-ajungă până la mine:
n-ar fi avut nicio şansă.

poezie de Dumitru Găleşanu din Addendum (aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cui prodest?

În
uterul
abundenţei
înnobilat cu lotuşi,
starea de fapt e anomia –
sub falduri
de purpură
zorii de zi
lăcrimând
pe pământ v e ş n i c i a.
Cui ar folosi poezia?!

Prin magia cuvintelor
îmi construiesc umila mea aventură
în ordinea cosmică.

Să vrei să fii poet universal –
în jilţul tău de gânduri visând voievodal,
nu-i deloc o dorinţă deşartă sau josnică.

Între
realitate şi reverie,
sublimat de verbul poetic,
prin gândurile mele rostite
pe-a nimbului toartă,
profund şi subtil
îmi preschimb
amprenta fiinţării
în a r t ă.

Natura umană
este propriul ei semn,
chiar un îndemn
spre ceea ce transpare
în coasta secundei,
dincolo de aparenţe
interferând infinite frecvenţe.

O încercare poetică
despre sublim şi frumos
e chiar sufletul lumii, maiestuos.

Dintr-o altă dimensiune
-rămasă în coadă de peşte,
piatra filosofală
cui foloseşte?

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment euforic

găsesc bucuria în colţul de pâine
în roşia coaptă în para gustoasă
sunt fericită că păşesc spre mâine
cu poezia mea cea radioasă.

adâncă şi nesfârşită îmi e recunoştinţa
elanurile mele ating cerul senin
îngeri îmi dau sfaturi îmi alintă fiinţa
simt momentul euforic fără pic de venin.

avântul profetic fiebinte ca focul
mă scoate din umbră din amărăciune
într-o mare contemplare întrevăd norocul
de-a cuceri universul cu o rugăciune.

dezrobesc lumini cu povaţa stelară
nădejdile sublime în suflet să răsară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin deşertul dintre două piramide

mă învelesc cu oceanul într-o clipă albastră
cât o şoaptă a unui delfin îndrăgostit de stele
apoi fixez visul în menghina realului
disec întregul în părţi infinite
ca pe o lume de lumi în căutarea adevărului
risipit în minciuna de zi cu zi

prin hăul dintre doi munţi albi
respir speranţele ca pe un strigăt umil
a disperare
articulat parcă de un melc în cochilie
apoi mă îngrop fericit într-un verde rai
unde ard în focul dintre două tăceri
şi o iubire nesfârşită

între timp
iarba amestecă lumina cu seva pământului
într-o căutare absolut absurdă a nesfârşirii
ca într-o retortă suprauzitată
de poet

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa precum albastrul cerului, apa din mirajul oazei şi poza unui chip uman nu sunt decât iluzorii, tot astfel este şi universul în comparaţie cu purul ATMAN (Sinele).

citat din Shankaracharya
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încruntare

trecutul e doar o încruntare,
fantasma unui ideal în ruină
se profilează pe dune
de nisip,

jumătate de plumb,
jumătate deşert
este Luna,

undeva motoarele lumii se sting,
lumea şi-a pierdut esenţa
cândva,
între Adam şi Eva,
într-o vale a plângerii,
între două potopuri,
într-o cetate eternă,
în ziua a şaptea,
când Dumnezeu a vrut să se odihnească
puţin,
să se încrunte.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul joc

demult, odată, poate într-o altă dată
eu căutam credinţa pură
azi ţipă agonic ochii în orbite
văd urme între lacrimi şi mă plâng
pe frunte am coroană
din cioburi, sticle, spini şi cale
aici trăiesc cu morţii vii
şi drumul n-are cale
eu am găsit în moarte esenţa vieţii
şi scriu la toţi cu lacrimile morţii
ei au fugit cu toţii, toţi netoţii
în noaptea asta fără margini
m-am lepădat de lume, de păcate
nebun, mai rătăceam prin ceruri
tot căutând lumina vieţii
am ars gândirea la o lampă
am demolat principii norme
de etică, morală, toate goale
şi am jucat la masa sorţii
destinul vieţii şi al morţii
a mai trecut gândirea, clipa
eu am rămas la porţile cetăţii
să joc un joc nebun cu morţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din cub

îţi începeai misterul cu mine
eram într-o angoasă existenţială
aş fi făcut gesturi definitive pentru
intensitatea dintre noi

începeai cu mine
experienţa unei enigme
luai decizii pripite
în nesfârşitul lumii
oscilai între tandreţe
şi ostilitate

îmi reduceai la minimum necesar
drumul meu sfios printre iluzii

spuneai că eşti prizonieră
într-o piramidă
într-un cub de sticlă
că eu sunt o sferă
inconsistentă
o idee cosmică
un balon de săpun pe
muchiile tale ascuţite

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria finală

(Anei Podaru, întru trecerea în veşnicie)

Poeţii închid lumina în suflet şi pleacă
Într-o călătorie promisă ambiguă şi seacă.

În urmă rămân tomuri de poezii ecou,
Între staţiile dintre stele nimic nu e nou.

Doar un înger ascuns într-o umbră fecundă
Şterge ochii luminii terestre cu o fundă

Ochelarii nopţii se poartă-n vecie
Calea neîntoarcerii citeşte poezie.

Pe muntele-i de cărţi răsare negru soare
Lumina plânge în rime fără alinare.

Poetul a închis ceaslovul şi-a plecat
În sânul cerului, la Domnu-Adevărat.

La început de toamnă să priviţi spre cer,
O dungă de lumină ascunde un mister.

Este călătoria prieteni, ambiguă şi seacă,
Ce pune poezia sub a crucii teacă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!