Cui prodest?

În
uterul
abundenţei
înnobilat cu lotuşi,
starea de fapt e anomia –
sub falduri
de purpură
zorii de zi
lăcrimând
pe pământ v e ş n i c i a.
Cui ar folosi poezia?!

Prin magia cuvintelor
îmi construiesc umila mea aventură
în ordinea cosmică.

Să vrei să fii poet universal –
în jilţul tău de gânduri visând voievodal,
nu-i deloc o dorinţă deşartă sau josnică.

Între
realitate şi reverie,
sublimat de verbul poetic,
prin gândurile mele rostite
pe-a nimbului toartă,
profund şi subtil
îmi preschimb
amprenta fiinţării
în a r t ă.

Natura umană
este propriul ei semn,
chiar un îndemn
spre ceea ce transpare
în coasta secundei,
dincolo de aparenţe
interferând infinite frecvenţe.

O încercare poetică
despre sublim şi frumos
e chiar sufletul lumii, maiestuos.

Dintr-o altă dimensiune
-rămasă în coadă de peşte,
piatra filosofală
cui foloseşte?

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!