Tu eşti biblioteca mea

toată informaţia din univers
concentrată într-o singură inimă...

în paginile pielii tale
sunt arhivaţi toţi clasicii
alfabetul orbilor
şi biblia nefericiţilor...

tu eşti biblioteca mea
recitită la nesfârşit de ochii atingerilor mele
indescifrabilă
de la prefaţă până la erată
răspunsul la toate întrebările
şi întrebarea la care aş putea răspunde
în nenumărate moduri

trupul tău nu are niciodată nevoie de copertă
te răsfoiesc în toate modurile posibile
fără să mă satur...

tu eşti poezia şi proza într-o perfectă armonie
tu mă faci să oscilez între comedie şi dramă
între nopţi metaforă şi dimineţi nescrise
când silueta ta de stilou se topeşte
în cerneala proaspătă a cerului
tu eşti prima şi ultima pagină a vieţii mele

tu ai putea lua cu uşurinţă premiul Nobel la literatură
pentru simplu fapt că te laşi scrisă
pe aşternuturi...

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Iluzii în ambalaje de carne (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi şi toate

Toţi îşi dau părerea despre toate, dar
Niciunul nu te întreabă ce mai faci,
Toţi îţi sunt prieteni pe faţă,
Iar când nu eşti de faţă, duşmani.
Toată lumea îşi dă cu presupusul,
În loc să afle de la tine răspunsul.
Toţi sau toate găsesc motiv de bârfă,
Îi răsfoiesc pe unii şi pe alţii,
Mai ceva, ca pe o revistă.
Toţi şi toate au etichetă pentru fiecare,
Dar ei gândesc ca un oarecare.
Toţi se alătură mulţimii toate,
Toate răstălmăcesc vorbe aruncate.
Dacă toţi ar face reuniune cu toate,
Ar echivala cu totalitate,
Drepturi în egalitate,
Frăţie şi unitate.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti zăbava vieţii mele

Tu eşti zăbava vieţii mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj şi mii de temenele
slobozi din mine răutatea!

Trezeşti de fiecare dată
gânduri trăsnite şi rebele,
eşti cea mai insolită fată
când eşti zăbava vieţii mele!

Remarc figura-ţi încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar eşti zăbava vieţii mele!

Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună şi de stele,
te vreau aşa... îngândurată
că eşti zăbava vieţii mele!

În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că eşti zăbava vieţii mele
şi te-aş pârî... dar n-am la cine!

Că-mi eşti atât de singulară
încât îţi compun poezele,
ispită dulce şi amară,
tu eşti zăbava vieţii mele!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la scris

Eu nu aparţin nici măcar trupului darămite vreunui curent literar.
Scriu ca şi când m-aş fi născut numai pentru asta
şi nu îmi pasă dacă ochiul morţii va fi singurul meu cititor.
Scriu ca şi când sufletul meu ar monologa în oglindă,
ca şi când fiecare cuvânt pe care îl scriu ar fi ultima mea respiraţie.
Poezia este sau nu e, vorba lui Suciu.
Toate poeziile care nu dor sunt nişte avorturi.
Toate poeziile care se scriu cu gândul la soclu
sunt la fel de false ca şi zâmbetul unui clovn.
Toate poeziile care se construiesc inginereşte sunt maculatură,
virgule între scânteie şi flacără.
Toate poeziile care nu curg în cascadă sunt apă chioara în gura unui beţiv.
Cea mai bună definiţie a poeziei pe care am cunoscut-o este depresia,
cea mai fantezistă biografia.
Uneori visez că mimez scrisul,
că pentru asta aş putea fi nominalizat la Premiul Nobel.
Dimineaţa mi se face ruşine de mine
şi mi se izbesc în minte sfaturile bunicului
asemeni limbii de clopot:
Trezeşte-te nepoate, cel mai frumos dar al vieţii este însăşi viaţa.
Nu există nimic grandios în încoronare.
Absolutul mai mereu adulmecă
mirosul agoniei,
pe aceia îngenuncheaţi pe dinăuntru.
Scriu ca şi când inima mea ar fi mută...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti primăvara mea

Tu eşti primăvara mea,
Emoţiile mele înfloresc,
Când sunt cu tine iubirea mea.
Tot ce simt este firesc
Eşti dulce ca o bezea,
Tu eşti toată lumea mea!

Sunt îndrăgostită lulea
Fără tine nu aş mai putea
Ori de câte ori te văd inima-mi tresaltă
Simt o grămadă de fiori deodată.

Nu uita, scumpa mea iubire
Că tu eşti totul pentru mine
Fără tine nu vreau să trăiesc
Şi momentul de faţă să rămână amintire.

poezie de Petruş Ida-Andreea (1 februarie 2022)
Adăugat de Petruş Ida-Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, iubirea vieţii mele

O, iubirea vieţii mele,
Tu eşti ca luceafărul între stele!
Eşti ca un trandafir în floare,
Dragostea mea nemritoare.

De-ai şti cât de mult aş vrea
Să-ţi sărut buzele tale de catifea,
Şi trupul să ţi-l mângîi uşor
De tine veşnic o să-mi fie dor.

poezie de Vladimir Potlog (17 iulie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iubito...

Tu iubito o ştii bine
Tu eşti dor, eşti dor de mine
Tu eşti dor, eu sunt iubire
Tu eşti freamăt, eu simţire.

Tu eşti raza albă-a lunii
Tu eşti izvorul minunii
Tu eşti vis şi armonie
Tu eşti vers, eu poezie.

Tu a vieţii mele rază
Tu a sufletului pază
Minunată orhidee
Eşti şi floare şi femeie.

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Oana Alexia Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă la un roman de dragoste

Tu mi-ai fost scrisă mie
Nu deprimării, nu tristeţii mele
Ci adevăratului eu, puternic - şi fără niciun pic de milă.

Privesc trupul tău fraged de fată tânără
Şi o furtună de gânduri infernale se dezlănţuie în mine
Sângele şi oasele mele îmi dictează tot ce trebuie să fac
N-am să mă dau în lături de la nicio ticăloşie
Fiinţa ta plăpândă a fost scrisă puternicului din mine
Şi tu eşti prada pe care de mult am aşteptat-o să-mi cadă
în ghiare.

Joc singur noaptea - şi cânt
Şi, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sălbatic în erecţie;
El va trece prin pulpele tale suave şi va lăsa urme de nedescris.

Şi sunt de pe acum fericit
Atâtea nopţi de chin, de febră şi delir
Atâtea bube care mi-au copt în suflet
Se vor sparge - şi vor curge în tine odată cu prima ejaculare.

poezie celebră de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te văd, priveşti la ceasul vechi agăţat pe perete,
scorojit de însingurare şi doruri ascunse...
Ai vrea să opreşti timpul
la o secunda perfectă...
în care să ţi se taie răsuflarea...
chiar de ultima secundă ar fi...
ultima clipa a vieţii ăsteia ruginite de umezeala lacrimilor...
La secunda aceea perfectă, să oprim toate ceasurile.
Rotim împotriva lumii de-o cheiţă năstruşnică...
ca să-l dăm înainte...
În speranţa că începe o altă clipă,
o clipă care ne înfăşoare pe-amândoi
într-o singură bătaie de inimă...
Clipă fără legi... în care timpul se măsoară doar în respiraţii furate lumii...
Dar e la fel... seacă şi şubrezită de timp şi de oameni grăbiţi...
Răsucim... răsucim... până ne ia foc pielea...
parca aşteptând viaţa viitoare...
Aş vrea să împart cu tine una din acele secunde... şi-atât...
Să... ni se taie răsuflarea într-un singur ticăit de ceas...
fără reguli şi legi...
Nu vreau să aştept până când
când toate ceasurile vor bate peste ochii închişi
şi mâinile reci...
iar timpul nostru, demult apus.
Dacă te temi de legile oamenilor, ale lumii...
Tu nu trebuie să faci nimic
le voi încălca eu pe toate...
Ce-mi pasă mie,
câtă vreme le încalc frumos?
Voi respecta doar legile iubirii...
Şi mă voi aşeza la poalele munţilor care plângeau între apus şi răsărit... împărţindu-ne...
Şi te voi aştepta,
Te voi aştepta cuminte...
cu ceasul inimii mele în mâini.
Şi vei veni... ştiu...
În acea secundă perfectă...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele

Eşti icoana care îmi iartă gândul,
Când, în vorbe dulci mă răstignesc,
Prieten cu furtunile şi vântul
Nu mai ştiu cum să-ţi spun că te iubesc!

Eşti partea din suflet care-mi cântă,
Când în braţe, tot mai rar te dezmierd
Şi mă iau cu toţi demonii la trântă
Dar nu te vând şi nu vreau să te pierd.

Mai bine, îmi dau foc în Piaţa Mare,
Pe-un eşafod, cu toate cărţile ce-am scris
Fiindcă mi-eşti boala fără alinare
Şi am un loc cu tine-n Paradis!

Ar trebui să-mi dea o alocaţie,
Pentru tot ce sufletu-mi şi mintea zămisleşte,
Dar, azi, e-o infracţiune-a mea vocaţie
Şi lumea, ca pe-un lepros mă preţuieşte.

Tu, dintre toţi, îţi mai apleci răbdarea,
Peste suferinţa mea, fără măsură
Şi mă pierd, în ochii tăi ca marea,
Pe drumul meu, în Literatură.

De-aş putea, ţi-aş face o statuie,
În cea mai mare piaţă dintr-un burg,
Eşti, trup şi spirit, regina ce mă suie
Din Iadul vieţii, către Demiurg.

Îmi dau doctorii diagnostice fatale,
Mă ocoleşte lumea, ca pe un ciumat
Dar leacul meu e vraja sărutării tale
Şi te port în suflet, dulcele meu stigmat!

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţă la toate întrebările, cu o singură excepţie: "Cine sunt eu?" La urma urmei, singurul fapt de care eşti sigur este că tu eşti. "Eu sunt" este cert. "Eu sunt aceasta"' nu este. Luptă-te să descoperi ceea ce eşti tu în realitate.

citat din Sri Nisargadatta Maharaj
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori cu miros de femeie

La început de martie, femeilor iubite

Scaldǎ-mǎ într-o cupǎ de piatrǎ, iubitule
Sǎ curgǎ limpezi din ochii mei cele douǎ izvoare
Sǎ şiroiascǎ pe sânii mei apa
Bea din mine, fǎ-mǎ un vas între buzele tale.

Într-o cupǎ de piatrǎ a munţilor, te scald iubito
Prin mâinile mele curgi, sunet de cascadǎ
Sânii tǎ i, flori cu miros de femeie,
Din ei petale dulci curg, apǎ cu trupul tǎ u voi bea.

Întinde-mǎ pe piatrǎ sa mǎ ardǎ şi sǎ mǎ doarǎ
Sǎ curgǎ din pǎ rul meu iubire şi iar iubire,
Ca iedera te cuprind cu braţele, mǎ desfac toatǎ
Şi între coapse te inchid, departe cazi, departe.

Te întind, iubito, frumoasǎ din piatrǎ ruptǎ eşti
Vise cad în jur, un vis eşti tu, un vis sunt eu
Pǎ rul tǎ u mǎ înfǎ şoarǎ, trupul tǎ u mǎ cuprinde
Sânii uzi îi sǎ rut, ape cu gust de femeie.

poezie de Cornel Marginean
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carte frumoasă cinste cui te-a scris, încet gândită, gingaş cumpănită... Eşti ca o floare anume înflorită mânilor mele care te-au deschis. Eşti ca vioara, singură, ce cântă iubirea toată pe un fir de păr, şi paginile tale, adevăr, s-au tipărit cu litera cea sfântă.

citat celebru din Tudor Arghezi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru mama

Eşti soarele zilelor mele
Eşti ca o lună între stele
Eşti un copac ce mă rezeamă
Eşti cea care mă scapi de teamă.
Eşti mama care m-a învăţat
Să fiu cinstit, să nu mă bat.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.
Eşti cea ce veşnic mă susţine
Eşti ochii mei care văd bine.
Eşti cea ce ştie când e cazul
Să râd sau să-mi alung necazul.
Eşti cea care îmi sprijini visul
Şi-mi asculţi inima şi plânsul.
Trăiesc cu teamă, vreau iubire
Şi Dumnezeu îţi dă de ştire.
Inima mea, sufletul meu,
Prietenă-mi vei fi mereu.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.

poezie de Champagne S. Baker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute, frumoasă eşti!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în braţe toate oraşele
şi câmpiile fără de sfârşit,
penumbra pe care o vedem este lentă şi nu doare,
ea curge pe un povârniş, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
şi le găsim în paginile cărţilor nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri şi paşi,
femei, bărbaţi, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile şi nopţi, răstimp între vise şi vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieţii,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita aşa usor?
cartagina, infernul, glorii, între zori şi amurg,
istoria ne topeşte pe toţi în smalţul pământului,
nu rămâne decât
plânsul străvechi al mumei pe morminte...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute, frumoasă eşti!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în braţe toate oraşele
şi câmpiile fără de sfârşit,
penumbra pe care o vedem este lentă şi nu doare,
ea curge pe un povârniş, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
şi le găsim în paginile cărţilor nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri şi paşi,
femei, bărbaţi, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile şi nopţi, răstimp între vise şi vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieţii,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita aşa usor?
cartagina, infernul, glorii, între zori şi amurg,
istoria ne topeşte pe toţi în smalţul pământului,
nu rămâne decât
plânsul străvechi al mumei pe morminte...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute, frumoasă eşti!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în braţe toate oraşele
şi câmpiile fără de sfârşit,
penumbra pe care o vedem este lentă şi nu doare,
ea curge pe un povârniş, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
şi le găsim în paginile cărţilor nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri şi paşi,
femei, bărbaţi, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile şi nopţi, răstimp între vise şi vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieţii,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita aşa usor?
cartagina, infernul, glorii, între zori şi amurg,
istoria ne topeşte pe toţi în smalţul pământului,
nu rămâne decât
plânsul străvechi al mumei pe morminte...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Ce îşi prinde noaptea stelele în păr
Dezlegând ispita, clipa când soseşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi-ntărite sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte,
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei patima-mi topeşte,
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... înger... renăscut.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are flăcări de smarald,
Raze mii... de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Deschid cărţile de poveşti,
ating lumina cu fiecare mică dragoste
Pot să schimb lumea cu un zâmbet
Pot adânci liniştea cu o fereastră deschisă
Dacă tu eşti îngerul meu, eu sunt îngerul dreptăţii
Dacă tu eşti Biblia mea, eu sunt gheata pe care te poţi rezema
Tu, vibraţiei a cercului deschis,
Ochi Preasfânt şi luminos
Eu pot atinge, tu poţi înscrie
Eu pot vibra, tu poţi conştientiza îndemnul
Noi suntem adâncirea dragostei
Telul nedescris, mijlocul vieţii pe care îl împart negreşit între vise
Nu ma poţi reactiva, tu eşti lumina
Eu pot vibra cu ceasul oprit... tu poţi schimba idei de neconceput
Tu eşti visul unei nopţi de vară, eu sunt vibraţia unui suflet pribeag
Lacrimile mele pot să răzbată, lacrimile mele pot adânci
Timpul meu e timpul tău
Timpul tău a devenit mijlocitorul fericirii pereche.
Amândoi suntem spirale de lumină, în seva vieţii.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile copilăriei

erau trase la copiator şi purtate din gând în gând şi din generaţie în generaţie
în cartea mea, pe prima pagină era doar un îndemn la citire şi înţelegere
şi pe restul paginii goale am desenat semne disperate?!
pe altă pagină scria doar "sa nu furi"
şi am desenat toate furtişagurile mărunte
pentru că cele mari nu încăpeau pe o pagină
pe altă pagină scria "sa nu minti"
şi Pinocchio mă privea cu ochi mari, curioşi,
neînţelegând ce se petrece
"iubeste-ţi aproapele" scria pe o altă pagină
dar încă nu învăţasem ce e iubirea
aşa că am lăsat cartea să se odihnească până la al doilea descălecat
iar ţara de poveşti s-a trezit între noi fruntarii
sub conducerea unui despot luminat
poate că nu toate ţările
sunt pregătite să fie inventate
aşa că ar face bine să rămână în lumea lor de baştină
departe de cărţile ce nu pot să le cuprindă
şi de minţile bolnave ce le înghesuie
între fruntarii închipuite
chiar dacă poveştile sunt aceleaşi de mii de ani
cărţile diferă de la desen la desen
şi de la copertă la copertă
aşa că niciodată
nu voi obliga pe cineva
să înghită cuvintele ce m-au crescut
împotriva voinţei lui

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Care-şi prinde noaptea stelele în păr,
Dezlegând ispita ce mă-ntinereşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă,
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi rebele sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei, patima-mi topeşte
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... ce-o aştept demult.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are, flăcări de smarald,
Raze mii, de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!