Halleluyah

Mistică
a necuprinsului –
sub privirile de sfânt ale sfinxului:
infinită este creaţia lui,
coloana vertebrală a vieţii suind.
Cine poate sta înaintea măreţiei
fără de seamăn -a lui,
a demiurgului?

Între
real şi utopic,
istoria lumii respiră
căderea în timp
sub propria greutate.
În ritmul cosmic
infiniţii se strâng
într-un fragment
de eternitate.

Viaţa nu-i decât levitaţie
a trupului spre cer. O, de-aş putea
cu inima să-ating edenul cerului,
ecoul tăcut al misterului!

Senzaţia
de savoare şi libertate,
înălţător o resimt
cu graţia firii de om neîntinate.
O!, nu călcaţi
altarul sacru al versului meu:
poezia nu-i decât o formă de viaţă,
iar [...] făpturile ei –
infinite căi de a-l cunoaşte
[aşa cum este] pe dumnezeu.

Slove de aur,
neasemuit de curate,
pavate cu urmele
trecerii (z)eului
rodesc în sufletul omului.

Omul liber,
mereu îndrăgostit de cer,
în roza vânturilor stăpân
precum întâiul monarh.

Pentru tot ce-a fost şi este,
pentru tot ce va fi –
dar încă nu-i azi pe pământ,
sub privirile de sfinx ale timpului:
lăudat fie numele lui!,
halleluyah!

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zhuangzi – [tăinuirea luminii]

« (...) la originea Existentului
nu este nimic.
Existentul
este desăvârşit. »
Zhuang Zhou
(aprox. 369-286 î. e. n.)

Să fi fost fericit,
în preumblările omului –
ca un fluture ţintă zburând la aproapele lui –
armonizând afirmaţia şi negaţia
precum Zhuang Zhou în vechime,
el şi-ar fi dus la bun sfârşit călătoria,
dar nu către niciunde ori înspre nicicând
în liberul zbor săvârşind pribegia,
ci spre originea lucrului
cu infiniţii transformărilor lui,
pe calea de mijloc şi-n strânsă legătură cu cerul,
din stră-profunzimile gândului
conformându-se timpului –
în sufletul pur cultivând armonia.

Să fi fost fericit,
ca un fluture liber zburând
spre (ne)marginea cerului,
precum Zhuang Zhou în vechime –
pe calea de mijloc
dinaintea singurătăţii,
la poalele timpului
spiritul¤ său viu
fulgurând infinit veşnicia (...)

poezie de Dumitru Găleşanu din Fugă spre roşu (aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloria mundi

Din văzduhul cuvintelor
străbătând abisul,
ai putea crede că eşti stăpân
al prezenţei în lume,
aidoma luminii începătoare de stea –
însă nu-i totdeauna aşa.

Judecata dreaptă -adevărată,
în alegoria vieţii se face
cu limpezimea oglinzii imaculată.

Prins în lesa nimicului,
nu vezi cât de repede
trece gloria lumească;
privind mereu înainte,
precum hoţii de timp,
ar trebui mai întâi să ai curajul
de-a gândi cu propria minte.

Aşa trăind,
în cochilia de melc a veşniciei,
lumina tot lumină rămâne –
grea precum păcatul ispitelor păgâne;
o poezie a poeziei contemplând
omul şi universul lui –
geana cuvintelor mântuite de-azur
împrumutându-i taina zborului
dintr-un timp viitor, incert şi obscur.

Din văzduhul cuvintelor,
s-ar putea crede
că eşti unicul stăpân
al prezenţei tale pe lume,
în real însă te cârpeşti cu vorbe,
lustruind în fărâma de tină un nume,
cu aripa-n gol suspendată –
între un survol absolut
şi o aterizare forţată.

Astfel gloria lumii trece,
printr-o ieşire din timp neaşteptată,
iar omul, sedus de viclenia oglinzii,
nu se linişteşte nicicum, niciodată,
îmbătându-se cu apă rece
în alegoria fiinţării adevărată.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer străin - Lume pustie

Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viaţa la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui să cer răspuns!

Gândul meu... simţirea mea... gându-i fără de
simţire, simţirea... fără conexiune, în derivă... Eu
şi Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viaţă",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...

Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieţi, timpuri fără
de 'nţeles, glas de prunc ţipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieţi!

Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieţi, acum e linişte, chiar prea multă linişte, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viaţă nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...

Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă linişte,
lipseşte... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipseşte albul zăpezii, lipsesc toţi oamenii!

Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... să prăbuşească Cerul,
şi să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!

Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

din cer coboară timpul
spre noi
trecutul face bagaje, uitând că-am-fost

eu nu las vremurile să mă ucidă
scriu gânduri în ele
pe cer, pe pământ şi pe aripile păsării
dinspre apus
bate dinspre toamnă cu primăvară
nu uitarea bate şi-aici
frunzele nu cad spre crengile copacilor, invers din ruginiu
cu albastru de cer colorat
lumea nu-i numai din otravă făcută
iar viaţa
nu-i povară decât pentru oamenii
...
iar iubirea nu-i frânghia cerului fără a-ţi da osteneala
pentru ca să ajungi la ea!

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limbajul nud al teatrului, limbaj care nu e virtual ci real, trebuie să ne permită, prin utilizarea magnetismului nervos al omului, să trecem dincolo de limitele obişnuite ale artei şi ale cuvântului, pentru a realiza activ, adică magic, în termeni reali, creaţia totală, unde nu-i mai rămâne omului altceva de făcut decât să-şi reia locul între vis şi evenimente, adică în acea realitate a sufletului său în care visul nu este decât un eveniment ce a fost sau ce va fi manifestat.

Antonin Artaud în Le théâtre de la cruauté (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspiraţie

Într-o piramidă a cerului echivalentă cu Fiinţa
mă însoţeam cu poezia, eu hrănindu-mi credinţa
în toate virtuţile flerului unui străvechi profet,
în traducere liberă Phantasía: iscusit orator şi inspirat poet.

Paradigma Eternităţii (la căpătâiul versului meu)
din philosophia iubirii se inspiră mereu,
lexemele vieţii-şi-morţii mă însoţesc nesfârşit,
râvnind la justiţie precum un fugar
pe nedrept hăituit: indefinit între stele
săvârşind aventura necuvintelor grele.

Philosophia mea despre Eu: universul egal cu sinele meu;
cetăţean universal în cetatea eternă (pro Archia poeta) –
între real şi simbolic –
imaginal stând la taclale cu Dumnezeu.

A gândi o gândire dintr-o ochire,
cum spiritul însuşi în infinire,
o inspirată idee
animând universul prin oglindiri spontanee,
lângă punctul-de-fugă al vieţii,
în unda hazardului fără sfârşire.

Într-o piramidă a cerului echivalând cu Fiinţa,
înţelegând sensul vieţii şi-al morţii
în unda misterului unui poet numit Phantasía,
crucificat într-o pustietate amorfă –
din interioritatea lumii îmi cumpăneam dorinţa,
ah!, de-a po(i)etiza fiinţa ↔ nefiinţa,
cu ochii cugetători ai luminii
înveşnicind spontaneu poezia.

Inspiraţia la modul absolut
poetizând o gândire
cum spiritul însuşi în infinire.

poezie de Dumitru Găleşanu din Axiomele infinităţii (13 aprilie 2017)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este un spaţiu în care orice adevăr poate fi utopie şi orice utopie poate deveni adevăr şi realitate. Poezia poate fi un paralelism utopic, un paradis al neîmplinirilor împlinite utopic, într-un timp din afara timpului. Totuşi, în această lume iluzorie, sentimentul este autentic şi înălţat la cote extreme. Poezia este un sentiment nemuritor prin hiperbolizare.

aforism de Ionuţ Caragea din Delir cu tremurături de gânduri (2013)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de frig

că m-aş putea ascunde
între palmele tale
fără să ştiu câte zile au trecut
şi câte nopţi am strigat
să mă arunci
până la marginea lumii
ca pe un adevăr
de care te împiedici mereu

şi până la urmă
până la urmă
eu m-aş vindeca de tine
şi toată nebunia asta trăită
ar rămâne îngropată adânc
în sufletul meu
în sufletul tău
nu-i aşa
spune tu
nu-i aşa
că m-aş putea ascunde
între palmele tale
fără să-mi rosteşti numele
doar să mă guşti
şi să-ţi placă
nu-i aşa
spune tu
nu-i aşa

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus şi Tatăl Sfânt

Nimeni n-a fost pe pământ
Despre Tatăl să suţină
Că vrea omu-n cerul sfânt
Şi-l vrea pururi o lumină

Nimeni altu n-a descris
Viaţa sfântă şi iubirea
Ca Mesia cel promis
Să ofere mântuirea

Şi nimeni nu a mai fost
Pe Dumnezeu să-l arate
Viaţă dându-i — scop şi rost
Inimii — încătuşate

Nimenea de pe pământ
Pe Tatăl nu l-a descris
Ca al Vieţii viu Cuvânt
Ce ne duce-n Paradis

Nici chiar Moise n-a putut
Pe Dumnezeu să-l arate
Cum Hristosl a făcut
Cu privirile curate

Moise a fost rob credincios
Dar Hristos e Fiul Sfânt
Al Tatălui Glorios
Ce dă viaţă pe pământ

De aceea El menirea
A avut-o să-l arate
Pe Tatăl ce e Iubirea
Sensul vieţii adevărate

El pe Tatăl l-a descris
Ca având toată puterea
Să ne ofere-n Paradis
Dragostea şi înfierea

Numai Mesia Hristos
L-a descris pe Tatăl Sfânt
Dumnezeu Sfânt Glorios
Ce iubeşte omul frânt

Că iubeşte şi dă viaţă
Omului cel păcătos
Şi spre Sine îl înalţă
Şi-l îmbracă aşa frumos

Însă-i cere ascultare
Şi supunere mereu
Să-i ofere-n veci iertare
Tatăl Sfânt şi Dumnezeu

Mesia cel Scump Isus
Ne-a spus că Tatăl e milă
Şi ne vrea în ceruri sus
Fiinţa noastră cea fragilă

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Tatăl Sfânt că ne iubeşte
Şi vrea omul sfânt — curat
Viaţa ce nu-şi risipeşte

Ci se-ncrede-n Dumnezeu
Căcutând doar sfinţenia
Ca să fie-un — fiu al Său
Moştenind împărăţia

Tatăl este milă sfântă
Dar şi-un foc mistuitor
Ce vrea omu care-i cântă
Curat şi biruitor

Ce vrea omul prin credinţă
Să trăiască aici frumos
Prin Cuvânt şi-n biruiţă
Ascultând doar de Hristos

Căci Hristos e îndurarea
Jertfa Sfântă din Calvar
Ce ne oferă-n veci iertarea
Şi viaţa sfântă-n dar
08 martie 2019 mănştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imensitate

viaţa nu-i decât un paradis pe-o sferă
ce atârnă-n hău imensurabil
viaţa asta nu-i decât himeră
între spaţii şi între durabil

viaţa nu-i decât o frumuseţe
galbenului lut atribuită
care ba e undă de tristeţe
ba la nesfârşit se vrea iubită

viaţa asta nu-i decât o lungă
luptă îndârjită, inegală
cu ceva ce veşnic ne alungă
într-o lume mai universală

viaţa noastră-i revelaţia divină
conştiinţa noastră-i puritatea
iar suflarea nu-i decât o vină
pedepsită cu eternitatea..

poezie de Iurie Osoianu (1 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost nimeni şi nu este

Ca Isus Hristos Mesia
N-am găsit nicio fiinţă
Să-mi aşeze bucuria
În inimă prin credinţă

N-am găsit pe nimeni chiar
Fiinţa să-mi îmbălsămeze
Ca prin dragoste şi har
Sus pe stâncă să m-aşeze

N-a fost nimeni şi nu este
Asemenea cu Hristos
Să suie a vieţii creste
Dar trăind aşa frumos

Nimenea nu a iubit
Omenirea ca şi El
Pân" pe cruce răstignit
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel

Ca Isus Hristos Mesia
Nimenea nu a vorbit
Despre Tatăl— veşnicia
Ce Însuşi ne-a dăruit

N-a fost nimeni pe pământ
Pe Tatăl să îl descrie
C-al Lui Dumnezeu Cuvânt
Coborât din veşnicie

El ne-a spus că Tatăl Său
El iubeşte omenirea
Şi vrea omul din ce-i rău
Să-i ofere izbăvirea

De aceea l-a trimis
Pe Fiul Său jos în lume
Ca să-l ducă-n paradis
Pe cel care se supune

Pe cel care prin credinţă
Vrea să fie-n veci curat
Îi oferă biruinţă
Căci prin sânge e spălat

Ca Hristos nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
El e Fiul Omului
Al Lui Dumnezeu Cuvânt

Ca Isus din Nazaret
Nu există vreo fiinţă
Să trăiască aşa de drept
Viaţa asta-n biruinţă

Singurul ce-a biruit
Aici orişice-ncercare
Este Mielul răstignit
Ce ne oferă aici iertare

Numai El s-a ridicat
Mult deasupra tuturora
Şi-n lumină s-a-mbrăcat
Arătându-ne-aurora

A trăit ca nimeni altul
Niciun om cum n-a mai fost
Străpungând însuşi înaltul
A dat omului un rost

Numai El ne-a învăţat
Pe vrăşmaş să îl iubim
Din sufletul cel curat
Şi aşa— să-l biruim

Biruind rău prin bine
Viaţa nouă s-o trăim
Aplicând-o la oricine
Fii ai Tatălui să fim

Isus e Lumina lumii
Însuşi El a susţinut
Sub privirile mulţimii
Căci pe oameni i-a iubit

Numai el este iubirea
Omului care s-a dat
Să ne aducă mântuirea
Şi un suflet nou curat

În lumină eşti lumină
Chiar în noapte noi să fim
Ca pe braţe să ne ţină
Mitrele ce îl iubim

Despărţiţi de jugul lumii
Însă nu de-a Lui Hristos
Pe aripa-nţelepciunii
Vrem viaţa cu folos

Ascultând azi de Mesia
Ca El vrem ca să umblăm
Să ne ofere veşnicia
Noi viaţa să i-o dăm

Ca Isus nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
Vrem de aceea harul Lui
Chiar şi robi în cerul sfânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (18 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

etică

Etica constă în întregime mai întâi din îndemnuri împotriva nestăpânirii poftelor şi patimilor, apoi din recomandarea regulilor de viaţă. Este fără de seamăn demnitatea ei, fără de seamăn folosinţa ei care se întinde tot atât cât viaţa omului, căci nimeni într-ale sale sau în viaţa publică, în timpul liber sau în treburi, în pace sau în război, în mulţime sau singur, n-ar putea săvârşi ceva bun decât sub îndrumarea acesteia.

definiţie de R. Agricola
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos din Nazaret

Ca Isus Hristos Mesia
N-a fost nimeni pe pământ
El ne este bucuria
Al vieţii Viu Cuvânt

Ca Hristos din Nazaret
Nimenea nu a mai fost
Al Vieţii Sfânt Profet
Ne-a dat viaţă ne-a dat rost

Ca Isus Pâinea Vieţii
Nimenea n-a mai vorbit
Sfătuind mereu drumeţii
Cum Tatăl a poruncit

Precum Isus şi Mesia
Nimenea nu a trăit
Punând omu-n sfinţenia
Şi la locul rânduit

N-a fost nimeni pe pământ
Aici viaţa s-o descrie
Ca al Vieţii Sfânt Cuvânt
Venit chiar din veşnicie

Nimenea nu a vorbit
Despre Tatăl — de credinţă
Ca Isus cel răstignit
Ce dă aicea biruinţă

Numai El ni-e adăpost
Stâncă tare în furtună
El dă vieţii nostre rost
Şi la Sine ne adună

Ca Isus din Galileea
Nimenea n-a vindecat
Numai El e astăzi cheia
Şi salvarea de păcat

Căci Isus doar ne oferă
Iertare şi biruinţă
A vieţii sfinte sferă
Şi iertarea prin credinţă

De Tatăl cel Prea Înalt
Numai Isus a fost uns
Şi viaţă El ne-a dat
Într-un chip viu şi ascuns

Doar Isus e Adevărul
Şi Viaţa pe pământ
El deţine-n veci misterul
Şi viaţa prin Cuvânt

În lumina mântuirii
Numai El şi azi ne-mbracă
El e soarele iubirii
Şi de fire viaţa seacă

Numai El ne ocroteşte
Ca o stâncă-n Israel
Viaţa El ne-o dăruieşte
Al vieţii sfinte ţel

Nimeni nu ne-ntinde mâna
Ca Isus cel răstrignit
Ne sprijină-ntodeauna
În harul Lui înmiit

În Hristos doar ni s-a dat
Tot ce-i bun frumos şi sfânt
Adevărul cel curat
Şi al vieţii vii Cuvânt

Numai El este lumina
Viaţa sfântă-n veşnicie
Ce ne-ndrumă-ntodeauna
Un izvor sfânt să ne fie

Numai El ne e menire
Uşa vieţii şi Păstorul
El ne-mbracă-n fericire
Şi ne ia în mână dorul

Doar Hristos azi ne arată
Şi lumina şi-ndurarea
Viaţa sfântă fără pată
Să avem cu toţi salvarea

Nu-i lumină nu-i viaţă
Fără Isus pe pământ
Numai El şi azi ne-nvaţă
Al vieţii sfânt Cuvânt

El e Uşa şi menirea
Omului de pe pământ
Şi prin El găsim iubirea
De la Tatăl nostru Sfânt

Căci Isus e Creatorul
Al luminii şi-al vieţii
El ne stâmpără azi dorul
Din grădina dimineţii

Munţii marea şi chiar mersul
Numai El le-a întocmit
Şi în palme Universul
El numai l-a potrivit

Şi toate au fost create
Prin Isus — Cuvântul viu
Sus pe boltă aşezate
Că-s al Lui eu azi să ştiu

Chiar şi vântului i-a dat
Legi şi norme-n conduită
Şi-nspre noi s-a aplecat
S-avem viaţa azi sfinţită

În Isus azi ni se cere
Sfinţenia biruinţa
El fiindu-ne avere
Noi să moştenim credinţa

Domnu-i totul pentru noi
Sfinţenie şi viaţă
El ne scapă din nevoi
Şi-nspre Sine ne înalţă

Glorie în veci să-i fie
Lui Isus ce ne-a creat
Să-i cântăm în veşnicie
Fie pururi lăudat
18 mai 2018 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litigiu

Nu-i sunt datoare vieţii! Ea îmi este,
Căci m-a târât în lumea asta rea,
Când condamnările nu sunt oneste
Îmi cere să ţin fruntea sus spre ea,

Eu aş împinge-o-ncolo cu piciorul
Şi mi-aş vedea de drum altundeva,
Căci nu-i cum să o iei cu binişorul,
Mai rău decât mi-a dat, ce-mi poate da?

Nu-i sunt datoare vieţii; ea îmi este,
Spre mine-ndreaptă pumnul ei calic,
Încearcă şi iubirea să-mi conteste,
Iar trupul meu e pentru ea nimic.

De-aceea am tristeţea ca redută
Şi dragostea din versuri absolută.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aidoma scribului

Poíesis-ul duhului sfânt –
din cartea cunoaşterii
celor ce sunt pe pământ,
prin rostiri genuine a fost statornicit în cuvânt.

Rugă, şoaptă, verset, blestem,
totul în tot cu parfum de poem,
amintind lumii trecutul –
în sunetul vieţii boem.

Aidoma s c r i b u l u i,
ascultând chemările timpului,
totul îmi pare un miraj al cuvântului scris –
autopoíesis între veghe şi vis.

Un spaţiu al memoriei
deopotrivă oniric- sanguin-al istoriei –
locuind cuvântul mirabil nenumărabil:
poíesis-ul duhului întrupat lumină şi har;
rămas spectator la comedia umană,
transfigurându-se noimă
celor fără de moarte în avatar –
cum într-o renaştere eternă
sufletul vieţilor noastre de chihlimbar.

Aidoma scribului
-cronică vie a timpului său,
sub poleiala de metafore,
într-un ignobil sfârşit
te-aşteaptă faptele tale.
Cu toate. Saltul în normalitate,
oricât de greu ţi-e să-l urmezi
într-un pelerinaj inedit,
înseamnă să te lepezi
cu demnitate de amintiri şi păcate,
fiecare pată de lumină şi fiecare umbră având
ecoul ei în eternitate.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti iubirea în a cărei frumuseţe chiar şi timpul îşi aşteaptă bătrâneţea! Vorbeşte-mi de frumuseţea ta fără formă, pentru că frumuseţea ta cu formă a fost încă de la naştere vândută timpului. Ce anume nu cere timp? Ce anume timpul nu poate atinge? În adevărata ta fiinţă chiar şi moartea stă în genunchi şi se roagă să moară. E atât de bătrână, a trecut peste ea atâtea milenii, atâtea veşnicii şi nu poate muri. Aşa că cere îndurare de la tine ca să o îngropi chiar în inima vieţii veşnice. De ce să-i refuzi mântuirea?:) Draga mea, eşti la fel de frumoasă ca şi inima sacrului însăşi. Tu eşti iubirea în a cărei frumuseţe chiar şi timpul îşi aşteaptă bătrâneţea! Dacă ai putea să te vezi aşa cum te privesc eu, ai ştii că nu poţi îmbătrâni şi muri niciodată! Nu-i aşa că tu eşti mai frumoasă decât frumuseţea?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce nu are formă, nu are naştere şi moarte, nu cunoaşte nici o energie, stare sau experienţă, nu vine şi nu pleacă, nu cunoaşte scurgerea timpului, fiind infinit, nu poate fi definit, nu are început şi nici sfârşit, e mai uşor decât uşorul, mai simplu ca simplitatea, nu poate fi atins/cunoscut de nici un gând, nu poate fi perceput, şi totuşi paradoxal liber, dincolo de orice atribut, acesta este Real. Ceea ce se schimbă, se transformă, evoluează şi involuează este doar efemerul ce va fi servit ca deşert la masa timpului, nu eşti tu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine

lumile îşi dosesc rănile în noroiul timpului
uitând că ţărâna şi apa
formează lutul prin care trupul a căpătat suflu de viaţă
malurile apelor veştejesc privirile
pentru ochiul
care nu-i decât vremelnic în timp
doliul este păcatul
în lipsa luminii şi-a întunericului

m-am trezit în tresăritul unei clipe
dintr-un sunet trecut ghearele din mine au desfăcut virginităţi
imaginare
trupurile mă ascund de frigul fierbinte
nopţile mă numără în cruci
fără destine

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem rustic

Să spun un fel de la revedere
ori
nu
ce spui, ţăranule,
pe câmpie potârnichile au început să cânte încă de dimineaţă
o săgeată de soare s-a oprit pe crengi ca să zacă
aşa cum o fac boii în dreptul adăpătoarei ce dă pe afară.
m-aş întinde în ierburi cui o să-i pese că înfloresc acum florile câmpului
soarele bate sus ca un pendul imens şi singuratic cine să se mai gândească
ştii că te-ai născut urlând jos pe iarba plină de sânge
şi vei ieşi din viaţă tăcut ostenit ca dervişul
ca şi cum n-ai fi avut apă
pentru gâtlejul tău
de om
pus la juguri la tot felul de cazne
ce rost să mai aibă cumpăna cana plină de apă din care te zvânţi
aşa cum se liniştesc
şi
animalele
mânate de sete şi câini
ca să nu se piardă de turmă
dar are tot rostul, pentru că oamenii ăştia buni sunt mai frumoşi decât lebedele
o eternă îmbrăţişare este vocea caldă a mamei
mama este lebăda naşterilor
ori
pântecul care te-a purtat şi născut.
Nu ştiu prea bine de ce caii sălbatici par mai frumoşi decât ceilalţi
în vis îţi ţin faţa eu sunt iubita ta cu gânduri de mure
posibil, omul este o stea mereu liberă, mereu scânteietoare,
pe pământ,
suntem oamenii care aleargă liberi şi nu se supun.
să nu spun aşadar un la revedere, ţăranule, ci să mă întind între ierburile acestea umede
omul este o cununie aleasă a gândurilor lăsată din Eden,
ce zici, ţăranule, cum e holda,
ori poate nu ţi-au ajuns astăzi grânele ca să umpli cu ele capătul drumului, ori brazdele negre
să mai încolţească niţel nişte grâu în dedesubtul pământului...
am în mână nişte talanţi nu ştiu la ce trebuiesc
sunt de la mama din mână,
oasele ei moi sunt aurul care m-a născut în mileniul cel fără necazuri,
îţi spun
în piept îi port glasul
nu-i risipi, nu-i risipi, nu-i risipi, strigă aurul gâtului, îţi sunt vrednice urmele picioarelor care au rămas peste holde
pesemne dumnezeu are nevoie de ei nu o să îi risipesc
ci
o să fac din ei pâine moale şi păsări.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuget neîntinat

Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăieşte
E ferice acum de el căci viaţa o primeşte
Cine dar azi se hrăneşte din al Domnului Cuvânt
El trăieşte în lumină şi merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu şi Scriptura o trăieşte
În viaţa lui de aici tot mai mult se curăţeşte
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi şi noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Şi aleargă-n sfinţenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieţii cine-l caută acum
E pe-a vieţii vii cărare şi Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieţii prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viaţă fără pată

Numai cine dar veghează să trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruinţă căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăţie Tu Isuse să domneşti
Să ne fii stăpân în viaţă — odată să ne primeşti
Sus în cerurile sfinte pentru veci noi să-ţi slujim
Cei ce astăzi te chemăm vrem mireasă să îţi fim
Căci în inimă o Doamne pentru veci noi te dorim
Betania 10-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!