Gloria mundi

Din văzduhul cuvintelor
străbătând abisul,
ai putea crede că eşti stăpân
al prezenţei în lume,
aidoma luminii începătoare de stea –
însă nu-i totdeauna aşa.

Judecata dreaptă -adevărată,
în alegoria vieţii se face
cu limpezimea oglinzii imaculată.

Prins în lesa nimicului,
nu vezi cât de repede
trece gloria lumească;
privind mereu înainte,
precum hoţii de timp,
ar trebui mai întâi să ai curajul
de-a gândi cu propria minte.

Aşa trăind,
în cochilia de melc a veşniciei,
lumina tot lumină rămâne –
grea precum păcatul ispitelor păgâne;
o poezie a poeziei contemplând
omul şi universul lui –
geana cuvintelor mântuite de-azur
împrumutându-i taina zborului
dintr-un timp viitor, incert şi obscur.

Din văzduhul cuvintelor,
s-ar putea crede
că eşti unicul stăpân
al prezenţei tale pe lume,
în real însă te cârpeşti cu vorbe,
lustruind în fărâma de tină un nume,
cu aripa-n gol suspendată –
între un survol absolut
şi o aterizare forţată.

Astfel gloria lumii trece,
printr-o ieşire din timp neaşteptată,
iar omul, sedus de viclenia oglinzii,
nu se linişteşte nicicum, niciodată,
îmbătându-se cu apă rece
în alegoria fiinţării adevărată.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halleluyah

Mistică
a necuprinsului –
sub privirile de sfânt ale sfinxului:
infinită este creaţia lui,
coloana vertebrală a vieţii suind.
Cine poate sta înaintea măreţiei
fără de seamăn -a lui,
a demiurgului?

Între
real şi utopic,
istoria lumii respiră
căderea în timp
sub propria greutate.
În ritmul cosmic
infiniţii se strâng
într-un fragment
de eternitate.

Viaţa nu-i decât levitaţie
a trupului spre cer. O, de-aş putea
cu inima să-ating edenul cerului,
ecoul tăcut al misterului!

Senzaţia
de savoare şi libertate,
înălţător o resimt
cu graţia firii de om neîntinate.
O!, nu călcaţi
altarul sacru al versului meu:
poezia nu-i decât o formă de viaţă,
iar [...] făpturile ei –
infinite căi de a-l cunoaşte
[aşa cum este] pe dumnezeu.

Slove de aur,
neasemuit de curate,
pavate cu urmele
trecerii (z)eului
rodesc în sufletul omului.

Omul liber,
mereu îndrăgostit de cer,
în roza vânturilor stăpân
precum întâiul monarh.

Pentru tot ce-a fost şi este,
pentru tot ce va fi –
dar încă nu-i azi pe pământ,
sub privirile de sfinx ale timpului:
lăudat fie numele lui!,
halleluyah!

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o altă meserie din lume nu te deposedează atât de mult de tine precum o face predatul. Ai putea petrece o zi întreagă într-o spălătorie de exemplu, fiind stăpân absolut al gândurilor tale. Însă predatul te anulează complet. Îţi străpunge fiinţa: îţi acaparează spiritul. Îl smulge din ungherul în care stă pitit.

Sylvia Ashton- Warner în Spinster
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi

De n-ar fi pasăre în zbor,
ce s-ar face Universul?
De n-ar fi omul trecător,
cine ar da lumii mersul?
De n-ar fi iarba să crească,
ca-n pustiu ar bate vântul.
De n-ar fi flori să înflorească.
cine-ar parfuma pământul?
De n-ar fi pomi să înfrunzească
ce s-ar face atmosfera?
Cine să o primenească
şi-n văzduh, dar şi pe Tera?
De n-ar fi apă în izvoare,
cine ar uda pământul?
De n-am avea zile cu soare,
cine-ar mai slăvi pe Sfântul?
De n-ar trece-n zbor cocoare,
cine-ar survola văzduhul?
Cine-ar crede în înălţare,
atunci când îşi dă tot duhul?
De n-ar fi pasăre în zbor,
de n-ar fi omul trecător,
de n-ar fi iarba ca să crească,
de n-ar fi flori să înflorească,
de n-ar fi pomi să înfrunzească,
de n-ar fi zilele cu soare,
Ce s-ar face Universul?
Cime ar da lumii mersul?
OMUL.
Omul este cel ce crede,
TIMPUL este cel ce-aşterne,
calea către existenţă
şi credinţa-n Providenţă.
OMUL supune natura,
cucereşte alte spaţii.
Cu iubire stinge ura
pentru multe generaţii.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia cuvintelor

MAGIA CUVINTELOR

O magie de cuvinte
cu alai vine în minte
şi-mi lasă gând încâlcit,
pe rânduri de-a fi-mpletit.

Eu mă rog cu-nţelepciune
Domnului, pentru minune,
să-mi descâlcească gândul,
de-a veşnicii cuvântul.

Dar cu ploaia lacrimilor
n-am stins focul cuvintelor,
ce fumegă-n urma lor
sentimente care dor.

În razele versurilor
pun jarul perseidelor,
de-a fi cititorilor,
poeme cu al meu dor.

În stihuri las dragostea
şi vis din inima mea,
ca să-mi cânte menirea,
când voi fi spuză de stea.

Maria Filipoiu / Spiritul Poeziei

poezie de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu juca şah cu destinul

Nu juca şah cu destinul, s-ar putea ca să greşeşti.
Îţi inoculezi veninul, nu mai eşti ceea ce eşti.
De multe ori tehnologia poate fi declicul tău.
Îţi aduce veşnicia aruncându-te în hău.
Gândeşte bine atunci când împingi maneta la refuz.
Destinul nu mai are timp ca să găsească un răspuns.
Încă odată eu îţi spun: să nu joci şah cu destinul!
Cu maşina răsturnată, sigur nu mai vezi seninul.
Că viaţa omului este precum jocul de şah.
Nu face deosebire între sărac şi bogat.
Când ajunge la final,
sfârşeşte precum pionul şi regele de la şah:
amândoi în aceeaşi cutie.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei fi omul înţelept

Nu lăsa timpul să treacă
Fără să înveţi ceva!
Având minte înţeleaptă,
Mai mult te vei înălţa.

Altfel, vei avea o viaţă
Care duce în amurg.
Nu vei putea face faţă
Greutăţilor ce curg.

Cu multă învăţătură,
În viaţă vei prospera.
Vei păşi în lumea bună,
Mult timp te vei bucura.

Vei putea intra în lume
Fără să ai remuşcări.
Din nume îţi faci renume,
Vei deschide multe zări.

Vei avea viaţă frumoasă,
Vei primi mai mult respect,
Gândul îţi va sta acasă,
Vei fi omul înţelept.

poezie de Dumitru Delcă (4 mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim vremuri în care omul se crede extraordinar de capabil să creeze, dar nu ştie ce. Stăpân peste toate, nu este stăpân şi pe propria persoană.

Jose Ortega y Gasset în Revolta maselor
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Timp care curge, timp ce purcede
În urmă-ne multe n-or să rămână,
Dar niciodată nu se va pierde
Doamna frumoasă, limba română.

S-or duce zilele, iubiri fără margini
Vor trece sub marea uitare stăpână,
Dar niciodată n-o cădea în paragini
Doamna românilor, limba română.

Cuvântul ei dulce ne este nume
Glasul ei cântec mereu ne adună,
Bunii şi răii nu au pe nume
Mai sfânt decât ea, decât limba română.

Pământu-acesta cât ne rămase,
Munţii cu vulturi, marea cu spumă
Stau sub lumina ce arde în case
La fiecare, limba română.

Făcuţi dintr-un sânge străvechi precum vinul
Din boare şi rouă şi din furtună,
În ea ne rostim bucuria şi chinul,
În prea iertătoarea limbă română.

În ea se botează şi viii şi morţii,
În ea se şopteşte sub clarul de lună,
Au dus-o pe buze şi domnii şi hoţii
Trăind de milenii în limba română.

Iar timpul tot curge şi curge-va veşnic
Şi sufletu-mi tainic mereu se cunună
În fiece toamnă, sub stelele sfeşnic,
Cu blânda mireasă, limba română.

poezie de Mihai Duţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e precum copacul

Omul e precum copacul,
are în plus gândul şi capul
Din sămânţă înfăptuit, cu iubire e rodit
Şi-atunci când e pregătit
Fructe pentru lume coace
Când le da găseşte pace
Şi o ia de la început
Doar că mare difernta
Omul are indiferenta
Care-l face cam blocat
Dar asta vine de la cap
Natural, firesc de-ar fi
Nu s-ar mai putea opri
Din a fi
Din a trai
Din a zâmbi
Omul are de-învăţat
Multe de la un copac

poezie de Andrei Stan (23 iunie 2021), traducere de Andrei Stan
Adăugat de Andrei Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin

Va fi un timp senin, un timp de imn.
Cu gestul meu voi linia văzduhul
şi voi rosti doar vorbe fără pată.
Voi spune "cer, "izvor",
voi spune "soare"
şi "lacrimă" şi "muzică" şi "dor".

Va fi un timp în care amintirea
Masacrului nu mă va mai atinge
Decât cu adieri de Poezie
cum, uneori, şi sângele adie.

Din tot ce-a fost cândva promiscuu,
Doar sacrul va rămâne şi-am să cânt
Contrastele iertate, iertătoare.
Voi spune "cer", "izvor",
Voi spune "soare",
şi va fi cer, va fi izvor şi soare
în jurul meu şi-al lumii. Voi lăsa
vocalele să-şi regăsească nimbul.

Va fi un timp sonor, un timp de nimb,
Un timp solemn şi pur,
Un timp de imn.
Şi va veni odată timpul. Timpul!

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima primă zăpadă

Se întoarce iarna peste sat
Şi la casa unui om bătrân,
De copii şi de puteri lăsat,
Cal şi câine, slugă şi stăpân...

De lungimea nopţilor se teme
Şi la frig întâi se dă bătut,
Prima dată când oftează, geme,
Însă crede că i s-a părut...

Şi-l apucă zorii cu privirea
Nedormită, spre lumina mută,
Rece, albă, ca din amintirea
Lui, pe-ntreaga lume aşternută...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit, dar ai şi alte probleme. Poate că e nevoie să te întreţii singur, dar cel puţin ai banii tăi. Problemele, însă, sunt mai mari. Apoi îţi faci o firmă. Câştigi mult mai mulţi bani, însă stresul şi cheltuielile au crescut şi ele mult, precum şi responsabilităţile. Problemele nu dispar niciodată, ci devin direct proporţionale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poţi să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am şi când o să fiu, am să fac..." este păcatul pe care mulţi oameni îl comit. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reuşeşti să fii fericit chiar în clipa asta pentru că, privind la viaţa ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, dacă după ce ai supravieţuit şi încă eşti în picioare nu poţi să fii recunoscător şi fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni şi mai mari pe măsură ce viaţa trece. Aşadar, e nevoie să fii fericit acum sau nu vei mai fi niciodată.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

FII SCEPTIC, DAR ÎNVAŢĂ SĂ ASCULŢI. Nu crede ce îţi spune propria ta minte, şi cu atât mai puţin ce îţi spun ceilalţi. Foloseşte-te de puterea îndoielii pentru a-ţi pune întrebări referitoare la toate informaţiile primite. Este oare acesta adevărul absolut? Ascultă intenţia care se ascunde în spatele cuvintelor şi vei înţelege mai uşor mesajul real pe care îl transmit ele.

citat din Don Miguel Ruiz
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne grăbim

Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede,
rămân după ei pantofii şi un telefon surd
doar ce e neînsemnat trece lent ca un melc,
ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi,
apoi se lasă o linişte obişnuită, cu totul de neîndurat,
precum candoarea cea mai firească născută din disperare
când ne gândim la cineva după ce am rămas fără el.
Nu fi sigur că ai timp pentru că siguranţa este nesigură,
ne ia sensibilitatea aşa cum fiecare fericire
vine alături de tristeţe şi veselie,
precum două patimi totuşi mai slabe decât una,
atât de repede pleacă oamenii precum amuţeşte sturzul în iulie,
precum zgomotul neîndemânatic sau reverenţa seacă;
pentru a vedea cu adevărat, trebuie să închidem ochii,
deşi cel mai mare risc este să te naşti, nu să mori
iubim mereu prea puţin şi mereu prea târziu
Nu scrie despre asta prea des, scrie doar o dată pentru totdeauna
şi vei fi precum un delfin, blând şi puternic
Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede
şi cei ce nu pleacă nu se întorc mereu
şi nu ştim niciodată cum să vorbim despre iubire,
dacă prima este ultima sau dacă ultima este prima.

poezie de Jan Twardowski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, tot mai departe

Ştiu
sau cred că ştiu,
tu
însă
o ştii.

Departe,
tot mai departe
pe câmpul nemărginit,
tu singur,
prea singur.

Toate te-aşteaptă,
toate înfloresc doar pentru tine,
cât timp exişti,
cât timp eşti tu,
cel ce respiri viaţa.

Departe,
tot mai departe,
priveşti
macii răsăriţi
în rădăcina inimii.

În faţa oglinzii o altă oglindă,
în ea o alta
şi
tot aşa,
din singurătate
în singurătate,
spre eternitate...

Dincolo de noi
e şoapta din adâncuri
auzită în trecere.

La o margine a vieţii,
treci prin încercarea
de a nu pleca
prin umbră
- celălalt chip al luminii -,
asculţi ploaia
şi descântecul ei.

Grea sarcină e temperarea
în nemărginitele întinderi
ale gândului!

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecerea grăbită

În trecerea grăbită prin lume, către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini.

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ţi timp să guşti frumuseţea din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
Fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,
Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ţi timp, căci viaţa trece şi când nu faci nimic.

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri în timp

Am ajuns bolnavul cuvintelor
aruncate pe muntele înzăăpezit;
la descifrez sensul
şi mă bat la gura sălbatică
a unei căţele ce muşcă
din carnea timpului,
căutând totuşi un drum
din pădurea albastră a visului
preschimbată în Voievodul unui cântec.

De multe ori ascult vibraţia sunetului
cu urechile unei feline
şi totul mi se pare colorat
ca un curcubeu peste oceanul cerului
cucerit de ninsorile albe

Drumurile sunt precum uliţele satului
unde bătrânii ies pe la porţi
să se intereseze de tine,
Luceafăr al purităţii cuvintelor,
dacă mai exişti în memoria vieţii.

Şi tu vieţuieşti în cugetul meu
vindecat de toate relele pământului
ca o stea strălucind pe firmament,
mereu mai căutat în gânduri.

poezie de Nicu Petria (10 ianuarie 2010)
Adăugat de Petre Lainic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti destinul meu

Tu eşti destinul meu

cadenţa morţii zăbovind în uman
universul
petcetluind şi conjugând distanţe

tiparul meu de om nu crede în destinul cuvintelor
tu eşti îngerul care încă ştie să asculte

sunt atâtea rime şi metafore trăite cu tine
mi-a fost îndeajuns
n-am mai deshis vreo carte
scriu cu degetul pe goliciunea ta încovoiată

uniţi şi goi printre candele
aşteptăm liniştea ca un plăpând deşert
să ne înghită precum râul de sânge
a înghiţit toate crucile
acestei lumi

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Necunoscut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demisol

zilele se recompun precum arta
sunt individualiste
nu există zile ci zilieri
nici oraşe doar orăşeni
nici poezii nu există ci poeţi
care se scriu
simpli scribi ai oraşelor de rangul al treilea
pentru că numai în oraşele mici
poţi zări arhetipul cuvintelor

te îneci în lumina unui timp vertical
şi îţi strigi aducerile-aminte
lumea aceea de 7 ori şapte care
vine năucitor de zânatică
să îţi cuprindă nefericirile pervertite
în happy story

primele ore ale vieţii sunt versatile
iau forma sunetelor şi tonalitatea zborului
sunt zigzaguri peste monada cuvântului om
din imperiul de clipe vine spre tine
ca o traversă existenţa eroică în oraşul de azbest
de unde doar zilierii cuvintelor afişează noul status al vieţii la demisol respiro

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!