Vitralii de sânge

Îmi ţin gândurile în palmă
şi le dau grăunţe
apoi le arunc pe turla bisericii

Cioburi de glas se sparg de dale
şi le şterg cu fire de cer
iubesc ceea ce nu ştiu

Şi mă cobor pe vitralii de sănge
îngerii au uitat să cante
s-au întors în zăpađă

Decor de alb înnegrit
cade în falduri pe pereţi
miros de tămâie ating

Nu vine nimeni să ia anafură
nimeni nu o aude cum stă lângă cutia milei
eu tac în pustiu

Trec de la un şir de bănci la altul
printre coloane de ceaţă
candela mă arde

Icoane ce vor începe să fie pictate demult
au fost sărutate de guri închise de secrete
dau la o parte aşternutul de rugi

sunt liberă

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Învaţă-mă uitarea -
dorinţă de şoaptă printre secunde
înveleşte-mă şi priveşte-mă dând visele la o parte
de amintire
Visele nu-s altceva decât oglinzi care nu se sparg
ci doar curg în trecut
când ne trezim în noi
Alerg spre aer în visul întredeschis în care ştiu că visez
şi spintec cu buzele respiraţia ta

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea

sparg azi oale şi ulcele
ce să fac acum cu ele
sparg şi gânduri
sparg de toate
ce să fac cu ele sparte
poate plec în altă parte
de ai carte
nu ai parte
doar tristeţi şi lacrimi toate
adun cioburi
printre cioburi
de prin vatră adunate
viaţa calcă trist pe ele
noaptea desenează gânduri
din dureri, tristeţi, amurguri
curg şi lacrimi
curg de toate
printre cioburi şi ulcele
ce să fac în altă parte
scriu o carte despre toate
se mai poate...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu dublu sens

(se poate citi şi de jos în sus)

Ca într-un Vezuviu mă afund în tine
Mare înspumată cu miros de rai,
Margini de iubire şi de doruri n-ai,
Nimeni nu mai pleacă, nimeni nu mai vine,

Nimeni nu mai moare, veşnice sunt toate
În a noastră lume ruptă din neant,
Tu îmi eşti atlantă, eu îţi sunt atlant,
Vom domni o eră ori o oră poate...

Ale noastre-atingeri s-or preface-n ruguri,
Peste care-n lanţuri vom aşterne zei,
Îmbătaţi de izul florilor de tei
Stoarce-vom sub lună copţi ciorchini de struguri.

Cu albaştrii îngeri vom întinde hora
Tropotind pe-al nopţii de-abanos pustiu
Pătrunzând mistere care nu se ştiu
În eternitate vom preface ora.

Nimeni nu mai pleacă, nimeni nu mai vine,
Margini de iubire şi de doruri n-ai,
Mare înspumată cu miros de rai
Ca într-un Vezuviu mă afund în tine.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserare

Îngeri la amurg privesc
tăcerea
curcubee rătăcite
respiră aburul pământului
stele ard cu aripi
şi se lasă închise
de pleoapa timpului.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excursia în munţi

Nu ştiu, strigai fără glas, nu ştiu deloc.
Dacă nu vine nimeni, atunci chiar că nu vine nimeni.
N-am făcut nimănui ceva rău, nimeni nu mi-a făcut vreun rău,
însă nimeni nu vrea să mă ajute. Absolut nimeni.
Dar nu e chiar aşa. Numai că nimeni nu mă ajută - în rest,
absolut-nimeni poate fi destul de drăguţ.
Aş face cu mare plăcere - oare de ce nu? - o excursie
în compania unor absolut-nimeni. Fireşte, în munţi,
unde altundeva? Cum se mai înghesuie unul în altul aceşti nimeni,
aceste mâini multe, despărţite de paşi minusculi!
Bineînţeles că toţi sînt în frac.
Mergem aşa, haihui, vântul trece prin spaţiile dintre noi şi dintre membrele noastre.
În munţi gâtlejurile se eliberează. Este o minune că nu cântăm.

poezie celebră de Franz Kafka
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jarul Inimii

Se mai pastreaza azi o flacara in vine
E forta dragostei, ce arde neincetat
Vazindu-te acolo, stiind ca iti e bine
As vrea sa-ti spun ca te iubesc curat.

Privesc si astazi chipul tau
Din marginea ferestrei
Te-ai dus, te-ai scurs ca un ecou
Printre tacute trestii.

Straini intr-un pustiu decor
Ne-am despartit cu un sarut
Si inimi ce plingeau de dor
Ce s-au iubit si au durut.

Din jarul inimii-au ramas
Taciunii stinsi de lacrimi
Iar eu am doar tristete-n glas
Si-n suflet numai patimi.

Astept din nou sa-mi aprind jarul
Iubirii care vine
Dar n-am sa pot strica altarul
Dragostei pentru tine.

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Ramona Alexandrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii care se iubesc

Copiii care se iubesc se-mbrăţişează în picioare
Lângă porţile nopţii
Şi trecătorii care trec îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Şi numai umbra lor
Înlănţuită umbra tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia şi dispreţul lor şi râsetele şi invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
În orbitoarea strălucire a primei lor iubiri.

poezie celebră de Jacques Prevert
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

colindă colindătorii
pe la porţi cu ivăre trase
fantome par casele părăsite
cu hornuri nefumegânde
şi fără acoperişuri
aici nimeni nu e candela să aprindă
nimeni icoanei ce-atârnă în cui
rugi să mai facă
zac mute cărţile roase de şoareci
doar vântul când bate filele-ntoarce
scutură praful
atâta viaţă pe aici a trecut
şi acum e-atât de pustiu
ferestre batante se-aud de departe
cum scârţâie noaptea până târziu

trec trişti colindătorii
pe la porţi cu ivăre trase...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Aud un glas astral demult
Nu pot răspunde, cred că-s mut
Aud un râu ducând spre nord
Eu sunt în mare, nu ştiu să înot

Aud o pasăre măiastră
Mă cheamă-n lumea împărătească
Eu stau în patul de pământ
Nu pot zbura şi mor curând

Aud un tibetan cântând
Corpul mi-e împietrit şi plâng
Mai aud un glas senin
Un arhanghel, îmi dă vin

Sunt aproape mort acum
Miros tămâie şi mult fum
Totuşi mai aud ceva
Ani lumina, vocea ta...

poezie de Claudiu Dumitrache din Boemia unui Mort (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Claudiu Dumitrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cioburi de vitralii

Arunc o monedă printre cioburile de sticlă în care sta împrăştiat chipul tău
Cap- capul de mort de pe vasul piraţilor, un vad tainic, nimeni nu ştie unde ancorează
Am atribuit o aură de sfinţenie acestei povesti
Pe un altar, mă sacrificam zilnic
Construiam o biserică şi îţi pictasem chipul în vitralii
Din subconştient însă, a năvălit o lumină puternică, a spart ferestrele, a şters umbrele, făcând să dispară clar-obscurul
Am aruncat o monedă printre cioburile de sticlă în care stătea împrăştiat chipul tău
Speram sa iasă pajura, o pasăre puternică, să ne poarte pe aripi
Dar a venit o lumină...
Când se face lumină, în nicio taină nu se mai pot ascunde iluzii, sentimente profane
Iar pe cruce se răstignesc doar cei care îşi merită veneraţia

poezie de Gorunescu V Carmen Lidia
Adăugat de [email protected]
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cioburi de vitralii

Arunc o monedă printre cioburile de sticlă în care stă împrăştiat chipul tău
Cap- capul de mort de pe vasul piraţilor, un vas tainic, nimeni nu ştie unde ancorează
Am atribuit o aură de sfinţenie acestei poveşti
Pe un altar, mă sacrificam zilnic
Construiam o biserică şi îţi pictasem chipul în vitralii
Din subconştient însă, a năvălit o lumină puternică, a spart ferestrele, a şters umbrele, dispărând clar-obscurul
Am aruncat o monedă printre cioburile de sticlă în care stătea împrăştiat chipul tău
Speram să iasă pajură - o pasăre puternică să ne poarte pe aripi în înălţimi
Dar a venit o lumină....
Când se face lumină, nicio taină nu mai poate ascunde iluzii, sentimente profane
Iar pe cruce, se răstignesc doar cei care îşi merită veneraţia

poezie de Gorunescu V Carmen Lidia
Adăugat de Gorunescu V. Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vând pisici

Pisici strălucind de răşină de brad
încuiate in cochillii de melc la umbră de vânt
Sunt trei bucăţi de bumbac care nu se spală
decât cu idei de prosop înmuiat în soare lichid
Vând pisici cu grai de alun,
cu beţişoare parfumate în culcuşul lor
dăruite de gheişe.
Se ghemuiesc în pahar de cer
şi mă privesc cu reproş şi cer mângâiere
le vând şi cer pe ele iubire adevărată
fiindcă ştiu că
nimeni nu mi le-ar putea cumpăra vreodată.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amare amintiri

nimic nu mai e
cum a fost odinioară
nici paşii
nici mersul
ocolul
plin de pietre şi gol
goluţ
în urma paşilor semănaţi pretutindeni
acum
e plin de iarbă
şi e-mbrăcat
în verdele ei pustiu de pustiu
de parcă iarba acesta nu aduce viaţa ci
doar opusul ei

cohea e goală
câteva lucruri dezordonate şi
lipsite de viaţă
de parcă
niciodată acolo nimani n-a fost

acolo la cohe
pe trepte
a căzut mama şi s-a lovit amar
trebuind
mai târziu să meargă la Gilău la soru-mea Angela
care a dus-o la spital
şi de acolo
i s-a tras şi plecarea
cu timpul

şi mama
a fost în ultima parte a vieţii o femei sfântă
n-a ştiut
decât să facă bine- să cânte şi să se roage Lui Dumnezeu

acum
după atâţia ani de la plecarea dânsei la cele veşnice
pustiu
pustiu
pustiu e totul
în cohe şi-n casă
în grădinuţă şi-n ocol
nu
se mai aude nici glasul lu" tată bătrân
nici tata
nu mai umblă prin ocol să taie lemne
sau o videre de apă să aducă de la fântână
nu se mai aude nici cântarea mamei
spre lauda Lui Hristos Domnul
nu-i nimeni
nimeni
şi orice
glas a amuţit
toţi trei

sunt în mormânt
aproape de Bărc
de locul nostru cu pruni şi părul
a cărui pere le-am păzit eu pe vremea colectivului
care ni le-a dat nouă într-un an sau doi
nu mai ştiu exat

Bogata de Jos
spic de vânt pe aripa ploii

poezie de Ioan Daniel Bălan (23 iunie 2018, Cluj, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi

Îmi rostogolesc gândurile
de zeci de ori
în minte
până să le închid
în cutia cuvintelor.
Pasărea albă
a atins cu aripa
cea mai de jos stea;
astăzi rănită de lumină,
plânge pe cel mai înalt munte
de pe pământ.
Cred că iubirea e un joc
cu două persoane
din care nimeni nu câştigă
decât cel mult o inimă.
Asfinţitul cade spre noi
cu roşu şi galben,
picurându-ne pe buze
o noapte sau un vis.
Ne apropiem unul de altul
fără să ştim,
până când, lovindu-se sufletele noastre
surâd a enigmă...
Trec mai departe.

poezie de Mariana Câlţ
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dragoste nimeni nu poate leza pe nimeni, fiecare este răspunzător pentru ceea ce simte şi nu putem da vina pe altul pentru asta. Nimeni nu pierde pe nimeni pentru că nimeni nu posedă pe nimeni.

Paulo Coelho în Unsprezece minute (2003)
Adăugat de Georgiana Zonea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perplexitate

Parcă sunt singur, în acest oraş.
Sunt un străin... pentru mine, pentru tine
E o senzaţie ciudată, să treci, fără să observe nimeni,
Printre trecători. Dar e seară. Stelele s-au aprins.
Nu mai e nimeni. Toţi s-au sinucis.
Gândurile sunt confuze. Mă plimb pe străzi
Fără un tel. Sunt doar eu?
Mă sperii, zăresc o umbră.
Rămân perplex: eşti tu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis... demult

Poate ploaia cade când prea multă-i secetă şi
de atâta arşiţă nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simţim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!

Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea şubrede, cine poate ştie,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!

Nu ştiu, nimeni nu poate a şti când cad din
temeli... visele ori vieţile, cât am decăzut şi nu,
nu am reuşit a ne iubi, nu ştiu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înţeleg, chiar...

Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aş fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!

Nimeni, nici Eu, îmi ajunge carnea toată
desfătată, desfirată, buză încreţită, tremuri
inimi, baţi în piept, suflet de oţel până dai în
fiert, cât mă fierbi, cât mă omori, nu te port...

Ai uitat de portul meu, de sărutul interzis, te-ai
pierdut pe acest pământ, Eu... sunt Cer acum,
Tu... chiar de nu ştii de Lună, Eu sunt de pe
acest pământ, Tu nu mai eşti demult... Lună!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cronici

Că-mi trec nopţile ca fumul,
Dar şi visele ştiu drumul,
Mă cunoaşte iarba mută,
Gropile mă împrumută,
mi-am lipit urechea, na-te,
de tine, singurătate,
tu, femeie goală-ntreagă,
ne iubim fără de şagă,
precum păsările-n aer,
precum fiarele în vaier,
iar apoi pustiu, pustiu,
mai iubesc, o spun oricui,
iar oricine nu e nimeni,
fiecare face filme,
zilele se duc, ne scapă,
iarba a căzut tăiată,
morţii se ridică-n coate
şi ne strigă – apă, apă!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

migdal inflorit

Duşmanii îşi urmează planul lor
Cu gând să aibă parte de câştig
Dar cel mai crunt duşman al meu sunt eu
Mă înfior la cât sunt de subtil
Pe margine de groapă, testament
Întâiul meu duşman mi-a fost făcut cadou
Şi m’am trezit că dacă vreau să scap de el
Va trebui ca să mă nasc din nou.
La capătul lungei străzi pe care merg
Coteşte brusc un colţ pustiu
Şi mă pândeşte ca duşman mereu
Privirea mi’o arunc furiş pe’un umăr drept
Să scap aş vrea dar umbra se ţine după mine
Cu teamă îmi zvâcneşte inima în piept
Morile s-au stricat şi s’au împuţinat
Cu cât cobor mai jos pe mal urzeala apei s’a tocit
Cu găuri în genunchi se’ndoaie cele tari
Iar glasul se aude’năbuşit…
Obloanele se’nchid încet
Migdalul meu a înflorit.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada din bulgăre

Rup cu dinţii o bucată de zăpadă
muşcătură dintr-un bulgăre
şi caut să o păstrez
cât mai mult timp
pe cerul gurii pentru
a-i simţi căldura
dizolvarea ei efervescentă
îmi înţeapă limba

mi-a mai rămas din bulgăre
- nu l-am putut termina pe tot
foamea s-a topit de la căldura lui -
e presărat cu sare şi piper alb
şi stă în faţa mea răsturnat pe o parte
muşcătura mea l-a descentrat
îl şterg cu colţul mânecii
îi dau lucioasă oglindire
şi îmi privesc irisul ochilor în el
sclipiri argintii

îmi văd genele întoarse - curbate -
arcuri fără săgeţi - arcuri de gheaţă
cum se scutură de frig
pe bulgărele de omăt

îl întorc în palmă
şi îl arunc spre orizont
şi ploaie de zăpadă se împrăştie din el
fulgi de nea rătăciţi
stele căzătoare

poezie de Adina Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!