Amare amintiri
nimic nu mai e
cum a fost odinioară
nici pașii
nici mersul
ocolul
plin de pietre și gol
goluț
în urma pașilor semănați pretutindeni
acum
e plin de iarbă
și e-mbrăcat
în verdele ei pustiu de pustiu
de parcă iarba acesta nu aduce viața ci
doar opusul ei
cohea e goală
câteva lucruri dezordonate și
lipsite de viață
de parcă
niciodată acolo nimani n-a fost
acolo la cohe
pe trepte
a căzut mama și s-a lovit amar
trebuind
mai târziu să meargă la Gilău la soru-mea Angela
care a dus-o la spital
și de acolo
i s-a tras și plecarea
cu timpul
și mama
a fost în ultima parte a vieții o femei sfântă
n-a știut
decât să facă bine- să cânte și să se roage Lui Dumnezeu
acum
după atâția ani de la plecarea dânsei la cele veșnice
pustiu
pustiu
pustiu e totul
în cohe și-n casă
în grădinuță și-n ocol
nu
se mai aude nici glasul lu" tată bătrân
nici tata
nu mai umblă prin ocol să taie lemne
sau o videre de apă să aducă de la fântână
nu se mai aude nici cântarea mamei
spre lauda Lui Hristos Domnul
nu-i nimeni
nimeni
și orice
glas a amuțit
toți trei
sunt în mormânt
aproape de Bărc
de locul nostru cu pruni și părul
a cărui pere le-am păzit eu pe vremea colectivului
care ni le-a dat nouă într-un an sau doi
nu mai știu exat
Bogata de Jos
spic de vânt pe aripa ploii
poezie de Ioan Daniel Bălan (23 iunie 2018, Cluj, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.