Mihai Marica

Vis... demult

Poate ploaia cade când prea multă-i secetă și
de atâta arșiță nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simțim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!

Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea șubrede, cine poate știe,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!

Nu știu, nimeni nu poate a ști când cad din
temeli... visele ori viețile, cât am decăzut și nu,
nu am reușit a ne iubi, nu știu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înțeleg, chiar...

Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aș fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!

Nimeni, nici Eu, îmi ajunge carnea toată
desfătată, desfirată, buză încrețită, tremuri
inimi, bați în piept, suflet de oțel până dai în
fiert, cât mă fierbi, cât mă omori, nu te port...

Ai uitat de portul meu, de sărutul interzis, te-ai
pierdut pe acest pământ, Eu... sunt Cer acum,
Tu... chiar de nu știi de Lună, Eu sunt de pe
acest pământ, Tu nu mai ești demult... Lună!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Elena Lupu

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viața mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena LupuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Rodica Elena Lupu

Doar iubirea...

"Isus este iubire."
(Goethe)

Cea mai mare frumusețe pe pământ
Țelul cel mai strălucit și sfânt
Cine are, cine poate al avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Glas pururea dulce și plăcut
Bunătate strălucită și sărut
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Orizonturi largi și orizonturi vii
Anii tineri cum sunt numai la copii
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Și furtuna prin iubire-i blând susur
Numai iubirea are chipul drag și pur
Nimenea, nimenea ca și iubirea nu-i
Doar iubirea, doar iubirea-i fericirea orișicui.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihai Marica

Eu nu știu

Eu nu știu cum să mă numesc,
Nici nu știu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viața ce o trăiesc.

Eu nu știu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreține.

Eu nu știu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu știu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniștea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu știu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a știut.

Eu nu știu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârșit.
Nu știu unde am greșit, dacă am greșit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu știu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Știi?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiți,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopțile și visele, diminețile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele și lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar și binele!
Și... și nu știu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viață,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Și totuși mă bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viață?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Și sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Și totuși nu-i un vis,
Și totuși suntem Noi!

Și totuși mă doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Trăire

nu știu unde sunt
vreau să mă întorc la mine
nu am bilet
nu am bani
nu am ceas
nu știu care e ora
nimeni nu poate
să spună ceva concret
poate e devreme
poate e târziu
poate e prea târziu
nu se știe
să aștept sau să mă grăbesc
nimic nu se știe
nici un ceas
nu arată
o oră concretă
sau este stricat
ceasurile deștepte
nu arată
care este timpul
pentru că timpul
ca gen al spațiului
nu se poate arăta
se poate
numai trăi

poezie de , traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandroSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Cine sunt eu...

Pentru lume sunt doar o piesă
Pe această imensă masă de șah.
Un pion nevinovat amestecat
În planurile vieții,
O frunză neînsemnată
În acest copac uriaș...
Dar poate, pentru cineva,
Sunt mai mult de atât.
Poate sunt răsăritul
Care îi aduce lumină în viață,
Sfidând puterea întunericului...
Sau poate doar un fior
Care îi tulbură noaptea somnul...
Nu știu cine sunt...
Sau poate nu vreau să știu
De frica a ceea ce s-ar putea sa aflu.

poezie de
Adăugat de Marina DinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Primăvara parcă este grăbită

a înflorit până și gutuiul
soarele pripește ca într-o zi de august
iar eu demisionez din visare
chiar și salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi și ei bugetari
oricum sărbătoresc ceva
prea cad pene din cer și miroase a liliac
pe când privighetorile acompaniază
iar un cuc strigă în neștire
eu îmi întind nedumerirea între cer și pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima poate e timpul
poate iluziile de care mă despart
nu pot fi în nici un caz ele
nici florile de tei nu sunt

mă gâdilă viața și râd fără scăpare
mă răsucesc idiot inutil anemic chiar
râd până mor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

M-a obosit existența asta,
Atât de mult, atât de adânc,
De mă bagă-n mormânt!
Mă seacă, mă usucă!
Și mă tot aruncă,
Ba-n cer, ba-n pământ!

Și-ntre timp m-am trezit,
Cu tine-n gând, în lacrimă!
Te caut prin visuri, prin viață,
Pe-o alee, pe străzi, prin timp,
Și... nimic!

Poate-i un zid între Noi!
Sau poate nici nu mai suntem!
Poate-i blestem!
Sau rătăcim chiar prin Noi!
Poate ne-am depărtat prea mult,
Și-acum prea târziu!
Poate trecerea în neființă,
Poate... o clipă!
O clipă cât o viață!

Sau poate-ntr-o... dimineață!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Învață-mă tu

Învață-mă tu!
Poate anii mi-s dușmani
Și mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai știu să privesc
Și doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiți,
Cum taci...

Învață-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Și mi-am uitat simplitatea frumosului
În pașii prea mulți,
Poate nu mai știu să fiu
Și doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învață-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Și mi-am ucis cuvintele calde
În așteptarea prea lungă,
Poate nu mai știu să vorbesc,
Și doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învață-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Și mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai știu să merg
Și doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învață-mă tu!
Poate viața mi-e joc
Și mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai știu să iubesc
Și doar vreau:
Cum simți, cum vrei, cum spui,
Cum simți...

poezie de (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Viața trece ca o clipă

Cine ești tu suflet de om?
Tu care te-ai născut.
Să ai un nume, să fii un domn.
Dar până la urmă te usuci ca o frunză
Pe o ramură de pom.

Cine ești tu pasăre care zbori?
Peste dealuri, peste nori.
Cu aripile întinse în vânt,
Dar nu ai cuibul tău pe pământ.

Cine ești tu fir de iarbă verde?
Care nimeni nu te vede.
Dar toți te calcă în picioare.
Poate ești o frumoasă floare.

Cine ești tu pui de pom?
Care ai fost sădit de mâna unui om.
Ai suflet tu sau nu ai?
Sau poate ești un cântec frumos cântat la nai.

Cine ești tu inimă care bați în piept?
Plină de bucurie și regret.
Tu ești acea care ne îndemni mereu să iubim.
Căci viața trece ca o clipă și trebuie s-o prețuim.

poezie de (11 mai 2020)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Vladimir Potlog

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerșește la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orișicare,
Care se naște și moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
comentariiAu fost scrise 12 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Moștenirea cititorului în stele

După el au rămas cuvinte
mai frumoase decât lumea.
Nimeni nu-ndrăznește să pună ochii pe ele.

Așteaptă la cotiturile timpului,
mai mari decât oamenii.
Cine le poate rosti?

Zac pe pământul mut,
mai grele decât oasele vieții.
Moartea n-a reușit
să și le ia drept zestre.

Nimeni nu le poate ridica,
nimeni nu le poate doborî.

Stelele căzătoare și-ascund capul
în umbra cuvintelor lui.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
Emily Dickinson

Eu Nimeni sunt! Tu cine ești?

Eu Nimeni sunt! Tu cine ești? Se știe?
Ori poate Nimeni ești asemeni Mie?
Suntem deci o pereche? Taci, nu spune!
Pe dată ar afla o întreagă lume -

Ce jalnic este - Cineva - să fii!
Ce public - ca un Brotac - în zarvă multă
Orăcăindu-și numele - pe când
În admirare - o Mlaștină îl ascultă!

poezie celebră de , traducere de Ileana Mihai-Ștefănescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poetry for Kids: Emily Dickinson Hardcover" de Emily Dickinson este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -61.99- 37.99 lei.

Veleitatea unui zar

este că are un număr în
finit de fețe
poate că e prea mult și nu
îndeajuns pentru sfânta
inchiziție de demult
în zilele lor bune de jupuit
fript sau bătut în cuie
poate că nu ajunge și ar mai
trebui să
- ți pună pielea
- n băț nu e mult prea mult
viața e o aruncătură de zar

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vom învinge și furtuna

Din câte flori sunt pe pământ
Ești floarea din inima mea,
Și nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aș vrea să am un cer senin
Și un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut și nici prea greu.

O ură adâncă și prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar și speranța a fost ștearsă,
Demult și ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viața-ntruna
Dar noi ne iubim, și cred,
Că vom învinge și furtuna
Și iubirea n-o s-o pierd.

poezie de (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Savin

Sunt un liric

sunt un liric atât și un nebun tot atât;
încât m-am înverzit și atârn de crengi acum.
da Doamne, da;de crengi!
dar tu, de ce n-ai pândit în mele urme,
până-n astă vreme
în care au călcat îngerii acei de cer aleși
și trimiși?

cum de n-ai observat poziționarea mea
între neanticele ciocniri?
de ce așa o mare dezamăgire
când tu ne minți că cerul e fără căpătâi
și-n spații atletice mereu spre noi?
ah, noi cei lungani în așteptări și-n nemurire goi!...

chiar nu vezi că tu ești în frica de nemoarte,
că nicio aripă a vreunui gând
nu ți-o poate șterge?
chiar tot ce vrei tu, nu se poate?

știu, ești prea mândru
că nimeni nu-ți poate bate pe la uși!...
că ești prea aproape de noi îndepărtat
pe impresiile incolore tale divine, curbat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

Rondelul speranței...

(după festivalul Umor la Gura Humorului)


Mă așteptam la mențiune
Știu că la premiu nu se poate
Nu sunt viril, nu dau din coate
Sunt prea cuprins de rațiune...

Am tot sperat, că poate, poate
Corecți veți fi in opțiune
Mă așteptam la mențiune
Știu că la premiu nu se poate...

Nu vreau să fac rebeliune
Sunt mult prea mic, vorbind de toate
Acele învârteli pe roate
Cu-adușii la reuniune...

Mă așteptam la mențiune!...

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Viorel Muha

Iubirea au cântat-o toți, au divinizat-o, i-au acordat tot ce poate fi mai frumos din inima și sufletul unui om, au transformat-o chiar în ură, dar nimeni nu a spus: Iubirea poate fi regretul lui Dumnezeu că nu poate fi om, ca să iubească ca om, dăruindu-ne nouă și dulceața, și amarul acesteia.

(august 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Chiar și iubirea poate să ucidă

Chiar și iubirea poate să ucidă,
Când se supune prețului de cost
Și dovedește astfel să fi fost
Prea dreaptă, prea egală, prea lucidă.

Mai norocos rămâne drumul prost
Decât o cale dreaptă și rigidă,
Când e constrânsă viața să decidă
Între minuni și pământescul rost.

Să tremuri fără somn și-n așteptare,
Când peste vis perdelele se trag
Și disperarea bântuie mai tare,

Fără să știi nimic despre cel drag,
Dar să cunoști cereasca desfătare,
Când umbra sa dă buzna peste prag.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Cornelia Georgescu

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea să știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar mă înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook