Fântâna

Zace-n margini de răzoare învăluită-n mister
O fântână adormită, cumpăna-i spintecă-n cer,
N-a îngenuncheat-o timpul, n-a închis a ei pleoapă,
Din străfunduri izvorăşte binecuvântata-i apă.

Stoarce vâna din adâncuri, tremură micuţul val,
Clipocirile-nfundate, prăvăliri uşoare-n mal
Se îngân în dulce şipot, se preling într-un fuior,
Cerul îi pictează pânza cu penelu-i mişcător.

Suie ciutura spre soare o comoară nestemată,
Setea-ncinsă-mi potolesc, mi-aplec gura în găleată,
Obrazul mi-l răcoresc şi mă privesc în fântână,
Îmi văd chipul în oglindă, ceruri şi pământ se-îngână.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Zace-n margini de câmpie învăluită-n mister
O fântână adormită, cumpăna-i spintecă-n cer,
N-a îngenuncheat-o timpul, n-a închis a ei pleoapă,
Din străfunduri izvorăşte binecuvântata apă.

Stoarce vâna din adâncuri, tremură micuţul val,
Clipocirele-nfundate, prăvăliri uşoare-n mal
Se adun în dulce şipot, se preling într-un fuior,
Cerul îi pictează pânza cu penelu-i mişcător.

Suie ciutura spre soare o comoară nestemată,
Setea-ncinsă-mi potolesc, îmi aplec gura-n găleată,
Obrazul mi-l răcoresc şi mă privesc în fântână,
Îmi văd chipul în oglindă, ceruri şi pământ se-ngână.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda din adânc

Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.

Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.

Când mă privesc într-o fântână
ştiu că-n adâncuri foste mume
îmi ţin oglindă, ochi de lume.

Când mă privesc într-o fântână
îmi văd şi soarta, uit de nume.

poezie clasică de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fântânii

Cumpăna-i lance spre soare
Spintecă albastrul cer,
Stăpâneşte lunga zare
Ca un solitar străjer.

Susură-n străfund izvoare
Şi puterile nu-i pier,
Cumpăna-i lance spre soare,
Spintecă albastrul cer.

Lanţul cu zale de fier
Să-i fi dat putere oare?
A-îndurat furtuni şi ger,
La margine de răzoare
Cumpăna-i lance spre soare.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciutura

Ciutura de la fântână
Stă de-o vreme-n cumpănă:
Ce-ar fi dacă m-ar atinge
Unul însetat de sânge?!

epigramă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana mamei din oglindă

Privesc în oglindă. Măicuţă, tu taci.
Doar semne cu mâna-n tăcere îmi faci.
Un zid se sfărâmă, ades îmi zâmbeşti
Şi timpul se-ascunde-n frânturi de poveşti.

Oh, timpul îşi toarce fuiorul de vis.
Cu mânna, prin timp am trecut, te-am atins.
Azi ninge la tâmple... Clepsidra s-a spart...
Măicuţa mea bună, eu nu te-am uitat.

O lacrimă curge prin mine-napoi...
Icoană, măicuţă, vegheat-ai, ca noi,
În suflet s-avem libertatea de-a fii
Fântână de soare şi vis, veşnicii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcind pe mal de ape

Peste zările senine liniştea-i atotstăpână,
Rătăcind pe mal de ape mi-ascult gândul în tăcere,
Într-o unduire lină valurile se îngână,
Vântul intră-n păpurişuri, mişcă-n dulce adiere.

Trece-o turmă de mioare, se îndreaptă către stână,
Doru-n vale se prăvale în doină de mângâiere,
Peste zările senine liniştea-i atotstăpână,
Rătăcind pe mal de ape mi-ascult gândul în tăcere.

Sălcii împletesc şuviţe, tremură în mlădiere,
Lance urcă spre văzduh cumpăna de la fântână,
Nor răzleţ cu chip de înger în azur de ceruri piere,
Floarea cea nemuritoare, dragoste, credinţă-mi cere,
Peste zările senine liniştea-i atotstăpână.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unei ciuturi goale

Sub luna plină
Iubirea mea –
Ciutura goală
De la fântână

La miezul nopţii
Luna se coboară pe Pământ
Şi vine la apă
Iar ciutura se coboară la apă
Şi vine la Lună.

Rămân amândouă
Pline şi ude
Până la ziuă.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua limbii române

Limba noastră cea străveche cu rostirea dulce, sfântă,
E-o comoară nestemată ce-o păstrăm şi ne încântă,
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară pe aripi de îngeri peste plaiul românesc.

În restriştile de vremuri, în durerea ei adâncă,
De vulturi ne-a fost păzită, gângurită-n vârf de stâncă,
Neamul ni l-a apărat sădind dragostea de ţară,
Nimeni n-a putut înfrânge existenţa-i milenară.

Graiul, pasăre măiastră ce pluteşte-n zboru-i lin
Ne-a adus lumină-n suflet răspândind harul divin,
De-or veni timpuri mai bune sau de vor rămâne reci
El ne va fi idealul ce va dăinui în veci.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cap aplecat

Mă îndemn să fiu
şi o clipă mai sânt.
Undeva pe câmp
a murit fratele vânt.

Toamna sângerează
peste un mers bătrân.
Printre umbre prelungi
rostul mi-amân.

Spre nu ştiu ce sfârşit
un zbor s-a întins.
Cu pâlpâit de sfeşnic
un copac s-a stins.

În fântână mi-aplec
gând şi cuvânt.
Ceru-şi deschide
un ochi în pământ.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au scuturat magnolii

S-au scuturat magnolii! Ce trist oraş în noapte!
Lumina taie cerul în arce şi-n felii...
E simfonia vieţii caleidoscop de şoapte,
Pe care cad în ploaie, petale viorii.

Ne ning castani la tâmple... Pe notele albastre,
O altă partitură istoria rescrie...
Plâng la fereastra nopţii şi florile din glastre
Şi viaţa este clipă de albă poezie.

Sub cumpăna fântânii, mister şi renegare
Sunt lacrimile strânse în ciutura de veci
Spre ceruri adormită... doar suferinţa doare.
Străin, spre altă lume, tot singur ai să pleci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti dulce, eşti minunată

Când în ochii tăi privesc
Sufletul mi-l răcoresc.
Îmi simt inima cum bate,
Te cheamă să-mi fii aproape.
Chipul tău m-a fermecat.
De tine mă simt legat.
Eşti dulce, eşti minunată.
Frumuseţea-întruchipată.
În genunchi mă plec la tine.
Te rog, vino lângă mine!
Singurătăţi să unim,
Fericiţi mereu să fim.
Frumuseţea ta-i lumină,
Flori de iubire-n grădină.
Să ne parfumăm cu toate,
Să ne ferească de moarte.

poezie de Dumitru Delcă (5 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o fântână

Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Ca toate şoselele lumii.
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Era o fântână cu ciutura grea.
Căci apa-şi clădise, trecând peste ea,
În straturi, pojghiţele humii.

Era o fântână cu cumpăna grea,
Ca toate fântânile vieţii.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,
Ca toţi însetaţii din viaţă.
Trăgeau cu putere de cumpăna grea
Dar apa sălcie şi caldă-i gonea.
Şi-ades câte unul mai tânăr pleca
Cu lacrimi de ciudă pe faţă.

Şi-ades câte unul mai vârstnic râdea
Ca toţi ce-o cunosc: APA VIEŢII.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

destin (vezi şi soartă)

Destinul este ca o cumpănă de fântână care scufundă o găleată în apă şi ridică o alta.

definiţie de Sudraka în Căruţa de lemn
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acorduri sentimentale

melancolia mea devine tot mai pură
o graţie voluptoasă a nesfârşirii
o fântână de lacrimi în adâncuri susură
cu dulci reverii pe culmea iubirii.

sclipiri fermecătoare din izvor nesecat
împrumută chipul în zile cu soare
zbor deasupra lumii cu visul minunat
ca un curcubeu zămislit din culoare.

melancolia mea devine creatoare
avânturi suave spre cer se îndreaptă
cu poezia inimii copleşitoare
învăluită în lumina înţeleaptă.

în suflet fuzionează romantismul roz
cu acorduri vibrante de nai virtuoz.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul râului

Din stânca pleşuvă ce râde la soare
Un şarpe cu solzi cristalini se porneşte,
În piatră străpunge croindu-şi cărare
Şi sâsâie-n şipot, prin văi se târăşte.

Pe prunduri albite de praful de sare
O lebădă neagră în cântec jeleşte,
Din stânca pleşuvă ce râde la soare
Un şarpe cu solzi cristalini se porneşte.

Pe maluri tocite se zbate, tânjeşte,
O salcie-şi plânge şuviţa ce-o doare,
Mă-nvăluie râul, de dor mă goleşte,
Mi-l duce la vale, scăpat din vâltoare,
Din stânca pleşuvă ce râde la soare.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începe să miroasă a primăvară

începe să miroasă a primăvară,
pe glesnele copacilor mugurii respiră,
vântul trece-acasă să se culce,
soarele zâmbeşte printre plopi
şi ca-n oglinzi de-argint
îşi încrucişează razele,
peste pulberea albastră a gâzelor,
mijeşte iubirea-ntr-un cuib de salcâm,
printre frunziş,
o fântână albă de granit
pluteşte prin aer ca un megalit,
cu o cumpănă care sprijină cerul,
flăcări de aur viscolite
se joacă pe suprafaţa apei
în unduiri melancolice.
în ceruri largi ecoul se desface,
spărgându-se de aerul tare al dimineţii,
zările se aşează
pe treptele sălbatice ale naturii,
începe nuntirea, iubirile, dragostea.
cu aripi de aur,
acestă iubire îşi desface pletele
ca nişte frunze galbene de laur,
cu gura sălbatică şi pieptul cald,
topindu-se-n luceafărul de ziuă.
albastre ceruri se zbat în fântână,
se leagănă iubirea furtunos
în doldora de pasiuni celeste,
cu pielea –aramă goală,
nud proaspăt, blestemat,
îmbrăţişat de veşnicul bărbat.

ard pulberi peste ceruri şi se rup
în hohote sălbatice de lup,
cad de pe sus aripi de porumbei,
ca o maramă limpede de nor,
ce înfăşoară trupuri de femei,
cu braţele de dor tulburător.
şi toate-acestea se topesc în iarbă
când razele pe cer încep să fiarbă.

amuşinăm a dulce primăvară,
iubirea se aprinde-n suflet iară,
ne adăpăm la dulcele izvor,
trec peste noi speranţe care mor,
suntem pământ, şi vise, dar şi stele,
fugare roiuri printre lumi rebele.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana

Mi-e dor de amintirea
copilăriei,
de ciutura care a scos
cândva vise pline
din cerul îngropat
în fântână...

Mi-e dor de icoana
unde se odihneau îngerii
înzăpeziţi de lumină
în timp ce bunica
le împletea din lacrimi
tăcerea unui surâs.

poezie de Gina Zaharia
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În miezul verii

O fâşie nesfârşită
Dintr-o pânză pare calea,
Printre holde rătăcită.
Toată culmea-i adormită,
Toată valea.

Liniştea-i deplin stăpână
Peste câmpii arşi de soare,
Lunca-i goală: la fântână
E pustiu; şi nu se-ngână
Nici o boare.

Numai zumzetul de-albine,
Fără-ncepere şi-adaos,
Curge-ntruna, parcă vine
Din adâncul firii pline
De repaos.

Şi cât vezi în depărtare
Viu nimic nu se iveşte...
Iată însă, colo-n zare,
Mişcător un punct răsare
Şi tot creşte.

Poate-i vrun bătut de soartă
Care-aleargă pe câmpie
Într-atâta lume moartă!
Dor îl mână, griji îl poartă,
Domnul ştie!

Poţi acum să-l vezi mai bine:
E femeie, o sărmană,
Strâns la piept în scutec ţine
Un copil; şi-n sârg ea vine,
Vine-n goană.

De călduri dogoritoare,
Foc aprins îi arde chipul;
Un cuptor e roşul soare,
Şi cărbune sub picioare
E nisipul.

Când ajunge la fântână,
Jos pe-o pajişte săracă
Pune-odorul ei. Din mână
Saltă cumpăna bătrână
Şi se pleacă.

Scârţâind, din nou ea creşte.
Mama toarnă cu tot zorul
Apă-n pumni, şi se grăbeşte
La copil şi-i răcoreşte
Obrăjorul.

Bea apoi şi ea pe fugă.
Merge iarăşi după asta
La copil şi-i dă să sugă;
Frânt-apoi, pe-o buturugă
Stă nevasta.

Şi e linişte pe dealuri
Ca-ntr-o mănăstire arsă;
Dorm şi-arinii de pe maluri
Şi căldura valuri-valuri
Se revarsă.

Nici un nor văzduhul n-are
Foc sub el să mai ascunză;
Nici o pasăre prin zare,
Nu se mişcă-n lumea mare
Nici o frunză.

Singur vântul, colo, iată.
Adormise la răcoare
Sub o salcie plecată
Somnuros în sus el cată
Către soare.

Mai e mult! Şi ca să-i fie
Scurtă vremea, până pleacă,
El se uită pe câmpie,
Fluieră şi nu mai ştie
Ce să facă.

Dar deodată se opreşte:
Peste ochi îşi pune-o mână
Şi zâmbind copilăreşte
Curios şi lung priveşte
Spre fântână!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât e el de soare

Un mănunchi de raze calde,
Proaspete, rupte din soare,
Coborât-au să se scalde,
Cerşind un strop de răcoare.

Lacul meu adânc, albastru,
Cu luciri ca de oglindă,
Le-a închis ca într-un castru,
Pe veci să nu se desprindă.

Soarele trimise alte
Blânde raze să le cate,
Poate le-o găsi încalte,
Dar sfârşit-au înecate.

Mâniosul, mândrul soare,
Văzând că vlăstarii-i mor,
Stă cuprins de întristare,
Cu obrazul dup-un nor.

Vezi tu, cât e el de soare,
Pârjolind biruitor,
Îi vine de hac, se pare
Şi apa dintr-un ulcior!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chinuindu-ne să scoatem ce e mai bun din noi, realizăm că mai întâi trebuie să băgăm ceva. Nu se scoate o găleată plină dintr-o fântână secată.

Maria Brînduşa Dimciu
Adăugat de Maria Brînduşa Dimciu
Comentează! | Votează! | Copiază!