Începe să miroasă a primăvară

începe să miroasă a primăvară,
pe glesnele copacilor mugurii respiră,
vântul trece-acasă să se culce,
soarele zâmbeşte printre plopi
şi ca-n oglinzi de-argint
îşi încrucişează razele,
peste pulberea albastră a gâzelor,
mijeşte iubirea-ntr-un cuib de salcâm,
printre frunziş,
o fântână albă de granit
pluteşte prin aer ca un megalit,
cu o cumpănă care sprijină cerul,
flăcări de aur viscolite
se joacă pe suprafaţa apei
în unduiri melancolice.
în ceruri largi ecoul se desface,
spărgându-se de aerul tare al dimineţii,
zările se aşează
pe treptele sălbatice ale naturii,
începe nuntirea, iubirile, dragostea.
cu aripi de aur,
acestă iubire îşi desface pletele
ca nişte frunze galbene de laur,
cu gura sălbatică şi pieptul cald,
topindu-se-n luceafărul de ziuă.
albastre ceruri se zbat în fântână,
se leagănă iubirea furtunos
în doldora de pasiuni celeste,
cu pielea –aramă goală,
nud proaspăt, blestemat,
îmbrăţişat de veşnicul bărbat.

ard pulberi peste ceruri şi se rup
în hohote sălbatice de lup,
cad de pe sus aripi de porumbei,
ca o maramă limpede de nor,
ce înfăşoară trupuri de femei,
cu braţele de dor tulburător.
şi toate-acestea se topesc în iarbă
când razele pe cer încep să fiarbă.

amuşinăm a dulce primăvară,
iubirea se aprinde-n suflet iară,
ne adăpăm la dulcele izvor,
trec peste noi speranţe care mor,
suntem pământ, şi vise, dar şi stele,
fugare roiuri printre lumi rebele.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul uitării

Copii ai omenirii,
Aţi uitat cântecul în pădure,
Aţi pierdut muzica celestă a frunzelor,
Tăcerile codrului şi zbaterea ramurilor,
Aţi uitat sunetul cornului,
Cântecul stejarului singuratic în bătaia furtunii,
Nopţile cu lună şi cu stele care se leagănă
Printre vârfurile copacilor,
Aţi uitat visul căprioarei care se lasă seara peste izvor,
Poienele de nămeţi de iarbă care vă
Mângâiau gleznele feciorelnice,
Ploaia de stele care cădeau în roua dimineţii,
Aţi uitat primăverile cu mugurii nurlii
Care dau prin frunzele uscate,
Ghioceii albi ca neaua care sărută soarele,
Viorelele albastre care colorează cu visul lor pădurea,
Aţi uitat cântecul grangurelui şi-al mierlei,
Al presurei şi al ciocârliei,
Aţi aruncat coroniţele copilăriei făcute din
Toate florile pădurii,
Aţi uitat nunţile închipuite cu miile de fluturi,
Cu gâze şi furnici, cu greieri şi licurici,
Cu smeie înălţate până la cer,
Cu jocurile pline de farmec...

De ce nu vă întrebaţi ca Eminescu:
,, Unde eşti copilărie cu pădurea ta cu tot?''
Acea cetate a naturii care ne-a crescut la poala ei...
De ce păşiţi în acea obscuritate a încăperilor
De betoane ca pe un pat de vise bolnave?
Trăim printre mese, scaune, televizoare, calculatoare
Şi alte bazaconii pe un pământ ce şi-a modificat axa
De rotaţie până-n ziua în care eternul timp
Se-ntoarce în sine lent, stingându-şi veşnicia
în acest prezent apocaliptic.
Poemul final al lumii noastre nu-l va scrie nimeni,
Noaptea ne îmbrânceşte spre ochiul fântânii,
Cine să mai scrie acel poem?

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp

Frunza se leagănă în valuri de vise...
Durere şi clopot
Pe arcuşul toamnei cântând.
Val de răsărit straniu
Aprinde al tăcerii pământ.
În unghere, razele lunii
Scaldă noaptea furtunii.
Aurii cad valuri de lumini peste
Lacrima chipului flămând de iubire.
Suflet - săruturi de sângeri îţi pătează
Puritatea de îngeri
Şi aripi de ceară şi aripi de muselină,
Se leagănă în valuri de vise,
Cu frunza-mpreună.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veselie de primăvară

ascultaţi cum cântă pădurile
şi cum se joacă prin ele vântul,
ascultaţi râurile pe toate gurile,
ascultaţi păsărilor cântul.

s-au sculat toţi codrii bătrâni,
îi bucură căldura şi soarele,
ascultaţi doinele la români,
ascultaţi cum susură izvoarele.

priviţi şi prindeţi în palmă,
soarele, raza lui dulce şi viaţa,
lumina de ploaie, limpede, calmă,
când cade peste noi dimineaţa.

jucaţi-vă noaptea cu stelele,
jucaţi-vă cu iubita de-a dorul,
intraţi în hora-mare cu ielele,
că suntem pe pământ călătorul.

umpleţi cu vin ulcioarele lunii
şi beţi din licoarea tare şi veche,
jubilaţi şi cântaţi ca nebunii,
cu ghiocelul alb la ureche.

iubitul pe iarbă în pâlcul de brazi,
te-aşteaptă în seară, hai vino,
e fără de-ntoarcere ziua de azi,
când te legăn pe braţe, străino.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâta primăvară

În lumina dimineţii, soarele şi-a pus cununa
Bucuriei peste oameni, să-le arate că-i iubeşte;
Şi cu raze de speranţe, a rugat până şi luna
Să-şi întârzie venirea, până somnul... se iveşte.

Ploile cu flori inundă inimile adormite,
De atâta frig în noi rătăcit-am printre umbre,
Ne trezesc din hibernare sentimentele-amorţite
Şi tristeţile ivite în culori de gheaţă sumbre.

A-nflorit până şi cerul de atâta primăvară
În culori de liliac şi magnolii albe, roz,
Totul este-o simfonie ce-n arpegii de vioară
Dirijată e din ceruri de un mare virtuoz.

poezie de Angelina Nădejde (28 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur în aripi de vânt

Se-nveleşte ceru-n mantie albastră
Fluturând pe-alocuri tril de ciocârlii
Înspre câmpul verde ca iubirea noastră
Gata să-nflorească-n fiecare zi.

Norii albi alintă razele timide
Şi le cern lumina-n picuri tremurând
Peste muguri care-şi pregătesc hlamide
Roşii, strălucinde, sub un Soare blând.

Parcă într-o joacă, Vântul îşi aşează
Tâmpla obosită lângă un izvor:
"Cine-ţi stă în unde, cine îţi veghează
Susurul ce-mi umple inima cu dor?"

Vorbele-i sunt şuier, ochii-i sunt mirare
Când îşi vede chipul, veşnic neştiut,
Pe-ale apei unde, într-o nemişcare
Ca eternitatea-n clipa de-nceput.

Din adânc, un murmur sufletu-i pătrunde
Şi-i înalţă aripi gata de avânt:
"Sunt aici, cu tine, şi îţi sunt oriunde
Zările te cheamă, preaiubite Vânt".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui, cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului,
mângâind inima mea
cu iubire şi dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se aşează pe pământul
dornic de frumos şi Lumină.
Este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt aşezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest.
ninge peste mine curcubeul
şi-mi fredonează vântul,
cântul primăverii...
Verde crud şi inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternităţii
care stă prinsă-n părul nemuririi
ruptă din culorile, anilor vieţii.
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieţii terestre
aşezată pe un vârf de ac
ce se învîrteşte printre ninsoarea
zorilor zilelor.
Rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopţiului
îmi spui: "ai grijă de tine!"
Ninge cu stele şi petale de trandafir,
ninge cu îngerii şi Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului
mângâind inima mea
cu iubire şi dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se aşează pe pământul
dornic de frumos şi Lumină
este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt aşezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest,
ninge peste mine curcubeul
şi-mi fredonează vântul,
cântul primăverii,
verde crud şi inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternităţii
care stă prinsă-n părul nemuririi
rupte din culorile, anilor vieţii
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieţii terestre
aşezată pe un vârf de ac,
ce se învîrteşte printre ninsoarea
zorilor zilelor,
rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopţiului
spunându-mi"ai grijă de tine"
ninge cu stele şi petale de trandafir,
ninge cu îngerii şi Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului
mângâind inima mea
cu iubire şi dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se aşează pe pământul
dornic de frumos şi Lumină
este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt aşezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest,
ninge peste mine curcubeul
şi-mi fredonează vântul,
cântul primăverii,
verde crud şi inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternităţii
care stă prinsă-n părul nemuririi
rupte din culorile anilor vieţii
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieţii terestre
aşezată pe un vârf de ac,
ce se învîrteşte printre ninsoarea
zorilor zilelor,
rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopţiului
spunându-mi "ai grijă de tine"
ninge cu stele şi petale de trandafir,
ninge cu îngeri şi Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

ultima picătură de rouă
moare pe-o floare albastră ca cerul,
ziua se naşte din haosul nopţii, luptând cu lumina,
ochiul meu e o frântură de cer înlăcrimat
ce soarbe din soare viaţa,
e o adâncă fântână a cărei apă curge prin mine,
prin săngele meu, un izvor nesecat de dureri şi de bucurii.
căteodată aceste vederi se preling prin mine şi se topesc undeva,
într-un cer îngropat departe, pe-o aripă de cocor.

razele soarelui dansează himeric în acestă dimineaţă
prin ochii mei ca nişte lasere albastre
şi-mi ucid dorul şi vederea, cred că mai exist,
nu m-am topit în neant,
nu plânge, iubito, că tot voi ajunge la buzele tale,
voi prelungi cuvintele, vocalele, consoanele
şi voi face un pod plutitor, prin aer,
ca o pasăre, voi zbura, chiar fără aripi,
lipindu-mă de cerul inimii tale,
lasă soarele să treacă pe lângă norocul nostru,
căci el ne va da viaţă şi lumină şi dragoste
fă-i loc să alunece triumfător şi ridică-i,
precum egiptenii, alei de sfincşi, piramide şi obeliscuri,
stai dreaptă şi răstignită cu mâinile în sus
căci în capul tău vom construi Acheronul
cu cercuri şi tavane,
punându-ţi sufletul vertical ca o mare coloană dorică
pe care vom sprijini cerul cu toate bogăţiile lui.
vom face o lună galbenă din aur, vom face stele,
altare de dragoste în care vor cânta naiadele,
aezii şi preoţii sacerdoţi,
alunecăm şi noi prin timp ca nişte mimi
despărţind adevărul de minciună
printre pleoapele ochilor lui Dumnezeu.

ştiu, câteodată treci prin somn ca prin nişte inele
de logodnă aruncate de un bijutier nebun,
te visezi cu mine în doi, răcorindu-ne în zăpadă,
gonind pe drumul interjecţiilor cu jeepuri,
ai vrea să ne strângem în braţe,
ca frumoasele botticelliene, pline de graţie şi de poezie.
ţi-am promis că vom merge la Florenţa,
cu tot ce vreai tu, cu saloane, cu şerpi, cu gânduri,
vom ieşi din mit şi vom face o nuntă paradisiacă
la mormântul lui Dante.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creanga Ta firavă

câteodată sunt haihui
şi mă simt al nimănui,
plutesc prin cerul cu stele
rumegând vise rebele,
încurcând viaţa şi timpul
încercând să urc Olimpul,
ca Sisif mă zbat să sui
bolovanul nimănui,
când ajung la jumătate,
(ca să vedeţi ce dreptate!)
cad cu totu-n handicap
şi o iau iar de la cap,
iar mă sui şi iară cad,
n-am cărare şi n-am vad,
parcă sunt o frunză-n vânt
între cer şi-ntre pământ.

nu ştiu încotro mă poartă
blestemata mea de soartă,
sunt şi eu un biet proscris,
între iad şi paradis
şi sunt creanga Ta firavă
între tină şi-ntre slavă.

câteodată-mi dau târcoale
toate gândurile goale
şi-mbrac zeghea de omăt
căutând drumu-ndărăt,
printre paseri, printre stele,
rezemându-mă de ele.

bolovanul mi-e prea greu
ca să-l urc singur doar eu,
aş chema pe nu ştiu cine,
dar n-aude şi nu vine,
parca-aş fi un temnicer
ce face scară la cer,
printre fulgere şi ploi,
printre zloată şi noroi,
când ajung în vârf de munte
pletele îmi sunt cărunte,
bolovanul se prăvale
şi o ia din nou la vale
şi-uitea aşa o duc mereu,
blestem de la Dumnezeu.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade gheaţă peste flori

Ziua cerul se-norează
Într -o galaxie mare
Soarele doarme visează
Printre stele lucitoare

Pletele sunt aşezate
Sub un nor pufos
A lăsat vântul să bată
Vântul aprig furios

Norii negrii se adună
Vântul suflă rece
În nori fulgeră şi tună
Ziua fără soare trece

Pică lacrimi îngheţate
Plânge norul cel rebel
Fie-i greşelile iertate
Se va-împrăştiea şi el

Eu îl rog pe soare iară
Să se uite printre nori
Amintind că vine vara
Iarba-i verde în zăvoi

Timpul e să se trezească
Avem nevoie de ploi
Aerul să-l încălzească
Cade gheaţă peste flori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când te iubeam

Atunci când te iubeam primăvăra
Prin codri, prin poieni, prin ochi de cer
Şi vântu-nmiresmat de flori căra
Scrisori-petale, pline de mister.

Se înverzea tăcerea în lumină
Şi înfrunza un anotimp, zbanghiu,
Cărăruşind boemă şi senină
Covoarele de dor liliachiu...

Atunci... din pieptul meu căzuse-o stea -
Ca o speranţă pusă la mezat...
Şi aerul de şoapte se-aprindea
În braţele dorinţelor purtat;

Iar de la mine pân' la tine-un veac
Îşi preumbla cuvintele nespuse,
Tot căutând distanţelor un leac
În fâlfâiri de aripi nesupuse...

Atunci când te iubeam... La ceas târziu
O luna roată cerului dădea,
Zeflemitor m-a blestemat să fiu
O umbră a celei ce eram cândva.

Să bântui azi, plângând o zi de ieri,
Ca toamna brumărind peste zăvoi
Peste speranţe, vise şi dureri,
Peste iubirile ce au murit în noi...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu poţi

- Iarnă creaţă şi-ncâlcită
Spune-mi, tu, ai fost tocmită,
Mie doar să mi te-asameni,
Că-mi port frigul printre oameni
Făr' să-mi pese dacă vreunul
Mă adulmecă, nebunul,
Neştiind că pentru mine
Nu există ce sau cine
Să-mi topească gheţurile,
Să-mi adoarmă vânturile.

Numai unul îndrăzneşte
Şi în ochi i se citeşte
Grija că-n oglinda iernii,
Când vin fulgii la vecernii,
O să mă ascund deodată
Şi atunci voi fi-ngheţată,
Vieţi la rând cu morţi confuze,
Cerul răstignit pe buze,
Iarnă, dalbă poezie,
Vrei să fii asemeni mie?

Spune-i tu atunci că-mi place,
Când vorbeşte şi când tace,
Când pe foi de gând mă scrie,
Moaie tocu-n apă vie
Şi trecând peste prefaţă
Mă-ncălzeşte, mă dezgheaţă,
Ochii mi-i călătoreşte
Printre stele şi zâmbeşte
De mi-e teamă că-ntr-o seară
Mă preschimb în primăvară.

- Iarnă albă, nesfârşită
Ştiu că tu ai fost sortită,
Să-mi porţi dorurile toate,
Peste munţi şi peste sate
Pân' la floarea gheţurilor,
Până-n tâmpla cerurilor.
Gerul tău nu mă supune
Paşii trec peste tăciune
Şi prin neaua ce-şi aşterne
Jurămintele eterne.

Numai ea ştie să-şi culce
Pe zăpadă trupul dulce,
Albul ăsta să-mi ajungă
Iarna, cât o fi de lungă,
Şi troienele de-nalte...
Dintre toate celelalte
Mituri vechi, poveşti uitate,
Găsesc drumul spre cetate,
E trasat cu apă vie
Din condei prin poezie.

Spune-i când ajungi la ea
Că-nfloreşte dragostea
Şi pe ger şi pe ninsoare,
Când în inimă porţi soare,
Focul se aprinde-n vene
Dacă porţi iubirea-n gene,
Ca un fluviu ce prin gheaţă
Şi prin norii deşi de ceaţă
Află calea mai uşoară
Curgând către primăvară.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora Drăgaicelor

Noaptea Sânzienelor,
Între cer şi pământ...
Iubite de Lună şi vânt,
Plutesc peste plaiuri...
Alaiuri de zâne cântând.
Cunune-mpletesc...
... din razele Lunii,
Din florile-alese
Proaspăt culese...
Din roua de seară...
Cunune-mpletite.
Soarele şi Luna... de-or purta cununa...
Fi-vor numai Una
Apoi..., în pădurea bătrână...
Zâne la fântână
Aşează pe ape,
Iubiri arzătoare, din raze de floare.
În noaptea minunată...
Se-arată atunci... odată...
Din dragoste-ntrupat,
Stejarul fermecat...
Razele Lunii,
I-au despletit cununa,
Şi zânele-i ţeasă
Din lumina-aleasă.
La rădăcina lui te-aştept,
Zburător purtat de vise.
În miez de noapte un sărut,
Pe buze îţi voi pune.
În braţe să mă ţii...
În ochii-ţi să mă pierd...
... până-n zori de zi...
Şi zâne să ne cânte,
Pe aripi să ne poarte,
De mână să ne ţinem,
Iubind în miez de noapte,
În noaptea fermecată.

folclor românesc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea şi macii

Hai să lăsăm iubirea în pace!
Un porumbel cu inima albă
Nu mai privi la noapte stelele!
Ochii lor sunt o salbă
Puţin adevăr şi prea multă lumină
Uneori şi vântul se tot asmute la lupi
Crucea urcă pe cer
Rugăciuni se ridică din ger
Şi vine o zi la ferestre cu maci
Precum toaca-n iubire începe să plângă
Şi tainică apa ascunde cuvinte,
Săpându-ţi culorile iernii
Când macii sunt domni peste ceruri.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcind pe mal de ape

Peste zările senine liniştea-i atotstăpână,
Rătăcind pe mal de ape mi-ascult gândul în tăcere,
Într-o unduire lină valurile se îngână,
Vântul intră-n păpurişuri, mişcă-n dulce adiere.

Trece-o turmă de mioare, se îndreaptă către stână,
Doru-n vale se prăvale în doină de mângâiere,
Peste zările senine liniştea-i atotstăpână,
Rătăcind pe mal de ape mi-ascult gândul în tăcere.

Sălcii împletesc şuviţe, tremură în mlădiere,
Lance urcă spre văzduh cumpăna de la fântână,
Nor răzleţ cu chip de înger în azur de ceruri piere,
Floarea cea nemuritoare, dragoste, credinţă-mi cere,
Peste zările senine liniştea-i atotstăpână.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Picioarele îmi înverzesc a primăvară. Mă dor.
Prin piele fire crude îmi răsar întâia oară.
Mă umplu prima dată cu acelaşi decor
Durerea soarelui mă obsedează ca o povară.

Strig dintr-o fântână, ca un înecat, să mă scape!
De suferinţă nu pot nici să dorm, nici să visez.
Îmi smulg pielea de pe picioare şi las să încape
Peste carne împletite rădăcini dese şi verzi.

Ca o coajă de ou copt pielea îmi crapă şi smulg
De pe piciorul drept lianele care mă strâng.
Cresc aripi crude şi calc suferind peste pământ
Încărcat de ierburi în care greu e pasul stâng.

Sub talpa mea îmbumbesc crini şi păsări aiurea.
Calc peste ele vesel la suflet şi tânăr la trup.
Port durerea colţului ierbii ce îmi sparge pielea
Şi simt lama ierbii tăind adânc în verdele crud.

poezie de Mircea Lucian Nincu (2009)
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fisură

Fii atent cum bate soare:
Peste case,
Peste oase.
Îşi ia toamna la plimbare
Şi se-ntinde
Şi se-aprinde
Printre frunze,
Nepătrunse -
În visare.

Fii atent cum suflă vânt:
Peste dom,
Peste om.
Se ascute din pământ
Şi se plimbă
Şi se schimbă
Printre buze
Mai obtuze -
‘n legământ.

Fii atent cum strânge nori:
Peste câini,
Peste mâini.
Îşi vând ploile din zori
Şi se-ajută
Şi se mută
Printre ochi
De deochi -
Amatori.

Fii atent cum cântă gură:
Peste limb,
Peste timp
Se alintă şi se jură,
Şi se-ascultă,
În acută,
Printre tremur
Şi cutremur -
În fisură.

poezie de Gabriela Chişcari (7 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins peste iubirea noastră

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

Ne-a măcinat
prin viscole simţirea
Şi secole
ne-ar mai răbda iubirea,
Colinde de regrete
Se aud surd în pustie
E frig la noi în suflet
E iarnă pe vecie.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

cântec interpretat de Fuego, muzica de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!