Rondelul fântânii

Cumpăna-i lance spre soare
Spintecă albastrul cer,
Stăpâneşte lunga zare
Ca un solitar străjer.

Susură-n străfund izvoare
Şi puterile nu-i pier,
Cumpăna-i lance spre soare,
Spintecă albastrul cer.

Lanţul cu zale de fier
Să-i fi dat putere oare?
A-îndurat furtuni şi ger,
La margine de răzoare
Cumpăna-i lance spre soare.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Zace-n margini de răzoare învăluită-n mister
O fântână adormită, cumpăna-i spintecă-n cer,
N-a îngenuncheat-o timpul, n-a închis a ei pleoapă,
Din străfunduri izvorăşte binecuvântata-i apă.

Stoarce vâna din adâncuri, tremură micuţul val,
Clipocirile-nfundate, prăvăliri uşoare-n mal
Se îngân în dulce şipot, se preling într-un fuior,
Cerul îi pictează pânza cu penelu-i mişcător.

Suie ciutura spre soare o comoară nestemată,
Setea-ncinsă-mi potolesc, mi-aplec gura în găleată,
Obrazul mi-l răcoresc şi mă privesc în fântână,
Îmi văd chipul în oglindă, ceruri şi pământ se-îngână.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Zace-n margini de câmpie învăluită-n mister
O fântână adormită, cumpăna-i spintecă-n cer,
N-a îngenuncheat-o timpul, n-a închis a ei pleoapă,
Din străfunduri izvorăşte binecuvântata apă.

Stoarce vâna din adâncuri, tremură micuţul val,
Clipocirele-nfundate, prăvăliri uşoare-n mal
Se adun în dulce şipot, se preling într-un fuior,
Cerul îi pictează pânza cu penelu-i mişcător.

Suie ciutura spre soare o comoară nestemată,
Setea-ncinsă-mi potolesc, îmi aplec gura-n găleată,
Obrazul mi-l răcoresc şi mă privesc în fântână,
Îmi văd chipul în oglindă, ceruri şi pământ se-ngână.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi ca doi sihaştri

Ochii tăi ca doi sihaştri,
Pe o stâncă-n larg de mare,
Caută spre zări... albaştri,
Răsăriturile clare.

Ochii tăi senini ca cerul,
Risipiţi pe valuri reci,
Spintecă tăcut... eterul
Înspre care vrei să pleci.

Ochii tăi, două izvoare,
Două flori de albăstrele,
Poartă-n dimineţi cu soare
Taina gândurilor mele.

Ochii tăi, sărut pe pleoape,
Ard de patimă şi dor
Inefabil... de aproape,
Mă pătrund năucitor

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CIOCÂRLIILE

Înspre înălţimi de cer,
Printre razele de soare
Urcă lin, se văd cum pier
Două puncte negre-n zare.

Fâlfâiau în vânt stingher
Din aripile-i uşoare
Înspre înălţimi de cer,
Printre razele de soare.

Pe o rază sclipitoare,
Urcă dragostea-n eter,
Cu dorinţă arzătoare
Împreună vor să zboare
Înspre înălţimi de cer.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cerul infinit-zăpadă-i

Ninge asemenea cum plânge un val pe mare
Şi nu-l asculţi cum scaldă pescăruşii în zare
Doar bătăile cenuşii
În zborul pescăruşilor spre soare
Simţim gândim ca marea când albeşte albastrul
Ca şi cerul infinit-zăpadă-i
Toate timp, culoare şi vântul ce aleargă neoprit
Vioara dintr-un lemn
E muzica ce îmi ascunde dorul într-un mister
Povestea se tot ţes târziu balade
Şi ecouri tot creşte floare de cais.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

viaţă trecătoare, nu mă lasă
drumul nu-l opri, trezeşte-mă
strigătul pământului atârnă, povara-i grea
deschide ferestre, spre casa mea

aş vrea să zbor, chiar printre umbre
nu lăsa să se surpe speranţele mele
colţul ruginit îl simt al apei ce curgea
piatra fântânii când şoptea
nu pleca, cumpăna-i grea

buzunarul sufletului îmi duce o povară grea
plânge vatra, copilul rămas statuie
stâlpul porţii, coloană amintire
lacrimile-mi curg pentru durerea din mine

sunt agăţat de firele lumii
nordu-i umed, plouă rece, lumea nu-i a mea
căteodată ne regăsim printre ceţuri, păsări migratoare
străzile sunt pustii, ne dor paşii, nu suntem noi din ea

vreau întoarcere, vreau drum spre casa mea
să nu mai fiu umbră, nicăieri,
călător în timp uitat
vreau întors să fiu, în ţara mea

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măiastra

Învelită în aripi de soare,
e gata să zboare,
spre poarta sărutului,
spre coloana infinitului,
sus, mai sus,
spre nemuritorul Brâncuşi.

poezie de Marius Alexandru (19 februarie 2024)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pirat

Spre ce-orizonturi ne vom aventura azi pe nesfârşita mare,
Ocolind furtunile şi călăuziţi de-o stea sau de un far?
Vom îndrepta prova spre ţărmurile Africii sclipind albe-n soare,
Spre Providence sau Babilon, sau spre porturile din Malabar?

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revin cavalerii

Sunet de lance, ropot în noapte
Cohorte de daci aud de departe.
Cavalerii cetăţii revin iar în lupte,
Peste oştenii plictisiţi în dispute.

Ceruri se-aprind ca o flamură lină,
Glia străbună de uitare suspină.
Un coif înverzit pe miriştea coaptă,
Vin cavalerii să facă dreptate.

Somnu-i adânc peste Ţara flămândă,
Lanţuri de fier ne-ncing o osândă.
Scoate-ţi tu, dacule, jugul, ajunge
Fii iar stăpân cu propria lege.

Ropot de cai, şuierat de dragoni,
Sfinxul ne strigă, renasc faraoni.
Cavalerii la munte cu Lupii ne cheamă,
Răsună o lance, ne strigă o goarnă.

Pe muntele sacru răspunde ecou,
Trezeşte-te Dacule, fii iarasi erou.
Dă-ne un semn, vom fi iar armată,
Dacia ne-aşteaptă să facem dreptate.

poezie de Tamara Tomiris Gorincioi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre soare

Plutește drept înainte, și dacă
pământul pe care-l cauți nu există
încă, fii sigur că Dumnezeu îl va
crea într-adins pentru a-ți răsplăti
îndrăzneala.
(Regina Izabela
către Cristofor Columb)

Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi crenelate
Din care-ntâile priviri de soare
Îşi varsă-n vid imensa lor cascadă
Şi-n care seara-şi urcă resemnarea,
Cu gestul unei păsări mari de pradă
Ce-şi pregăteşte-n taină răzbunarea
Înviselor aripi însângerate.

Superbi, ca cei ce-nveşmântaţi în zale
Porneau pe drumul Sfântului Mormânt,
Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi feodale;
Căci drumurile noastre duc spre Soare,
Şi soarele preface verbu-n cânt.

Şi vom porni cu-ntreaga majestate
A celor ce, pornind de nouă ori,
Purtară prin oraşe-ndepărtate,
Mai mult învinşi decât învingători,
Fantasmagoricele lor armate
De cai şi călăreţi halucinaţi,
Cu flori de crin pe mantii presărate
Şi vulturi albi pe scuturi încrustaţi.

Spre soare deci – spre soarele de vară,
Monarhul orbitorului zenit...
El ne va strânge-armata răzleţită
Şi-o va-ndruma din nou spre răsărit.
El va topi păpuşile de ceară
Şi gestul lui de bronz va desemna
În spaţiu o Golgotă prăbuşită
Şi magilor de mâine-o nouă stea.

poezie celebră de Ion Minulescu din Falanga literară şi artistică, I, nr. 1 (1 ianuarie 1910)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare, soare, frăţioare

Soare, soare, frăţioare,
Hai, dă drumul la izvoare,
Scoate iarba din ţărână,
Spune păsării să vină!

– Pe izvor l-am slobozit,
Pe ogor l-am înverzit,
Păsărele vin zglobii...
Ce porunci mai am, copii?!

poezie pentru copii de Grigore Vieru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulpina de nimic

Lângă orice drum stă la pândă o cărare
ce face semne de mirare spre orice trecător,
lângă orice om stă o tulpină de nimic
ce strigă spre soare,
poate din tr-un nevăzut zbor a scăpat un scâncet
sau poate o uitată şi neştearsă lacrimă
mai stăruie pe margine
unde priveghează o statornică lumină la umbra vremii
şi de acolo tot scutură o neobosită flamură
ce şi-a uitat zborul în spic.

Lângă orice om stăriue o răcoroasă şi nevăzută ramură
ce aleargă spre un alt râvnit soare
sub a cărui necuprins popas
o nouă sămânţă se naşte,
un nou osândit ce va sta în a lumii cărare
ţi va scoate o lumină din nimic.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

Tot ce trăieşte şi creşte
Are nevoie de soare.
Dacă soarele lipseşte
Nu este continuare.

Cât soarele continuă
Să încălzească pământul,
Viaţa e perpetuă,
Cum Dumnezeu ne e Sfântul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adie vantul

Adie vântul printre ramuri şi ca o lance se zdrobeşte
De mugurii de soc albaştri care de dor s-au gârbovit,
Doar lujerii subţiri de aur îi dau putere şi el creşte,
Ca un balaur prins de vise ce pare iar c-a-ntinerit.

Adie vântul printre sălcii şi se sfărâmă regretând
Că n-a iubit şi n-a fost vesel ca o vapaie trecătoare,
Şi n-a fost trist şi nici durerea sa plângând
N-a cunoscut privind spre cer sau nici privind măcar spre mare.

S-a prins de poala lunii lucii când a văzut astăzi iubirea
Şi n-a putut să mai şoptească blânde cuvinte răsfirate,
Ca o mireasmă-şi duce dorul dar el mai simte azi privirea
Unei cadîne alintate care-l saluta de departe...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să zbor din nou spre soare

Mă uit pe cer şi văd viaţa ca pe-o alinare,
Aş vrea să zbor din nou spre soare,
Dar nu vreau să las suflete dragi pe pamant,
Că dorul vine ca o adiere de vânt.
Tu eşti o fiinţă dulce, blândă, frumoasă,
Pentru tine nu plec nici macar de la masă.
Uneori inima mea se zbate tare în piept,
Şi simt că sufletul meu ajunge în deşert,
Atunci văd la tine noi sentimente
Şi ca niciodată îmi faci complimente,
Dar gândul meu e din nou la tine soare,
Vreau să fac un zbor când iar mă doare.

poezie de Eugenia Calancea (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albă

Tu-mi înfloriseşi într-un gând,
Eu ţi-ncolţisem în priviri,
Şi ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.

Erai atât de albă, tu,
Şi la-nceputul vieţii eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu

În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălţau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Şi-n cântece de ciocârlii.

Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi soare

Spune-mi soare, spune-mi lună,
N-aţi văzut pe draga mea,
O aştept de-o săptămână
Rezemat de-un colţ de stea.

Trec spre dimineţi luceferi
Dar nici ei nu pot a şti,
De-am putea rămâne teferi,
Până-n zori de ne-am iubi.

Spune-mi soare, spune-mi lună,
Unde oare s-o găsesc,
Să o fac a mea stăpână,
Visele să-i încălzesc.

Trece gândul, vântul bate,
Ploaia plânge peste noi,
Peste tot ce-i răutate,
Trecem numai amândoi.

Spune-mi lună, spune-mi soare,
Unde-aş mai putea-ncerca,
În grădină sub o floare
Sau în vale la cişmea.

Trece timpul, vine clipa,
Cu-al meu trup să o-nvelesc,
Noaptea când şi-ntinde-aripa,
Poate, poate... reuşesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtezana

Un soare veneţian îmi scaldă-n aur
moi pletele, încununând alene
splendori de alchimist; port largi sprâncene
aidoma cu nişte punţi şi gene

ce-ndrumă spre cumplitul plaur
al pleoapelor în tainică mişcare;
legate de canale, duc spre mare,
se-înalţă, cad ori se preschimbă-în zare.

Dezmierd adesea în răgaz molatec
un câine – cine-l vede-l pizmuieşte –
cu mâna mea, nicicând de jar scrumită,

scump inelată,-n farmec odihneşte.
Iar prinţi de stirpă veche pier zănatec,
sfârşind răpuşi de buza-mi otrăvită.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhimede

Cerc pe nisip
desena Arhimede,

cerc de soldaţi
desena soarta;

rază de gând
creiona înţeleptul,

umbră de
lance,
zale de fum,
soarta.

poezie de N. Petrescu-Redi din Înrourări (2005)
Adăugat de Petrescu Mariea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi mulţumesc hârtiei

pentru gravitaţia pe care o are
Şi pentru care
nu se desprind
şi nu cad
cuvintele.
Nici literele nu se împrăştie
pe jos, să le călcăm în picioare.

Îi mulţumesc veiozei
care luminează ca un soare
şi încălzeşte consoanele
să încolţească
în vocale.

Le mulţumesc acestor taste.
Sunt cele mai rapide ţestoase.

Îi mulţumesc nesomnului
care îmi adună puterile
pentru a doua zi.

Le mulţumesc ochilor mei.
Pentru albastrul din care au aşternut
şi peste Satul Cuvintelor.

Cerul Cuvintelor –
albastrul ochilor mei.

Şi mai mulţumesc
ochilor tăi.

Pentru răbdare.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!