Marea este ca un mascul îndrăgostit

nebună şi totuşi calmă
îşi iubeşte ţărmul ca şi cum s-ar termina
apoi îmbrăţişează până la plutire oamenii
şi chiar până la moarte uneori
îşi dansează toate partenerele
pe muzica cerului
ca şi cum le-ar urca pe mese
şi le sărută mai bine decât vântul
le poartă între agonie şi extaz
când pe un pisc de val
când pe cine ştie care constelaţie ultimativă
apoi le duce-n lună şi le urcă-n soare
le promite scoici absolute
şi delfini jucăuşi

chiar şi afrodita s-a născut aşa
din spumele sale
şi generoasa deschiderea a uscatului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum naiba să nu dospescă la nesfârşire

infinuturile acestea instabile
nesăţioase
avide
când au de unde îşi lega extinderile

cum ar fi să le dăm libertatea să se oprească
apoi să le oferim o oglindă
în care să se privească
până la centru
şi chiar până dincolo de infinit

pentru început ciudatul din mine
presează universuri între două vise
ca într-un ierbar în care o floare de colţ
încă suspină după dreptul la scuturare
încerc să stopez cumva extinderile
prin comprimare
prin sufocare
prin reducere la absurd
chiar şi prin degajarea centrelor

apropo
universul nu poate fi singur
are cel puţin o pereche
pe care o iubeşte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi pot aşeza universul în două cuvinte

mie îmi place să folosesc toată cleveteala lumii
de la bing bang până la te iubesc iubire
ca mai apoi prin fiecare vocală
să mă adresez absolutului
ca şi când stelele ar privi spre mine
printr-un hublou de sticlă afumată

chiar de iubesc să înspumez cuvintele
apoi să le dichisesc cu dragoste
ca pe nişte fluturi jucăuşi
dintr-un curcubeu într-altul
prefer să reduc tăcerea la tăcere
prin axiome crude
de care să leg nemărginirea
ca pe un bidiviu nărăvaş

deşi pot reduce viaţa
la ceva stupid şi aproape inutil
din doar două cuvinte
prefer să tac
apoi să mor
fără să stric poezia
cu un adevăr

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să mai deschidă ferestre pe lună

când toată lumea e ocupată cu driblatul iernii
până şi oamenii de zăpadă devin luptători galactici
o sumedenie de stele verzi pe cine ştie ce păşuni
se luptă să înflorească precum trifoiul cu patru foi
înainte de orice alt potop
iar eu mă chinui cu un amnar pe o iască de suflet
să aprind beculeţe în univers
prin cine mai ştie ce coridor supus întunericului
îmi descarc licuricii greierii cosaşii
de fluturi poţi să te ocupi tu că ai ochii frumoşi
apoi îmi întind cerul să odihnească un pic
între două furtuni parcă din ce în ce mai lungi
şi un armistiţiu preţ de un curcubeu
nu ştiu dacă pasărea de foc şi-ar vinde zborul
pe o lume albastră
cum nu ştiu câţi copaci şi-ar dori să ardă
doar ca să pot visa eu
.
între timp descânt codrilor de muguri
şi îmi ascut securea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara parcă este grăbită

a înflorit până şi gutuiul
soarele pripeşte ca într-o zi de august
iar eu demisionez din visare
chiar şi salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi şi ei bugetari
oricum sărbătoresc ceva
prea cad pene din cer şi miroase a liliac
pe când privighetorile acompaniază
iar un cuc strigă în neştire
eu îmi întind nedumerirea între cer şi pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima poate e timpul
poate iluziile de care mă despart
nu pot fi în nici un caz ele
nici florile de tei nu sunt

mă gâdilă viaţa şi râd fără scăpare
mă răsucesc idiot inutil anemic chiar
râd până mor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplată-ţi voi fi

Sărută- mă
cum marea sărută ţărmul,
îmbrăţişează- mă
cum soarele îmbrăţişează holda de grâu,
purifică- mă
cum ploaia spală păcatele lumii,
iubeşte- mă
cum mama- şi iubeşte pruncul.
Prinde- mă de mână
precum vântul ia în a sa palmă frunza căzută
şi mă poartă orgolios în lume şi printre nori.
Cuprinde- mi coapsele
ca pe- un tezaur nepreţuit,
priveşte- mi sânii jucăuşi
ce te- îndeamnă la nebunii,
citeşte- mi iubirea în ochii senini.
Răsplată- ţi voi fi dăruindu- mă toată...
Te voi scrie cu pană de lumină
şi- n sunet de flaut te voi cânta,
ofrandă – ţi voi fi pe pat de flori întinsă
şi fluturii- n zbor vor ţese poveşti de dor.
Sărută- mă
cum marea sărută ţărmul,
iubeşte- mă
cum mama- şi iubeşte pruncul...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa gravitaţiei lacrimile sunt perfecte

şi tu ştii asta
mi-ai văzut durerile înălţându-se straniu
spre dincolo
.........................................
aici chiar nu contează cum se desenează lumile
nici cine se ocupă cu îmbinarea culorilor
.........................................
atât timp cât pot privi răsăritul ca pe o joacă
îmi văd de şotron
sar coarda
încalec norii albi
ca pe nişte pur sânge arabi
din dună-n dună până în lună
apoi
sătul de atâta ţopăit
între două înfloriri de cactus
ridic piramide

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia se naşte în zbor

între două cuiburi reci
şi o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca şi cum aş fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit

poezia se scrie în fiecare dimineaţă
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracu
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de şotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le aşeza pe un abur
ca pe o tablă de şah imposibilă

poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsuceşte dumnezeu geometria
ca pe o invitaţie la iubire
iar dincolo de toate aceste măreţii
cum să-ţi aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu ştii să culegi frumosul
ca şi când deşertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca şi când cactusul acesta mai ştie floarea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia se scrie în fiecare dimineaţă

când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracul
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de şotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le aşeza pe un abur
ca pe o tablă de şah imposibilă

poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsuceşte dumnezeu geometria
ca pe o invitaţie la iubire
iar dincolo de toate aceste măreţii
cum să-ţi aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu ştii să culegi frumosul
ca şi când deşertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca şi când cactusul acesta mai ştie floarea

poezia se naşte în zbor
între două cuiburi reci
şi o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca şi cum aş fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că te-aş iubi cu răbdare

dacă viaţa asta ar fi un pic mai veşnică
dar aşa fiecare clipă în care nu ne iubim
mi se pare un univers pierdut
şi le tot număr
uneori ca un biet om
alteori precum un contabil chiţibuşar
un rai un iad un rai un iad
şi tot aşa
până aproape de doi
nici măcar dumnezeu nu ştie număra altfel
decât dintr-o lume în alta
în căutarea perechii ideale

doar moartea asta numără parşiv de bine
din doi în doi
ba chiar şi din zece în zece
aproape sferic
ca şi cum ar dănţui în paşi adăugaţi
cu nemurirea uitată într-o lacrimă
de cine mai ştie care făt frumos
mâncător de jăratic cosânzean

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinismul poetic lasă loc metaforei

cel puţin pentru o ciocnire cu scântei
între un refren idiot şi un bis cumsecade
oricum e ceva mai mult decât indiferenţa
deşi oamenii se străduiesc să meargă mână în mână
ca dintr-o lipsă acută de orientare
sau poate este doar o nevoie ombilicală de a dansa
chiar şi atunci când îşi aleargă simţurile
ca pe nişte fluturi orbiţi de lumină
iar tu râzi ca o floarea-soarelui la lună
întotdeauna cu un milimetru mai mult
decât pot eu înţelege

oamenii se ascund mai tot timpul foarte bine
cel mai mult de propriul lor eu
iar faptul că uneori ne strângem mâinile
ca într-un sărut scăpat de acasă
e tot o formă de cinism romantic
între cântatul cocoşului
şi veşnica cotcodăceală de advertising

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

e un fel de a privi lumea
între două bătăi de inimă şi o lacrimă
sigur e o ştiinţă
cam ciudată
care nu vrea să limpezească nimic
nici iubirea
nici durerea
vindecă uneori sufletul
dar asta într-un mod relativ
chiar aşa
relativul
sună ca un timp al conjugării verbelor
de către poeţi

de când einstein a aruncat inefabilul
între două încercări de concret
mă deplasez cu viteza gândului
când spre roşu
când spre albastru
apoi aşez iubirea în cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tulnice de tei înflorit

în miezul de stea din ohii tăi
se aude cântatul reginei nopţii
ca o chemare suavă de îngeri
undeva între două inimi flămânde
se ospătează un ren cu botul roşu
parcă rupt din cine ştie ce întindere albă
unde până şi vulcanii erup imaculat
iar lupii urşii vulpile
chiar şi balenele
refuză culoarea
pe când soriceii dalbi
ronţăie în şoaptă fulgi de nea

între lună şi noi doar un motan alb
poate şi un pic din troia
cât să pară de lemn toţi lipiţanii
iar caleştile colorate de curcubeu
vii precum vrejul dovlecilor fermecaţi
crescuţi din cenuşa poveştilor
ne aşteaptă să visăm lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută copile

Când vine vara şi pâinea-n câmp dospeşte,
Cireşele se coc şi soare dogoreşte,
Tu copile, cerul senin îl priveşte
Şi celui de sus, din suflet mulţumeşte.

Când te scoli în fiecare dimineaţă
Sărută părinţii! Că ei ţi-au dat viaţă.

Sărută pământul care te hrăneşte,
Sărută apa că setea-ţi potoleşte.
Sărută lumina care te-ncăzeşte,
Sărută şi vântul când te răcoreşte.
Sărută copacul care te umbreşte,
Sărută şi floarea care înfloreşte.
Sărută chiar ploaia când te limpezeşte.
Sărută copile! Sărută copilăreşte.

poezie de Dumitru Delcă (12 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero

oricât de mare l-aş desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt şi eu
din când în când sau aiurea
între două grătare şi un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeaşi limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii şi găuri negre
printre supernove şi mai ştiu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie

oricum infinitul nu are nevoie nici de şansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar şi să se întoarcă în sine
cum o facem şi noi din când în când
prin moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu ştii dar viaţa este despre iubire

restul sunt doar agrafe de prins dovezile
în dosare cu pereţi şi acareturi
sau pe câmpii cu flori şi fluturi
şi
poate că trebuia să subliniez asta mai demult
viaţa este şi despre muzică
care e tot o formă de iubire

ceva mai curată
poate un pic mai universală
chiar şi poezia este despre iubire
uneori şi despre partea mai întunecată a iubirii

poate că nu ştii
dar până şi războaiele se fac din iubire şi ură
toate crimele
toate nedreptăţile
sunt doar conseciinţe colaterale ale iubirii

mi-ai tot spus că nu pot iubi pe toată lumea
că am de ales între zi şi noapte
între soare şi lună
între alfa şi omega
şi eu ca un nebun tot încerc imposibilul
punând în agrafe zi de zi toate dovezile
uitând să mă iubesc
tocmai pe mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânez o pasăre de foc

adun cer după cer
liniez subtil coridoare între lumi
cu vârful ascuţit al piconului
apoi tai un şor în care adâncesc grinda
să nu-mi mai cadă întunericul în cap
şi doar uneori când inima permite
desenez clipe de fericire pe un abur de suflet
care nu pot fi privite decât atunci
când un ocean îşi cerne nisipul prin două inimi
unite într-un sărut

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu de moarte îmi este frică

singura teamă pentru necunoscutul acesta inevitabil
în afară viermilor şi a întunericului
ar fi lipsa visului
aşa că mă întind să visez cât mai sunt viu
cât încă mai am puterea de a-mi aminti ceva
dincolo de plutire şi de toţi caii albi
chiar şi dincolo de păsările măiastre buburuze
şi mai ştiu eu ce alte năzbâtii copilăreşti
visez uneori şi iadul

în mintea mea locuiesc toate lumile
şi de aceea vi le scriu
înainte de a nu mai rămâne din mine
decât aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lovesc inutil stelele din baltă

oglinda cerului nu poate fi spartă
tulbur doar nămolul aşezat cuminte pe fund
la dospit de îngeri blonzi
din mormoloci delfini
din nuferi plante carnivore

la ceas de lună plină
la pi pe patru de momentul zero
întind lăbuţa după o inutilă vină
mă transfer la liber în echipa adversă
sparg fulgii şi împart oamenii de nea pe un mărăcine
să-mi cânte măceşii a mii de toamne
pe o saltea cu păpădii îmi aşez visul
să-i fie gaben şi amar
apoi închid ochii şi-mi împart întunericul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea e o călimară

dar sunt zile când nu-mi ajunge sângele
şi înmoi pana în lacrimile tale
adânc
până dincolo de trup
apoi desenez cuvintele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!