
Deși pot așeza universul în două cuvinte
mie îmi place să folosesc toată cleveteala lumii
de la bing bang până la te iubesc iubire
ca mai apoi prin fiecare vocală
să mă adresez absolutului
ca și când stelele ar privi spre mine
printr-un hublou de sticlă afumată
chiar de iubesc să înspumez cuvintele
apoi să le dichisesc cu dragoste
ca pe niște fluturi jucăuși
dintr-un curcubeu într-altul
prefer să reduc tăcerea la tăcere
prin axiome crude
de care să leg nemărginirea
ca pe un bidiviu nărăvaș
deși pot reduce viața
la ceva stupid și aproape inutil
din doar două cuvinte
prefer să tac
apoi să mor
fără să stric poezia
cu un adevăr
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Prefer
Prefer să te iubesc în tăcere,
pentru că în tăcerea mea nu întâmpin respingere.
Prefer să te iubesc în singurătate,
pentru că în singurătatea mea nu aparții nimănui, ci doar mie.
Prefer să te ador de la distanță,
pentru că distanța ne ține pe amândoi departe de durere.
Prefer să te țin prizonieră în gândurile mele,
pentru că în gândurile mele doar eu am libertatea de a decide.
Prefer să te sărut în bătaia vântului,
pentru că vântul este mai delicat decât buzele mele.
Prefer să te îmbrățisez în visele mele,
pentru ca visele mele sunt fără sfârșit.
poezie celebră de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde
întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine știe câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta
așa cum privesc acum
spre cine știe care lume albă
gândindu-mă cum răzbește lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetățean universal
prin mii și mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Desfac brațele și îmbrățișez tăcut orizontul
ca și cum dumnezeu s-ar tot naște acolo
din fecioare și fluturi albi
apoi îmi strig prin inimă iubirile
de se cutremură furnicile și pleacă
cumva aliniate
în cadență marș
spre vârful degetelor
de unde îmi place să te simt
ca pe o dovadă bătută în cuie
pe un perete veșnic nehotărât
......................
în mine doarme
lin de tot
o tăcere
pur și simplu
ca o frumoasă adormită
nesfârșire
.......................
de atâta tăcere îmi tot vin cuvinte
cum clocotește lava într-un vulcan
pe care încerc să le sufoc
cumva responsabil
precum un funcționar de la stat
care doar mimează
eficiența
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia
e un fel de a privi lumea
între două bătăi de inimă și o lacrimă
sigur e o știință
cam ciudată
care nu vrea să limpezească nimic
nici iubirea
nici durerea
vindecă uneori sufletul
dar asta într-un mod relativ
chiar așa
relativul
sună ca un timp al conjugării verbelor
de către poeți
de când einstein a aruncat inefabilul
între două încercări de concret
mă deplasez cu viteza gândului
când spre roșu
când spre albastru
apoi așez iubirea în cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată moartea izbăvitoare vine într-o singură priză
ca un fel de înainte de orice înainte
când încă nu știa nimeni să nu știe
durerea facerii și desfacerii
martorul trecerii prin fiecare dimensiune
este punctul
de dinaintea hidrogenului
chiar de dinaintea oricărui dinainte
arderea creatoare de lumină
izvorul din care se adapă timpul
precum un bidiviu nărăvaș
între două curse de galop cu sine însuși
..............................................
îmi doresc să vă povestesc
câtă tăcere este între două stele
dar nu am destule cuvinte
...............................................
din vis în vis
prin suprimarea realității
îmi doresc cerul acesta plin de stele vii
cu veșnicii și infinit cu tot
dar și fiecare apocalipsă
potopul dinaintea fiecărui potop
ca pe locul întâi la măsurat orizontul
asumat după fiecare miazănoapte
din toți mușchii crescuți pe carul mare
când încă avea rădăcini în pădurea raiului
înainte ca pământul să adăpostească iadul
la urma urmei
în golul dintre două cuvinte este atâta poezie
cât îți poți permite să accepți
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața e uneori ca un dans pe acoperișul lumii
fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deși din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu știu ce mă împinge spre locul din care
mulți cred că lumea ar părea mică
nu știu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăț
defectele de creștere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin ori un vultur pleșuv
își clădesc cuib cicatrizându-le
pe când eu visez că dansez cu norii
călăresc cometele
apoi mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
poate doar cu puterea gândului
sau dintr-un obicei străvechi
de a căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifestul călcătorului pe nori nu are nevoie de semnături
nici de autoritate nici de publicitate
de pe această platformă pot să-mi strig durerea
cu desăvârșire fără strop de îndoială
ca pe o imensă bucurie nimănui
ecoul ecoului va răsuci fiecare geamăt
ca pe o renunțare la moarte prin acceptarea ei
apoi îmi voi desena iubirea dintr-un curcubeu
iar tu nu poți să-mi iei viața
pentru că eu nu am așa ceva la purtător
sunt un suflet nemărginit dar schilodit de trup
mult prea liber ca să mă supun unui ritm
mult prea sălbatic ca să fie călărit
aproape alb aproape volatil aproape mut
la granița dintre două imensități
momentul embrionului
în lipsa dorinței niciun univers nu s-ar naște
sau ar fi la fel de schilod precum această poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O să pun zurgălăi timpului
să-l aud
să-l învăț să nu mai treacă așa pe neauzite
o să-l priponesc ca pe un bidiviu nărăvaș
într-o poiană unde să nu se mai sature de verde
o să-l leg chiar de inima mea
oricum face ea pe ceasornicul
poate așa o să îmbătrânească
să nu mai iubească
să facă ceva util
picătura și secunda
să învețe să bată egal
cu indiferență
fără aere de primadonă
apoi o să-i pun timpului și ochii mei
să vadă că nu e normal să treacă așa
fără să cunoască lacrima
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare
un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
și doar o lance boantă
apoi
ca și când aș putea picta timpul
între două inimi și un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă așez o mare la poalele munților
în fața oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munți nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până și minunile știu asta
doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puțin calificate
ca și cuvintele acestea așa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0
aspiră dementă cu o constanță demnă
spre nimic și neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum își caută firul de grâu spicul
ca și cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârșind căderile de rouă
prin exercițiul lacrimii
.................................................
eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc așa mult cercul
locul acela din care se pot așeza
toate cifrele ascuțite
născătoare de întrebări
dar și toate cuvintele nerostite încă
..................................................
poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăț tăcerea
precum învață munții să se ploconească
la întâlnirea cu cerul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0
aspiră dementă cu o constanță demnă
spre nimic și neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum își caută firul de grâu spicul
ca și cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârșind căderile de rouă
prin exercițiul lacrimii
eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc așa mult cercul
locul acela din care se pot așeza
toate cifrele ascuțite
născătoare de întrebări
dar și toate cuvintele nerostite încă
poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăț tăcerea
precum învață munții să se ploconească
la întâlnirea cu cerul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu știi dar viața este despre iubire
restul sunt doar agrafe de prins dovezile
în dosare cu pereți și acareturi
sau pe câmpii cu flori și fluturi
și
poate că trebuia să subliniez asta mai demult
viața este și despre muzică
care e tot o formă de iubire
ceva mai curată
poate un pic mai universală
chiar și poezia este despre iubire
uneori și despre partea mai întunecată a iubirii
poate că nu știi
dar până și războaiele se fac din iubire și ură
toate crimele
toate nedreptățile
sunt doar conseciințe colaterale ale iubirii
mi-ai tot spus că nu pot iubi pe toată lumea
că am de ales între zi și noapte
între soare și lună
între alfa și omega
și eu ca un nebun tot încerc imposibilul
punând în agrafe zi de zi toate dovezile
uitând să mă iubesc
tocmai pe mine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeții nu știu să moară
deși o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tușă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învață pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
și se împerechează cu florile
poeții nu știu să moară
dar nu știu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deși uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămașă de in
și învață desculți spinii
de altfel poeții nu mor niciodată cu totul
și nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vis precum o spirală
cad dintr-un înalt turn din sticlă și oțel
mă privesc ca într-o oglindă cinescopică
deși strâng ochii pentru a atenua impactul
apoi mă înalț pur și simplu ca o pasăre măiastră
fără aripi fără zbateri doar cu un fel de liniște
precum căderea unei frunze răpusă de toamnă
mă trezesc într-o baie de sudoare
ca și cum m-aș fi născut iar
ca și cum m-aș fi întors la un job necesar
încerc să uit starea de plutire
și să mă reobișnuiesc cu gravitația
apoi pășesc ca și cum aș escalada infinitul
ca pe un vârf bănuit dincolo de stele
respir din ce în ce mai rapid
ca într-o alergare concentrică prin mine
răstorn așa de des universurile
ca într-un joc de bacara complex
poate un pic cam prea sobru pentru sufletul meu
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum naiba să nu dospescă la nesfârșire
infinuturile acestea instabile
nesățioase
avide
când au de unde își lega extinderile
cum ar fi să le dăm libertatea să se oprească
apoi să le oferim o oglindă
în care să se privească
până la centru
și chiar până dincolo de infinit
pentru început ciudatul din mine
presează universuri între două vise
ca într-un ierbar în care o floare de colț
încă suspină după dreptul la scuturare
încerc să stopez cumva extinderile
prin comprimare
prin sufocare
prin reducere la absurd
chiar și prin degajarea centrelor
apropo
universul nu poate fi singur
are cel puțin o pereche
pe care o iubește
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este ca un mascul îndrăgostit
nebună și totuși calmă
își iubește țărmul ca și cum s-ar termina
apoi îmbrățișează până la plutire oamenii
și chiar până la moarte uneori
își dansează toate partenerele
pe muzica cerului
ca și cum le-ar urca pe mese
și le sărută mai bine decât vântul
le poartă între agonie și extaz
când pe un pisc de val
când pe cine știe care constelație ultimativă
apoi le duce-n lună și le urcă-n soare
le promite scoici absolute
și delfini jucăuși
chiar și afrodita s-a născut așa
din spumele sale
și generoasa deschiderea a uscatului
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut
nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două nașteri
și o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
și paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-și aștepta spirala
apoi
ca și când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai știut nici măcar el
de unde începuse
și nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi și întrebarea
poate si filosofia
dar cum era așa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viața
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropați aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia se naște în zbor
între două cuiburi reci
și o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca și cum aș fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit
poezia se scrie în fiecare dimineață
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracu
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de șotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le așeza pe un abur
ca pe o tablă de șah imposibilă
poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsucește dumnezeu geometria
ca pe o invitație la iubire
iar dincolo de toate aceste măreții
cum să-ți aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu știi să culegi frumosul
ca și când deșertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca și când cactusul acesta mai știe floarea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia se scrie în fiecare dimineață
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracul
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de șotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le așeza pe un abur
ca pe o tablă de șah imposibilă
poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsucește dumnezeu geometria
ca pe o invitație la iubire
iar dincolo de toate aceste măreții
cum să-ți aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu știi să culegi frumosul
ca și când deșertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca și când cactusul acesta mai știe floarea
poezia se naște în zbor
între două cuiburi reci
și o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca și cum aș fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mor în fiecare dimineață
mă las apoi îngropat de realitate
de la inimă în jos spre rădăcină
să-mi caut seva prin măruntaiele pământului
defect profesional-desigur
minerul din mine nu a uitat întunericul
doar partea aceasta care se visa marinar
mai strigă cerului sufocarea vieții
mă străduiesc să învăț tăcerea
nu mai șoptesc nici ierbii dorința
desfac doar piatra-n patru să-i caut centrul
între timp mă întorc în mine
din ce în ce mai adânc
până la înec
să-mi găsesc în sfârșit atlantida
să desfac minunea minunilor
în atomi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!