Primăvara parcă este grăbită
a înflorit până și gutuiul
soarele pripește ca într-o zi de august
iar eu demisionez din visare
chiar și salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi și ei bugetari
oricum sărbătoresc ceva
prea cad pene din cer și miroase a liliac
pe când privighetorile acompaniază
iar un cuc strigă în neștire
eu îmi întind nedumerirea între cer și pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima poate e timpul
poate iluziile de care mă despart
nu pot fi în nici un caz ele
nici florile de tei nu sunt
mă gâdilă viața și râd fără scăpare
mă răsucesc idiot inutil anemic chiar
râd până mor
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Primăvara parcă este grăbită
a înflorit și gutuiul
soarele pripește ca într-o zi de august
eu demisionez din visare
chiar și salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi bugetari
sărbătoresc ei ceva
cad pene din cer
miroase a liliac
privighetorile acompaniază
un cuc strigă în neștire
eu îmi întind nedumerirea
între cer și pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima
poate e timpul
iluziile de care mă despart
nu
nu pot fi în nici un caz ele
nici florile de tei nu sunt
mă gâdilă viața
și eu râd
fără scăpare
mă răsucesc idiot
inutil
anemic
râd până mor
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parcă în ciuda luminii întunericul leagă stelele
cum să nu întreb cum stă soarele agățat acolo
ca un fruct într-un copac invizibil
dar cine să-mi răspundă din pustiul cunoașterii
oricum în catedrala aceasta nu se trage clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă nici în dungă nici la sărbătoare
de teamă să nu cadă galaxiile în ele
cum se prăbușesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina de atât adânc
chiar dacă mă întreb ca un idiot
chiar dacă să zicem că aș găsi un răspuns
cine m-ar crede
cui i-ar folosi această măsură a măsurii
în măsurarea nemăsuratului
cum să ridic infinitul într-o fracție oarecare
ce numitor să-i pun
oricum necunoscuta va rămâne necunoscută
și dincolo de egal
așa cum fiecare fluture își poartă visul de omidă
fără să întrebe florile de unde vin
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum să judec frunzele
niciodată nu caut vinovați de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieții
poate și pleoapele
când despart visele în clipe
nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovați de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mișcarea de rotație
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate
chiar și de aceste cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-mi cere să nu pun patimă
așa ard
știu că o să sfârșesc repede
oricum viața
îmi cântă altfel
cum nu știu juca
pașii mei se îmbrățișează ciudat
cu rădăcinile
curg întotdeauna
fără nici un mal
un fel de a mă revărsa
dintr-un estuar spre mare
dar mă bucur de fiecare val
aduc sedimente întru uitare
inutil coboară prin vers cuvântul
nicio lacrimă
niciun zâmbet
poate râsul tău
în care-ți povestesc durerea
durerea nu e decât o dovadă
că încă mai ard
că încă sunt dispus să te iubesc
până te voi topi
cu mângâierea infinită
te dezbrac de aripi
și îți ofer perfecțiunea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oițele năzdrăvane nu se lasă mâncate de lup
își poartă podoaba ca pe o cămașă de zale
poate că lâna lor e de aur
nu sunt prea multe izvoare care să infirme zvonul
nici măcar cei de la click nu au găsit nimic
deși unii poeți susțin ceva mai mult de atât
(dar oricum sursele poetice nu au nicio crezare)
cică și firul ariadnei s-a tors din spinarea lor
și mai toate cojoacele fără ac
până și dumnezeu a înțeles că e nevoie de miorițe
(laie sau bucălaie și chiar tărcate-de ce nu)
și nu s-a mai opus minunilor
dar nici nu a mai intervenit în intrigile bacilor
.....................
de la prima întâmplare ciudată cu astfel de mioare
s-a luat măsura tunsului în răspăr
unii chiar au îndrăznit să pună de un campionat
mai național mai mondial după puterea fiecăruia
chiar au cerut să fie cuprinsă în probele olimpice
.....................
dar între timp păstorii au deveni baci mai apoi ciobani
din ce în ce mai specialiști în depistat minunile
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O să pun zurgălăi timpului
să-l aud
să-l învăț să nu mai treacă așa pe neauzite
o să-l priponesc ca pe un bidiviu nărăvaș
într-o poiană unde să nu se mai sature de verde
o să-l leg chiar de inima mea
oricum face ea pe ceasornicul
poate așa o să îmbătrânească
să nu mai iubească
să facă ceva util
picătura și secunda
să învețe să bată egal
cu indiferență
fără aere de primadonă
apoi o să-i pun timpului și ochii mei
să vadă că nu e normal să treacă așa
fără să cunoască lacrima
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi sunt din ce în ce mai străin
în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniștea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine știe ce mister
mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiați
între două cuvinte de-alint
și-o promisiune
unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecția cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceața de azi
în care măgar mă pierd
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine să-mi mai înțeleagă dansul
oricum privesc inutil
cu ochii mult prea larg deschiși
la un eveniment atât de pământean
dintre mine și umbra mea
ca și cum ar fi ceva mult prea imoral
aproape o blasfemie la adresa zeilor
iar eu numai bun de condamnat la moarte
dansez și zâmbesc aproape fantastic
precum un soare din spatele lunii
la final de eclipsă
deși cunosc verdictul acesta încă de la naștere
poate de aceea râd ca un nebun
și dansez atât de drastic
ca la un referendum despre sfârșitul lumii
iar judecătorii se tot întreabă
dându-și coate între ei
chicotind pe înfundate
balansându-se în ritmul nisipului
de unde naiba am atâta muzică
în inima mea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis... demult
Poate ploaia cade când prea multă-i secetă și
de atâta arșiță nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simțim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!
Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea șubrede, cine poate știe,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!
Nu știu, nimeni nu poate a ști când cad din
temeli... visele ori viețile, cât am decăzut și nu,
nu am reușit a ne iubi, nu știu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înțeleg, chiar...
Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aș fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!
Nimeni, nici Eu, îmi ajunge carnea toată
desfătată, desfirată, buză încrețită, tremuri
inimi, bați în piept, suflet de oțel până dai în
fiert, cât mă fierbi, cât mă omori, nu te port...
Ai uitat de portul meu, de sărutul interzis, te-ai
pierdut pe acest pământ, Eu... sunt Cer acum,
Tu... chiar de nu știi de Lună, Eu sunt de pe
acest pământ, Tu nu mai ești demult... Lună!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertatea ta e ca o zidire de ană
poate de aceea te-aș iubi cu nesăbuință
precum un pitic pe alba ca zăpada
dar tu ești mult prea deșteaptă
ca să mai crezi în povești
sau în moș crăciun
nici măcar în lacrimile tale nu mai crezi
le donezi fericită soriceilor
cu dovezi scrise
să nu fii întoarsă la cine mai știe care ilicit
de dinainte de marea întrebare
..........................................................
să știi că nu-mi iau cadouri de ziua mea nicodată
oricum aș cheltui inutil pe un ceva la fel de inutil
doar ca să fiu sigur că am bifat-o și pe asta
în lista cu obligații
..........................................................
apoi în inima mea te voi legăna
cum o face vântul de seară
doar doar vei observa luna
altfel decât ca pe un satelit
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întunericul leagă stelele în ciorchini ciudați
pe o boltă sub care se adună greierii să cânte ca la nuntă
iar eu mă tot întreb cum doamne-iartă-mă nu cad grămadă
poate coapte poate sătule de atâta răsucit
dar cine să-mi răspundă
în catedrala asta nu trag clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă
nici în dungă nici la sărbătoare
poate de teamă să nu cadă galaxiile
cum se prăbușesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina
de atât adânc
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar dacă legea lui Arhimede este valabilă pentru orice corp
oamenii de zăpadă nu ar trebui scufundați într-un bazin cu apă fiartă
o observație logică ar fi că ar putea să se topească dar
măcar nu se vor opări la tălpi
nu pentru că s-a gândit cineva să le pună ghete
ci pur și simplu că nu au așa ceva
nici sistem nervos nici minte
(între noi fie vorba-nici nu au nevoie de prea multă )
poate de aceea zâmbesc așa larg grașii aceștia simpatici
cu nasul lor roșu ca și al moșului acela posesor de sanie cu reni
care cică împarte "ceva" moca (jucăriile nu mai sunt la modă)
copiilor frumoși și cuminți ai celor cu dare de mână
(celor mulți le cumpără părinții câte ceva acolo
să nu se învețe cu minunile de acum)
eu am un om din zăpadă artificială drept minune
pentru el nu e valabilă nici măcar legea acțiunii și reacțiunii
suferă de inerție acută și se lasă apăsat de gravitație
doar îngerii și uneori cosmonauții plutesc în modul acela special
descoperit mai întâi de eva
cu mult înainte de a hotărî newton că merele trebuie să cadă
buzele tale aveau ceva din aroma merelor primordiale
pentru că trupul meu devenea imponderabil când mă sărutai
așa că nu-l mai judec pe adam că s-a lăsat pradă ispitei
poate că și dumnezeu s-a lăsat pradă poeziei
când a inventat femeia
știu sigur că dacă aș fi avut puterea lui
luna ar fi fost mult prea puțin să-ți ofer în schimbul iubirii
poate că aș fi fost dispus să-mi negociez tot universul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că te-aș iubi cu răbdare
dacă viața asta ar fi un pic mai veșnică
dar așa fiecare clipă în care nu ne iubim
mi se pare un univers pierdut
și le tot număr
uneori ca un biet om
alteori precum un contabil chițibușar
un rai un iad un rai un iad
și tot așa
până aproape de doi
nici măcar dumnezeu nu știe număra altfel
decât dintr-o lume în alta
în căutarea perechii ideale
doar moartea asta numără parșiv de bine
din doi în doi
ba chiar și din zece în zece
aproape sferic
ca și cum ar dănțui în pași adăugați
cu nemurirea uitată într-o lacrimă
de cine mai știe care făt frumos
mâncător de jăratic cosânzean
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut
nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două nașteri
și o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
și paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-și aștepta spirala
apoi
ca și când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai știut nici măcar el
de unde începuse
și nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi și întrebarea
poate si filosofia
dar cum era așa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viața
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropați aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că nu știi dar viața este despre iubire
restul sunt doar agrafe de prins dovezile
în dosare cu pereți și acareturi
sau pe câmpii cu flori și fluturi
și
poate că trebuia să subliniez asta mai demult
viața este și despre muzică
care e tot o formă de iubire
ceva mai curată
poate un pic mai universală
chiar și poezia este despre iubire
uneori și despre partea mai întunecată a iubirii
poate că nu știi
dar până și războaiele se fac din iubire și ură
toate crimele
toate nedreptățile
sunt doar conseciințe colaterale ale iubirii
mi-ai tot spus că nu pot iubi pe toată lumea
că am de ales între zi și noapte
între soare și lună
între alfa și omega
și eu ca un nebun tot încerc imposibilul
punând în agrafe zi de zi toate dovezile
uitând să mă iubesc
tocmai pe mine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trimite-mi niște vești despre mine
cât încă mă mai pot găsi
în drumul spre întuneric și neant
cu inima ca o pitică albă
care încă mai poate arde ceva iubire
fără mari explozii
mocnit chiar
precum o baladă rock
între două trupuri îndrăgostite
dă-mi doamne inima de pe urmă
ca pe o înțelegere blajină a lumii
sau doar ca pe o risipire interioară
dintr-o existență veșnic viitoare
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
oamenii ăștia de nea au un tupeu nemărginit
am știut dintotdeauna că sunt aroganți
poate de la cum stau cu nasul pe sus
sau cum privesc lumea cu detașare
nici nu clipesc
se cred zei
se cred nemuritori
dar asta doar până la primăvară
când florile de cais
or să cheme fluturii
iar copilul din mine va râde în acord cu primăvara
pe când oamenii de zăpadă vor învață modestia
topindu-se
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Galaxiile s-au născut în zarzări
când dumnezeu încă visa cum să continue cerul
iar îngerii supuneau fiecărei stele un suflet
o strâmbă cotropire desena legături imposibile
încă înainte de a se hotărî cum să coboare cuvintele
prin gând sau prin inimă
chiar înainte de a se fi inventat coasa vieților
ceva ce semăna cu nemurirea se juca de-a iarba verde
sub căpătâiul creatorului
raiul
încă nu avea nume
nici nu știu dacă se chema într-adevăr așa
cine să hotărască în lipsa evei
cum se împart petalele egal
între albine și fluturi
când sunt sub narcoticul acestor lumi înmiresmate
îmi place să deschid ochii când mă privești mirată
universul este o livadă în care fluturii își fac de cap
în timp ce dumnezeu tot botează duminici
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la urmă ne vor asculta și gândurile
dacă nu cumva o fac deja
poate că în felul acesta nu va mai înjura nimeni pe silențios
nu vor mai fi nici secrete
vom învăța să fim un gând
cine să-și mai permită dizidența
lumea nu va fi mai bună dar măcar o vom ști toți odată
ce ne facem însă cu poeții
nici ei nu știu câteodată ce gândesc
darămite cogeamite serviciu secret
lovit în plex de insecretomania mondială
......................................................................................
până la urmă cineva va voi să cunoască și gândul necuratului
dar poate nici dumnezeu nu o poate face întru-totul
.............................................................................................
iar între două numărători paralele
cu certituine
întotdeauna cineva va pierde
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu este urgent în viața asta
totul se derulează pe repede înainte
iar eu repet ca pe un refren fiecare clipă frumoasă
până la banalizare până la atrofiere
până când cineva îmi va da un cot să mă trezească din reverie
moment în care mă privesc ca pe o curiozitate
nu mai știu de unde să încep numărătoarea
cred că de fapt nu mai știu să număr
poate că încep să-mi pierd bruma de minte
oricum sunt destul de prost încât să cred în alte lumi
în alte vieți în nemurire și veșnicie
când nici universul nu e veșnic
când nici infinitul nu știe de ce are origine
cine să hotărască legi universale de la nivelul de furnică
oricât de mult mi-aș dori să trăiesc din plin
nu fac altceva decât să mă pierd în mușuroiul acesta
cu pretenție de templu
caut sprijin în iluzii despre lumi paralele
dealtfel utopiile nu diferă cu nimic de luciditatea
celor care nu cred în niciun fel de vise
oricât de crud ar părea
fiecare om își dorește ceea ce nu poate avea
oricât de mult timp ar avea la dispoziție
și oricâtă lipsă de termene limită
întotdeauna vor găsi o cale de a urgenta ceva
să le pară timpul insuficent
să lupte cu secundele
să poată muri fericiți
că în sfârșit vor avea o veșnicie
în care să iubească
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!