Nu de moarte îmi este frică
singura teamă pentru necunoscutul acesta inevitabil
în afară viermilor și a întunericului
ar fi lipsa visului
așa că mă întind să visez cât mai sunt viu
cât încă mai am puterea de a-mi aminti ceva
dincolo de plutire și de toți caii albi
chiar și dincolo de păsările măiastre buburuze
și mai știu eu ce alte năzbâtii copilărești
visez uneori și iadul
în mintea mea locuiesc toate lumile
și de aceea vi le scriu
înainte de a nu mai rămâne din mine
decât aceste cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Înainte mai aveam câteva lacrimi de povestit
dar acum nu mai am nimic
nici măcar de pierdut
totuși îmi este atât de liniște
un fel de calm ancestral
numai bun pentru a trece dincolo
sentimentul că sunt doar al universului
mă sprijină să visez cu totul altceva
nu tu case nu tu mașini nu tu raiuri nu tu eve
nimic din lumea materială și zbuciumată
visez doar figuri geometrice tridimensionale
piramide cuburi paralelipipeduri elipse sfere și...
ceva ce pare a fi o regulă mă cuprinde cald
e prima regulă pe care nu vreau să o desfințez
unde naiba îmi este răzvrătirea doamne
nici măcar nu mai strig întrebarea asta dementă
o rostesc așa de rar
și parcă dincolo de orice gând
într-un fel atât de rotund
ca pe un cântec încă necântat
de parcă aș fi translucid și lipsit de substanță
trec prin mine toate aceste forme
atât de regulate
încât le pot învăța pe de rost
dintr-un singur punct
apoi lipesc genele de un poliedru ciudat
și nu mă mai satur de sărit într-un picior
dintr-o lume într-alta
ca și cum aș avea o inimă de atlet universal
râd de parcă mă gâdilă infinitul în talpă
chiar nu mai știu la ce foloseau lacrimile
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt așa imperfect pe cât ideal visez
vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înțeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
și să-i mulțumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori așa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului
nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiționat
sunt în situația de a înțelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existență
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut
nici măcar dorința de a lupta
cu veșnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
și nici cum ar fi
o altă viață
doar mă bucur că nu o să mai știu nimic
și poate
cel puțin la început
voi fi iarăși copil
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața ca un dans pe acoperișul lumii
fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deși din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu știu ce mă împinge spre locul din care
mulți cred că lumea ar părea mică
nu știu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăț
defectele de creștere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin un vultur pleșuv
își clădesc cuib cicatrizându-le
visez să dansez cu norii
călăresc comete
mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
doar cu puterea gândului
doar dintr-un obicei străvechi
de a-mi căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luminița de afară
Bună dimineața!
Mi-ai dat deșteptarea să visez la fel în fiecare zi de acum încolo
Cu ochi închiși, cu ochi deschiși... visez.
Cum am visat mereu.
Visez la o căldură sufletească și la alinarea sufletului meu!
Încă dorm, dar fără vise
te deranjez. Am treabă.
Afară plouă și-n casă este întuneric. ca toate ar fi fost ca mine
Se vede-o luminiță afară, ce-mi dă putere să visez.
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lipsa gravitației lacrimile sunt perfecte
și tu știi asta
mi-ai văzut durerile înălțându-se straniu
spre dincolo
.........................................
aici chiar nu contează cum se desenează lumile
nici cine se ocupă cu îmbinarea culorilor
.........................................
atât timp cât pot privi răsăritul ca pe o joacă
îmi văd de șotron
sar coarda
încalec norii albi
ca pe niște pur sânge arabi
din dună-n dună până în lună
apoi
sătul de atâta țopăit
între două înfloriri de cactus
ridic piramide
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața e uneori ca un dans pe acoperișul lumii
fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deși din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu știu ce mă împinge spre locul din care
mulți cred că lumea ar părea mică
nu știu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăț
defectele de creștere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin ori un vultur pleșuv
își clădesc cuib cicatrizându-le
pe când eu visez că dansez cu norii
călăresc cometele
apoi mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
poate doar cu puterea gândului
sau dintr-un obicei străvechi
de a căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desprind
așchii așchii
descopăr cu durere
linia
dincolo de cerc
dincolo de sferă
dincolo de spirala vieții
indecis
fac salturi
dinspre amorf spre cristal
prin punct
caut dinspre orizontal
verticalul
din vertical prin zbor
sub lupa lacrimii
culoarea
dimensiunea luminii
punte supusă arcuirii
prin iubire
trecător între lumi
un fel de vis ce-și caută
purtătorul
împart timpul
în note muzicale
îl desenez în cuvinte
sculptez cerul cu măiastre
toate clipele devin păsări
toate iubirile devin stele
universul un cuib
în care pasărea de foc
visează
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă surprind uneori rotindu-mă
încercând să țin pasul cu rotația pământului
în așa fel încât ziua să nu se sfârșească niciodată
întind brațele ca să-mi țin echilibrul între două imensități
vezi ce ușor pot cuprinde universul
pot să-l prind chiar și între două degete
mai greu e cu mine
nu răzbesc prin jungla clișeelor
sfârșesc rătăcit căutându-mă dincolo de poveste
precum soarele repetă răsăritul prin nemișcare
chiar dacă așa aș putea învinge noaptea
de întuneric nu voi scăpa doar cu mintea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără cuvinte
Dincolo de cuvinte este iubirea.
Dincolo de cuvinte poate fi
Durerea și fericirea.
Dincolo de cuvinte este ceva sfânt,
Când sunt spuse de cineva
Cu suflet curat și blând.
Dincolo de cuvinte rămâne un gol imens,
Dacă sunt spuse fără rost și sens!
Dincolo de cuvinte sunt și lacrimi de amor
Când vin dintr-o inimă plină de dor.
Căci omul fără cuvinte nu lasă nimic!
Numai o umbră tristă pe acest pământ.
poezie de Vladimir Potlog (24 februarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
La infinit se împart doar clipele născute moarte
înainte ca cineva să găsească pătratul ipotenuzei
pe nil trecea un crocodil
fără niciun trilu lilu
cu mult înaintea rețelelor de socializare
când încă mai creștea sub piramide timpul
așa ca o banalitate ocupată cu diverse minuni
aproape inutil
din șapte-n șapte număram duminicile
doar s-or întoarce păsările de foc la cuib
să pună de-un univers sub pene
cum fac uneori dumnezeii înainte de a inventa raiuri
între timp nilul se ocupă de agricultură
iar faraonii joacă la două capete nemurirea
ca într-o căutare absurdă de pokemoni
și nu pot să nu mă întreb
dacă păsările măiastre știu a glăsui
precum privighetorile
sau doar se străduiesc să nu moară
înainte de a se naște dintr-o piatră
prin daltă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până când îți vei putea articula durerea
nu-mi rămâne decât să visez la petreceri fistichii
în castele de piatră șlefuită așezate parcă în ciudă
la confluența dintre iluzie și deja-vu
muzica s-a retras în coloanele înalte și reci
iar orga pare un mormânt ciudat al unui zeu rătăcit
între caraiman și poiana soarelui
sau poate e doar un faraon în căutarea sfinxului
înainte ca acesta să-și găsească odihna din bucegi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de...
Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieți am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopți te-am așteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?
Nici nu mai știu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ți-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ți le-am mai oferit atunci!
Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineață,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!
Ce zi de neuitat, mă urmărește chiar...
Chiar și acum îmi răscolește toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!
Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Și poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Moartea
e singura
Doamnă
cu care
nu voi avea
încotro
și-ntr-o ultimă
noapte
sau zi
ori poate
în ultimii
zori
o să mă culc.
Cu aceste cuvinte
chiar simt
cât de dincolo
de mine
deodată
eu urc.
poezie clasică de Gheorghe Ene
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul care s-a împușcat
în casa în care locuiesc
cu ani în urmă
un om și-a pus capăt zilelor
beciul casei poartă și acum
zgomotul asurzitor al pistolului
care și-a descărcat glonțul
în tâmpla lui
războiul cu sine și cu lumea
l-a învins aici și l-a făcut
învingător dincolo
depinde din ce parte a existenței
privești realitatea
acum e noapte și liniște
poate că spiritul lui e lângă mine
și se uită peste umărul meu ce scriu
sau poate că el scrie acum
aceste versuri
iar eu dorm și visez că scriu
despre omul care s-a împușcat
în casa în care locuiesc acum
poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O să vă iubesc
doar îmi sunteți aproapele
pe fiecare în parte
pe toți laolaltă
în așa fel încât să nu mai plângă nimeni
în așa fel încât să nu mai pot răsufla
decât prin plămânii voștri
nu știu dacă o să întorc și obrazul celălalt
cum nu știu de ce în toată iubirea aceasta de aproape
este atâta ură
ar fi mai simplu să mă întorc din moarte
după fiecare răstignire
decât să vă aduc acest fel de a iubi
dincolo de orice convingere idioată
dincolo de orice pretenție absurdă
asupra adevărului absolut
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E atâta înghesuială de cuvinte
tocmai în sufletul meu tăcut
de parcă s-ar putea construi ceva din aer
și un pic de salivă ca liant universal
chiar nu mai știu ce e cu mine
de aș tot vorbi ca și cum s-ar termina vorbirea
poate din teamă să nu las tăcerea stăpână
pe ultima mea speranță
oricum nu am să învăț niciodată
măsura iubirii
o să mă tot adâncesc ca un idiot
în propria mea dorință
căutând în spatele lacrimii
zâmbetul etern
nimeni nu e vinovat
că eu sunt așa defect
încât îmi acopăr tăcerea și tristețea
în cuvinte colorate
care vor rămâne punte
între plânsul venirii pe lume
și bucuria reîntoarcerii în sine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e teamă
Sunt atât de temătoare, atât de firavă și... atât de plapândă!
Îmi e teamă că nu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viață! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheț și nu voi putea să iubesc!
Aș vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, și totuși...!
Ți-aș da drumul să zbori, ți-aș lega aripile să ramâi lângă mine, te-aș lăsa să mori!
Ți-aș fura penele și toate zilele, aș face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu știu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită și mi-e teamă că am să te zdrobesc și pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să mă urmezi, să ratacești în iubirea ce mi-o porți, ce ți-o... port!
Îți voi închide toate porțile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îți voi lăsa totuși ceva! Tăcerea mea și cuvintele tale, petalele din acel trandafir și toți spinii, și peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toți... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să mă simți și atunci când nu mai simți... nimic!
Să-ți fiu ce nimeni nu-ți poate fi, să-ți fiu moarte și zbatere între clipe, și dincolo!
Înțelegi? Dincolo de viață, dincolo.... eternitate!
Să mă chemi și să nu am putere să vin, să-ți fiu un chin!
Să mă scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă mai visez...
Am visat de când mă știu
Iată mai visez și-acum
Versuri simplu ca să scriu
Cu ele să merg la drum
Astfel am găsit în viață
Lucruri multe și frumoase
Care au ieșit în față
Dintre multe rele scoase.
Azi visez mai mulți nepoți
Care să-mi zică bunicul
Asta vă doresc la toți
Și apoi vină și sfârșitul.
24 martie 2000
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce scriu?
uneori "viața" acoperă
Ceea
ce este mai mare decât viața
Uneori munții acoperă
ceea ce există dincolo de munți
trebuie așadar să mutăm munții
dar eu nu am mijloacele
tehnice necesare
nici forța
nici credința
care mută munții din loc
ca atare nu o să văd
niciodată ce e dincolo
știu asta
și tocmai de aceea
scriu
poezie de Tadeusz Rozewicz
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia se scrie în fiecare dimineață
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracul
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de șotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le așeza pe un abur
ca pe o tablă de șah imposibilă
poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsucește dumnezeu geometria
ca pe o invitație la iubire
iar dincolo de toate aceste măreții
cum să-ți aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu știi să culegi frumosul
ca și când deșertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca și când cactusul acesta mai știe floarea
poezia se naște în zbor
între două cuiburi reci
și o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca și cum aș fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!