Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero
oricât de mare l-aș desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt și eu
din când în când sau aiurea
între două grătare și un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeași limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii și găuri negre
printre supernove și mai știu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie
oricum infinitul nu are nevoie nici de șansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar și să se întoarcă în sine
cum o facem și noi din când în când
prin moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire
mi se întâmplă atunci când nu știu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
așa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez și eu purtător de foc cu trup de cenușă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre
mi se întâmplă uneori să nu știu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aș fi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În încercarea de a da formă nemărginirii
desenez grafice în care așez infinitul
când la stânga cu minus
când la dreapta cu plus
toată această viziune
din centrul nimicului
e ca și cum l-aș desena pe dumnezeu
pe o cruce
răstignit din iubire
când din prea multă
când din prea puțină
toată această viziune
din centrul unui suflet bănuit
acea suflare divină imposibil de demonstrat
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când respir nu desfac în atomi aerul
nu știu cât oxigen
nici cât azot conține o gură de aer
nici de ce ar trebui să știu asta
pentru a nu mă sufoca
iar când iubesc
nu caut alte dedesubturi
mă mulțumesc că te pot iubi
fără să te desfac în elemente chimice
fără a te demonstra
de fapt
când iubesc
nu rezolv ecuații
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sărut cerul
și când ninge și când plouă
și pe senin și pe furtună
mă închin dimineața soarelui
ies apoi cu inima în pragul lunii pline
mă rog stelelor ca și cum mi-ar auzi zbuciumul
nu caut capete de lume ci îmi văd de mersul înainte
din prăpastie în prăpastie în căutarea odihnei
îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta
culeg cu buzele iertarea din roua florilor
tot cu buzele săvârșesc păcate nenumărate
oricum e inutil să numeri la infinit
pe altarul fierbinte al trupului aprind candela
și-mi trec toate supernovele prin simțuri
cât să mă bucur de univers cu ochii închiși
între două nașteri și o moarte
nu sărut icoane zugrăvite de sfinți impotenți
nici pe cele aurite nici pe cele din argint
nu-mi fac cruci idioate și nici nu aduc jertfe miei
doar mă aplec în mine și apoi mă ofer tuturor
consumați-mă cât mai sunt
nu vă sfiiți să gustați din iubire
cu tot păcatul
cu toată pofta
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că am murit deja
și nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistență
pare și el rămas singuratic
prin inima mea de aer
într-un fel trec prin toate
ca și când nu ar mai fi
nici nu mai știu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare
chiar și țipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinți
nici măcar sărate
par să fie niște fulgi înghețați
care viscolesc prin imensul gol din mine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia se naște în zbor
între două cuiburi reci
și o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca și cum aș fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit
poezia se scrie în fiecare dimineață
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracu
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de șotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le așeza pe un abur
ca pe o tablă de șah imposibilă
poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsucește dumnezeu geometria
ca pe o invitație la iubire
iar dincolo de toate aceste măreții
cum să-ți aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu știi să culegi frumosul
ca și când deșertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca și când cactusul acesta mai știe floarea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia se scrie în fiecare dimineață
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracul
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de șotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le așeza pe un abur
ca pe o tablă de șah imposibilă
poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsucește dumnezeu geometria
ca pe o invitație la iubire
iar dincolo de toate aceste măreții
cum să-ți aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu știi să culegi frumosul
ca și când deșertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca și când cactusul acesta mai știe floarea
poezia se naște în zbor
între două cuiburi reci
și o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca și cum aș fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Galaxiile s-au născut în zarzări
când dumnezeu încă visa cum să continue cerul
iar îngerii supuneau fiecărei stele un suflet
o strâmbă cotropire desena legături imposibile
încă înainte de a se hotărî cum să coboare cuvintele
prin gând sau prin inimă
chiar înainte de a se fi inventat coasa vieților
ceva ce semăna cu nemurirea se juca de-a iarba verde
sub căpătâiul creatorului
raiul
încă nu avea nume
nici nu știu dacă se chema într-adevăr așa
cine să hotărască în lipsa evei
cum se împart petalele egal
între albine și fluturi
când sunt sub narcoticul acestor lumi înmiresmate
îmi place să deschid ochii când mă privești mirată
universul este o livadă în care fluturii își fac de cap
în timp ce dumnezeu tot botează duminici
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt un zeu ciudat
beau nectarul florilor de gheață
apoi înalț zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu știu când am învățat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar știu că am puterea ca între două nopți
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt fericit că pot număra stelele fără a fi dus la ospiciu
e felul meu de a da gaura clipelor
cu speranța că infinitul va curge lin
impasibil
prin toate stările mele de agregare
prin toate
chiar nu am o evidență
sunt din ce în ce mai dezordonat
când sunt puf de păpădie în luptă strâmbă cu gravitația
când delfin în căutarea atlantidei
din când în când sunt zmeu în vreo poveste cu happy-end
iubesc cu șapte inimi din cele zece
dar nu uit niciodată șirul stelelor
număr și număr
contabilizez și așez la dosar
fiecare cădere de stea
toate promisiunile făcute sub lună plină
pecetluite cu sărutări
fiecare dorință
fiecare dans
doar sunt cel mai fericit numărător de stele
lacrimile mele nu mai știu să curgă
sunt imponderabile
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toată moartea izbăvitoare vine într-o singură priză
ca un fel de înainte de orice înainte
când încă nu știa nimeni să nu știe
durerea facerii și desfacerii
martorul trecerii prin fiecare dimensiune
este punctul
de dinaintea hidrogenului
chiar de dinaintea oricărui dinainte
arderea creatoare de lumină
izvorul din care se adapă timpul
precum un bidiviu nărăvaș
între două curse de galop cu sine însuși
..............................................
îmi doresc să vă povestesc
câtă tăcere este între două stele
dar nu am destule cuvinte
...............................................
din vis în vis
prin suprimarea realității
îmi doresc cerul acesta plin de stele vii
cu veșnicii și infinit cu tot
dar și fiecare apocalipsă
potopul dinaintea fiecărui potop
ca pe locul întâi la măsurat orizontul
asumat după fiecare miazănoapte
din toți mușchii crescuți pe carul mare
când încă avea rădăcini în pădurea raiului
înainte ca pământul să adăpostească iadul
la urma urmei
în golul dintre două cuvinte este atâta poezie
cât îți poți permite să accepți
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răsucesc universul pe un bob de rouă
descarc cerul într-un respirat de gâză
umplu golul dintre două atingeri
cu dor
cu lacrimi
cu niciun pătrat de lună
inima mea nu știe să bată în șoaptă
nu poate despărți infinitul de sentimentul acesta sufocant
căruia îi spun dumnezeu din când în când
dar nu-i zidesc biserici
altarul se găsește în fiecare floare
trebuie doar să învăț rugăciunea
ca pe un firesc sentiment între două nașteri
desfac clipele în entități de etern
așez timpul în plan
doar așa îl pot măsura
când cu tic
când cu tac
iar când zborul nu mai e de-ajuns
împachetez aripile și reînvăț mersul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călcam norii să mai respir o dată andromeda
când tu îmi strigai că mă iubești
eu îți șopteam vulcanic teorema lui pitagora
ca un dement ridicam la pătrat fiecare închipuire
găuream cu vârful compasului harta lumii noastre
să rătăcesc după un azimut nu cum îmi place mie
oricum nordul este acolo unde nu mai este loc de sud
toate regulile acestea sunt încă vii
respiră și ele printre îndoieli
ca mai toți mormolocii înainte de a seca balta
ca mai toți munții înainte de a se îneca în mare
din când în când cerul mă întreabă de reciprocă
iar eu mă fac că nu mai știu nimic și te strâng disperat în brațe
de se clatină toate florile a iarnă
cutremurul acesta m-a prins călare pe o dungă albă
cu felul meu de a ține minte întunericul dintre două zile
locul acela îngust în care infinitul este infinit
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu toți nebunii culeg din lună vise
doar cei care bănuiesc
dincolo de a fi
existența
dincolo de a iubi
iubirea
felul acela de alienați frumoși
care aduc viitorul în prezent
prin sinele lor
nu toți dezaxații împart cerul
în fâșii de curcubeu
arcuite fără vrere peste somn
în aripi de fluturi
buzdugane de zmeu
plete de Ilene Cosânzene
nu orice purece ajunge în stele
nu orice muritor încalecă timpul
ca pe un bidiviu fantastic
de jar mâncător
poate că și eu sunt din când în când
voinicul nimănui în căutarea dorului
sau nici asta nu mai ajunge
să aduc mărturie vieții
frământarea inimii mele
uneori e de ajuns
un cuvânt de poet
sau o tușă de penel
o scânteie de cremene
supusă dălții
pentru ca infinitul
să fie definit
într-o infinitate de secundă
cât ai clipi între două vieți
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eli eli lama sabactani
doamne
te strig
nu ca să-mi răspunzi
nuuuuu
te strig doar așa
ca să știi
că știu
și mă hrănesc cu trupul tău
și-ți beau cu nesaț sângele
apoi sărbătoresc fiecare patimă
cu speranța învierii
te crucific în fiecare zi
pentru fiecare nou toma
iar prin fiecare celulă îți bat piroane
spre liniștea caiafelor
și îmi primesc arginții cu infatuare
doar pentru un sărut
dar mă lepăd de tine de trei ori câte trei
cu fiecare drum al crucii
cu fiecare nouă coroană de spini
și mă tot întreb de ce tot aprind lumânări
când ard mai puternic
decât orice flacără chinuită în ceară
la ce Doamne-iartă-mă consum oxigenul
dacă nu pentru asta Te respir
totuși Doamne
aș vrea ca bisericile să fie iar zidiri din dragoste
ca și chiliile părăsite acum
la urma urmei Tu ești peste tot
ce nevoie să ai de un templu
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt egoist
ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
și se termină asemenea
nu e o pretenție absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ține minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărți de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deși se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deși este esența dumnezeirii
dar și a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârșit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deși toată lumea începe și se sfârșește odată cu ea
într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice
recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podișul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)
toate minunile
toate deșertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca și cum aș reuși să înghesui infinitul într-o clipă
deși nu mai am nevoie de ea
iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia
e un fel de a privi lumea
între două bătăi de inimă și o lacrimă
sigur e o știință
cam ciudată
care nu vrea să limpezească nimic
nici iubirea
nici durerea
vindecă uneori sufletul
dar asta într-un mod relativ
chiar așa
relativul
sună ca un timp al conjugării verbelor
de către poeți
de când einstein a aruncat inefabilul
între două încercări de concret
mă deplasez cu viteza gândului
când spre roșu
când spre albastru
apoi așez iubirea în cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-ar fi plăcut să fiu savantul fericirii
să nu mai las la voia întâmplării bucuria de a fi
aș începe cu axioma clipei
fără dogme
cu mintea despletită de iubire
aș desena grafice fiecărui mac
și nu aș mai măsura infinitul cu ocaua mică
voi postula fiecare zâmbet
nu va mai fi loc de îndoieli
piramidele vor crește din inițiativa deșertului
iar orice munte va învăța perspectiva câmpiei
precum fiecare furnică va avea mușuroiul ei
nu vor mai fi sclavi nicodată
doar o lume de împărați
fără revoluții și execuții publice
iar ghilotinele vor tăia numai grijile
nu va mai fi nevoie de inchiziție
nici de cavaleri templieri
pentru că fiecare om va avea altarul său
și un singur dumnezeu
de neîmpărțit cu nimeni
aș putea desena și muzica
cum așez acum iubirea în cuvinte
dar mă tot întreb
cine naiba ar mai avea nevoie de poezie
când toată lumea ar fi fericită
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții nu știu să moară
deși o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tușă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învață pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
și se împerechează cu florile
poeții nu știu să moară
dar nu știu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deși uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămașă de in
și învață desculți spinii
de altfel poeții nu mor niciodată cu totul
și nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă matematica este numai una pentru toate neamurile
de ce dracului Dumnezeu naște atâtea controverse?!....
nu trebuie să inversez lumina
nici să întorc diminețile cu fața spre apus
răstorn în gând munții de sub ape
oricum nici luna nu mai aduce povești
sau eu nu mai știu să ascult
prăpădul gemenilor sau turnul babel
ori sodoma și gomora sau potopul lui noe
mai știu eu care legendă între două intrigi de zei
un pariu cu lebede și fecioare
iar din spumele mării mediterane
doar apollo suspină pe-un fluture liră afrodite
fie de zăpadă fie de cenușă flori ale disperării
desene de aripi perene într-un crematoriu polar
când verde paradis când raiul durerilor
doar republicile utopice conduse de poeți
trăiesc întotdeauna mai mult decât orice democrație
așa că donez o lacrimă pentru fiecare mort inutil
oricum nicio lume nu-și caută creatorul
doar se mimează steril iubirea de aproape
apoi se mai pune de-o cruciadă
sau de orice alt fel de război sfânt
la urma urmelor nicio pedeapsă nu este precum sărutul lui iuda
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!