Amiezi de noapte

Vin vremuri roşii, de răscoală,
Să împle vârf privirea goală
Mocnind din codri şi din stânci
Căuşul ochilor adânci.

Iubito, fumegă din mine
Reci ruguri sterpezite, line,
În tâmpla străzii, brumărie,
Un cântec surd de puşcărie

Mi-s vineţi ochii cum sunt cerbii
Goniţi de la ospăţul ierbii,
Sătui de noapte şi de vis
De dor ucis, de vis ucis...

Vin vremuri roşii de răscoală,
Cuţit să-mi vâre-n palma goală,
Frunzişti din ramul strâmb şi drept
Să mi le svârle ude-n piept

... Se răsuceşte-n somn oraşul
Si jar de stele, cu făgaşul
Stă aruncat, al nimănui
Sub cerul adormit, verzui

Şi dube cenuşii, gonite
Cu ochii vineţi din orbite
Opresc în şanţuri, în amiezi,
Râs înnoptat de huhurezi

Şi, în amurg de noapte sură,
Zac trupuri far'căutătură
În şanţurile străzilor,
Cu ţărna strânsă-n pumnii lor

Dar udă, peste cei din şanţuri,
Noptirea joacă-albastre danţuri
Şi hoiturile din noroi
S-or ridica, în rand cu noi

Cu plumbii sângeraţi în ceafă,
Vor arunca din gură, cleafa,
Pe tâmpla străzii brumării
Un cântec surd, de puşcării...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

(...)

Se surpă schelării şi cad
Aiurea, cu trosnet surd de brad.
Zidurile rămase departe
Îşi răvăşesc în mine ferestrele sparte.

Liniile se despletesc şi curg
În cenuşa risipită în amurg
Şi vântul rece, vântul oarecare
Monezi de aer zvârle pe trotuare.

Copacii te-au pierdut din ramurile goale
Frunză hohotită, pe şanţuri, canale
Privirea ruptă de pleoape către ei
Ca nişte funigei pluteşte, vineţi funigei...

Tăceri stridente, trotuarele îngheţate, rebele
Îşi amintesc paşii din ele...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Tăceri stridente, trotuarele îngheţate, rebele,
Îşi amintesc paşii din ele.

Surâsul tău amărui, funigel
Pluteşte-n amintiri, stingher.

Furi azilnici se scurg
În cenuşa vărsată de-amurg,
Fluturându-şi cenuşii comorile
Monezi cad din turn orele
Pe-acoperişurile sticloase şi se duc, se duc

Nu ştiam că merg prin materie năuc
Şi că iarna îşi flutură cenuşie
Tăcerea stridentă; strada pustie.

Nu mai vreau să vii.

Se surpă schelării şi cad
Aiurea, cu trosnet surd de brad.
Zidurile rămase departe
Îşi răvăşesc în mine ferestrele sparte.

Liniile se despletesc şi curg
În cenuşa risipită în amurg
Şi vântul rece, vântul oarecare
Monezi de aer zvârle pe trotuare.

Copacii te-au pierdut din ramurile goale
Frunză hohotită, pe şanţuri, canale
Privirea ruptă de pleoape către ei
Ca nişte funigei pluteşte, vineţi funigei...

Tăceri stridente, trotuarele îngheţate, rebele
Îşi amintesc paşii din ele...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas surd

"Ea n-a venit şi nimeni mireasă
nu-mi va mai fi soţie"
Ady Endre

Am aşteptat întâi, să se usuce bine
noroa'ele şi nopţile din mine...
Dar palma fierbântată-a rechemat în ea
garoafa înflorită-n coapsa ta
şi buzele încinse-au vrut în ele
sărutul cu arsuri de stele.

Tu goală-mi aiurai în piept
cuvântul mort, cuvântul cel nedrept:
"– Ce-s patimile arse toate-n tei?...
... şi fericirea toată, toată... ce-i?"

– Poate privirea ta cu unde line
străluminată până-n mine
Poate uitarea ce fărâmă
potecile cu mers de râmă
intrate-n orele târzii...
... ori poate mersul tău când vii...

Am aşteptat apoi, tăcerile să vină
cu aiurarea lor de taină şi lumină
cu noaptea destrămată, calmă
Dar orele mi se rostogoliră-n palmă
şi buzele-ngâimară-n ceasul surd, un cânt
din vorbe-amestecate cu pământ.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerul

Tu eşti atât de obosit încât
de peste tâmpla ta reci zale
mult zuruind decad urât
spre gura dumitale.

O tu ţi-ai pus armura sus.
De ce tocmai pe chip?
De ce zâmbind, de ce sedus
şi aur şi nisip?

Ce-aveai să spui de mult ai zis
Azi, nu se înţelege
că trupul tău frumos ucis
ne este nouă lege.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macii roşii din câmpii

Tot mai cred
în vremea calmă
drum cu soare şi iubire
în reflexe de lumină
cine ştie câte gânduri
geana nopţii le adună
într-o lacrimă de lună...
pe cărări de miazănoapte
ca un cântec călător
plouă-n suflet şi cuvânt
flori de dragoste şi dor
lunga noapte se aşterne
peste chipul tău de vară
printre arşiţa de stele
ard în ruguri din priviri
macii roşii din câmpii,
hora visurilor mele.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În odaia mea cea goală

Coboară înserarea, în odaia mea cea goală...
Umbrele-alungite, iar se târâie pe perete...
Întunericul, încet se lasă, ca o smoală,
Se prelinge printre jalnice de ani, portrete...
Pe masă, mai plânge-o crizantemă ofilită,
Veştedă în vază, agoniind încet să moară...
În colţ, pe canapea, e o păpuşă prăfuită...
Sunt eu... aşa cum m-au lăsat ultima oară...
Am ochi verzui, pierduţi parcă-n gândire,
Cu faţa palidă, de porţelan, zâmbind absurd,
La un gând fugar, păstrat, poate o amintire
Sau la ecoul unui lied, din pianul mut şi surd...
Ce tristă-i inserarea în odaia mea cea goală...
Vesel răsunau odată, voci, râsete năvalnice...
Şi eu eram a cuiva, ce mă ţinea în poală,
Dar azi, a nimănui, cu-atâtea alte jalnice
Jucării uitate, din alte vremuri, astăzi mute,
Pe piatra timpului, rămânând sculptate,
Atâtea clipe fericite, ce-acuma par pierdute,
Ascunse-n minţi senile şi înspăimântate...
Aştept... cu speranţă un semn, o mâna dulce,
În odaia goală, să-i mai strig '' în braţe ia-mă''....
Pe gingaşul piept, cu drag, din nou mă culce,
Să-mi întoarcă iarăşi cheia, să pot zice... MAMA...

poezie de Anna-Nora Rotaru (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

În ochii tăi ca-n două oglinzi însufleţite
Amurgul îşi răsfrânge privirea-nsângerată
Şi ochii tăi sunt roşii ca două flori de mac
Plutind împerecheate pe luciul unui lac.

În ochii tăi amurgul, uşor, pe nesimţite,
Se stinge ca lumina din candela uitată
Şi ochii tăi din roşii se-ntunecă şi par
Doi ochi tăcuţi de sfântă pictaţi într-un altar.

poezie celebră de Ion Minulescu din Revista noastră, II, nr. 2 (1 aprilie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul Phoenix

O noapte exilat în paradis
poemul rug în pielea goală
din cenuşa unui manuscris
iată-n flăcări se răscoală

Poemul rug în pielea goală
are chiar ieşire-n larg
lavă-a nopţilor de vară
ducând cerul la catarg

Are chiar ieşire-n larg
din cenuşa unui manuscris
de ţărm stele i se sparg
nopţii exilate-n paradis

Poemul rug în pielea goală
din cenuşa stelelor se scoală

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopot surd

Clopotul surd
atinge tâmpla netedă
ca o frunză ;

numai ochiul flămând
de imagini primordiale
şi-a lepădat pleoapa;

mâna mea
poartă urma unei răni
prin care s-au răsucit
toate cuţitele ierbii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inserare

Un deal cosit... Şi pe şoseaua prinsă
De coasta lui, un car dispare-n fund.
Şi sună drumul ca o dobă-ntinsă
Pe care-ai aruncat, cu pumnii, prund.
Prin nori, apusu-mprăştie uşor
Un vag reflex rătăcitor...
Şi-ncet,
Pe ochii vineţi şi-mpietriţi ai zării,
Se lasă moi pleoapele-nserării.

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Mai mângâie-mi gândul
Să-mi fii necuvântul
Din clipele dulci şi rebele
De vină e vântul
Ce-aduce cuvântul
În mine cu lacrimi din stele.

Mai mângâie-mi tâmpla
Să-mi fii crunt răscol
Din nopţile reci şi târzii
De vină e Luna
Că eu te Ador
În versuri cu mine când vii.

Mai mângâie-mi ochii
Să-mi fii pe retină
Când plâng şi mă sfâşii de dor
De vină sunt norii
Că nu vor să ţină
În Ceruri poemul de-amor.

Mai mângâie-mi versul
Să-mi fii necuprinsul
Din cartea cu foi de caşmir
De vină e visul
Că Tu eşti alesul
Cu inima plină de mir.

Mai mângâie-mi noaptea
Să fii Cerul meu
Când somnul mai uită de mine
De vină e soarta
De vină sunt Eu
Că sunt o parte din tine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară tristă

Barbar, cânta femeia-aceea,
Târziu, în cafeneaua goală,
Barbar cânta, dar plin de jale,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi-n zgomot monstru de ţimbale
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea...
Şi noi eram o ceată tristă-
Prin fumul de ţigări, ca-n nouri,
Gândeam la lumi ce nu există...
Şi-n lungi, satanice ecouri,
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi nici nu ne-am mai dus acasă,
Şi-am plâns cu frunţile pe masă,
Iar peste noi, în sala goală,-
Barbar, cânta femeia-aceea...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Molipsit de linişte

Liniştea care mi te fură cu ultimul sărut pe gură...

simt pe mână incizia lunii
în timp ce oraşul ţipă în somn
zidindu – mă prag
în carne de noapte
cu mâna sub cap
pe frunze de lemn
( m-am molipsit de linişte )

ea pluteşte dincolo de vise
arcuindu – se în boltă pe o ultimă stea
când ceasul de jertfă
înfloreşte pe buze
secunde de cântec
la tâmpla cernită fără perdea

opreşte gheţari
în peretele trezit din tăcere
cu paşi de păienjeni
ucigaşi de uitare
împietrind pustiul la rădăcini

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-s ochii fulgi

Mi-s ochii fulgi, şi sufletul mi-i cerne
Peste dureri din răni ce-s efemere
Şi gândurile mi se-ncing în zări himere
Mi-s ochii stinşi de lacrimi şi tăcere.

Mi-s ochii fulgi, şi gândul mi-i aşterne
Peste dorinţe ce se-nchid în stele
Şi lacrimile mi se scurg pe vreme
Mi-s ochii stinşi de-a inimii durere.

Mi-s ochii fulgi, şi visul mi-i topeşte
Cu apa mărilor ce vine să mă-nnece
Şi amintirile-mi se ţes ca o poveste
Mi-s ochii prinşi în iarna fără veste.

Mi-s ochii fulgi, şi sufletul mi-i fulg
Şi iarna peste crânguri mi-l aşterne
Eu sorb din nostalgia viselor eterne
Mi-s ochii fulgi şi sufletul mi-i cerne...

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

demult, ascultam un cântec frânt
poate o lacrimă într-un cuvânt
în cămăruţa lui
un şoricel rodea marginile timpului
pe pereţi, într-o seară
anostă şi goală
am desenat un animal
în noapte auzeam gemete
se izbeau de pereţii
atât de reci, atât de seci
era beznă şi frig în cetate
plângeau şi lacrimile în şoapte
gandul s-a stins
ştii, în acea noapte...
tăcere e acum
în mine, în jur
şi mult nămol şi scrum
în tine, nu...
ce zici, ce spui, acum...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste la marginea mării

Cu gleznele julite, eu te pândesc când treci
printre rocile ţărmului, reci.
Marea se va preface-n păsări străvezii,
câte le-ncap ochii deschişi spre ea,
şi vor zbura fâlfâind, când ai să vii,
până-n piscul văzduhului cu o stea.

Vor rămâne prăpăstiile şi peşterile goale,
peştii vor plesni aerul prăbuşit cu cozile,
stârnind mărgeanele domoale
şi corzile.

Uite, epava corăbiii lui Simbad marinarul
cu un colţ se sprijină-n scoicile cenuşii,
cu un vârf înjunghie-n mijloc cleştarul,
peste toate punţile aleargă raci vii.

Îţi dăruiesc o stea de mare, un crab şi un delfin!
Adu-i în spinare până la nisipuri.
Mă voi preface orb şi am să vin
cu braţul întins, să-ţi mângâi chipul.

. |

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea tonului potrivit

- îngere! – am strigat fără
a-mi drege glasul
şi coarda vocală
dreapta
mi-a plesnit
- îngere! – am strigat şi-a doua oară
fără să-mi dreg glasul
şi coarda vocală
stânga
a plesnit
colorând aerul
cu sunete roşii...
- îngere! – am mai strigat
de data aceasta cu cu privirea
goală de ochi
nu din teamă
ci cu sfiiciune
- îngere! bună ziua! – voiam eu să spun
adică
să-mi salut politicos îngerul...

şi mi-a plesnit tâmpla
sub atâtea gânduri!

poezie de Ioan Jorz din Suflecarea trupului de pe suflet
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

E o întâmplare a fiinţei mele:
şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt, şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte jos, întoarsă spre pământ,
una foarte sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuarelă

Trag plapuma ruşinii pe corpul meu bronzat:
O, cum mai latră gerul, trezind întregul stat.
Strâng pumnii disperării sub capul meu, fierbinte
Nu cred să te iubească de astăzi înainte
Aşa altcineva.

Ci visele ca mrejele, ca un desiş ghimpos...
Trag plapuma,
trag pielea dezvelindu-mă până la os,
De parcă-ar stărui cerul
în carnea-mi să se împlânte,
Ca-n mine tinereţea o viaţă să tot cânte.

Ci alt vis mă trezeşte, mă lasă pălmuită,
Şi ca nicicând bogată, şi ca nicicând iubită...
Eu dintr-un vis în altul aş trece nopţi întregi
Când ochii tăi senini – ascultătorii regi,
Mi-s pază lângă buze, şi-mi însoţesc silaba...
Ca fiarele nicicând să-şi vâre-n cântec laba.

poezie de Renata Verejanu din Ofranda omeniei (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi din mere roşii

Amorţiţi îmi sunt ochii de gheaţa tăioasă
care mă ninge cu fiecare
măr roşu
căzut.

Credeam că merele roşii sunt îngerii mei.
Le purtam la mine
şi muşcam cât-un măr
să-mi răsară flori de îngeri pe buze.

Le-ai gustat mai apoi tu
şi mi-au crescut aripi din mere roşii.

Amorţiţi îmi sunt ochii acum de gheaţa tăioasă
care mă ninge cu fiecare
măr roşu
ce cade.

poezie de Aniela Ungureanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!