Cântec

E o întâmplare a fiinţei mele:
şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt, şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte jos, întoarsă spre pământ,
una foarte sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine că eşti...

Ce mirare că eşti, ce minune că sunt,
Că existăm amândoi pe acelaşi pământ,
Cu fiori dulci şi culori de gheaţă,
Rătăciţi în dimineţi cu aromă de ceaţă.
Ce mirare că eşti, ce minune că sunt
Şi glasul nostru răsună asemeni unui cânt,
In visele de stele-nseninate,
Când gândurile ni se perindă-n aceleaşi şoapte.
Ce mirare că eşti, ce minune că sunt
Si ne-nvelim cu acelaşi acoperământ
De lacrimi şi sărutări aprinse
In hora stelelor destinse.
Ce minune că sunt, ce mirare că eşti
Frumoşi şi mirifici de ne priveşti,
Ce mirare a minunii că suntem
Aproape şi totuşi nu ne spunem.
Ce mirare că eşti, ce minune că sunt
Si vorba ne este un singur cuvânt,
Ce minune că sunt, ce mirare că eşti
De ne-ntâlnim doar în poveşti.

poezie de Ana Maria Erdo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la înălţarea definitivă

E o neşansă a întâlnirii mele
când stăpânitoare nu mai eşti în trupul tău
mai zdrobitoare decât mine, decât ochii mei
pe care-i ascund sub ochelarii vremii
ca sub o ceaţă mereu străină.

Să ne împărţim bucuriile, să plângem durerile
să le cântărim ori să le spargem în bucăţi
până la despărţirea de noi şi de ele
cum răul de bine, frumosul de urât.
Du-mi prezentul pe buza prăpastiei
picioarele desculţe să calce pietrele
trupul să se înalţe drept din suferinţă
tot mai înalt şi mai subţire
să urce-n cer împiedecându-se de îngeri.

Să-mi spui că şi tu eşti o mirare
cu care mă minunez în faţa stelelor,
că suntem un fluviu ce desparte munţii
dealurile, câmpiile şi tot ce stă-n cale,
că suntem o întâmplare găsită pe pământ
şi nu căzută aiurea din cer
care se ridică şi sărută lumina
prin luptă înfrigurată cu sine şi restul
până la înălţarea definitivă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul meu

Eşti uimitoare şi frumoasă,
Nu eşti nici floare, nici copac,
Ci mult mai mult decât atât,
Nu-i de mirare că te plac.

Eşti iubitoare, grijulie,
Din toată inima vibrezi
De fericire tu mă umpli
Şi ziua tu mi-o luminezi.

Ochii îţi sunt uluitori
Nu pot privi în altă parte
Sunt minunaţi şi strălucesc
De dimineaţă până-n noapte.

La tine-n braţe aş sta mereu
Fiindcă mă simt ca într-un pântec
Bătaia inimii ce-ascult
Este frumoasă ca un cântec.

poezie de Eric Pribyl, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iubito...

Tu iubito o ştii bine
Tu eşti dor, eşti dor de mine
Tu eşti dor, eu sunt iubire
Tu eşti freamăt, eu simţire.

Tu eşti raza albă-a lunii
Tu eşti izvorul minunii
Tu eşti vis şi armonie
Tu eşti vers, eu poezie.

Tu a vieţii mele rază
Tu a sufletului pază
Minunată orhidee
Eşti şi floare şi femeie.

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Oana Alexia Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul aceastei uşi, într-o casă fără ziduri

nu am să înţeleg niciodată
de ce este această uşă
într-o casă fără ziduri -
şi totuşi, două camere
emulând dorinţe timpurii
dorinţe târzii.

ziduri transparente de aer
pe care îmi plimb palmele
miscate de impulsul tăcerii -
m-am născut necesar, da
într-o şoaptă de imagini
pictate de Grigorescu.

s-au încins, strigăte unite
trepte neprevăzute, da
pe Coloană Infinită -
coloană foarte verticală
a cerinţelor mele
meditaţii... la Masa Tăcerii.

nu am să înţeleg niciodată
de ce este această uşă
într-o casă, ce nu o cunosc -
note foarte diferite,
da...
sunete melodice, variaţiuni
de muzică astrală.

Ciprian Porumbescu
cântă la vioară, balada
cu zbateri de note, în mine
care mă scurg prin timp -
dintr-o cameră în alta
emulând dorinţe timpurii
dorinţe târzii.

ziduri transparente, metafore
între ele, o singură uşă
între două camere, doar două -
o uşă... eu, poetul tăcut
trecând prin ea, într-o secundă
scriind poezia vieţii.

acum înţeleg, rostul uşii, da!

poezie de Vladimir Nichita (23 ianuarie 2018, Australia)
Adăugat de Vladimir Nichita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu bun

O, tu, prietenul meu bun,
Ai o inimă mare
Când te văd venind la mine,
O rază de lumină în sufletul meu răsare.

Tu eşti unicul amic
În viaţa asta trecătoare,
Când noi ne întâlnim
Pentru mine e o bucurie mare!

O, cât de mult îmi place
De vorbă în doi să stăm
Şi câte o poantă să ne mai spunem,
Căci o viaţă noi avem!

Tu eşti şi vei rămâne
Ca un frate mie drag,
Eu te voi aştepta mereu
Cu braţele deschise,

Să treci al casei mele prag.

poezie de Vladimir Potlog (24 mai 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă la totem

În livada bunicilor, un măr
Privesc. Nu văd nimic. Mat
Mă gândesc... alţii. Înalt.
Trimit o rugă. Cerşesc.
Nu lucrez, dar sunt bogat. Argat.
Mă înalţ. Nu prea mult. Contact.
Gândurile - mi zboară. Razant.
Ştiu că fericirea e întotdeauna pe aproape. Noapte.
Sunt
Mult prea jos, în mărunt. Pământ.
Nu am prea multe hobby-uri,
Dar mă exprim. Sublim.
Este şi acesta un talent. Evident.
Sfârşesc o rugă.
Dumnezeul meu e banul. Totem.
Hai să vorbim, vorbe lungi, sticloase, bolovanoase!
Nu prea mult, nu prea înalt. Asfalt.
În livada bunicilor, un măr înflorit. Pitic.
Mai. Nimic.

poezie de Gorunescu Carmen Lidia din La vie en rose
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisoiul şi elefantul (fabulă)

Într-o zi se întâlni
Un elefant – gigant –
Animal foarte înalt,
Cu un motănaş, gingaş,
Mic şi tare drăgălaş,
Ce era puţin la stat,
Însă... foarte îngâmfat.
Dintr-o simplă întâmplare,
Animalu' acela mare,
Fiindcă tot privi în jos,
Îl văzu pe mustăcios.
Iar pentru că tot îl zări,
Elefantul astfel gândi:
"Şi aşa eu mă plictisesc,
Ia! Mai bine să vorbesc
Cu acest motănaş
Aşa mic şi drăgălaş."

Astfel în minte-şi propuse
Şi-n cele din urmă-i spuse:

- Ascultă, motănaşule,
Dragă pisoiaşule,
Hai aici să discutăm,
Două vorbe să schimbăm!
Fiindcă eu m-am plictisit
De când cu nimeni n-am mai vorbit.

Dar motanul înfumurat
Îl privi cam supărat
Şi crezându-se isteţ
Îi răspunse îndrăzneţ,
Înfruntându-l cu dispreţ:

- I-auzi, bre, ce îndrăzneală,
Să-mi ceri mie socoteală,
Poţi să mori de plictiseală,
Dar să vorbeşti cu mine, nici pomeneală!
Eşti un elefant gigant,
Dar pe cât eşti de înalt,
Pe atâta eşti de prost,
Să vorbim nu are rost!
Trompa-ţi-e aşa de lungă,
De-n pământ stă să-ţi ajungă!
Iar pielea ta cea cenuşie
Nu prea îmi convine mie:
E mereu foarte pătată,
Nu-i curată niciodată!
Este, fie prea zbârcită,
Fie deloc curăţită!
'Geaba în apă ore stai,
De mizerie scăpare n-ai!
Mereu cu praf te stropeşti
Şi-n noroi te bălăceşti.
Şi pământ porţi pe spinare,
Eşti murdar nevoie mare!
Şi mai ai şi un miros,
Aşa că... Ce mai folos!
Şi apoi uită-te la mine,
Nu-s deloc aşa ca tine!
Nu-s un animal ciudat
Şi sunt potrivit la stat,
Deşi tu, de eşti înalt,
Mă vezi atât de mic,
Încât socoţi că-s pitic.
Dar chiar de-aş fi mic de statură,
Admiră a mea alură!
Eu sunt bine îngrijit
Şi sunt veşnic curăţit.
Blăniţa mea e vărgată
Şi pe spate e dungată.
Este bine pieptenată,
De aceea-i mereu curată.
Şi-n ale mele lăbuţe
Eu am nişte mici gheruţe
Ce le ţin în perinuţe,
Exact ca la pisicuţe.
Şi am mersul delicat
Păşesc frumos neîncetat,
Torc frumos de-s mângâiat
Şi am un dulce mieunat.
De aceea spun aşa,
Nu avem ce discuta!

Cu acestea fiind spuse,
Motănaşul îngâmfat
Se puse pe alergat.
Şi alergă înaintea gigantului,
Oprindu-se drept în faţa elefantului.
Elefantul nu-l zări
Şi-l călcă de îl strivi;
Deşi nu vru să-l strivească,
Ci numai să-i vorbească.

Apoi el privi mirat
Spre ceea ce rămase din motanul îngâmfat
Şi gândindu-se mai bine,
Elefantul zise către sine:
"Lauda de sine
Nu miroase a bine!"

fabulă de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre fericire

Pentru fiecare om
fericirea e un vis.
Un ideal de neatins.
Unii cred că sunt fericiţi
dacă sunt bogaţi.
Complet greşit.
Sunt înşelaţi.
Fericirea e o trăire falsă.
Când crezi că a venit,
te lasă.
Ba chiar mai mult decât atât,
îşi pun şi laţul de gât.
O astfel de fericire
nu-i decât o amăgire.
Când crezi că eşti în Olimp,
s-a terminat al tău timp.
Fericirea mult visată
n-ai avut-o niciodată.

poezie de Dumitru Delcă (5 august 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopastişa

Să pastişezi e mult mai la-ndemână
decât să scrii ceva original
în aste vremi e-un obicei banal
o formă de a fi mereu "în mână"...

Pentru comozi, pastişa e-o lucrare
ce nu încearcă mintea foarte mult,
avem literatură pe pământ
să pastişăm aşa, cu disperare...

Pot înţelege astea foarte bine,
ce nu-nţeleg, e un alt procedeu:
să te autopastişezi mereu
asta e culmea culmilor. Cum, cine?!

Îi ştiţi şi voi, sunt peste tot, abundă
care de care mai "original", mai "tare"
sunt semizei într-o lume datoare
să îi slăvească-n fiece secundă...

Sunt multe de vorbit, voi face asta
şi-n alte dăţi, când plin voi fi de silă
de mi se-apleacă ori din mare milă,
când autopastişa-şi pune creasta.

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 18 februarie 2018 (18 februarie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.

Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roţi,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înţelegi nu poţi.

Fără noimă te iubesc întruna,
Şi când beau şi-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi
Te iubesc. Vreau sigură să fii.

Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământeşti,
Mi-eşti şi decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu eşti!

Te iubesc mai mult decât speranţa
Gloriei, în veac de vis şi fum,
Decât ţara asta ruginită,
Fiindcă tu eşti ţara mea acum.

Eşti nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-eşti mai dragă
şi decât iubirea, mai presus.

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi

Îmi rostogolesc gândurile
de zeci de ori
în minte
până să le închid
în cutia cuvintelor.
Pasărea albă
a atins cu aripa
cea mai de jos stea;
astăzi rănită de lumină,
plânge pe cel mai înalt munte
de pe pământ.
Cred că iubirea e un joc
cu două persoane
din care nimeni nu câştigă
decât cel mult o inimă.
Asfinţitul cade spre noi
cu roşu şi galben,
picurându-ne pe buze
o noapte sau un vis.
Ne apropiem unul de altul
fără să ştim,
până când, lovindu-se sufletele noastre
surâd a enigmă...
Trec mai departe.

poezie de Mariana Câlţ
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva priveşte cerul într-o noapte senină, fără Lună, obiectele cele mai strălucitoare care se văd sunt probabil planetele Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. Vor mai fi şi un număr mare de stele exact la fel ca Soarele nostru, dar mult mai departe de noi. De fapt, unele dintre aceste stele fixe par a-şi schmba foarte lent poziţiile una faţă de cealaltă atunci când pământul se mişcă pe orbită în jurul Soarelui; în realitate ele nu sunt deloc fixe! Aceasta deoarece ele sunt relativ aproape de noi. Pe măsură ce Pământul se mişcă în jurul Soarelui, le vedem din diferite poziţii pe fondul stelelor mult mai îndepărtate. Din fericire, aceasta ne permite să măsurăm direct distanţa dintre stele şi noi: cu cât sunt ma aproape, cu atât par că se deplasează mai mult.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile Domnului...

te îndoieşti, mereu, mereu, de mine,
chiar de ţi-am dat, mii daruri pe pământ,
chiar de am pus, viaţa curgând în tine
şi-am pus-o peste tot, rânduri în rând

mă ocărăşti, cu vorbe reci şi grele,
când îţi e bine, nu îmi mai vorbeşti,
eu te privesc, de sus, din multe stele,
şi tot de sus, te iert, când îmi greşeşti

te îndoieşti, mereu, mereu, de mine,
îţi aminteşti, când nu ştii cine eşti,
când bolile de toamnă sunt în tine,
când eşti lovit de toate, vii şi-mi povesteşti

mă rogi în noapte, când eşti singuratic
şi tu femeie, tot la fel mă chemi,
of!, oameni!, oameni!, firi de neguratic,
urcaţi la mine temeri, crucile din vremi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andie: Eu te-am modelat în această persoană care credeam eu că ar trebui să fii. Aşa am făcut şi cu tatăl meu. Credeam că de asta aveam nevoie. Pun această povară nedreaptă pe umerii oamenilor doar ca să mă salveze pe mine. Dar îmi dau seama că nu am nevoie de un cavaler în armură strălucitoare. Am nevoie de un partener. Cineva de care să fiu mândră că îl iubesc şi care să fie mândru că mă iubeşte în ciuda tuturor defectelor mele. Şi.. tu eşti acela. Tu eşti acel cineva pentru mine, Pacey. Îmi pare sincer rău!
Pacey: Cum se face că scuzele tale au sunat mult mai bine decât ale mele? Mereu pierd în favoarea ta, Andie! (Se sărută.) Ştii ce, îmi retrag cuvintele. Eu sunt câştigătorul aici.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, mă ierţi, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înţeles încă? Te-am iertat deci, deşi ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru şi sper să înţelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se opreşte-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Şi ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Aşa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După şase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu eşti supărat, deloc?
Lucian: Nu! Şi te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am şi uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aş ruga să gândeşti şi tu la fel. Să ştergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i aşa uşor. Rămân cele şase luni, care nu pot fi şterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îţi mulţumesc. Acum pot fi liniştită, dacă ştiu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar eşti sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poţi fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înţeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ţi face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strălucind în timpul ce nu s-a ţesut

Eu sunt un
ţărm
tu eşti celălalt ţărm
fără noi fluviul
n-ar mai luneca spre ocean –
ne oglindim în apele
întunecate şi leneşe
ca două oraşe gemene
zidite pe stânci

deoparte e lumea mea
de cealaltă parte o altă lume
lumea ta unică
pe care o întrevăd
dar n-o cunosc –

ne contemplăm
de pe înălţimea stâncilor
din turnul de veghe
ce muşcă din cer lacom
strivind în dinţii crenelurilor
albastrul floral

ne pândim
prin ochii pisicii
lascivi şi galbeni
străini ca o peşteră

ca două imperii
de departe
ne facem semne
ne chemăm
ne dorim
dar nu putem fi decât două maluri
roase de vânturi
sărutate de secetă
părăsite de păsări

din când în când
trece un vas prin apele leneşe

numai atunci privirile noastre
se contopesc
pe catarge în zare
şi stăm faţă în faţă
fără să ne cunoaştem
fără să ne vorbim

totuşi
chemă-mă din lumea ta
şopteşte-mi neîncetat
poate va fi secetă
şi fluviul va seca la noapte
doar pentru o clipă
pentru un ceas nebun
să rămânem singuri
îmbrăţişaţi în iubire
strălucind
adunaţi în cămaşa zdrenţuită
a timpului ce nu s-a ţesut...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc şi armonie

Cu ochii-ţi lucitori ca două stele,
Cu gâtul fin şi umerii tăi goi
Stârneşti în mine pasiuni rebele,
Mă faci să te urmez cu paşi vioi;

Sunt sânii tăi ca două stânci semeţe
Ţintind spre zări cu vârful lor domol,
Le place-n decolteu să se răsfeţe
Şi-mi răvăşesc al gândurilor stol;

Eşti toată un parfum şi o chemare,
Eşti floarea înflorită de curând,
Privirii mele eşti o desfătare
Şi eşti o bucurie pentru gând.

Şi cum păşeşti aşa surâzătoare
Şi sigură pe frumuseţea ta,
Îţi place că te simţi atrăgătoare
Şi ştii că asta mă va captiva.

Eşti încântată când te simţi dorită
Şi între noi tu declanşezi un joc,
Că orice pas al tău e o ispită
Ce-aprinde-n mine fascinantul foc.

Îţi place jocul şi îmi place jocul
Şi ne lăsăm mereu purtaţi de el,
Sunt bucuros că am avut norocul
Să-i fiu iubirii tale menestrel.

În jocul ăsta plin de fantezie
Mă chemi şi-apoi capcane îmi întinzi,
Prin el creezi o tandră armonie
Şi tot prin el către Nirvana tinzi.

Şi de când lumea asta e făcută
Îl joacă pământeni, îl joacă zei,
Femeia este veşnica redută,
Bărbatul e cuceritorul ei.

poezie de Marius Coge din Vis şi armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Şi simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoţia vinovată,
Iar palma mea şi palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Şi nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu eşti precum sunt eu,
Tu eşti căldura, eşti sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu eşti Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de Carmen Comloşan
Adăugat de Carmen Comloşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Şi simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoţia vinovată,
Iar palma mea şi palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Şi nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu eşti precum sunt eu,
Tu eşti căldura, eşti sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu eşti Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de Carmen Comloşan din Viaţa printre moarte (16 aprilie 2000)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!