Cântec de dragoste la marginea mării

Cu gleznele julite, eu te pândesc când treci
printre rocile ţărmului, reci.
Marea se va preface-n păsări străvezii,
câte le-ncap ochii deschişi spre ea,
şi vor zbura fâlfâind, când ai să vii,
până-n piscul văzduhului cu o stea.

Vor rămâne prăpăstiile şi peşterile goale,
peştii vor plesni aerul prăbuşit cu cozile,
stârnind mărgeanele domoale
şi corzile.

Uite, epava corăbiii lui Simbad marinarul
cu un colţ se sprijină-n scoicile cenuşii,
cu un vârf înjunghie-n mijloc cleştarul,
peste toate punţile aleargă raci vii.

Îţi dăruiesc o stea de mare, un crab şi un delfin!
Adu-i în spinare până la nisipuri.
Mă voi preface orb şi am să vin
cu braţul întins, să-ţi mângâi chipul.

. |

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste la marginea mării

Cu gleznele julite, eu te pandesc cand treci
printre rocile tarmului, reci.
Marea se va preface-n pasari stravezii,
cate le-ncap ochii deschisi spre ea,
si vor zbura falfaind, cand ai sa vii,
pana-n piscul vazduhului cu o stea.

Vor ramane prapastiile si pesterile goale,
pestii vor plesni aerul prabusit cu cozile,
starnind margeanele domoale
ai corzile.

Uite, epava corabiii lui Simbad marinarul
cu un colt se sprijina-n scoicile cenusii,
cu un varf injunghie-n mijloc clestarul,
peste toate puntile alearga raci vii.

Iti daruiesc o stea de mare, un crab si un delfin!
Adu-i in spinare pana la nisipuri.
Ma voi preface orb si am sa vin
cu bratul intins, sa-ti mangai chipul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de primăvară

Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

O, primăvara flăcări roşii-nalţă.
Pe rugul lor mi-e sufletul întins
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 12

Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet în vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea în lăuntrul genunchiului meu,
cer în lăuntrul umărului meu,
eu în lăuntrul eului meu.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul privirilor

O, au rupt în aripi pânza de paing
tulburând aeve liniştea cu stele
ce se-aprind o clipă şi apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele
O, au rupt în aripi pânza de paing
ce-o uitaseră seara, prinsă între gene,
prinsă între gene

Neştiute păsări au plecat spre Sud
răzimând vazduhul, cu aripa-ntinsă
Zborul lor de frunză lin de-abia l-aud
tot mai des cum ninge pe câmpia ninsă
Neştiute păsări au plecat spre Sud
şi-au lăsat în suflet cuiburile goale,
cuiburile goale

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

În liniştea nopţii,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Eu sunt puterea."

Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecăţii de Apoi."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Eu sunt monumentul."

Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Vântul e al meu."

Fluviul spune:
"Eu sunt apa cea curată
Care stinge setea pământului."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Râul e al meu."

Piscul spune:
"Stau sus cum stă o stea
În mijlocul cerului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Piscul e al meu."

Creierul spune:
"Eu sunt conducătorul,
Lumea e în interiorul celor care conduc."

Marea rămâne-adormită, spunând în somnul ei:
"Toate-s ale mele."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea... Nichita Stănescu

pentru cele două
picături de rouă
(să mi-o publice postum)

Când marea îşi varsă din sine
amarul şi peştele
cresc valuri şi-atâta, iubită...
de vrei izgoneşte-le.

Când piscul văiugii îşi plânge
în fulger fărâmele
Cad aşchii de stâncă, iubită...
de-ţi place sfărâmă-le.

... Azi noapte am visat între arbori
pierzarea clipitelor...
în vis se făcea că răsună
tălăngile vitelor...

Şi-n om din cuvinte, iubită...
hai vino şi strânge-le
... îmi umblă cuvântul prin vine
odată cu sângele...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea ... căzătoare

O piatră de mormânt îmi este gândul,
Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,
Din sute de idei mi-am construit giulgiul,
Iar din tristeţi mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare
Când nimeni nu era pe afară,
Doar eu, o mică şi neînsemnată vietate,
Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,
Am poposit apoi la fiecare stea
Şi aş fi vrut să vă opresc pământul,
Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrăţit în absolut cu Universul
Să născocim în doi o nouă stea,
În care să nu punem gânduri,
Iar eu să zac pe veci în ea.
*
Mi-am amintit fără să vreau trecutul,
Când ţi-am văzut în praf de stele chipul,
Şi-n ziua când lucram un colţ de stea
Am hotărât să-ţi vizitez ţinutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore
Şi zilele se preschimbaseră-n ani,
Iar eu călătorisem mii de ani
Când am ajuns să văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,
Am căutat să-ţi văd iar chipul,
Dar fiindcă nu te-am mai găsit,
De întristare, m-am aruncat în mare.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi când am privit

În ochii tăi când am privit
Suflarea oftat a devenit
Inima mea bătea mai tare
Trupul fierbea de desfătare.
Clopotul soartei a bătut
Iubirea-n suflet s-a născut.
Valul iubirii s-a înălţat
Lumea în soare s-a scăldat.
Norii cei reci şi cenuşii
S-au spart şi s-au făcut fâşii.
Iar când iubirea m-a cuprins
Un curcubeu pe cer s-a întins.
În ochii tăi când am privit
Păsări cu drag au ciripit.

În ochii tăi când am privit
Spaţiul şi timpul au pierit
Şi într-o clipă am văzut
Un univers necunoscut.
Şi simt că-n Paradis trăiesc
În ochii tăi când eu privesc.

poezie de Faith Mattke, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

Printre pietrele înşiruite respectuos,
Mă îndrept spre ţărmul mării.

"Vorbeşte!
Înţeleg toate limbile din lume!"

Marea râde
Şi-mi arată
Păsări care pot înota,
Peşti care pot zbura
Şi nisipuri care pot cânta.

Şi nu pomeneşte nimic
Despre eternitatea contradicţiei.

poezie de Gu Cheng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

Am deschis o poartă,
A crescut din ea
O alee soartă
Dusă până-n stea.

Căţeluşă blândă
Mi-a întins o salbă,
Nu putea să-şi vândă
Inima ei albă.

Un cuptor afară
Mi-a gătit plăcinte,
Dintr-o vară-n vară
Gust, miros se simte.

Printre pomi cu pere,
Pârguind ispite,
Am sorbit durere,
Fructe zemuite.

Iar fântâni- oglindă
Îmi arată-n lună
Cum să mă cuprindă
Apă vie, bună.

Peste toate-acestea
Chip de –nvăţătoare,
Pustnică-n poveste,
Aplecată-n soare,

A întins spre mine
Fagure de vers,
Stând printre albine
Să găsesc un sens.

Îmblânzind balauri
Am creat poveste,
Fruntea poartă lauri,
Strajă-n lumi celeste.

Am deschis o poartă,
A crescut din ea
O alee soartă
Dusă până-n stea.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah

Când joc partida mea de frig,
Cu aerul din faţă pe care-l voi străbate,
Simt caii şi pionii vibrând de sănătate
Şi mă aud prin turnuri cum mă strig.

Ei sunt adânc în mine îngropaţi,
Între apusuri stranii cu armele arzânde,
De dincolo se-aud regine blânde
Sau poate doar iluzii subţiri de împăraţi.

E un ocean acolo la margini de bătaie
Şi noaptea bântuie pe ţărmuri fumegând;
Când un pion aleargă şi se topeşte-n beznă
O stea albastră se ridică blând.

Şi joc mereu, joc la răscruci de vânt,
În geamuri de nisipuri străvezii,
Joc chiar cu mine uneori, bătând,
Rostogolindu-mă încet în altă zi.

poezie de Bujor Voinea din Elementele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faceri şi prefaceri

Ca să fiu cu tine, braţele-amândouă
le-aş preface zilnic în alei cu flori,
ca să fiu cu tine m-aş preface-n rouă,
tălpi catifelate să-ţi sărut în zori.

Să îţi fiu aproape-i oportunitate,
să îţi fiu aproape este dar ceresc,
când sunt lângă tine mult mai tare bate
inima, alături când îţi sunt, trăiesc!

Să îţi simt suflarea, trandafir m-aş face,
să-ţi sărut urechea m-aş preface-n cânt,
şi -n amurgul zilei, ştiind că îţi place
să îţi mângâi părul, m-aş preface-n vânt.

Împreună, viaţa vom preface-o-n praznic...
Tu-mi vei fi comoară, eu îţi fi-voi paznic.

sonet de Nicu Gavrilovici din Manifest pentru normalitate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artemis

Tigrii sunt zvelti, fiindca-i iubeste ea.
Ea e Artemis! Ea poate, ea stie.
Palisandrii se-nchina cu umbra grea
când trece si suna sandaua ei vie.
Ea-si tine inima în trupul meu
si coama si-o tine în ramuri.
E arcul ei vertical curcubeu!
De degete-i flutura flamuri.
Ea e Artemis! Vorbeste când vrea
Tace când vrea, ca delfinii.
Ea vede zigzaguri numai de stea
si gândeste ca iarba, în linii!
Ea-si tine timpul în reci nisipuri
dintr-o clepsidră de noapte-zi.
Daca vrea ea, pe chip, sapte chipuri
ca ale mele-i pot straluci!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormirea Mariei

Azi, adoarme o stea de mare,
picătură dinspre cer,
suflet bun pierdut în zare,
alinare-n auster.
Ea răzbate-n tricolor,
printre stele călătoare
şi ne-mpărtăşeşte dor
de la cer până la mare.
O confundă printre gânduri
astă zi de adormire,
o esenţă printre sâmburi
saturaţi de fericire.
Vălul clipelor fugare
Se aşterne elocvent,
peste astă stea de mare,
ce-i pierdută în torent.

poezie de Liviu Reti (15 august 2019)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bert Kessler

Nimerisem pasărea,
Cu toate că zbura în lumina soarelui spre apus.
Abia se risipise zgomotul împuşcăturii şi ea a început să se înalţe
Mai sus, tot mai sus printre razele de lumină aurie,
Pentru ca mai apoi să se răsucească pe o parte, un ghem rotund de pene,
Câteva desprinse de ea plutind alături,
Şi să cadă în picaj abrupt în iarbă.
M-am îndreptat spre ea, înlăturând hăţişul uscat,
Până am văzut dâra de sânge pe buştean
Şi pitpalacul zăcând lângă rădăcinile putrede.
Nezărind spini pe-acolo, am întins braţul printre firele de iarbă,
Dar ceva s-a înălţat şi mi-a înţepat mâna, amorţind-o.
Într-o secundă, am zărit cobra –
Cu pieliţa trasă de tot de pe ochii galbeni,
Cu capul arcuit, retrăgându-se în inelele ei,
Un colac murdar, de culoarea cenuşii
Sau a frunzelor de stejar căzute, într-o toamna târzie, în straturi, unele peste altele.
Am rămas încremenit în timp ce ea devenea mai mică, descolăcindu-se
Şi începând să se târască sub buştean;
Apoi, am căzut moale în iarbă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşirea unui vultur într-un om

M-a izbit vulturul prăbuşindu-mi-se pe umăr.
Clonţul lui mi-a luat aerul din plămâni,-
treaz fiind încă, m-am trezit
cu lăuntrul meu plin de zburătoarele cerului.

Ferească-mă, să stea şi cerul cu stele în mine.
Prea puţină mi-e viaţa, încât
dau liber vederii şi razei ei
dau liber.

Atâta vă rog, scoateţi-mi din plămâni pe vultur.
Am să-l duc în spinare să-l îngrop la vârf de munte.
Atâta doar vă rog, scoateţi-mi pe vultur din plămâni.
Mă sufoc;penele lui îmi umplu respirarea.
Strein de moartea mea
e vulturul mort.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirarea aerului de sub aripă

Nu, nu se poate
vultur stingher,
fără de roate
să stea pe cer.
Pasărea, marea
care e-n zbor
cu respirarea
am s-o dobor.
Dintr-o umflare
pot ca să-i ţip
aerul tare
de sub aripi.
S-o las să cadă
ca un comet
cu tot cu coadă
pe al meu piept.
Să-mi fie salbă
şi crinolin.
Ah, pată albă
O, jeg senin.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Epica magna (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un umăr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetineşte sângele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună în câmp

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
O, tinde-ţi mâna stângă catre ei

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii (1960)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!