Acuarelă
Trag plapuma rușinii pe corpul meu bronzat:
O, cum mai latră gerul, trezind întregul stat.
Strâng pumnii disperării sub capul meu, fierbinte
Nu cred să te iubească de astăzi înainte
Așa altcineva.
Ci visele ca mrejele, ca un desiș ghimpos...
Trag plapuma,
trag pielea dezvelindu-mă până la os,
De parcă-ar stărui cerul
în carnea-mi să se împlânte,
Ca-n mine tinerețea o viață să tot cânte.
Ci alt vis mă trezește, mă lasă pălmuită,
Și ca nicicând bogată, și ca nicicând iubită...
Eu dintr-un vis în altul aș trece nopți întregi
Când ochii tăi senini ascultătorii regi,
Mi-s pază lângă buze, și-mi însoțesc silaba...
Ca fiarele nicicând să-și vâre-n cântec laba.
poezie de Renata Verejanu din Ofranda omeniei (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.