Dreptul la timp

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se miscă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad înainte.
Cu ovalul feţei să stea înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec

Tu ai un fel de paradis al tau
in care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben in ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii in moarte.
Tu ai un fel al tau senin
de-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud, a orei,
cand cerul devine nou si rece
si harta serii fara margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul rece al singurătăţii

şi pietrele vorbesc
din când în când
cu aerul rece al singurătăţii
cu praful de pe marginea viselor
cu păsările fără amurg
cu pustietatea cărărilor
fără frunze

cu bolta
fără înaltul copacilor
cu apele repezi
cu vieţile şi mai repezi

cu veşnicia

şi uneori cu oamenii
mai ales atunci
când ei tac

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirarea aerului de sub aripă

Nu, nu se poate
vultur stingher,
fără de roate
să stea pe cer.
Pasărea, marea
care e-n zbor
cu respirarea
am s-o dobor.
Dintr-o umflare
pot ca să-i ţip
aerul tare
de sub aripi.
S-o las să cadă
ca un comet
cu tot cu coadă
pe al meu piept.
Să-mi fie salbă
şi crinolin.
Ah, pată albă
O, jeg senin.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Epica magna (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de-a ridica mâinile către cer, trebuie să-ţi înalţi sufletul; înainte de-a ridica ochii, trebuie să ridici gândul către Dumnezeu!

citat din Origen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva aveam o casă la marginea lumii

şi toate cărămizile stoarse înainte de vreme ştergeau rosturile împietrite în timpuri lungi
cuvintele creşteau drept ca între urmele făcute de acul de cusut al bunicii
într-un crepucscul izgonind fluturii din lumină
prelungindu-le tinereţea peste infinuri
astăzi, inima ei ar fost mai vie, mai dulce ca vinul vărsat pe pământ rece

astăzi,
o toamnă învelită-n pansamente ca un fluture de grădină
proaspăt ieşit din cocon şi-a luat zborul
mai sus de stele –
gropi de lumină în depărtări
la miezul nopţii când fericirea este aprinsă în ultima respiraţie
şi praful căzut între ferestre

ochii mei se opreau ca două lanterne
mereu în dreptul icoanei cu ochi de sticlă
în spatele căreia am măzgălit o cruce palidă
dar care sângerează uneori când mă gândesc la rugăciunea şoptită a bunicii

pe patul de moarte, i-au murit cuvintele
dar ochii ei îmi vorbeau ca dintr-o lume a flăcărilor felinar
chipul ei de zăpadă –
ostenit
îmi şoptea apăsându-mi trupul pe drumul neîntoarcerii

şi dacă sărutul meu ar fi vindecat-o de moarte
mi-aş fi părăsit sufletul în cerul încăperii sihastre
cu îngeri de ceară topindu-şi degetele pe buzele ei fierbinţi
unde viaţa s-a refugiat ca pentru ultima oară
şi mă privea fix
din colţul casei părăsite de la marginea lumii.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul de-a trăi o viaţă

Visul de-a trăi o viaţă
la care mulţi am visat,
nu-i decât un văl de ceaţă.
Repede s-a disipat.

Visul de-a trăi o viaţă
despre care mulţi au scris,
e doar idee-îndrăzneaţă.
Nu devine paradis.

Viaţa nu vrea să petreacă
mai mult timp decât îi scris.
Nu îndrăzneşte să treacă
graniţa ce a promis.

Viaţa,
o speranţă neîmplinită,
ca o câmpie aridă.
Sfârşeşte acoperită
de nisipul din clepsidră.

poezie de Dumitru Delcă (18 mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu vrei să comunici cu un copac, ar trebui ca un braţ al tău să se facă ramură cu frunze şi o ramură a copacului să se facă braţ cu degete. Ar trebui să mori puţin ca om şi să învii ca plantă, iar planta să moară întrucâtva şi să devină într-o parte a ei om.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din hamac

Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care îşi pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
şi femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
şi insolenţa multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încreţeşte de patimă
sânii somnoroşi cad nevinovaţi afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
şi se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscript

Dintr-un om pot fi ucise numai cuvintele ştiute de el,

Dintr-o piatră nu se poate ucide nimic,

Dintr-un cais numai câteva caise.

Luptătorule, îţi zic, dintr-un om nu pot fi ucise decât cuvintele ştiute de el!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un umăr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetineşte sângele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu însămi am fost drumul meu

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate,
iar picioarele mele pe pământul promisiunilor,
neputând accepta mersul în revers,
au păşit mereu înainte, înainte,
neluând în seamă cenuşa, pentru a atinge sărutul
unor noi poteci.

La fiecare pas pe drumul meu înainte
spatele îmi era sfâşiat de disperatele aripi fluturânde
ale vechii gărzi.

Dar ramura fusese desprinsă pentru totdeauna,
iar la fiecare nouă lovitură de bici privirea mea
se despărţea tot mai mult şi mai mult de familiarele
orizonturi din depărtare;
şi faţa mea a căpătat o expresie care venea din interior,
expresia aceea care ţinteşte spre un sentiment
de eliberare intimă;
un sentiment care a crescut năvalnic
din echilibrul dintre viaţa mea
şi adevărul sărutului primit de la noile cărări.

Mi-am trasat parcursul în prezent,
mă simt o floare a tuturor solurilor pământului,
a solurilor fără istorie,
a solurilor fără viitor,
a solului întotdeauna sol fără margini
a tuturor bărbaţilor şi a tuturor epocilor.

Şi-am fost întreagă-n mine, aşa cum era viaţa din mine...

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate;
când heralzii mi-au anunţat venirea
la parada regală a vechii gărzi,
dorinţa de-a urma bărbaţii s-a alterat în mine,
iar omagiul a fost lăsat să mă aştepte.

poezie de Julia de Burgos, 1914 – 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele serii

drumuri paralele mergând spre infinit,
orizont expulzat în descreştere,
cu imagini inocente, redă liniştea stelelor.

o haină din cuier, trezită din adormire,
a dominat câteva clipe ochiul frunzei
şi-a închis fereastra ca timpul să nu fugă.

cântecul de ieri, nehotarât să intre în auz,
a rămas pe marginea singurătăţii.

oraşul abandonat îşi extinde pustiul
pe-o spirală de gând, cu rătăciri absurde.

clipele serii încep să plonjeze între uşile închise,
ca nişte cicatrici nevindecate, venind din veşnicii ascunse.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem fără ţintă

nu pot să fiu frumoasă în fiecare zi
când te gândeşti la mine
nici măcar poetă nu pot să fiu
îmbrăcată în cuvinte
să apar
din senin
la uşa ta
nu
nu pot să fiu ceea ce ar trebui să fiu
o femeie care intră şi iese din mintea ta
ca dintr-o casă de amanet
unde a lăsat o parte din suflet

nu
nu-mi cere să fiu frumoasă în fiecare zi
nu-mi cere să pun într-o parte minutele
când te iubesc mai mult
şi să apar
aşa din senin
cu ochii plini de neînţelegere
în faţa ta

nu-mi cere nimic
mai bine dă-mi înapoi
ce mi se cuvine
dacă ai suflet
sufletul meu

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem fără ţintă

nu pot să fiu frumoasă în fiecare zi
când te gândeşti la mine
nici măcar poetă nu pot să fiu
îmbrăcată în cuvinte
să apar
din senin
la uşa ta
nu
nu pot să fiu ceea ce ar trebui să fiu
o femeie care intră şi iese din mintea ta
ca dintr-o casă de amanet
unde a lăsat o parte din suflet

nu
nu-mi cere să fiu frumoasă în fiecare zi
nu-mi cere să pun într-o parte minutele
când te iubesc mai mult
şi să apar
aşa din senin
cu ochii plini de neînţelegere
în faţa ta

nu-mi cere nimic
mai bine dă-mi înapoi
ce mi se cuvine
dacă ai suflet
sufletul meu

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste la marginea mării

Cu gleznele julite, eu te pândesc când treci
printre rocile ţărmului, reci.
Marea se va preface-n păsări străvezii,
câte le-ncap ochii deschişi spre ea,
şi vor zbura fâlfâind, când ai să vii,
până-n piscul văzduhului cu o stea.

Vor rămâne prăpăstiile şi peşterile goale,
peştii vor plesni aerul prăbuşit cu cozile,
stârnind mărgeanele domoale
şi corzile.

Uite, epava corăbiii lui Simbad marinarul
cu un colţ se sprijină-n scoicile cenuşii,
cu un vârf înjunghie-n mijloc cleştarul,
peste toate punţile aleargă raci vii.

Îţi dăruiesc o stea de mare, un crab şi un delfin!
Adu-i în spinare până la nisipuri.
Mă voi preface orb şi am să vin
cu braţul întins, să-ţi mângâi chipul.

. |

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea nimănui

din tomberonul de un galben puţin înclinat
fără o roată iese un vârf de aripă emailată
de înger de familie reciclabil (?!) aerul rece

de februarie nu se zbate de mîini se lipeşte
cu liniştea cu aerul clar că ar fi unul bine in
format în ce ne priveşte de sus dumnezeu

mişcarea pietonală fără aprobare de jos os
pe os se încearcă în lupte de stradă cu linia
de tramvai care-ncântă cromată priveghiul

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mult preţuiam felul în care-mi făceau observaţii: fără ton dispreţuitor sau de superioritate, ci don dorinţa de-a mă-nvăţa cât mai mult şi de-a mă ridica la nivelul lor de comportament.

Ileana Vulpescu în De-amor, de-amar, de inimă albastră (2005)
Adăugat de roxănel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

E o întâmplare a fiinţei mele:
şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt, şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte jos, întoarsă spre pământ,
una foarte sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!