Recviem pentru o roată

cineva m-a întrebat
frate, cum e să respiri
de unul singur
să urli cu lupii ca lupii la lună
să te înalţi om şi roată
cu îngerii de mână?

cineva ţi-a aruncat umbra
fix sub roata maşinii de lux
şi nu era Dumnezeu
era doar o fărâmă de soartă
rătăcită pe şoseaua de piatră
şoseaua din noi şoseaua uitată

în care oraşul meu
avea nervii întinşi la maxim
străzile mărşăluiau nevrotice
de-a lungul şi de-a latul
trupului tău căptuşit cu întuneric
uite cum umpli
aerul încăperii cu mister cu vină
soarele îşi trăge lumină din ochii tăi
acoperişurile
se amestecă şi ele isterice
cu soldaţii nopţii bezmetici
şi noi visăm mereu în visul nostru
că visăm

cineva ţi-a smuls umbra
de sub roata maşinii
mult prea devreme
şi nu era Dumnezeu
era doar o frântură de soartă
în care eu te aşteptam de o veşnicie la poartă
iar gândul îmi fugea mereu
spre o altă fereastră

doar taumaturgul mai privea umil dintr-o glastră

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfaturi utile

Viaţa este darul desăvârşit dat de Dumnezeu,
bucură-te pentru viaţă!
Soarele este lumina lui Dumnezeu,
bucură-te de căldura şi lumina lui!
Stelele sunt ochii lui Dumnezeu,
bucură-te de strălucirea stelelor!
Natura este creaţia lui Dumnezeu,
bucură-te de binefacerile naturii!
Aerul este suflul prin care Dumnezeu ţi-a dat viaţă,
bucură-te de aerul pe care îl respiri!
Râul este cristelniţa în care Dumnezeu a botezat omul,
bucură-te de susurul apelor! Apa îţi potoleşte setea.
Răcoarea codrilor este adierea prin care Dumnezeu ţi-a dat mişcarea,
bucură-te de răcoarea codrilor!
Dumnezeu ţi-a dat lumina zilei ca să ta orientezi în viaţă,
bucură-te de lumina zilei!
Dumnezeu ţi-a dat liniştea nopţii,
bucură-te de liniştea nopţii! Ea îţi odihneşte sufletul.
Bucură-te de toate în puţinul timp pe care îl petreci pe pământ!
Numai astfel vei pute sune că trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii, roata sorţii se întoarce în altă soartă...
Cum se întorc stelele-n ceruri, roată, roată,
Spre renaşteri minunate sau nimicuri câteodată,
Răul fără rău se iartă.

catren de Valeria Mahok (6 august 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe şoseaua Petricani (inspirată după "Bocet de adult IV" de Emil Brumaru)

Pe şoseaua Petricani
Treceau doi poeţi sărmani
Apăsaţi de griji şi ani.

- Aş merge la Techirghiol
Pentru-o cură cu nămol,
Dar am buzunarul gol.

- Eu ţi-am zis, esti nătafleţ
Puteai fi bun cântăreţ,
De erai un pic isteţ.

Uite, viaţa-i trecătoare,
Şi tu ai trăit sub soare
Pe nisipuri mişcătoare.

- Te înşeli amarnic, frate,
Ei "cătau" mai dezbrăcate,
Silicoane, ţuguiate.

Vremurile-s foarte grele
Nu mai am nici iubiţele,
Vai de cafelele mele!

Pe şoseaua Petricani
Treceau doi poeţi sărmani
Apăsaţi de griji si ani.

poezie de Alex Dospian, după Emil Brumaru (februarie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul Oltului

Pornind din Lotru spre Cornet,
Şoseaua urcă-ncet... încet...
Ţinându-se parcă de mână
Cu linia ferată,
O vecină,
Ce-i pare totuşi o străină,
Fiindcă nu seamănă cu ea,
O biată bătrână şosea
Banală -
Dar naţională!...

Şoseaua urcă-ncet, ca de-obicei,
Proptindu-se doar în copacii ei...
Urcă tăcută
Şi timidă
Ca o omidă...
În timp ce linia ferată
Urcă ţipând,
Parcă-ar fi beată,
Ca şi locomotiva "Malaxa",
A unui tren de marfă,
Care -
Pornit din Piatra-Olt
Spre Turnu-Roşu -
Când dă cu ochii, pe şosea,
De câte-o ţărăncuţă
Cam prostuţă,
Crezând că-şi poate bate joc de ea
Ţipă sulemenindu-şi coşul
Cu fumul negrilor cărbuni,
Ca o cocoană din elită
Cu ochii plini de dinamită
Scăpată dintr-o casă de nebuni.

Doar Oltul - apă blestemată -
Nu vrea să urce niciodată,
Nici cu şoseaua demodată,
Nici cu moderna linie ferată...
El singur, săltăreţ, coboară
Spre Dunăre -
Dunărea noastră
Cu apă multă
Şi albastră...
Şi coborând -
Iarnă sau vară -
Surâde fredonând la fel
Ca orice egoist rebel,
Acelaşi veşnic menuet
Discret,
Pe care nu-l dansează decât el!...

La fel şi-n viaţă...
Uneori -
Dacă te urci
Sau te cobori -
Cu-aceeaşi ură te privesc ai tăi,
C-aşa suntem cu toţii -
Oameni răi!...
Şi-oricare-ar fi cel care urcă -
Duşmani
Sau prieteni -
Toţi îl spurcă...
Iar când, întâmplător, coboară,
Toţi îl omoară!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o parte şi de alta

distanţa asta dintre mine şi tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simţită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezenţă a lunii şi toate maşinile cosmice au oprit în faţa liniei ferate.

să fi trecut o veşnicie!

şi Dumnezeu era liniştit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape

*
eu atât de aproape de viaţă
tu atât de aproape de opusul ei

eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei

sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-şi că timpul nimerise
în şoseaua ciuruită
pe care odată şi odată
avea s-o astupe cineva

**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaş vieţii
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtaşă morţii
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire

dovadă
floarea de cireş incapabilă
de acte discriminatorii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă să plângi, mi-a zis Dumnezeu (II)

nu-mi aduc prea bine aminte
zâmbetul lui
şi nici
ultimele îmbrăţişări
ştiu doar că
pe întunericul din noapte
scrijeleam cu unghiile - TATA
tăcut
de sub umbra rămasă
undeva în timp
mă privea Dumnezeu
de parcă
nu s-ar fi
întâmplat mai nimic
până în ziua în care
mi-a şoptit
întoarce-te în lumină şi
în zborul de pasăre
niciodată în umbrele
care nu se văd
şi vei fi tu însuţi

aşa e

când răsare soarele
în oraşul din mine e lumină
multă multă lumină în amintirea
celui care a fost
tata

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cu trei felinare şi o roată bolnavă mintal

vreau să-ţi povestesc iubito
despre oraşul cu trei felinare
şi o bancă uitată în parc
unde în fiecare zi primeam o gogoaşă
şi de atâta fericire plesneam

despre oraşul unde
specialiştii în administrat
supozitoare în urechi
se înmulţeau alarmant
iar trupurile noastre se zvârcoleau
pe o frunză neîncetat
până când dimineaţa a explodat
în bucăţi mari de lumină
şi de chin

despre oraşul în care şeful
secţiei de reparat timpul
era mereu cu degetul arătător
îndreptat spre o cisternă cu apă
sau către umbra mea firavă
de om cocârjat
dar de cele mai multe ori arăta
către femeia călare
pe o motoretă carpaţi
din pântecul căreia ţâşneau la viraj
ceasuri cu pendulă şi un cuc turmentat
până într-o zi când şeful de post
a interzis berea şi negrul de fum

îţi voi povesti
mai ales despre ambulanţa care plimba
în jurul spitalului judeţean
o roată cu ciucuri bolnavă mintal

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul roţii

Când roata gândurilor se-nvârtea-n rutină,
S-a povârnit uimirea peste-o-ntreagă gloată
Dintr-o scăfârlie intuitivă respirând lumină
Din cele mai expuse prototipuri de roată:

Scrutând întâia oară soarele ori luna plină
Sau poate orizontul pe-ntinderea lui toată,
Când roata gândurilor se-nvârtea-n rutină,
S-a povârnit uimirea peste-o-ntreagă gloată.

Pe munţi, pe ape, prin aer, pe orice dolină
Cea mai mare realizare născocită vreodată,
Ce-n învârtirea ei necontenită ne domină,
A inventat-o cineva sau ne-a fost d(on)ată
Când roata gândurilor se-nvârtea-n rutină?

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clark Kent: Te-ai întrebat vreodată dacă ţi-a fost destinat să fii cu cineva?
Lex Luthor: Întrebi pe cineva care s-a luptat cu destinul său toată viaţa.

replici din filmul serial Smallville
Adăugat de Laura Liţescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

Roată, roată, roată, roată,
Te-aş mai inventa odată!
Tot ce merge-n lumea toată
Are totuşi şi o roată!...

Vrei să spui că omul n-are
Şi o roată-nvârtitoare?
Ba să ştii că şi el are
Şi-încă două-n angrenare!

Gândul... este roata care
Merge fără încetare!
Colindă lumea-ntr-o clipă
Şi nu bate din aripă!...

Roata gândului lucrează
Chiar când dormi, ea este trează!
Şi nici nu visezi pe unde
Mintea merge să colinde!

Peste mări şi ţări se duce
Şi-ntr-o clipă te aduce.
Colindă cerul cu stele
Astrele şi toate cele.

Tot creştinul se gândeşte
Şi nicicând nu se opreşte
Gândul e făcut să zboare
Şi când eşti în adunare!

Zburătoru-acesta ştie
Far' să scrie pe hârtie
Se-nvârteşte fără stare
Fuge şi din adunare!

Când se predica cuvântul
El, mai repede ca vântul,
Zboară şi nimeni nu ştie
Când concepe o prostie!

Însă totuşi este bine
Că n-are acces oricine!
Duhul locuieşte-n minte,
Roata merge înainte!

Mintea merge roată, roată
Nu se-opreşte niciodată...
Şi-acum vezi că omul are
Şi el roată în dotare?

Poate că ne-ar fi ruşine
De-ar avea acces oricine
Ca să vadă ce gândim
Câte rele plănuim

Stă în loc sărmanul frate,
Se gândeşte se socoate,
Şi, privind cu ochii roata,
Mintea la păcat se-ndreaptă!

Dacă vrea ochii să-nchidă
La păcat să nu se-ntindă,
Roata minţii totuşi merge
Lucrând la fărădelege!

Atunci cum să se ferească
Bietul om să se păzească?
Cum s-oprească roata asta
Să nu-l mai pască năpasta?

Unde-ar fi să se ascundă?
Cine poate să răspundă
Dacă-n orice loc sub soare
Roata merge-n goana mare?

Iată care e secretul
Citând din Scripturi versetul
Când citim în psalmul unu
Ce ne vorbeşte Stăpânu'

Cugetând să ai în gură
Doar Cuvântul din Scriptură,
Şi atunci va fi ferice
Roata mare-o să se strice!

Când închizi ochii anume,
Tu să stai în rugăciune!
Şi-atunci roata se opreşte
Răul nu se mai porneşte!

În concluzie se poate,
Orice om să se socoate
O invenţie perfectă
Dacă-ar fi, tot se defectă!

Dar e-o roată concepută
Numai Dumnezeu s-o-nvârtă
Daca-L laşi să îţi pornească
Roata cea duhovnicească!

Despre cea de-a doua roată
Nu cunoaşte lumea toată!
Numai cel care gândeşte
Prin Duhul, duhovniceşte!

Asta-i roata-adevărată,
C-aş mai inventa-o-odată!
Roata rea să se oprească,
Roata bună sa pornească!

Doamne, dă-ne-nţelepciune
Să nu mai gândim la lume!
Mişcă roata-n viaţa noastră
Doar pe cea duhovnicească!

Când intrăm în adunare,
Toate faptele murdare:
Bârfa, ura, duşmănia
Să nu ne strice frăţia!

Răutatea - roata mare
S-o scoatem din adunare
Iar păcatul şi prostia
Să nu strice omenia!

Vino Tu în adunare
Mişcă tu pe fiecare!
Lasă Duhul să lucreze
Şi poporul să vegheze!

Lasă adierea sfântă,
Mintea ne-o binecuvântă
Gândul, inima să fie
Doar la sfânta-mpărăţie!

Fă să sufle dinspre Tine
Duhul Sfânt peste oricine
Roata noastră să se-oprească
Sus în patria cerească!

poezie de George Petre (6 mai 2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cu trei felinare şi o roată bolnavă mintal

vreau să-ţi povestesc iubito
despre oraşul cu trei felinare
şi o bancă uitată în parc
unde în fiecare zi primeam o gogoaşă
şi de atâta fericire plesneam

despre oraşul unde
specialiştii în administrat
supozitoare în urechi
se înmulţeau alarmant
iar trupurile noastre se zvârcoleau
pe o frunză neîncetat
până când dimineaţa a explodat în sfârşit
rupând din noi bucăţi mari de lumină
şi de chin

despre oraşul în care şeful
secţiei de reparat timpul
era mereu cu degetul arătător
îndreptat spre o cisternă cu apă
sau către umbra mea firavă
de om cocârjat
dar de cele mai multe ori arăta
către femeia călare
pe o motoretă carpaţi
din pântecul căreia ţâşneau la viraj
ceasuri cu pendulă şi un cuc la costum
până într-o zi când şeful de post
a interzis berea şi negrul de fum

îţi voi povesti
mai ales despre ambulanţa care plimba
în jurul spitalului judeţean
o roată cu ciucuri bolnavă mintal
şi nu se mai făcea
niciodată tu şi nici dimineaţă în inima mea

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să-mi umpli ochiul gol
Şi gândul doar cu tine,
Spre tine aş veni în zbor
Şi toată aş fi cu tine.

De-ar fi să fie iarăşi verde
Şi dorul să m-aştepte în poartă,
Printre culori nu m-aş mai pierde,
Uitând de lacrima sărată.

Rotund m-aş face acoperit,
Cu ochi şi mâini de-a valma,
Spre tine aş trece prin zenit,
Prin vânt şi frig chiar iarna.

Aş ţine-n braţe orice frunză
Şi umbra pietrei mi-ar fi dragă,
Desculţă aş dansa prin iarbă,
Doar eu să-ţi fiu mereu cea dragă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele eu ca o roată

după ce a muşcat raza lunii
câinelui eu
i-a rămas între dinţi întuneric
şi ca o roată se rostogolea
de la castelul de apă
până la remiza de pompieri
ţopăind nevrotic

moartea i se prelingea pe trup
îi aluneca uşor înspre coapse
câinelui eu
apoi roata s-a lovit
de singurul pompier din oraş
şi a murit

după ce a fost muşcat de lună
câinelui eu
i se vedea lumină între dinţi
la şcoala generală din centru
s-a oprit curentul electric din senin
dinspre turnul de apă
o sirenă sfâşia cerul cumplit
doi preoţi traversau strada grăbiţi
era iarnă

îţi voi cânta iubito despre oraşul uitat
pe o creangă subţire de prun
şi cum au înflorit într-o duminică
ochii tăi pe străzi
şi cum se aude de atunci lătrând
sfâşietor câinele meu

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea din glastră şi tusea din geam

aseară
înnebunit de spaimă
îngerul mi-a bătut în geam
mi-a şoptit bâlbâit
că nimeni nu ştie
cine e de fapt stăpânul morţii
uite, seceră de-a valma
cu aceeaşi furie oarbă
atât în cer cât şi pe pământ
a înjurat cu năduf
şi a fugit în noapte
bâldâbâc bâldâbâc zice Urmuz
după care se-ntoarce degrabă
în fabulele sale mofluz

de atunci nu mi-am mai văzut
îngerul licărind în fereastră
i-am aprins o lumânare
şi atât
deşi mereu îmi pare
imaginea lui pângărită în geam
de bale cereşti
dar niciodată nu am avut curaj
să le şterg

acum că s-a făcut dimineaţă
tuşesc şi mă uit
după lumânarea din glastră
de afară se aude cum latră
câinele meu şchiop
de furie vecinul aruncă
în el cu o piatră
lumina se tulbură
şi se face iar
şi parcă prea prea repede
noapte

Dumnezeu a murit
urlă pe străzi
răspândacul primăriei cereşti
bună dimineaţa noapte
bine ai venit
lângă mine orbul îşi plânge
ochii scurşi

goi şi înfriguraţi
la marginea cerului
aşteptăm să ne îmbrace sfinţii
cu trupuri de carne
şi cu pantofi sport

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Te rog să-mi spui: dacă noi suntem dintotdeauna şi Visăm lumea asta, de ce am visat ceea ce e acum? De ce nu visăm doar frumos?
A. M: "Urâtul" pentru tine, e doar o altă parte a frumosului pentru mine, dragă Nicole. Dar cine, când şi unde controlează visul? Nu curge el dincolo de graniţa îngustă a "urâtului vs. frumos"? Ai reuşit tu să controlezi visul de azi-noapte, având în vedere că eşti doar unul din personajele onirice ce se aprind şi se sting în el? Această viaţă nu e despre control, este despre Trezire!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii

Lasă soarele să îţi ajungă la inimă,
îmbracă veşmintele frunzelor verzi
şi tulpina trupului culc-o în livezi
ce fructele-şi coc cu sâni de lumină.

Zâmbeşte dimineţii, cum ea îţi zâmbeşte,
ca flăcările răsăritului ce ţipă strivit
de geana iubitei prin aerul împietrit,
pe frumuseţea prelinsă de zbor iubeşte.

Mângâie-ţi ziua cu umbra în smarald,
Ce truda ţi-o scaldă cu roua boreală,
De plouă sau ninge sau râde o boală
Ce tună turbată, tu fii suflet cald...

Apleacă doar nopţii pupilele-n glastră,
Când totu-i hilar, fii taina măiastră!

sonet de Aurel Petre (9 iunie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar de acolo de unde se sfârşeşte lumea lui "eu şi al meu" reîncepe Dumnezeu! De ce? De ce ar fi aşa? Pentru că atâta timp cât te izolezi şi eşti preocupat de lumea lui "eu şi al meu" nu poţi vedea că pretutindeni există doar Dumnezeu! Deci atâta timp cât "eu exist" frica de inexistenţă îl va pune non-intenţional pe Dumnezeu pe locul ultim. Asta pentru că această frică mă va situa "pe mine şi ce am eu" pe primul loc. Dar cum poţi avea tu ceva atâta timp cât Dumnezeu care are totul şi este Totul nu ţi l-a dat explicit? Că, aşa cum tu dansezi la nuntă, mintea zice că Dumnezeu ţi-a dat-o şi ai devenit posesor de femeie! Chiar ţi-a dat-o Dumnezeu, sau o altă minte travestită în popă a făcut impietatea ASTA?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

(atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată)

în singurătatea mea stă ascunsă
singurătatea ta care la rândul ei
ascunde o altă singurătate
şi tot aşa până ajungem la Dumnezeu
şi bucata lui de lut înmuiat cu apă
dar şi la credinţa lui că nu-i bine
să fiu singur şi flămând
de spaţii
drept pentru care
într-un moment de rătăcire
te-a creat pe tine
dintr-o coastă de-a mea
de atunci parcă şi mai tare doare
singurătatea

şi ne-a făcut mai uşori decât aerul
fără aripi fără un rost
culegători de lumină în rai
tot ţopăind din cracă în cracă
până într-o zi când degetele noastre
s-au atins
sufletele noastre s-au atins
Doamne, a început în cer o furtună
cum nu a mai fost
şi nici nu cred că va să mai fie
tu picurai din sâni viaţă amară
ne creşteau sub tălpi
stalagmite de sare

deja ne uram cu îndârjire
de moarte
când între eternitate
şi o îmbrăţişare nebună
ai ales să fim muritori...
mulţi nu ştiu că Dumnezeu
nu ne-a izgonit doar pe noi
ci şi mărul şi şarpele
şi restul lumii
cei care au privit pe fereastră la noi

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu stau în umbră

Eu stau la umbra munţilor din Oz şi nu mi-e teamă,
Că în oraşul de smarald nu mai am loc.
În întuneric de păduri, doar lupii mă mai cheamă
Şi-n umbrele pădurii, doar, mai am noroc.

Albastru-i o morgană despuiată de lumină,
(Invoc culoare-aceasta fără niciun rost).
Sunt vinovata condamnată fără nicio vină,
Că-n poezie mi-am găsit un adăpost.

Şi de mi-s dimineţile mai 'nalte decât cerul
Când scriu câte un vers împiedicat, timid,
Mă simt în poezia-mi oţeţită prizonierul
Iluziei că sunt poet. Şi mă ucid

Ninsorile ce curg pe lângă mine, ca nebune
Pe vârf de munte,-n nori, în ţările lui Oz.
Sunt muzele ce pleacă-n alte măşti, să se răzbune
Şi îmi îmbracă versu-n praf şi în moloz.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

am îngrămădit tăcerea în pustiul visului
nelăsându-l să zboare
spre inima de turtă dulce

murăturile băltite îmi vor înlocui sufletul
când în întuneric
drumul îmbolnăvit se va scurta
rotunjindu-se de-a lungul şi de-a latul
până la orbire

vezi punctul acela
ce era odată o aripă blândă
azi nu e decât sufletul aripii
în valurile ce au trecut cândva
printre picioarele mele
prin gândul meu
prin cerul meu
prin umbra mea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!