Necuvintele
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură.
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetinește sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Citate similare
Necuvintele
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură.
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un umăr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetinește sângele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Necuvinte
Ea a (a)bătut spre mine briza a-ntrebare;
Tresărind, eu i-am răspuns a acceptare.
Ea a întins spre mine talazul ca un braț;
Eu am întins spre ea brațul ca un țărm.
Ea m-a-mbiat la gânduri nesperate
și m-a-ncercat cu descurajare
și nenumărate clipe solitare;
Eu am înfruntat-o cu tenacitate și
m-am ales cu o fărâmă de speranță
ca o măsură preventivă.
Ea m-a sedus cu libertatea fără de sfârșit
a temnițelor albastre;
Eu îi sunt dator cu o lacrimă de-nțelepciune.
Eu am devenit valul zbuciumat între malurile sale;
Paradoxal, ea, liniștea dintre malurile mele.
Eu am trecut prin ea;
Ea a trecut prin mine.
Eu simțeam cum urcă sângele meu precum fluxul;
Ea, cum mi se scurge sufletul cum refluxul.
Eu, proră de corabie
care-și face rondul de viață
în unduirea vesperalelor hore tălăzuite;
Ea, deschizătoare de orizonturi
la-ndemnul selenarelor chemări.
Sub răsfrângerea de-oglindă,
ea a rămas o lume de-nceput,
rece și atotcuprinzătoare;
Eu, cu inima înflăcărată,
veșnic îndrăgostit.
Înfiorând țărmul,
ea este același sărut funciar de creație divină;
Uitând de suferințele toate,
eu rămân țărmul
care-i dorește sărutul generator de lumină.
Poarta țărmului a rămas deschisă;
Prin ea, prezentul
în care mai reverberează ecoul primului val
se-afundă-n trecut.
În amurgul de nacru,
reperând hublouri crepusculare,
amintirile sortează nisipul clepsidrei
pătrunse de timpul scurs în talazuri.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doi pași
Eu n-am făcut un pas spre tine,
Tu n-ai făcut un pas spre mine;
Rămas-au doi
Pași între noi.
De-aș fi făcut un pas spre tine,
Și-ai fi făcut un pas spre mine,
N-ar mai fi doi
Pași între noi.
Iar dacă fac un pas spre tine,
Dar tu nu faci un pas spre mine,
Nu mai sunt doi
Pași între noi.
Tu, dacă faci un pas spre mine,
Iar eu nu fac un pas spre tine,
Tot n-ar fi doi
Pași între noi.
De fac un pas, dar nu spre tine,
Și faci un pas, dar nu spre mine,
Iar nu sunt doi
Pași între noi.
De-aș fi făcut un singur pas,
Un singur pas ar fi rămas
De pus, nu doi
Pași, între noi.
Eu, primul pas dacă-l făceam,
Un singur pas doar mai aveam
Pus între noi,
Nu doi, nu doi.
poezie de Marius Robu (9 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătatea zorilor
Ți-am întins o mână,
Apoi pe-amândouă
Și-am cerut privirea-ți caldă să rămână,
Fără nori de gheață, fără stropi de rouă.
M-ai privit, mirată
Și-ai întins, uimită,
Mâna care-n visuri noaptea mi se-arată
Ca de zeitate-n marmură cioplită.
Și te-am strâns în mine,
Te-am purtat prin sânge
Spre un loc în care ție să se-nchine
Sufletul ce-n viața fără tine plânge.
Tu, în pieptu-mi înger
Ce-mi veghezi iubirea,
Știi că fără tine visurile-mi sânger
Și în zorii singuri își găsesc pieirea?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vagoane pentru cereale, neetanșe
A trecut un tren la parametri,
A trecut marșrut spre zări de plumb
Și-a întins, pe zeci de kilomatri,
"Firul Ariadnei" din... porumb.
epigramă de Nicolae Moisiu din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semn 7
Cum te uiți la o eclipsă de soare
printr-un geam afumat,
tot astfel se uită prin mine
ochiul din spatele meu, opal
spre ochiul fix din orizont, oval
coborând din deal spre o vale
urcând o vale spre deal.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri și semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Lună în câmp
Cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiților gutui
și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.
Mi s-ar părea că deslușesc, prin crenge,
zvelți vânători, în arcuiții lei
din goana calului, cum își subție arcul.
O, tinde-ți mâna stângă catre ei
și stinge tu conturul lor de lemn subțire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.
Eu te privesc în ochi și-n jur să șterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... și ai putea, uitând, să ne strivești în gene
dar chipul ți-l întorn, pe brațul stâng.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii (1960)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Aerul
Frunzele mă atrag spre ele violent,
copacii negri din toamnă,
sub ochiul lunii lent
refuzând să adoarmă.
Aud un ceas bătând în turn
ore în trecutul îndepărtat,
când frigul selenar, nocturn
îngheață-n aer, suspendat.
Și brusc trecutu-mi pare viitor
și urc spre secole latine
și-aud un ding, un dang sonor
al frunzelor foșnind prin mine.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Spre frumos
Moda Evei s-a extins
Spre frumos, ca niciodată,
Nu mai pune frunza lată,
Pune un cârcel întins.
epigramă de Nicolae David din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui logodnic "atent"
Nu știu ce straniu calendar
Spre fata lui, întins, îl mână,
Dar tot mereu i-aduce-n dar
A opta zi din săptămână!
epigramă de Costel Vlădescu din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zboară...
Zboară spre mine
ca să te prind
zboară spre mine
ca să mă prinzi
zboară spre mine
ca să fii liberă
zboară spre fericire
zboară spre fericirea ta
fericirea ta e și a mea...
poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Lângă noi zace un recrut cu părul câmpeniu. Și-a ascuns fața în palme. Casca i-a căzut. O pescuiesc spre mine și vreau să i-o pun pe cap. El ridică privirea spre mine, dă casca deoparte și, ca un copil, își vâră capul sub brațul meu, aproape de piept. Umerii înguști îi tremură. Umeri ca ai lui Kemmerich.
Erich Maria Remarque în Nimic nou pe frontul de vest (1929)
Adăugat de Mariana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Vintage Classics All Quiet Western Front" de Erich Maria Remarque este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Frica
Eu aș putea s-o omor
cu o singură lovitură
Ea râde spre mine,
ea surâde
Ea ridică spre ochii mei
ochii ei strălucitori
Ea întinde mâna spre mine,
ea scutură surâzând, râzând
pletele brune.
Dar eu, aș putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Acum, ea începe să spună cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uită curioasă la mine,
se încruntă o clipă
și iarăși
surâde, râde.
Se uită în ochii mei,
cu ochii ei lucitori
În timp ce eu o contemplu
și aș putea s-o omor
cu o singură lovitură.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Frica
Eu aș putea s-o omor
cu o singură lovitură
Ea râde spre mine,
ea surâde
Ea ridică spre ochii mei
ochii ei strălucitori
Ea întinde mâna spre mine,
ea scutură surâzând, râzând
pletele brune.
Dar eu, aș putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Acum, ea începe să spună cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uită curioasă la mine,
se încruntă o clipă
și iarăși
surâde, râde.
Se uită în ochii mei,
cu ochii ei lucitori
În timp ce eu o contemplu
și aș putea s-o omor
cu o singură lovitură.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de Marius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Textul original este scris în limba română.Cu tine spre abis
Mergeam cu tine spre abis,
Și te țineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Și nici urmă de lună.
Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Și vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.
Picioarele ne sângerau,
Dar nu simțeam durere
Puterile ni se sfârșeau,
Ne adăpam cu fiere.
Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Și ne creștea temerea.
Pe cer toți norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Țipând la noi întruna.
De teamă îmbrățișați stăteam,
Tot așteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am coborât pe strada din mine
am cules o pană din colbul cerului
căzută pe pământ odată cu țipătul păsării
văzduhul bate-n inimi, vieți, dorm vise-nvelite-n scoarță de toamnă
brazde pe chipul de mâine
aștern doruri pe câmpii pustii, plapuma iernii se apropie
gândurile ei mă acoperă, acum în Septembrie
o ramură rătăcește copacul pe-o umbră rămasă de ieri
brațul tău spre cer, arată luna
o ulcică duce apa fântânei spre buzele-ți fierbinți
o tâmplă-ți zvâcnește
un armăsar, negru lucitor, câmpia o împarte-n galben și negru
o talangă sună coborând sunetul ei, spre valea din mine
cobor muntele meu de mână cu tine
lăsat-în drum o floare ruptă se chinuie să se usuce
roata vieții a frânt-o și uitarea se așterne
o frântură de zâmbet din colțul buzelor, îți poartă sărutul
ochii-ți suspină atingerea mâinii
bobul tău de lumină curge-n zile senine în mine, mă-nchin
palmele te cuprind, mijlocu-ți se frânge
o ramură a mai rămas, și-acum înfiptă-n inima din mine
de un cârlig am suspedat orașul, iar luminile lui râd cerului în nopți
ai grijă, copilă, străzile sunt pustii, în club ochii respiră fum
la etajul zece cineva țipă, dragostea nu mai geme
tăcerea este un lux pe care trebuie să-l cumpărăm
ziarul de dimineață a dispărut, cafeaua se revoltă-n gândire
mergi în viață prea repede străine!
un bloc se uită prin ferestre dincolo de câmpie
am coborât strada din mine, spre copilărie, la vie
te văd acolo, încă cu buzele culegând zile și iubire
seara târziu scara lui vorbește cu șoapte
din amintire
o ceață se pune, umbrele de atunci se zbat amar în mine
acum încă-n zile fierbinți de toamnă senine
poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor
Sălbatic m-a cuprins un dor
De țărmul mărilor din nor
S-alerg spre acolo-n zbor întins
Să văd azurul oare-i nins?
Obraznic dor îmi tot dă ghes
S-alerg, haihui, prin Univers
Să umblu-n preajma stelelor
Să simt de-i caldă raza lor.
Scârbavnic m-a cuprins dor mut
De-adâncul mărilor din lut
Să scap de-o întrebare grea:
Mai e, pe acolo, careva?
Dorit mereu, mereu tot mi-s
De țărmul mărilor din vis
Să dormitez, fără vreun dor,
În murmur dulce odihnitor.
Bizar mă poartă dor înalt
Spre Cer, spre iad sau spre neant
Vreau, călător, să zbor mereu
Să aflu unde-i locul meu...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimb
Pe fruntea ta
Și-a coborât curcubeul,
Culorile dragostei.
Ți-ai întins brațele spre clopotul-suflet,
Sperând să te cuprindă
În cântecul lui.
Izvor de lumină te-ai transformat
Și clocotește soarele
În irișii ca niște ochi de păun.
Vino lângă mine acum!
Te pândesc vânturi păgâne...
Hai, martori ai răsăritului,
Să plutim peste lume!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desprindere de toamnă
A mai venit o toamnă-n viața mea
Și-a mai căzut o frunză peste mine
Mă simt mormânt, și parcă n-aș mai vrea
Să mai albesc în iarna care vine
Iar au plecat și berzele și cucii
Și m-au lăsat mai singur ca lumina
Prin codru nu mai mișună haiducii
Și-n beznă mi-a rămas pe veci retina.
Mă simt așa de frunză și de ram
Încât mă rup de mine și rămân
O frunză doar din cel care eram
Și-un ram din cea ce m-a ținut la sân.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de stele!
A iubi înseamnă imensitatea întregului univers coborâtă în inima ta, înseamnă că ai întins o mână spre acea stea cerându-i să coboare la tine, și ea, a coborât. Inseamnă ca după ani și ani să vă ridicați la cer ținându-vă de mână, pentru ca să fiți două stele pentru vecie!
Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!