Când...

Când ochii tăi plini de lumină,
Mă vor îmbrăţişa cu pleoapele închise,
Strângându-mă la piept sub lună plină,
Vei vedea cum te-am iubit în vise.

Când tâmpla-ţi fină vei rezema uşor,
În palma unui suflet cu obrazul plâns,
Dăltuit de riduri şi istovit de dor,
Vei auzi de-aproape un oftat ascuns.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit

Te-am iubit cu liliacul şi-am urcat până la cer
Când mi l-ai trimis în cântec, pe o coardă să vibrez,
Să-nfloresc cu ghioceii dezlipindu-mă de ger,
Ca pe-o aripă de suflet să mi te încredinţez.

Şi înmiresmat cu vise liliacul cu cinci flori
A trezit furtuni sub tâmplă şi te-am uns din vers cu mir,
Cântecul de ciocârlie mi-a străpuns valul de nori
Şi din ploaia de sub gene mă renasc în trandafir

Ca să-ţi prind în piept iubirea cu petale de rubin,
Să ne căutăm norocul de prin flori liliachii,
La răscrucea dintre gânduri ca o boare-n vis să-ţi vin
Şi în nopţi cu lună plină ca Luceafărul să-mi fii...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng bărbaţii

Am plâns şiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe feţe şi prin bărbi prelinse.

Şi am mai plâns în nopţi şi-n cuget,
Când ei ne secerau strămoşii.
Au nu văzut-aţi ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roşii !

Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpaţi, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.

Şi am mai plâns când ţarini large
Din ţară-au luat şi le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.

Poate nu plângem la morminte,
Sau lacrimi nu vărsăm uşor.
Dar hohotim doar în cuvinte
Când cei ce-s dragi se pierd ori mor.

Am plâns tăcut în foc şi geruri
Pe câmp de luptă, la oştiri.
Aşa crestatu-s-au în riduri
Pe chipuri hărţi de amintiri.

.........
De n-am mai plâns, e că izvorul
Din care el şi ea luau lacrimi,
Secase scurs din ea, când dorul
De el o asuprea. Şi-n patimi.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet bun, făcut scrum

Suflet bun, făcut scrum,
Care-ţi e soarta, acum?
Din ce parte vântul bate
Să mi te ducă departe?

Suflet drag, răvăşit,
Dacă-ai şti cât te-am iubit,
Cât te-am plâns când ţi-a pierit
Umbra deasă-n asfinţit!

"Ce ştii tu, îmi spuneai!
Eu am strâns mucegai,
Boli, durere şi mult plâns
Lumea asta mi-a adus!"

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi frumoşi, nepăsători

Ţi-am dat inima întreagă,
Mi-ai înapoiat-o frântă,
Ai fost fiinţa cea mai dragă,
Azi o amintire cruntă.

Eu ţi-am dat amor curat,
Tu mie durere-n piept,
Nu m-ai iubit cu adevărat
Şi nu ştiu dacă este drept.

Ţi-am dat sufletul integral,
Fărâme l-ai înapoiat,
De-aceea eu am pus final
Iubirii care m-a asfixiat.

Pe tine te-am iubit mai mult
Decât cuvintele o spun,
Singurătatea mi-e tumult,
Şi-n suflet chin mereu adun.

Ceea ce la-nceput simţeam,
- Iubirea plină de văpăi...
Tot arunc pe-al vieţii geam,
Căci vreau să uit de ochii tăi.

Înflăcăraţi, plini de pasiune,
La început seducători,
Acuma-s plini de agresiune
Doi ochi frumoşi, nepăsători.

poezie de Răzvan Isac (18 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ianuarie cu gust de fragedă răcoare îmi stătea înghesuit în suflet. Aglomeraţia clipelor efemere şi bruma străvezie împletită cu surâsul vag al timpului ascuns în ghirlande de amintiri mă îmbrăţişa. Mirosea a brad şi a oameni plini de şoapte cu doruri nespuse. Întunericul cobora în ecouri de lumină palidă şi oraşul îmi părea o întindere nesfârşită din care răsăreau cuminti destine furate la începutul zorilor. Oamenii le culegeau în palme şi apoi le aruncau în grabă, ascunzându-le prin bagajele pline cu vise. Unii plecau în călătorii şi altii aşteptau încă trenul pierdut. Poate aşa era viaţa. Plină de moartea uitării şi de noi începuturi care aduceau mereu primăvara vieţii, într-un suflet hoinar.

Andreea Palasescu (4 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am ascuns în suflet

Te-am ascuns în suflet,
să nu te rănească nici o bătaie de inimă.
Buimace, te caută visele mele
plânse în ploile toamnei.
Te-am ascuns în suflet,
să nu te plângă nicio lacrimă.
Obosit de-atâta foşnet,
ai adormit pe-un zâmbet.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negaţie

Nu te-am iubit niciodată
Dar ai fost respiraţia timpului.
Nu te-am iubit niciodată
Dar ai fost dorinţa şi cerul.
Ai fost o zi de ploaie şi una de vânt
Foarte aproape de inimă.
Nu te-am iubit niciodată
Dar te-ai desfăcut în petale de trandafir
Şi ai curs în pahatul cu vin
Unde vinul vechi te-a iubit.
Nu te-am iubit niciodată
Dar ai fost reflectarea bruscă
A soarelui pe părul meu
Încăpăţânată să nu plece
Până la următorul zori de zi,
Când te-aş vedea din nou
Să-ţi spun că nu te iubesc!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce mor... o să îmi las bucăţi din suflet pe marginea vieţii tale. După ce nu o să mai fiu, să te opreşti când ţi-e dor, să le iei, să îţi aminteşti cât de mult te-am iubit şi să râzi. Tu nu o să crezi cât de mult te-am iubit decât atunci când nu o să mai fiu, pentru că atunci o să respiri mai greu. O să te aştept pe un colţ de nor. Când plouă, să ştii că m-am dezechilibrat. Nu ştiu cât de jos o să cad. S-ar putea ca în unele vise să te trezeşti cu mine în pat. Nu o să fac gălăgie. Cel mult o să-ţi las pe pernă parfum de crini albi pentru ca dimineaţa să zâmbeşti.

Chris Simion în Ce ne spunem când nu ne vorbim
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de mamă

Sub teiul înflorit, pe-un ţol ţesut prin tinereţe
Stai mamă, tu, la poartă în zi de sărbătoare
Dând altor săteni din când în când bineţe,
E ziua-n care uiţi că trupul crunt te doare.

Copiii ţi-s plecaţi să-şi facă rost prin lume
Bărbatul, stâlpul casei, la cele sfinte-i dus...
Câte-ai mai povesti, dar nu ai cui a spune
Noroc de tan' Maria, vecina dinspre-apus.

Cu ochii tăi blajini, împrejmuiţi de riduri
Priveşti, aproape-n lacrimi, spre viaţa-ndepărtată
Când masa era plină – te năpădesc suspinuri –
Şi se certau băieţii... cin' apă să mai scoată...

Toiagul tău puternic duce atâtea-amprente...
Doar el îţi e alături când noaptea se aşază,
Când spatele trudit nu poate să se-ndrepte,
Iar mâinile-ţi slăbite icoane aranjează.

Şi-aşa trecură veri peste-al tău suflet, mamă
Tu demnă-ai dus prin timp cele de sus venite,
O dată nu te-ai plâns, ai plâns doar la icoană
Strângând cu dor la piept poze-ngălbenite...

Că Dumnezeu te-ncearcă, îţi ia, dar şi te-alină
Aşa bine cunoşti... şi-o crezi mai mult ca toţi...
Ridică-ţi azi privirea, se-apropie-o maşină!
Ţi s-au întors copiii şi ţi-au adus... nepoţi.

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bine!

Ce mult te-am iubit,
să spună serile târzii...
Ce mult te-am iubit,
tu, niciodată nu vei şti!

Ce mult te-am iubit,
să spună zile de nesomn!
Ce mult te-am iubit,
să spună sufletul de om!

Dar nu se poate descifra,
în traiul zilnic, dragostea.
Şi nu poţi duce, trup firav,
iubirea unui suflet brav!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti nădejdea...

Eşti nădejdea sufletului meu
Te-am purtat în lacrimile mele,
Te-am purtat în dragoste mereu
Palmele Te-au legănat pe ele.
Te-am dorit şi Te-am iubit nespus,
Te-am iubit dincolo de cuvinte,
Sufletul ´nainte Ţi l-am pus
Să-l îmbraci tot cu podoabe sfinte.

Te-am iubit şi m-ai iubit şi Tu,
Te-am iubit adânc în veşnicie,
Nu-mi vei spune niciodată nu,
Viaţa Ta e-n mine şi-o sa fie.

În genunchi vin înaintea Ta
Faţa mi-am ascuns-o că mi-e frică
Şi de vezi c-am împietrit aşa
Vino, Doamne, Tu şi mă ridică.

Pune-Ţi mâna, Doamne Dumnezeu,
Lacrimile s-au uscat sub pleoape-
Pentru Tine-i astăzi plânsul meu,
Pentru mine ţine-mă aproape.

Ce iubire, Doamne, mă-nfior,
Ce iubire-ai dat să cresc spre Tine,
Vino, Doamne, că de-atâta dor
Mi-a-nfrunzit şi cântecul în mine.

Vino, Doamne, că de când Te-aştept
Mi-a-nflorit cuvântul în grădină,
Vino, Doamne, strânge-mă la piept
Şi-am să-Ţi fiu lumină din Lumină....

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii

Ochii mei azi sunt senini
Au în ei privire blândă.
Cred şi văd iar în minuni
Şi sunt plini de voie bună.

Ochii mei au plâns destul
Lacrimi multe au vărsat.
Din iubire neîmplinită
Şi de dor ei au oftat.

Ochii au crezut unul în altul
Şi am ales să fim noi doi.
Să ne unim inimile noastre
Să bată pentru amândoi.

poezie de Eugenia Calancea (12 februarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii deschişi

Te-am iubit cu ochii deschişi,
atunci când nu te vedeam,
pentru că te visam

Te-am iubit şi când nu te vedeam,
pentru că ochii mei te visau,
apoi emotivi, roşeau.

Trecătorii mă priveau îngânduraƫi,
pentru că şi ei vedeau chipul tău,
când mă priveau.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori zâmbim atât de senin precum e cerul noaptea plin de stele cu o lună plină. Luna se oglindeşte doar în ochii plini de lumină.

citat din Natalia Păun (ianuarie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-am iubit

Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot,
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cândva iubit
Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit.

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui revizor

Închise ochii revizorul
Uşor de tot, când a murit;
În jurul lui şoptea poporul
Că tot era... obişnuit!

epitaf epigramatic de Mircea Popescu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am urât

Te-am urât de când eram mic copil,
Mi s-a părut că ai fost aspră şi rece cu mine,
Alături de tine mă simţeam sărac şi umil,
Îmi doream să am jucării şi să fiu mândru de tine.

Dar tu te zgârceai, dându-mi nişte ulei,
Şi pâine-nvechită pe un colţ de cartelă,
Înghesuit printre beţivi, bişniţari şi holtei,
Albeam la rând pentru un colţ de franzelă.

Umblai pe străzile lumii mereu prăfuită,
Cu mâinile crăpate de la strung, de la sapă,
N-aveai nici machiaj, nici coada împletită,
Şi nici pe afară nu aveai funcţii cu mapă.

Mai târziu mi-ai dat profesori inculţi,
Şi colegi de birou, împătimiţi manelişti,
Mi-ai scos în cale copii flămânzi şi desculţi,
Şi mii de şomeri neimaginabil de trişti.

Am plâns, te-am urât şi te-am înjurat bine,
Până am văzut că doar atât îmi poţi oferi mie,
Că doar atât rămânea din ce se fura de la tine,
Apoi am plâns iar şi te-am iertat Românie!

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... pe creasta veşniciei s-a lăsat
că răsărit de soare că oftat
că clar de lună stins de asfinţit
că şoaptă-n care strig că te-am iubit...

catren de Iurie Osoianu (23 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am iubit

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Iar păru-ţi mirosea a mere coapte,
Îţi respiram în ziua aceea, doamnă,
Sărutul cald intersectat cu şoapte.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Stele cădeau în tainice priviri,
Îţi mângâiam în ziua aceea, doamnă,
Cordul trezit de valuri şi simţiri.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Din noi plecau pierdute trenuri,
Plângeau în ziua aceea, doamnă,
Îmbrăţişări ieşite printre sternuri.

Când te-am iubit era atâta toamnă
Şi-n gândul meu deschide-voi o nişă,
Să-nmormântez în ziua asta, doamnă,
Iubirea toamnei noastre... interzisă.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

E lună plină şi am gânduri şirete?!

E lună plină,
sufletul m-a-nchis pe afară
şi-n mine nici o lumină
aripile care-mi cresc
nu mai duc la odihnă
zborul nu mi se mai pare firesc...

Şi pe acelaşi cer de metil
o eclipsa din nelinişti îmi ţes
când ştii că nu te mai poţi reîncarna
visele trebuie duse la azil
există un azil de vise,
nu mai întreba!

Aşa fac cu mine mereu... şi nu ştiu de ce...
e lună plină şi am gânduri şirete?!
te plângi că nu mai ştii să te asculţi,
dincolo de trecut si dincolo de orice
asa e, trăim cu faţa la perete,
viaţa are un dirijor din umbră
şi genuni fără punţi...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (15 noiembrie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!