Eu mai rămân să rătăcesc prin vise

La ceasul când începe să mă cheme
Visarea şi încerc să o desferic,
Croiesc poteci prin codrul de-ntuneric
Şi-ţi scriu în grabă: Nu mă-ntorc devreme!

Eu mai rămân să văd cum arde focul
În răsăritul roşu ca un brâu,
Să văd sclipirea pietrelor în râu
Când mânjii dimineţii-şi încep jocul.

Prin pântecul pădurii de culoare
Cu fluturii speranţei să roiesc,
În jurul lumii clipa s-o-nnoiesc
Şi să-mpletesc lumini crepusculare.

Să zăbovesc la margine de lume
Aşa cum am făcut de-atâtea ori,
În cufere de dor să strâng comori
Şi fiecăreia să-i dau un nume.

Tu să m-aştepţi chiar dacă-i prea târziu
Şi ţine-mi calde braţele-ţi deschise.
Am să mă-ntorc cu-n teanc de manuscrise
Pentru poemele ce-am să le scriu.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără întrebări

Nu mă întreba de ce mă-ntorc.
În mine, un rug de lacrimi s-a aprins.
Totuna-mi este, lupta-i pe sfârşite
Şi visele-mi sunt toate ofilite.

Eu şi tu credeam ca suntem îngemănaţi în stea.
Că te-am iubit, e vina şi mai mare
Şi timpul sapă-n noi o amânare.
Vom capătă aceeaşi îndurare.

E un joc secund pe care cei ce-l ştiu
Îl fac pe-ascuns şi atunci pe săturate.
Nu mă-ntreba de ce mă-ntorc târziu!
E prea târziu sau prea devreme, poate.

Am venit durerile sa-mi strig.
Nu mă întreba de ce mă întorc, eu plâng.

sonet de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

La margine de mine, la margine de dor,
pe margine de vise din margine de nor,
îmi mărginesc voinţa, îmi mărginesc puterea,
îmi mărginesc răbdarea ce mi-a mărginit vremea.

Din miez de amăgire din mijlocul furtunii,
din miez de viaţă fadă din crezul stins al lumii,
îmi rămân părticele, îmi rămân picături,
îmi rămân zile scurte şi câteva frânturi
de soartă împărţite-ciuntite amintiri-
ce-mi sapă, zi şi noapte, obosite priviri.
Nimic nu îmi mai place, nimic nu-mi mai doresc,
doar liniştea-mbrăca-voi, cât mai am să trăiesc.

Mă-ntorc plângând la mine, mă caut, în sfârşit,
m-am tot strigat o viaţă, dar nu m-am auzit...
Într-un târziu mă aflu, dar nu mai sunt tumult
şi-acum, când pot s-aud, nu mai am ce s-ascult...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aplec peste cuvinte

Gândind că Universul
e tot ce ne desparte,
Mi-adun toată visarea
pe-o margine de carte.

Mă-aplec peste cuvinte
aproape, mai aproape
Şi mă-mpreun ca luna
cu luciul unei ape.

Ca un ecou mă-mprăştii
tremurător în unde
Când din înalt de ceruri
Luceafăru-mi răspunde.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

La liziera dintre veşnicii

La liziera dintre veşnicii
e-un han unde coboară deseori,
din lumea-i de metafore şi de vise
un trist boem cu ochi pătrunzători
şi sufletul-un teanc de manuscrise.

Când netrăite dorurile-l ard
şi tot preaplinul stă potop să cadă,
cu gândul, ca-ntr-un salt de leopard,
se-ntoarce în cuvânt să poată scrie
ce ochiul minţii n-a-ncetat să vadă.

Cârpindu-şi zilnic mantia-i de lut,
cu sufletul colindă, hăt, pe unde
vibrând flămând, nicicând îndestulat,
pe coapsa timpului neîntâmplat
ritmic lovesc cuvintele rotunde.

Cu lacrima destinului în palmă
un ne-nţeles, e uneori proscrisul
ce demn acceptă orişice sudalmă,
ori... înţeleptul cititor în stele
din Căi Lactee alăptându-şi visul.

Când noaptea va cădea într-un târziu,
poate că umbra lui va adormi,
dar spiritu-i prin vers va fi tot viu,
doar lutul de poet va-′nmărmuri
la liziera dintre veşnicii.

poezie de Elena Victoria Glodean (2015)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de trăirea primului sărut

Mă-ntorc mereu pe drumul meu,
Fără de tine, fără de mine.
Mi-e dor de un popas la sânul tău,
De un zâmbet, de zâmbetul tău.

Mă-ntorc mereu prin timpul nostru,
Doar Eu cu mine, un sihastru.
Mi-e dor de un cer, de cer albastru,
De minutul tot, de tot ce era măiastru.

Mă-ntorc de atâtea ori
Răscolind doar amintiri,
Mi-e dor de ochii tai,
Scântei în priviri.
De glasul tău,
De glasul ce n-a spus bun rămas,
De ultimul pas.

Mă-ntorc la tine de atâtea ori
Cu lacrima ce curge,
Cu inima ce-mi plânge.
Cu clipa ce se frânge,
Cu viaţa ce se scurge,
Mă-ntorc....

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de îndoliere

Şi noaptea ca un vis se lasă
Pe ale timpului poteci,
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Tu înger de lumină pleci.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Şi eu sunt candelă aprinsă
Iar cerul plânge, aşa i-e vrerea...
În casă e lumina stinsă.

Şi noaptea ca un vis se lasă
Şi frunze cad la tâmpla ta.
Mă-ntorc aici! Mereu, în viaţă,
Tu ai sperat că-ţi vei vedea
Copila-n ceasul cel din urmă –
Un sprijin, căci, când vei pleca
Să-ţi fie calea mai uşoară...
Oh, iartă-mă, măicuţa mea!

Pe ale timpului poteci,
Ades de dor răpusă,
Să mă revezi măicuţă-ncerci,
Dar eu de gânduri dusă,
Adorm şi te visez cum treci -
O umbră la fereastră,
Venind din somnul tău de veci,
Măicuţă prea frumoasă.

Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Din lumi îndepărtate,
Văd poza ta aici rămasă...
De dincolo de moarte,
Pică o lacrimă din cer
Şi-un înger se revarsă
Precum o clipă de mister,
Măicuţă, peste casă.

Tu înger de lumină pleci
Cu stelele deodată.
Ca tine, mamă,-n lume-s zeci...
Greşit-am? Tu mă iartă!
N-am fost cu tine când te-ai dus
Clepsidră ruptă-n două.
O boală cruntă te-a răpus...
Eu plâng cu stropi de rouă.

Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Şi-n noapte-i mare jale,
Nu-ţi mai simt, mamă, mângâierea,
Azi sufletul mă doare.
Suspin, dar totu-i în zadar,
Îţi pun o lumânare,
Mormântu-i rece iar şi iar...
Doar tu ştii cum se moare.

Şi eu sunt candelă aprinsă
Şi lumea-i un pustiu,
Străină-s mamă şi sunt tristă
Şi-atâta-i de târziu!
Oh, îngenunchi în rugi de jar,
Dă timpul înapoi!
Îţi las ofrande la altar...
Din ochi cad rugi de ploi...

Şi cerul plânge, aşa i-e vrerea,
Clopotniţa răsună,
Răsună-n suflete durerea...
"Măicuţă, noapte bună!"
De-acum veghezi tristeţea mea
Şi vântul suflă-a jale,
Măicuţă dragă, vei pleca
Spre dincolo de zare.

În casă e lumina stinsă...
Te-aşezi în palma mea
Şi plângi şi tu! Şi tu eşti tristă!
Singurătatea-i grea.
E cerul plub, e pleoapă cerul
Şi doliul se revarsă
Pe cer măicuţă... şi în gând...
Tu nu mai eşti acasă.

În casă e lumina stinsă
Şi cerul plânge,-aşa i-e vrerea
Şi ceru-i candelă aprinsă,
Se-nfruptă cu lumini tăcerea.
Tu înger de lumină pleci...
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă
Pe ale timpului poteci
Şi noaptea ca un vis se lasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarna

Licurici să cadă
peste trupul meu,
noaptea când se-aprind
stelele, noian,
Eu să sap fântâni
dincolo de ele
şi privind prin lună
ca printr-un ochean,
Să mă-nalţ o clipă
până-n poarta zării
îmbrăcată toată
în al iernii voal,
Iar când mă voi strânge-n
gheme de lumină
să încep a ninge
lacrimi de cristal.
Şi de le-ating ramul,
albul viscolind,
să roşească pomii
când zăpezi voi cerne,
Simfonii voi naşte-n
zvon de clopoţei
când în calea ta,
albă m-oi aşterne.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

E clar că eu nu scriu ce scriu pentru acum
ci pentru mai de vreme de târziu
sau poate mai târziu devreme...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţ

Te voi regăsi
femeie de la margine de lume
pe faleza arsă de brume
în decembrie
în vântul purpuriu al orientului
pe ţărmul încărcat de sare albastră
şi veştede spume

Nu mai ştiu să te laud
am uitat lucruri şi nume
o să mă rog pentru sufletul tău
de crin roşu
cu tăceri şi bolboroseli fără şir
şi fără cutume

N-am fost niciodată doar cu mine însumi
ţi-am purtat părul
flacără de pe comori
strâns peste piept şi peste faţă
ţi-am purtat trupul în trupul meu schingiuit
silueta-ţi sveltă de tânăr sicomor

Te voi regăsi pe faleza de calcedonie
de la margine de lume
de la frigic bosphor
de unde-am plecat în lume
cu Barnaba şi Pavel
şi unde mă-ntorc cu părul vâlvoi
şi barba în neorânduială
încins cu mantia scurtă
a înţelepţilor de pe urmă
desculţ şi cu gleznele împiedicate
de-o sfântă poticneală

poezie de Ioan Radu Văcărescu din Gnoze (2004)
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cât aş vrea...

Nimic nu e ca înainte,
nimic nu va mai fi ca azi,
şi mâine-aducerile-aminte
când tu pe gânduri ai să cazi

Îţi vor spori tristeţea vie
ce-o simţi în clipa care trece
când te îndrepţi spre veşnicie
şi nu vrei timpul a-l întrece...

O, cât aş vrea să nu mai suferi
şi ochii tăi să nu mai plângă,
tu, lac acoperit de nuferi,
ce ştii că mâine-n zori, să-i strângă,

Veni-vor cei ce nu se-aşteaptă,
în viaţa ce prin ei trăieşte,
s-audă-n clipa înţeleaptă,
pe care totul le-o vesteşte,

A disperării rugă mută,
a plânsului tăcut din lume,
speranţa lor demult pierdută
s-o regăsească, să-i dea nume,

Şi tu să poţi prin ei cunoaşte
cum ei prin tine pot să ştie
că tot ce s-a născut renaşte
şi tot ce va muri învie...

poezie de Elena Liliana Popescu din Unde eşti, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinx de ceară

mi-e frică de lumină
ca lemnului de
cari
ca frunzei de omidă
ca focului de
apă
o brazdă-mi sapă ziua
prin globii
oculari
la ceasul când fotonii
din irişi se
adapă

străin devine trupul
privirea tot mai
nudă
cum amintirea nopţii
începe să mă
doară
dar e târziu şi ziua
mă-nvăluie
zăludă
săpând adânc şi iute
în chipul meu
de ceară

e linişte de piatră
în mine şi-n
cuvinte
doar dorul de-ntuneric
e-acelaşi n-a
murit
la margine de lume
îngenunchez
cuminte
şi-ncremenesc
vecie cu chip
de zeu
cioplit

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă cu poezie

Mă scol devreme. Sau prea târziu
De fapt e noapte. Îmi fac un duş
De parc-aştept ca să mă cheme
Un înger grav, acuş-acuş

Se sparge becul. N-am la schimb
Să nu-i trezesc pe-ai mei că dorm
Din agerimea minţii, nimb
Îmi fac scriind băţos, diform

Învingeţi întunericul şi voi
Luptându-vă pentru lumină
Că ăsta-i singurul război
În care n-aveţi nici o vină

Respiră noaptea prin ferestre
Un vag parfum de tei, aparte
Refuză mintea orice zestre
Ce n-ar încape într-o carte

Ascult de sus un dulce grai
Aleargă pixul. Cum? Nu ştiu
Şi ca un cititor în Braille
privesc. Şi nici nu văd ce scriu

Lucrez aşa ca un orbete
Da-n orice lucru-i câte-un rost
Şi pentru toţi în alfabet, e
Un simţ ascuns, rămas la post

Îmi bănui literele mari
Ce le aştern cu stângăcie
Noviciatule, atari
capcane-au fost. Şi-au să mai fie

Şi scriu febril dacă nu dorm
O nerăbdare mă zoreşte
Poemul aşternut diform
Când restul lumii se trezeşte

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inhalez

praful lunar cu versuri
cu tot cerul plin cu stele
ascunse sub ploaia ce bate la tobă
pe
pervazul ferestrei îţi vin versurile
moca în cap şi nu faci eforturi mari
teiul înflorit miroase
- n ne
ştire (?!) se clatină în adierea vântului
îţi plouă în cer şi pe pământ
printre picăturile de ploaie
zăreşti un zâmbet roşu a
prins în mreje înmoi condeiul
în lumina ochilor mei
scriu un nume de fată
tai
încerc al nume mai încerc unul
încerc toate numele
le scriu cu albastru poate o să-l ghicesc
trag pe nas praf lunar
îl simt cum pune stăpânire pe mine

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem...

Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
Cu vise albe să măturăm noaptea treptele cerului
şi ca-ntr-un dans în care întunericul
se-mbrăţişează cu lumina, cu chipul împrospătat
de răcoarea primilor stropi plumburii, să te simt atât
de aproape încât să mă sprijin cu sufletul de inima ta.
Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
În valuri de purpură să mă-nvălui şi-n timp ce sfarm
cu-al meu sărut timpul dintre două tăceri, în ceasul când privirea ne-mprumută culoarea pădurii, poteci de flăcări, mocnind a iubire, să croim iar zeul stăpân al cuvântului peste filele nopţii să ne-mpreune şi să fim, din nou, doar unul.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutele-mi urme ...

Mă-ntorc, peste umăr privind înapoi,
La urme de paşi zăvorâte în timp,
Captive în chingi de ţărână şi ploi,
Cu glezne zdrelite în lanţuri de ghimpi.
Trecutul e-o dâră târându-se-ncet,
Prin vechi amintiri zvârcolindu-se-n van,
Din care răzbate sinistru scâncet
Al timpului prins, între limbi, pe cadran.
Mă-ntorc, peste umăr privind înapoi-
Nici ceasul, nici clipa să schimb nu mai pot...
Triumfe speranţa de-a merge în doi!
Trecutele-mi urme din viaţă să scot,
Chiar dacă din timpu-mi rămas-a un ciot...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un el şi o ea

De ce tu şi eu,
Ne minţim,
Credem că suntem la fel,
Dar suntem o ea şi un el.
Pe ea, fata cu ochi căprui,
Aş vrea să o strig,
Să-i spun pe nume,
Dar "ea" sunt multe-n lume.
Ea, la fel ca şi el,
Nu-i ştie nume,
Ar vrea sa-l cheme,
Dar pe cine? "El" e oriunde.
El şi ea,
Un singur drum.
Ea face un pas,
ar vrea a oprească timpul,
să amâne clipa de bun rămas.
El o priveşte îndelung,
ar vrea să-i vorbească,
să o întoarcă din drum,
dar îî e teamă,
să nu greşească.
Pentru fiecare,
"El" şi "ea" au un singur nume,
Ştiut numai de ei,
Pentru cei ce nu cunosc,
Rămân doar un ea şi un el.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am revenit

Mi-e dor de tine şi de noi!
Mi-e dor de car cu patru boi,
De albăstrele şi de mac,
De cântecul de pitpalac,
De iazul ce ducea la moară
De casa de pe ulicioară....
De valea verde cu trifoi,
Mi-e dor de tine şi de noi.

Mă-ntorc avid de amintiri.
Mă-ntorc cu lacrimi în priviri,
În locul unde lampa-i stinsă
Şi iarba este neatinsă....
Cireşe-s pârguite-acum,
Încerc în pumn să le adun.
În colbul drumului pustiu
Am revenit, dar prea târziu.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La rang de artă

Te-ai născut pentru-a fi muză, pentru-a da lumii culoare şi-a o face să vibreze ca un copil ce se-amuză că-şi permite să sfideze culmile nemărginirii.
Mă jur pe toţi trandafirii c-aş muri oricând cu drag, doar să-i fac în ciudă firii că n-am pus picioru'-n prag, contra fiind iubirii, când e nebunească.
M-ai făcut să atrag ura fiecărui gură cască ce visează să trăiască, având al meu loc...
Mă faci să cred în noroc, fiind a mea şi, totodată, să dau cu bâta în baltă, fiindcă mi-ai dat foc.
Zău c-aş vrea s-o iau din loc, când te simt cât eşti de coaptă... – tocmai bună de cules! Şi, tot aceasta m-ar face, să mă-ntorc din mers.
Eşti blestem pentru raţiune, când îi pui în braţe raiul, arătându-i altă lume, astfel luându-i graiul.
Nimic nu e imposibil când eşti tu la cârmă. Când te simte se îndreaptă, chiar şi gura ce se strâmbă fără încetare.
Parcă ai fi un mic soare, astfel laşi impresii. Doar priveşte-n jurul tău, cum clădeşti expresii, care, până s-apari tu, exprimau doar moarte, le lipseau de tot lumina, transmiteau doar noapte.
Oricine-ar putea să jure că le ştii pe toate! Numai să nu fie orb, sau făcut din piatră, altfel n-ar putea nega că nu eşti o artă.
Nu ştiu ce vrajă ciudată ai făcut asupra lumii, dacă-au început să creadă în tine pân' şi păgânii.
Iar, dacă privesc la mine... M-ai pus în rând cu nebunii, de când m-ai făcut să-ţi pun la picioare ce-am mai bun, inclusiv raţiunea...
Tocmai aici e minunea, căci nu m-aşteptam vreodată să pot fi, la rândul meu, transformat în artă.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (1 august 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere-n poeme...

Ţipă gânduri nude de a ta tăcere,
Iarna-aceasta ninge dalbă mângâiere,
S-a decis-n ceruri Însuşi Dumnezeu
Să răsară-n toate visul-curcubeu.

Din absurda cale ce ne-a fost tocmită,
Brazdele răstoarnă clipa-nţelenită,
Şi se strâng cazarme de absurde fapte,
Se croiesc stindarde-n slovele curmate.

Din potopul fulgilor-ameţiţi de stele
Se declamă iarăşi un desiş de iele.
Tremur de lumina-ţi ce-o alungi abstract
Şi-ţi descânt absenţa-n plânsul nesecat.

Strigă-n van luceferi, dezvelind amnare,
Sângele meu umple din senin, pahare,
În fărâma vieţii mă culegi treptat,
Prin zăpada nouă îngerii-au săpat.

Voi pleca devreme dintr-un trup plăpând
Şi-ţi voi cerne dorul în poemul blând.
Tu vei vrea să numeri fluturii de veghe
Prin săruturi ninse de-ntristări pribege.

Vei striga prin hăul lumii nevăzut
Tot altarul-matcă, unde am zăcut
Şi vei şti că-n albul con de vreme
Orchestrează mâna-mi noi şi noi poeme.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a înnoptat devreme

I

S-a înnoptat devreme şi astăzi, şi-i târziu,
Şi nici un gând în cartea de piatră n-am să scriu;

De soare toată ziua m-am tot ţinut, arând,
Şi s-a trecut şi ziua de azi, nici nu ştiu când –

Lumina nu mai este demult precum era.
Mereu lăsat-am cartea s-o scriu când s-o-nsera.

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!