O, cât aș vrea...
Nimic nu e ca înainte,
nimic nu va mai fi ca azi,
și mâine-aducerile-aminte
când tu pe gânduri ai să cazi
Îți vor spori tristețea vie
ce-o simți în clipa care trece
când te îndrepți spre veșnicie
și nu vrei timpul a-l întrece...
O, cât aș vrea să nu mai suferi
și ochii tăi să nu mai plângă,
tu, lac acoperit de nuferi,
ce știi că mâine-n zori, să-i strângă,
Veni-vor cei ce nu se-așteaptă,
în viața ce prin ei trăiește,
s-audă-n clipa înțeleaptă,
pe care totul le-o vestește,
A disperării rugă mută,
a plânsului tăcut din lume,
speranța lor demult pierdută
s-o regăsească, să-i dea nume,
Și tu să poți prin ei cunoaște
cum ei prin tine pot să știe
că tot ce s-a născut renaște
și tot ce va muri învie...
poezie de Elena Liliana Popescu din Unde ești, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre plâns
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre ochi
- poezii despre nuferi
- poezii despre naștere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.