O, cât aş vrea...

Nimic nu e ca înainte,
nimic nu va mai fi ca azi,
şi mâine-aducerile-aminte
când tu pe gânduri ai să cazi

Îţi vor spori tristeţea vie
ce-o simţi în clipa care trece
când te îndrepţi spre veşnicie
şi nu vrei timpul a-l întrece...

O, cât aş vrea să nu mai suferi
şi ochii tăi să nu mai plângă,
tu, lac acoperit de nuferi,
ce ştii că mâine-n zori, să-i strângă,

Veni-vor cei ce nu se-aşteaptă,
în viaţa ce prin ei trăieşte,
s-audă-n clipa înţeleaptă,
pe care totul le-o vesteşte,

A disperării rugă mută,
a plânsului tăcut din lume,
speranţa lor demult pierdută
s-o regăsească, să-i dea nume,

Şi tu să poţi prin ei cunoaşte
cum ei prin tine pot să ştie
că tot ce s-a născut renaşte
şi tot ce va muri învie...

poezie de Elena Liliana Popescu din Unde eşti, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă clipă

Spre clipa care vine priveşti nedumerit:
cum aş putea-o umple, în chip desăvârşit?
Şi unde-i muza care, şoptindu-mi la ureche,
tăcut să-mi amintească istoria străveche,

Să pot din ea desprinde învăţături uitate,
să pot citi în gânduri ce-n lume-s aruncate
din timpuri neştiute, ce-aşteaptă de când lumea
să poţi a le transcende, să aibă loc minunea,

Să desluşeşti chemarea ce veşnic te atrage,
în clipa fermecată să poţi a te retrage,
să sorbi înţelepciunea ce ştie să te-ajute
să poţi parcurge drumul, pe căi nestrăbătute.

Să-ţi împlineşti destinul, ursit dintotdeauna
să poţi a te cunoaşte, să poţi purta cununa
cândva încredinţată doar ţie, ce te-aşteaptă
în clipa nesfârşită, când cel umil o poartă...

Te-atrage nemurirea, ai vrea să o trăieşti
şi totuşi, teamă-ţi este să nu te rătăceşti,
să nimereşti aiurea în lumea de fantasme
fără să ai puterea lui făt-frumos din basme,

Să poţi respinge răul ce ţi-l imaginezi,
din falsa închisoare să poţi să evadezi,
s-aduni întreg curajul ce poate să-ţi aducă
victoria deplină, să-nvingi orice nălucă

Ce ţi-ar opri intrarea în ţara făr' de moarte
şi unde tinereţea vrea paşii tăi să-i poarte,
împărăţia vieţii, speranţa ta ascunsă
sau veşnicia însăşi, cea veşnic nepătrunsă...

Eziţi. Şi clipa trece. Nu fi dezamăgit.
O altă clipă vine. E fără de sfârşit.
Oare-ai putea-o umple, să-nsemne clipa care
îţi spune adevărul, cuprins în fiecare?

poezie de Elena Liliana Popescu din Unde eşti, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa regăsirii

În libertatea mării constrângerea e malul
Deplinul întuneric lumina o conţine
Pe ţărmul neclintirii neliniştea e valul
şi din ce-a fost el lasă doar lumea care vine.

Nimic îţi pare totul când cauţi nemurirea
În muta disperare tăcerea e cuvântul
Nefericirea însăşi cuprinde fericirea
când, plin de umilinţă, tu părăseşti pământul.

Iluzia, supusă, ascunde adevărul
doar pentru a-l cunoaşte în clipa despărţirii
Acela care astăzi înseamnă trecătorul
şi care este veşnic în clipa regăsirii...

poezie de Elena Liliana Popescu din Unde eşti, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse...

Îmi spuse: « Nu poţi să ştii când vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii când te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Si dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfârşit, când
cei ce rămân în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onomastică

Mai plâng o secundă, ce vieţii mi-e luată
Şi-o alta mi-e pusă ca timp trecător.
Mai am bucuria ca încă odată
Să-mi număr tristeţea din clipe de dor.

Mai am şi puterea să trec peste vreme,
Să-i nărui speranţa. Ea veşnic se vrea
Stăpână pe lume. Şi totuşi se teme...
În lupta cu timpul puterea-i a mea.

Şi pun în sertarul cu gânduri nebune
Ruptura de vreme ce trece prin noi.
Nu vreau veşnicia să-mi pună un nume.
Mi-ajunge o viaţă, spre viaţa de-apoi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai depărtat

Te-ai depărtat prin celelalte gânduri
Atât de mult, de gândul cel dintâi
Şi până-n clipa când te vei întoarce
Nu vei putea să pleci, nici să rămâi...

poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicicând...

Un suflet închis într-un trup trecător
se zbate-ntre viaţă şi moarte.
El ştie că-i doar pelerin călător,
dar trupul vrea încă să-l poarte.

Fugare clipe de luciditate
învie imagini trecute,
din lumea trăită redeşteptate...
Nu pare nimic să-l ajute.

Durerea cumplită trupu-i cuprinde,
nu crede mai mult să reziste.
Şi totuşi, de viaţă nu se desprinde:
el nu vrea să nu mai existe!..

Din câte-ar fi vrut cândva să-mplinească,
în timpul ce-n goană trecuse
fără să poată să şi le-amintească,
atâtea speranţe apuse...

E greu pentru el s-accepte sentinţa:
mai poate ceva să îndrepte
pe patul în care doar suferinţa
vrea, răbdătoare, s-aştepte?

Şi totuşi, el poate acum să-nţeleagă
din viaţa-i aproape trecută
de care, târziu şi tăcut se dezleagă:
nicicând viaţa nu e pierdută!

poezie de Elena Liliana Popescu din Unde eşti, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de tine e îngerul tău

El vorbeşte prin vise cu tine
ş-atunci când te simţi
confuz, pierdut, obosit,
el ştie totul despre tine.
Timpul nu sterge nimic
din amintiri, supărări şi durere,
dar îngerul le mută-n altă parte,
că el ştie totul despre tine
şi-ţi oferă sprijinul,
ca să-ţi facă viaţa mai bună,
ca să găseşti putere şi curaj,
şi ca să ai o inimă puternică
să poţi uita trecutul.

poezie de Eugenia Calancea (16 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută:
Înţelegînd al vieţii rost,
Aş vrea să fiu străjer în post,
Şi chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămîn în luptă.
Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri
Şi nicicînd înainte:
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu aşa cum Tu îmi ceri:
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieţii sfinte.

Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
Şi nici nu vor să fie:
Mergînd prin viaţă spre apus,
Să nu mă las de valuri dus,
Şi să mă 'nalţ mereu mai sus,
Din timp spre veşnicie.

Aproape-aş vrea să fiu oricînd
De cei ce trec prin lume
Sub greul crucii suspinînd,
Dar şi de cei căzuţi din rînd,
Rămaşi în urmă, sîngerînd,
Răniţi fără de nume.

Aş vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntruna,
Că din al mîntuirii ceas
Secunde doar au mai rămas.
Iar cei de azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aş vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Cînd Se va-ntoarce ca-Mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanţi ce mi-i i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"

Şi aş mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare!
Şi strălucind în lumea rea,
Să duc lumină undeva,
Să încălzesc pe cineva,
Şi să mă-ntorc în soare.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de prietenie

Dacă inima mea
E roşie
A ta va suferi,
Dorind s-o vindece
De răni.
Dacă ochii mei
Se vor uita la tine,
Ai tăi vor trebui
Să-i întâmpine,
Să nu mai plângă iar.
Iar mâna mea,
De va cădea pe umerii tăi
Las-o, te rog
Să îi strângă uşor
Prin parcuri, ca prolog.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul se pierde

Ceasul nu s-a oprit dar orele
nu se mai văd marcate
pe cadranul timpului
ce stă pe loc, în contemplare.

Perspectiva nu s-a pierdut
dar obiectele nu se mai văd
delimitate pe întinderea pură
a spaţiului - cel fără de nume.

Viaţa nu s-a sfârşit dar moartea
nu se mai vede la orizont
în aşteptarea fiinţei ce se revolta
cândva, undeva, în ţara uitării...

Totul este la locul său ca altădată
deşi totul nu mai înseamnă nimic
când se pierde în spaţiul fără de timp,
în timpul fără de spaţiu...

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un el şi o ea

De ce tu şi eu,
Ne minţim,
Credem că suntem la fel,
Dar suntem o ea şi un el.
Pe ea, fata cu ochi căprui,
Aş vrea să o strig,
Să-i spun pe nume,
Dar "ea" sunt multe-n lume.
Ea, la fel ca şi el,
Nu-i ştie nume,
Ar vrea sa-l cheme,
Dar pe cine? "El" e oriunde.
El şi ea,
Un singur drum.
Ea face un pas,
ar vrea a oprească timpul,
să amâne clipa de bun rămas.
El o priveşte îndelung,
ar vrea să-i vorbească,
să o întoarcă din drum,
dar îî e teamă,
să nu greşească.
Pentru fiecare,
"El" şi "ea" au un singur nume,
Ştiut numai de ei,
Pentru cei ce nu cunosc,
Rămân doar un ea şi un el.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

E unică ca şi viaţa, nu poţi s-o schimbi, doar s-o-nţelegi
Si poate vrea din când in când să-i aminteşti că o iubeşti.

E mama ta si te-a crescut cum a putut.... o fi greşit...
E om si ea ca fiecare, n-o judeca, fii mulţumit!

Cu mâna ei ocrotitoare, ca aripa, te-a-mbrăţişat,
Adu-i de ziua ei o floare, fă-ţi timp să-i spui că n-ai uitat.

Au fost si zile, au fost nopţi când n-a dormit gândind la tine
Poate-ai plecat demult de-acasă si drum iti e prin ţări străine

Adu-ţi aminte.... fiind copil, privirea ei iţi da viaţă
Nu e târziu să-i ceri un sfat şi să asculţi ce te invaţă

Si dacă-n lume cineva există să-ţi dorească bine
Să ştii că numai mama ta se va gândi mereu la tine.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ireparabil

Ireparabilă e soarta, ireparabil este timpul,
Când multe vrei să faci, reuşind numai cu gândul.
Când minutele se scurg, iar veşnic timpul ţi se pare
Unde ţi-e sufletul când trăieşti o clipă oare?

Peste mii de veacuri, roada tinereţii
Va sulfa în tine mirosul bătrâneţii.
Trăieşte clipa, iubeşte nimicul
Atunci cânt te simţi ca inamicul.

Tot ce-a fost, va fi ecou,
Al amintirii tu vei deveni erou.
Fii un sfetnic, momentul iubeşte,
Trăieşte din nou clipa eternităţii

poezie de Catin Aurica
Adăugat de aura.katin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse

îmi spuse: « Nu poţi să ştii cînd vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii cînd te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Şi dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfîrşit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

Când vei muri - să mori e inerent -,
Spre groapă te-or boci mergând cu toţii...
Vrei să te plângă sincer şi nepoţii?
Nu le lăsa nimic prin... testament.

epigramă de Marţial din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesa de puzzle

O inimă sfărâmată nu o poţi repara
Decât dacă un prieten apare-n viaţa ta
Un bun amic la care tu să ţii până mori
Pe care să-l respecţi şi mult să îl adori
S-aduni cu el acele fragmente din trecut
Să-i spui mereu "Mă bucur că noi ne-am cunoscut"
Un om ai cărui ochi să vadă chiar prin tine
Şi care să-şi dorească ceva onest şi bine.
Când îl priveşti să simţi că inima-ţi stă-n loc
Şi să ştii că trişează când vă jucaţi un joc
Dar el să se prefacă că nu-i deloc aşa
Căci vrea ca să câştigi, să râdă gura ta.
Şi-aproape el te ţine, obrajii ţi-i sărută
Puternică te face când tu te simţi pierdută.
Şi zâmbetul ţi-aduce atunci când te-ntristezi
Frumoasă el te vede chiar dacă te enervezi.
El e piesa de puzzle care se potriveşte
Acel bărbat perfect ce astăzi te iubeşte.

poezie de Marissa Sauceda, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş renaşte-n tine

A renaşte -n tine... pare-o poezie
Căutând motive, vise, să renegi,
Risipind prin suflet o butaforie
Hâdă ca tăcerea neştiutei legi.

Îndoieli mărunte, caută-n tipare
Pulberi aurite... şi năluci de fum,
Înflorind ispite ca o provocare,
Plină de păcate, plină de parfum.

Aş trăi cu tine... file de poveste,
Spinii geloziei i-am tăiat demult,
Ghilotina vieţii, este sau nu este,
Patimile, încă, vreau să le ascult.

Inocentă -i clipa... de împreunare,
Zodie ascunsă... arsă ca un dor,
Care curge -n tine ca o lumânare,
Sfâşiind adâncul, ultimului zbor.

Aş renaşte -n tine... ca o poezie
Fără de cuvinte, într-un aşternut
Ce împinge clipa... către veşnicie,
Doar cu o privire... doar cu un sărut.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul meu curat către tine

Aş vrea să întelegi,
că dragostea ce ţi-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poţi citi mereu
şi cu ochii închişi.
Aş vrea să ştii că doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
Aş vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
şi tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viaţă
şi zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
Aş vrea să ştii că depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greşită, sufăr
şi ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existenţa ta,
că tu, prin tot ce eşti...
eşti raţiunea mea.

poezie de Eugenia Calancea (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea
să întind mâna spre fiinţa ta,
fruntea să-ţi descopăr
de şuviţa rebelă
şi ochii aceştia de catifea
să-i zugrăvesc acum
în acuarelă!
Ştii,
eu călătoresc prin ei
către adâncul sufletului tău.
Tristeţea lor
dictează poezii,
m-apropie de tine, dragul meu!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!