Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

De mână proprie

Mă port, cu multă grijă, în palme,
cu linii de destin deja trasate,
îmi numărând, pe degetele atât de scurte,
cât îmi lipsește dintr-un secol, să-l ating
și mă strecor prin ele, întâi copil din basme,
adolescent timid, pasând iubiri ratate,
student, cu mintea în visurile punte...
când, mers la vale, încep să mă prepar, să ning.

Trec, păcălit valet, pe dos de mână,
să mi se facă loc în labirint de vreri;
încerc să mă lipesc, sub braț, de-o altă mamă,
ce poate n-a fost doar a mea, mă împliu
treptat, mă istovind pierzându-mi vână,
lăsând din lanțul ce-am, câteva zale, în primăveri,
ce mai târziu ceva, observ că nu-s de-o seamă
și oricum fiind într-atât târziu, restu-i s-aștept, să reînviu...

poezie de (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Și să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Și un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Și am plânset așa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinți moșteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Și atât de mult au dus cu ei, dor și iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alții n-o să-i am
Prinși doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o știu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu știu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neștiuți
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Încețoșat se uită de-s încă, ori sunt pierduți.

E mult mai bine așa, timp nu-mi las datorie
Și-mi liniștesc și suflet, parcă-s mai pur, curat
Și obrajii, ochii-mi șterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbușesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimțite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Chiromanție

M-am pus în palme, într-o zi, cu semn de văi
în căutări de șansă-n bani și ața vieții;
copii mi-i calculam de-s unul, trei sau doi,
sfârșit va fi-n amurg, sau zorii dimineții?

Umblam după noroc - de-o fi să-l știu,
nu-i important, n-aduce fericirea -
oricum nu-l am și de-ar veni-i târziu,
sosind când îmi sfârșește omenirea!!!

Mă uit și-acum pierdut și-aș vrea să schimb,
să îmi tai singur căi, să-mi tai destin;
chiar palma de mi-aș maltrata, n-am har nici nimb...
mă las definitiv ursitei, n-o să intervin!

poezie de (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumânare

Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie
Și mă topesc din ceară, mă ard fir
Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie
Ce-am fost turnat... rămân o pată de-un parcurs-delir.

Doar fumul poate-a dat un nergru de culoare
Din tot ce ard, poate-am mânjit tavanul
Înalt la nesfârșit; oi fi în fondu' întunecat cel mare
Din care resclipesc noi aștri... luminând ebanul?

Misterul stă în boarea de-o nanosecundă
Când din fitilul stins e-un roșu-n tresărire
Sfârșind în palid gri, cenușă, lăsând undă
Un dalb de firicel întortochiat... Eu, de-o amintire!...

Așa de puțin pur dintr-un arzând traseu... o fire în nemurire...

poezie de (26 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubiri

Tot felul de iubiri
ca la tarabă
pentru toate gusturile
mirosurile
hai să n-o mai lungesc.
Iubiri de-o clipă
și iubiri de-o viață
dar cine mai știe cât e clipa
sau cât a durat viața?
Iubiri mai lungi
sau mai scurte
de la cer la pământ
de aici până la vecinul de alături.
Iubiri pasionale
iubiri frigide
așa precum este
și omul care se încumetă
să le trăiască.
Iubiri interzise
de lege
de fire
sau de specie.
Poate să fie și extraterestru
aș încerca câteva iubiri
chiar și cu un marțian.

poezie de din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Stele cu gând

Învăț de-o viață, dar nu îmi ajunge
Să deslușesc ceva din Univers
Și, ce nu pot cu mintea a străpunge,
Încerc să învelesc, acum, cu vers.

Mi-e greu, când gândul zboară printre stele,
Să îl opresc doar să privească-n jur,
Iar el trimite gândul său la ele
Continuând al galaxiei tur.

E tatăl gândurilor infinite
Fixate-acum prin stele, în rețea,
Sunt singure, pierdute, irosite,
Și poate-i prea târziu a le-aduna.

De-aceea, eu, în nopțile senine,
Încerc să aflu, doar cu mintea mea,
Cât pot de mult. Iau gândul lângă mine
... Și sufăr când mai cade câte-o stea.

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nostalgii

Mamă cât de tânăr eram,
Puf de fulg, de pe piept, când zburam
Cale-albastră, din cer, în priviri...
Nu mai rabd nostalgii, amintiri.

Mamă cât de suplu eram
Ca un paj... prin idile fugeam
Mlădios; lunecând pe speranțe,
Mi-acontam viitor de vacanțe.

Mamă cât parfum degajam
Dintre roze... nectar răsuflam,
M-aninam cu liane de brațe
De iubiri reînnoite, nesațe.

Mamă cât curaj emanam
-Cum vulcanul ce-n piept îmi zbăteam-
Prăvăleam orice zid, piroclastic,
Cu un șarm, dezarmant, de sarcastic.

Mamă ce frumos era totul,
Zile lungi, nopți himere, norocul,
Nicio grijă de ziua de mâine,
Fericit doar cu banul de-o pâine.

Mamă, mamă, ce dor mi-e de mine,
Gloss sau luciu-n imagini divine,
Incolore, de gri impregnate
Doar de iris și-n gând colorate.

Mamă, mamă, sunt dragul de eu,
Creatura-ți idilică, zeu
Ce-ai râvnit... să-l ai veșnic aproape.
Suntem ambii... din posteritate!...

poezie de (30 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sărbătorit

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
și sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... așa târziu.

Plângeam că părăsisem mamă
și-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi și el... Acum dorit.

În atâtea nașteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
și tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.

Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
și voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
și eu nici gând nu voi mai fi!

Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...

*La toți mă plec, pentru a vă mulțumi!!!

poezie de (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alegeri neînțelese

Oi fi iubind cu atâta nostalgie marea,
că sunt atât de mult făcut din apă
și-oi fi dorind atât de albastrul cerul, zarea,
că nici nu-s corp, doar gânduri pe undeva, pe-o mapă?

Oi fi redus în ambiții, n-am, trăiesc trecut,
că nu mă simt în noi veniți, mă caut ieri?
Doar vreau s-alerg, să fug în timp, nu vreau avut
și minte n-am... de trec aiurea ierni și veri!?

Oi fi greșit alegeri multe, cin' le-a vrut;
Iubita, alta, a fost de mamă și alți copii?...
Și în loc de-o țară, cu alta-n schimb m-am renăscut?
Poate născând, mai multe dăți... pururi voi fi???

poezie de (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Introspecție

Mă uit la mine; mă iubesc
Așa cum sunt, că știu că-s unic
Și de n-o fac e grav, greșesc...
Riscând ura la toți, teluric.

Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simț analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educația-mi de critic.

N-am cum să fiu nemulțumit,
Că n-aș ști altul cum să fiu!
Din alții-aș fi heteroclit...
Și acum, oricum e prea târziu.

Și nici nu știu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar știind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.

Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.

Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup și suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Și-a treia, mintea-i ca nebuna!

Ar fi normal să am un șef
Calculator, un eficace;
Descurcăreț ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.

Deci pân' la urmă-s aparență,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existență;
Un trup, cu voturi într-un bol!

Mintea-mi, de-i zice "rațiunea",
N-o știe nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepțiunea
Și ea la rându-i... de mi-e întreagă.

Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp și minte... nu-l dezlegi.

Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... și-i singurul letal!

Privind spre rațiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veșnic aminte
La alții; un cântec, nu pe greier!

Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poți să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viață... Poate fi-n eclipsă!

Și-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezența, fața, nu se poartă...
Poți fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.

Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.

De suflet nu poți să mă iei,
De n-ai și tu și nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...

... Deci, pot spune că-s trup și suflet
Și dac-o spun, e că am minte...
Și-o spun din corp, că am răsuflet
Și sufletu-mi dă, cast... cuvinte.

Încerc de-o viață să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Și pot
Să fiu; vizibil, gând... și-o floare!

poezie de (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De tine, îmi plâng tâmplele...

Și visurile
se adună în sacul de pânză
Undeva,
se aruncă ploi...
În altă parte a lacrimilor,
ude palme
mângâie frunți ostenite de gânduri
Pași de fiare
răscolesc adânc huma fierbinte
Genele cad
printre linii de foc
Un fir gros, de argint,
spulberă armonia...
Într-un colț, obosit,
un copil
frământă în palme ucenicia prezentului
Din trecut,
brațe uscate
încearcă să-l cuprindă
Prea târziu.
Nu a mai rămas nici o pată de azur
Doar furtuna mai doinește
pe o frunză vestejită
În viitor,
căldura va fi
suprema atingere...

poezie de
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prenăscut

Am fost ouat în mai devreme
Și ce târziu realizez
Din obiceiul fără miez;
De-i adevărul puf, sau pene?!

Sărbătorim toți aberant
Venirea-n lume, delivrarea
Și nu-nceputul, procrearea...
Cum n-am fi noi cel important!?

Cât fals, e atâta nedreptate
Când m-am schimbat; întâi celulă
Și strugure, o libelulă
În cocon, un cerc c-un șir de spate...

Am fost o beluga, doar creier,
Cu membre ca de salamandre,
Un pic cățel, un șir de meandre
Până să-mi strig că sunt!... Cum greier!

Apoi, îs-o pierdere antumă
Că-n mare sunt cum am fost mic;
Doar lung și mai deștept un pic!...
Un fel de fel, sol de cutumă.

Revendic minim nouă luni
Ce-au fost cât o eternitate;
Un patern, nu paternitate,
Pe-un flux matern... clonând străbuni!

E drept am fost favorizat
De-o mamă, un tată cerți, reali
Cu gând să-i fac eu imortali!...
Căci ciclul nu mi-au avortat!?!

poezie de (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

* * *

Te-aș invita la o plimbare în parc,
Cu barca, dacă vrei
Dar e târziu, și mi se pare
Că văd refuz în ochii tăi...

O să încerc și mâine seară,
Când o să mă strecor tiptil...
Sub braț, eu voi avea chitara
Și-n mână un roșu trandafir!

poezie de (2 septembrie 2018)
Adăugat de Elena BulanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pieton, pe trecere

... îmi pare rău că trece anul
-pentru că nu se mai repetă,
ca și iubitele, care și ele trec la fel
și spun, 'n ascuns, la fel de mine-
rămânând cheltuieli de suflet, banul,
ce-i dus chiar dacă se regretă,
și oricum nu poți pe toți să-i strângi... poate nițel,
cât?... nu știu!... cine ar decide bine!?...
e anul!... o imensă parte dintr-un tot;
cam trei la sută, ca dobânda, de la bancă,
la ce ai depus economii
și-o pierzi de scoți mai înainte
de termen, cum ai vrea sămânța dintr-un șrot
de-o floare a soarelui, sau gulerul, ce-l tai de la helancă
cu gât cu tot și, curgi hemoragii,
într-o lividitate din atât de mult, demult fierbinte...

poezie de (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Strigăt, strigăt

Lăsați-mă să strig, să răbufnesc și să mă audă toți
Cei ce i-am cunoscut, le-am atins păr, m-am sprijinit pe umăr,
Căci nu-i găsesc, nu știu de sunt plecați... a, nu, nu-s morți
Să rămân un nebun stingher, doar să mă vait, să număr.

Lăsați-mă să strig imagini rătăcite în morfină,
Ce mi-o fac singur, frământându-mi gând, un narcoman
Ținând în mână o ciornă cu iscălituri dintr-un seif de-o inimă vecină...
Oprit din drumul diligenței prin pustiu, cu visele într-un han.

Lăsați-mă să strig, să urlu din tot ce-am mai profund în mine,
Ca un cadet ce-a trecut test, cu crez că lumea-n țel e simplul caporal,
Să îndrept lângă foi, foi, foi, romanul vieții ce-am în serpentine...
Să fiu o hartă din atlas, eu, amintirea... își căutând natal.

poezie de (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Drum spre nicăieri

Circul prin mintea mea
ca un pieton desculț
pe o stradă cu dus și-ntors
și nu știu niciodată
dacă e noapte
prea târziu
sau doar vreme bună
și trec căutând din priviri
chipurile trecătorilor
încerc să le recunosc
le aud gândurile,
mai mult... le simt trăirile
și mă umflu ca un burete
lăsat în ploaie...

alteori sunt singurul pieton
și-i atât de liniște
că nu-mi aud nici pașii
nici gândurile
și nu trece nimeni
să-mi arate încotro-ul...
înainte sau înapoi?

și mă trezesc într-un tunel
unde întunericul
e frate cu moartea
și frigul țipă la oasele mele
că sunt prea obosite
iar carnea mea mustește a renunțare

apoi vin ușile...
ușile acelea închise
în spatele cărora
simt că e ceva important...
poate cuvintele?
poate gândurile de altă dată?
poate... ceva ce va sparge
liniștea asta obositoare
ce mă face să țip

alteori doar rătăcesc
cu visurile de mână
ca într-o poveste
căutând urmele anilor
în ridurile sufletului
până cad în vidul acela violet
ce absorbe în el orice simțământ
și nu mă mai recunosc...

speriată încep să spun alfabetul
de teama tăcerilor
ce mă lovesc peste urechi
până ajung la numele tău
și atunci îmi revin
și încep să te caut
printre trecătorii grăbiți...
ca un pieton desculț
circulând pe o stradă imaginară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Parcurs

Se întoarce acasă, iar târziu
Și n-are paisprezece ani
Și ai ei îi acceptă timpuriu
-Că nu-s defel orbi- puritani,
La anacronism nelibertin,
Model de-o lume revolută,
Cum artefactul cartagin
Pictat; rușine netemută...
Doar nu știu; încă-i amalgam
Ce înseamnă om pretins știut,
Ce stă ca fructul de pe ram...
Sublimul măr, cu altul slut!?
Și rodul, nu se mai întoarce,
O dimineață oarecare;
Dus, dusă, jinduri să descarce,
Departe, mobilând trotuare!...

poezie de (28 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ruta spre singurătate

Să nu-mi invadez gând cu tristeți stau planton
Fiindcă nu știu cum de se face de-s cam părăsit;
Cum împărat sau rege ce-a urcat pe tron
Și nimeni nu-l mai vrea, doar locu-i hărăzit.

Așa-i se pare scris când te-nconjuri de-ai tăi,
E numai o nălucă crezul de împreună
Căci zborul de acasă nu are înapoi
Și lumea-i azi sihastră, nu e la braț, de mână.

Or fi adolescența sau tinerețea crudă,
Doar ele gustul aprig de castul anturaj
Și adultul egoismul de-agonisit feudă
Cu împânzit copii, feriți de derapaj?...

Iar mai târziu când pleacă și ei și ai nepoți
Este final de rută la trenul personal
Golit; rămas cușeta în care vise-ți porți
C-un aliat de-o viață?... Trecut sentimental!

Nici certitudini n-am c-ar fi la fel la toți
Dar parc-așa se-ntâmplă în lumea mea restrânsă
Și atunci mă plâng, deplâng, să știe strănepoți
Că totu-i ciclu scurt... de-o viață nepătrunsă!

poezie de (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mal de țară

Răsare întâi o căciulă, treptat, apoi mult păr încâlcit
peste tot și o flăcăruie intermitentă sub mustața
cu mult fum, iar lângă nas un vârf de bici
țeapăn lângă o scândură ce ține ceva ponosit
ce pare a sta pe-o mârțoagă și se ține de-o sticlă, dar nu,
ce avansează pe o cutie de căruță
purtată pe niște bucăți negre de cauciuc ce schioapătă rotundul
și de tot, de tot, la urmă, într-un abur aromatic ce se înalță la cer,
rămâne multă balegă...
fără să știu dacă era a calului, că nu mă pricep...

Nu e vers alb, e murdar că nu-i stăpânesc... dificultatea!

poezie de (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Liceenii

... s-a îndoit azi timpul, ca anul, în două, într-un început de iunie
cu totul necolegial,
s-a rupt în două în sufletul din mine, în mintea care-mi bubuie
de-un gong spre un tărâm, deznodământ fatal,
ce-l văd tot mai încețoșat în chipuri, alte, reformate
de atât de nerecunoscut
de intemperiile cu un deznodământ ce nu-l credeam, calamitate,
lăsându-mă perplex, aproape mut,
mimând doar bucuria revederii,
ce n-o crezusem astfel până azi... o răsturnare pe retină,
ce mă înșeală acum definitiv, o viață fără simțul prevederii,
crezând-o doar patetică rutină,
ce-mi lasă gust de insesizabil trecător în propria-mi oglindă,
păcălit de un ciob de sticlă, ca bietul indian, un inuit naiv
stând mândru pe pământul tindă,
închipuit eternitate, ca un laitmotiv...
îmi deschid brațe larg, să prind tipar știut
și ating un altceva, nu cel ce-a fost o altă dată,
iar visul de-un sărut din gând de nopți, mult vrut,
e-un convențional, pe obraz de-o altă fată...
mă simt speriat de mine, copie în copilul de altădată,
cu tuleii blonzi nerași,
printre colege mirosind adolescentin, cu părul în bentițe și cu lecția învățată...
și mă răsfrâng în alte trupuri, cum și-al meu, mai grași, mai trași,
tot încercând un puzzle să dezleg dintre imagini de-un trecut
datat precis în început sublim de-o unică maturitate,
atât de mult dorită, transpusă acum în plictisul avut
prea mult, prea mult avut... retrăiesc pasul, ce-i doar urmă azi, nicio perenitate,
mă pierd printre iubiri râvnite
aruncate de demult uitării,
aproape amorțite
și mă ciocnesc cu ele, ei, acum târziu, după o veșnicie a amânării
fără de întors,
căci nu-i, dintr-o nefericire, existența un remontor,
să mă încânt de pieptu-nțepător, c-un fragil tors...
și mă întorc de la întâlnirea de liceu, tot mai sleit, încet, încet aniversând să mor...

poezie de (1 iunie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Holograme

Se perindă mistere de timp pe trotuar,
enigmatic,
crâmpeie de singuri, de cupluri,
lăsând gândul să vadă,
să creadă măcar
fără țel al său propriu, apatic,
imagini mănunchiuri...
în intim, nu paradă.

Atât de bogat se răsfață extazul
de mult de divers,
de profund neștiut,
bănuit
făcut din povești inventate, talazul
de simț fără noimă din gândul pervers,
ce stoarce visat din real refăcut...
tălmăcit.

Rămâne romanul nescris, necitit,
doar file prelinse
de-un deget pe tâmplă, în amprentă
lăsând doar fantome, fantasme,
ce-o noapte se scoală din vag adormit,
reale pretinse
de-o minte de mistic ardentă,
crezând c-o altă viață ai avut-o vreodată... ori crezi pleonasme?!

O fi mintea, doar ea, lipind firile în chiasme???

poezie de (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook