De mână proprie

Mă port, cu multă grijă, în palme,
cu linii de destin deja trasate,
îmi numărând, pe degetele atât de scurte,
cât îmi lipseşte dintr-un secol, să-l ating
şi mă strecor prin ele, întâi copil din basme,
adolescent timid, pasând iubiri ratate,
student, cu mintea în visurile punte...
când, mers la vale, încep să mă prepar, să ning.

Trec, păcălit valet, pe dos de mână,
să mi se facă loc în labirint de vreri;
încerc să mă lipesc, sub braţ, de-o altă mamă,
ce poate n-a fost doar a mea, mă împliu
treptat, mă istovind pierzându-mi vână,
lăsând din lanţul ce-am, câteva zale, în primăveri,
ce mai târziu ceva, observ că nu-s de-o seamă
şi oricum fiind într-atât târziu, restu-i s-aştept, să reînviu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiromanţie

M-am pus în palme, într-o zi, cu semn de văi
în căutări de şansă-n bani şi aţa vieţii;
copii mi-i calculam de-s unul, trei sau doi,
sfârşit va fi-n amurg, sau zorii dimineţii?

Umblam după noroc - de-o fi să-l ştiu,
nu-i important, n-aduce fericirea -
oricum nu-l am şi de-ar veni-i târziu,
sosind când îmi sfârşeşte omenirea!!!

Mă uit şi-acum pierdut şi-aş vrea să schimb,
să îmi tai singur căi, să-mi tai destin;
chiar palma de mi-aş maltrata, n-am har nici nimb...
mă las definitiv ursitei, n-o să intervin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânare

Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie
Şi mă topesc din ceară, mă ard fir
Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie
Ce-am fost turnat... rămân o pată de-un parcurs-delir.

Doar fumul poate-a dat un nergru de culoare
Din tot ce ard, poate-am mânjit tavanul
Înalt la nesfârşit; oi fi în fondu' întunecat cel mare
Din care resclipesc noi aştri... luminând ebanul?

Misterul stă în boarea de-o nanosecundă
Când din fitilul stins e-un roşu-n tresărire
Sfârşind în palid gri, cenuşă, lăsând undă
Un dalb de firicel întortochiat... Eu, de-o amintire!...

Aşa de puţin pur dintr-un arzând traseu... o fire în nemurire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri

Tot felul de iubiri
ca la tarabă
pentru toate gusturile
mirosurile
hai să n-o mai lungesc.
Iubiri de-o clipă
şi iubiri de-o viaţă
dar cine mai ştie cât e clipa
sau cât a durat viaţa?
Iubiri mai lungi
sau mai scurte
de la cer la pământ
de aici până la vecinul de alături.
Iubiri pasionale
iubiri frigide
aşa precum este
şi omul care se încumetă
să le trăiască.
Iubiri interzise
de lege
de fire
sau de specie.
Poate să fie şi extraterestru
aş încerca câteva iubiri
chiar şi cu un marţian.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele cu gând

Învăţ de-o viaţă, dar nu îmi ajunge
Să desluşesc ceva din Univers
Şi, ce nu pot cu mintea a străpunge,
Încerc să învelesc, acum, cu vers.

Mi-e greu, când gândul zboară printre stele,
Să îl opresc doar să privească-n jur,
Iar el trimite gândul său la ele
Continuând al galaxiei tur.

E tatăl gândurilor infinite
Fixate-acum prin stele, în reţea,
Sunt singure, pierdute, irosite,
Şi poate-i prea târziu a le-aduna.

De-aceea, eu, în nopţile senine,
Încerc să aflu, doar cu mintea mea,
Cât pot de mult. Iau gândul lângă mine
... Şi sufăr când mai cade câte-o stea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii

Mamă cât de tânăr eram,
Puf de fulg, de pe piept, când zburam
Cale-albastră, din cer, în priviri...
Nu mai rabd nostalgii, amintiri.

Mamă cât de suplu eram
Ca un paj... prin idile fugeam
Mlădios; lunecând pe speranţe,
Mi-acontam viitor de vacanţe.

Mamă cât parfum degajam
Dintre roze... nectar răsuflam,
M-aninam cu liane de braţe
De iubiri reînnoite, nesaţe.

Mamă cât curaj emanam
-Cum vulcanul ce-n piept îmi zbăteam-
Prăvăleam orice zid, piroclastic,
Cu un şarm, dezarmant, de sarcastic.

Mamă ce frumos era totul,
Zile lungi, nopţi himere, norocul,
Nicio grijă de ziua de mâine,
Fericit doar cu banul de-o pâine.

Mamă, mamă, ce dor mi-e de mine,
Gloss sau luciu-n imagini divine,
Incolore, de gri impregnate
Doar de iris şi-n gând colorate.

Mamă, mamă, sunt dragul de eu,
Creatura-ţi idilică, zeu
Ce-ai râvnit... să-l ai veşnic aproape.
Suntem ambii... din posteritate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorit

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
şi sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... aşa târziu.

Plângeam că părăsisem mamă
şi-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi şi el... Acum dorit.

În atâtea naşteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
şi tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.

Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
şi voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
şi eu nici gând nu voi mai fi!

Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...

*La toţi mă plec, pentru a vă mulţumi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri neînţelese

Oi fi iubind cu atâta nostalgie marea,
că sunt atât de mult făcut din apă
şi-oi fi dorind atât de albastrul cerul, zarea,
că nici nu-s corp, doar gânduri pe undeva, pe-o mapă?

Oi fi redus în ambiţii, n-am, trăiesc trecut,
că nu mă simt în noi veniţi, mă caut ieri?
Doar vreau s-alerg, să fug în timp, nu vreau avut
şi minte n-am... de trec aiurea ierni şi veri!?

Oi fi greşit alegeri multe, cin' le-a vrut;
Iubita, alta, a fost de mamă şi alţi copii?...
Şi în loc de-o ţară, cu alta-n schimb m-am renăscut?
Poate născând, mai multe dăţi... pururi voi fi???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Mă uit la mine; mă iubesc
Aşa cum sunt, că ştiu că-s unic
Şi de n-o fac e grav, greşesc...
Riscând ura la toţi, teluric.

Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simţ analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educaţia-mi de critic.

N-am cum să fiu nemulţumit,
Că n-aş şti altul cum să fiu!
Din alţii-aş fi heteroclit...
Şi acum, oricum e prea târziu.

Şi nici nu ştiu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar ştiind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.

Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.

Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup şi suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Şi-a treia, mintea-i ca nebuna!

Ar fi normal să am un şef
Calculator, un eficace;
Descurcăreţ ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.

Deci pân' la urmă-s aparenţă,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existenţă;
Un trup, cu voturi într-un bol!

Mintea-mi, de-i zice "raţiunea",
N-o ştie nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepţiunea
Şi ea la rându-i... de mi-e întreagă.

Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp şi minte... nu-l dezlegi.

Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... şi-i singurul letal!

Privind spre raţiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veşnic aminte
La alţii; un cântec, nu pe greier!

Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poţi să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viaţă... Poate fi-n eclipsă!

Şi-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezenţa, faţa, nu se poartă...
Poţi fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.

Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.

De suflet nu poţi să mă iei,
De n-ai şi tu şi nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...

... Deci, pot spune că-s trup şi suflet
Şi dac-o spun, e că am minte...
Şi-o spun din corp, că am răsuflet
Şi sufletu-mi dă, cast... cuvinte.

Încerc de-o viaţă să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Şi pot
Să fiu; vizibil, gând... şi-o floare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine, îmi plâng tâmplele...

Şi visurile
se adună în sacul de pânză
Undeva,
se aruncă ploi...
În altă parte a lacrimilor,
ude palme
mângâie frunţi ostenite de gânduri
Paşi de fiare
răscolesc adânc huma fierbinte
Genele cad
printre linii de foc
Un fir gros, de argint,
spulberă armonia...
Într-un colţ, obosit,
un copil
frământă în palme ucenicia prezentului
Din trecut,
braţe uscate
încearcă să-l cuprindă
Prea târziu.
Nu a mai rămas nici o pată de azur
Doar furtuna mai doineşte
pe o frunză vestejită
În viitor,
căldura va fi
suprema atingere...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prenăscut

Am fost ouat în mai devreme
Şi ce târziu realizez
Din obiceiul fără miez;
De-i adevărul puf, sau pene?!

Sărbătorim toţi aberant
Venirea-n lume, delivrarea
Şi nu-nceputul, procrearea...
Cum n-am fi noi cel important!?

Cât fals, e atâta nedreptate
Când m-am schimbat; întâi celulă
Şi strugure, o libelulă
În cocon, un cerc c-un şir de spate...

Am fost o beluga, doar creier,
Cu membre ca de salamandre,
Un pic căţel, un şir de meandre
Până să-mi strig că sunt!... Cum greier!

Apoi, îs-o pierdere antumă
Că-n mare sunt cum am fost mic;
Doar lung şi mai deştept un pic!...
Un fel de fel, sol de cutumă.

Revendic minim nouă luni
Ce-au fost cât o eternitate;
Un patern, nu paternitate,
Pe-un flux matern... clonând străbuni!

E drept am fost favorizat
De-o mamă, un tată cerţi, reali
Cu gând să-i fac eu imortali!...
Căci ciclul nu mi-au avortat!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aş invita la o plimbare în parc,
Cu barca, dacă vrei
Dar e târziu, şi mi se pare
Că văd refuz în ochii tăi...

O să încerc şi mâine seară,
Când o să mă strecor tiptil...
Sub braţ, eu voi avea chitara
Şi-n mână un roşu trandafir!

poezie de Elena Bulancea (2 septembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pieton, pe trecere

... îmi pare rău că trece anul
-pentru că nu se mai repetă,
ca şi iubitele, care şi ele trec la fel
şi spun, 'n ascuns, la fel de mine-
rămânând cheltuieli de suflet, banul,
ce-i dus chiar dacă se regretă,
şi oricum nu poţi pe toţi să-i strângi... poate niţel,
cât?... nu ştiu!... cine ar decide bine!?...
e anul!... o imensă parte dintr-un tot;
cam trei la sută, ca dobânda, de la bancă,
la ce ai depus economii
şi-o pierzi de scoţi mai înainte
de termen, cum ai vrea sămânţa dintr-un şrot
de-o floare a soarelui, sau gulerul, ce-l tai de la helancă
cu gât cu tot şi, curgi hemoragii,
într-o lividitate din atât de mult, demult fierbinte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt, strigăt

Lăsaţi-mă să strig, să răbufnesc şi să mă audă toţi
Cei ce i-am cunoscut, le-am atins păr, m-am sprijinit pe umăr,
Căci nu-i găsesc, nu ştiu de sunt plecaţi... a, nu, nu-s morţi
Să rămân un nebun stingher, doar să mă vait, să număr.

Lăsaţi-mă să strig imagini rătăcite în morfină,
Ce mi-o fac singur, frământându-mi gând, un narcoman
Ţinând în mână o ciornă cu iscălituri dintr-un seif de-o inimă vecină...
Oprit din drumul diligenţei prin pustiu, cu visele într-un han.

Lăsaţi-mă să strig, să urlu din tot ce-am mai profund în mine,
Ca un cadet ce-a trecut test, cu crez că lumea-n ţel e simplul caporal,
Să îndrept lângă foi, foi, foi, romanul vieţii ce-am în serpentine...
Să fiu o hartă din atlas, eu, amintirea... îşi căutând natal.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre nicăieri

Circul prin mintea mea
ca un pieton desculţ
pe o stradă cu dus şi-ntors
şi nu ştiu niciodată
dacă e noapte
prea târziu
sau doar vreme bună
şi trec căutând din priviri
chipurile trecătorilor
încerc să le recunosc
le aud gândurile,
mai mult... le simt trăirile
şi mă umflu ca un burete
lăsat în ploaie...

alteori sunt singurul pieton
şi-i atât de linişte
că nu-mi aud nici paşii
nici gândurile
şi nu trece nimeni
să-mi arate încotro-ul...
înainte sau înapoi?

şi mă trezesc într-un tunel
unde întunericul
e frate cu moartea
şi frigul ţipă la oasele mele
că sunt prea obosite
iar carnea mea musteşte a renunţare

apoi vin uşile...
uşile acelea închise
în spatele cărora
simt că e ceva important...
poate cuvintele?
poate gândurile de altă dată?
poate... ceva ce va sparge
liniştea asta obositoare
ce mă face să ţip

alteori doar rătăcesc
cu visurile de mână
ca într-o poveste
căutând urmele anilor
în ridurile sufletului
până cad în vidul acela violet
ce absorbe în el orice simţământ
şi nu mă mai recunosc...

speriată încep să spun alfabetul
de teama tăcerilor
ce mă lovesc peste urechi
până ajung la numele tău
şi atunci îmi revin
şi încep să te caut
printre trecătorii grăbiţi...
ca un pieton desculţ
circulând pe o stradă imaginară

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs

Se întoarce acasă, iar târziu
Şi n-are paisprezece ani
Şi ai ei îi acceptă timpuriu
-Că nu-s defel orbi- puritani,
La anacronism nelibertin,
Model de-o lume revolută,
Cum artefactul cartagin
Pictat; ruşine netemută...
Doar nu ştiu; încă-i amalgam
Ce înseamnă om pretins ştiut,
Ce stă ca fructul de pe ram...
Sublimul măr, cu altul slut!?
Şi rodul, nu se mai întoarce,
O dimineaţă oarecare;
Dus, dusă, jinduri să descarce,
Departe, mobilând trotuare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruta spre singurătate

Să nu-mi invadez gând cu tristeţi stau planton
Fiindcă nu ştiu cum de se face de-s cam părăsit;
Cum împărat sau rege ce-a urcat pe tron
Şi nimeni nu-l mai vrea, doar locu-i hărăzit.

Aşa-i se pare scris când te-nconjuri de-ai tăi,
E numai o nălucă crezul de împreună
Căci zborul de acasă nu are înapoi
Şi lumea-i azi sihastră, nu e la braţ, de mână.

Or fi adolescenţa sau tinereţea crudă,
Doar ele gustul aprig de castul anturaj
Şi adultul egoismul de-agonisit feudă
Cu împânzit copii, feriţi de derapaj?...

Iar mai târziu când pleacă şi ei şi ai nepoţi
Este final de rută la trenul personal
Golit; rămas cuşeta în care vise-ţi porţi
C-un aliat de-o viaţă?... Trecut sentimental!

Nici certitudini n-am c-ar fi la fel la toţi
Dar parc-aşa se-ntâmplă în lumea mea restrânsă
Şi atunci mă plâng, deplâng, să ştie strănepoţi
Că totu-i ciclu scurt... de-o viaţă nepătrunsă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mal de ţară

Răsare întâi o căciulă, treptat, apoi mult păr încâlcit
peste tot şi o flăcăruie intermitentă sub mustaţa
cu mult fum, iar lângă nas un vârf de bici
ţeapăn lângă o scândură ce ţine ceva ponosit
ce pare a sta pe-o mârţoagă şi se ţine de-o sticlă, dar nu,
ce avansează pe o cutie de căruţă
purtată pe nişte bucăţi negre de cauciuc ce schioapătă rotundul
şi de tot, de tot, la urmă, într-un abur aromatic ce se înalţă la cer,
rămâne multă balegă...
fără să ştiu dacă era a calului, că nu mă pricep...

Nu e vers alb, e murdar că nu-i stăpânesc... dificultatea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liceenii

... s-a îndoit azi timpul, ca anul, în două, într-un început de iunie
cu totul necolegial,
s-a rupt în două în sufletul din mine, în mintea care-mi bubuie
de-un gong spre un tărâm, deznodământ fatal,
ce-l văd tot mai înceţoşat în chipuri, alte, reformate
de atât de nerecunoscut
de intemperiile cu un deznodământ ce nu-l credeam, calamitate,
lăsându-mă perplex, aproape mut,
mimând doar bucuria revederii,
ce n-o crezusem astfel până azi... o răsturnare pe retină,
ce mă înşeală acum definitiv, o viaţă fără simţul prevederii,
crezând-o doar patetică rutină,
ce-mi lasă gust de insesizabil trecător în propria-mi oglindă,
păcălit de un ciob de sticlă, ca bietul indian, un inuit naiv
stând mândru pe pământul tindă,
închipuit eternitate, ca un laitmotiv...
îmi deschid braţe larg, să prind tipar ştiut
şi ating un altceva, nu cel ce-a fost o altă dată,
iar visul de-un sărut din gând de nopţi, mult vrut,
e-un convenţional, pe obraz de-o altă fată...
mă simt speriat de mine, copie în copilul de altădată,
cu tuleii blonzi neraşi,
printre colege mirosind adolescentin, cu părul în bentiţe şi cu lecţia învăţată...
şi mă răsfrâng în alte trupuri, cum şi-al meu, mai graşi, mai traşi,
tot încercând un puzzle să dezleg dintre imagini de-un trecut
datat precis în început sublim de-o unică maturitate,
atât de mult dorită, transpusă acum în plictisul avut
prea mult, prea mult avut... retrăiesc pasul, ce-i doar urmă azi, nicio perenitate,
mă pierd printre iubiri râvnite
aruncate de demult uitării,
aproape amorţite
şi mă ciocnesc cu ele, ei, acum târziu, după o veşnicie a amânării
fără de întors,
căci nu-i, dintr-o nefericire, existenţa un remontor,
să mă încânt de pieptu-nţepător, c-un fragil tors...
şi mă întorc de la întâlnirea de liceu, tot mai sleit, încet, încet aniversând să mor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holograme

Se perindă mistere de timp pe trotuar,
enigmatic,
crâmpeie de singuri, de cupluri,
lăsând gândul să vadă,
să creadă măcar
fără ţel al său propriu, apatic,
imagini mănunchiuri...
în intim, nu paradă.

Atât de bogat se răsfaţă extazul
de mult de divers,
de profund neştiut,
bănuit
făcut din poveşti inventate, talazul
de simţ fără noimă din gândul pervers,
ce stoarce visat din real refăcut...
tălmăcit.

Rămâne romanul nescris, necitit,
doar file prelinse
de-un deget pe tâmplă, în amprentă
lăsând doar fantome, fantasme,
ce-o noapte se scoală din vag adormit,
reale pretinse
de-o minte de mistic ardentă,
crezând c-o altă viaţă ai avut-o vreodată... ori crezi pleonasme?!

O fi mintea, doar ea, lipind firile în chiasme???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!