Să nu intri în alt om, Anna!

mâna ei aşterne pe masă ierbare
frunzarele pline

cărţile de medicină groase ale mamei
sunt pline de frunze
plante şi gânduri răsfirate
printre literele care descriu afecţiuni

câte încap într-un om, mamă?
multe, Anna, multe încap
şi sunt rafturi întregi de puncte iubitoare
puncte fierbinţi
puncte dureroase
amintiri prezent...

să nu intri în alt om, Anna!

ameţeşti te rătăceşti
printre mormane de gesturi neîmplinite
te deformează puţin sau mai mult

să nu intri în alt om, Anna, nicicând!
te ascult, mamă, te ascult!

şi-am intrat mai târziu în mine
m-am rătăcit printre cuvinte

mâna mamei adună ierbarele de pe masa gândurilor
răsfiră frunzele toamnei
apoi mă naşte iar

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea pandemiei

subsemnata puncte puncte
născută la data de puncte puncte
cu domiciliul în puncte puncte
locuind în fapt la adresa puncte puncte
legitimată cu puncte puncte
cunoscând prevederile puncte puncte
în data de puncte puncte
în intervalul orar puncte puncte
declar şi semnez următoarele:

am ieşit din casă
pentru a vedea cerul
un ram de copac înflorit
o gâză un porumbel o pisică
un melc o râmă un fir de iarbă
o păpădie un bulgăre de pământ
o furnică o piatră o cioară
o vrabie o viespe un brad
cu puţin noroc un arici
sau o broască ţestoasă
mişcându-se alene
dincolo de zăbrelele
parcului încuiat
şi mai cu seamă
un pescăruş plutind
peste toate

ca un zeu.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo sunt

unde umbra timpului
îşi aşterne cuvintele
metafora
începe să-mi frământe degetele
printre culori

mirajul punctului îmi ascute inima
iar vântul
prin mine croieşte cărări adânci

redescopăr pădurea
într-un gând

versul îmi taie respiraţia

atunci mă regăsesc
şi las potecile fricii
să-şi piardă pământul

sub tălpi simt
iarba aceea primăvăratică
pe care
din tunelul cu pereţi de şah ieşind
am simţit-o unindu-se cu cerul
în punctul cristalin al aerului
de dincolo de lumile
materiei

acolo sunt respir cuvântul dintâi
tac
ascult
trăiesc tăcând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Cum frunzele pe uliţă foşnesc,
Când tu îmi ceri un gram de fericire
Eu reuşesc cu toamna să-ţi vorbesc.

Iubeşte-mă cum n-ai iubit vreodată
Că numai tu eşti dorul meu nebun,
Cea mai strălucitoare nestemată
Răspuns la toate câte nu se spun.

Ascunde-mă în ochi tăi o noapte
Vreau să renasc cu visele în zori,
Şi să ascult iubito printre şoapte
Cum spui că mă iubeşti şi mă adori.

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Pe frunzele ce-n dansul lor plutesc,
Tu să-mi citeşti iubito în privire
Că doar să-mi fii aproape îmi doresc...

poezie de Nicolae Panait
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anna, văduva lui Ivan (se întâlneşte cu Sonja la biserică): Te rogi pentru Ivan?
Sonja: Da. L-am iubit pe soţul tău, după cum ştii.
Anna: Aş vrea să-ţi dau nişte lucruri care i-au aparţinut.
Sonja: Ce drăguţ.
Anna: Eu am păstrat sabia şi ceasul lui de aur... Ţie îţi dau mustaţa lui.
Sonja: O s-o păstrez ca pe o comoară.
Anna: Şi nişte aţă. Ivan colecţiona aţe.
Sonja: Ştiu. E unul din motivele pentru care l-am iubit.
Anna: Înţeleg perfect, şi eu l-am iubit din acelaşi motiv.
Sonja: Mai ai ceva pentru mine?
Anna: M-am gândit să împărţim scrisorile lui. Vrei paginile pare sau pe cele impare?

replici din filmul artistic Dragoste şi moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca deznădejdii

Anna Frank nu-i o colivie

Anna Frank e un porumbel

fir-ar deznădejdea să ne fie

doar drumul poate către el

Anna Frank e un porumbel

Anna Frank parcă-i un izvor

dar uneori trupul nostru-i mişel

şi de lene toate oasele-l dor

Anna Frank parcă-i un izvor

fir-ar deznădejdea să ne fie

toate necazurile pe mine mă vor

Anna Frank nu-i o colivie

Anna Frank e un porumbel

din fericire Doamne fără ţel

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2 aprilie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare 8

printre minciuni,
măştile copacilor singure, pot simula zborul.
lasă cenuşa trecutului în cupa ninsorilor apoi,
mâinile moarte, pline de minciuni,
le recolorează anotimpurile, reconstruind o lume falsă.

cenuşa prostiei arde totul.
de unde să mai ceri ecoul?
de unde să mai ceri puritatea anotimpului?

tălpi pline de mocirla umanului,
mărşăluiesc de-a lungul falezelor,
ucigând câte un pescăruş,
pentru fiecare respiraţie a falsităţii.

indiferent de anotimp,
câte o mână murdară,
adaugă timpului încă un blestem.

poezie de Anne Marie Bejliu (7 februarie 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem mai multe puncte de suspensie decât puncte de referinţă.

citat din Fedez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis tropical

ascult nisipul magic pe a mării firidă
în laguna albastră printre palmieri
e vara viselor este vara toridă
razele fierbinţi topesc polimeri.

mă simt în valuri sirenă candidă
cântecul meu e desprins din tăceri
ascult nisipul mării întins pe firidă
în laguna albastră printre palmieri.

sub clar de lună argintie splendidă
ascund printre corali amintiri de ieri
printre valuri de spumă o steluţă silfidă
îmi atinge trupul cu calde mângâieri.

ascult nisipul magic pe a mării firidă
în laguna albastră printre palmieri.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ea ţipă zilnic ceva de neînţeles
ascult încerc să articulez cuvinte
dinspre ea vine curentul acela aspru

miroase a ceartă
cearta o defineşte

nu mai ştiu dacă pot face un pas înapoi
să fug pe holul lung al apartamentului
să mă ascund sub mâinile lungi, de pianist
ale fratelui meu

el mângâie. el îmi sărută obrajii şi mâinile
şi-mi şterge lacrimile

ea pleacă trântind uşa
enervată de două consoane tari

el tace şi mă priveşte blând
îmi dau iar lacrimile
le şterg scurt apoi
îi mângâi fruntea înaltă

ochii lui sunt ochii mamei
ochii iubirii
privirea protectoare
lăsată să curgă spre mine
din patul în care acum este ţintuit

el va merge iar
mă rog Domnului
să-i poarte iar paşii
prin casa părintească
sub privirile calde ale mamei

ea a plecat. a tăcut întreaga zi

el doarme acum
zâmbind unei lumi în care
nimeni nu-i tulbură bunătatea

mai e şi mâine o zi în care
fratele meu mă va hrăni cu lumina lui
îi voi mângâia fruntea
şi mâinile cu degete lungi
de pianist

oare cum ar vibra pianul bătrân
sub mâinile lui, mamă?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Alunec în somn printre amintiri
amestecate cu prezentul
prea multe cărări s-au închis
prea multe locuri şi-au părăsit bucuria
prea multă frumuseţe şi-a închis pleoapele

Mă plimb prin curtea bunicilor
care acum nu mai este
nimicul s-a aştenut în zidurile prezentului
ziduri înalte fără pietre unghiulare
ziduri aparent frumoase
în ochii celor care văd numai ziduri
încăperi uriaşe fără sens
în locul cămăruţelor
cu praguri înalte cu uşi cântătoare
doinindu-şi copilăriile părinţilor
nu mai sunt

Grădina bunicilor acoperită de dale
florile pomii tăiaţi fără milă
civilizaţie fără civilizaţie care
rupe tot sapă tot
închide totul în cuburi plate
ca nişte graffiti aruncate pe ziduri

Păstrez totul în cutia albastră
roasă pe la capete
a mamei
acea cutie din raftul îngust de sus
în dreapta
nici ea nu mai este
dar înăuntrul a rămas neatins

Dau deoparte capacul cutiei noi şi
răbufneşte asupra mea
copilăria adolescenţa
o picătură de maturitate în care
eram mamă

Mă bucur privind zâmbetul mamei
şi îi aud glasul povestindu-mi aproape zilnic
câte o fărâmă din bucuriile şi tristeţile dumneaei

Asta mă linişteşte mă adoarme ca pe un copil
mă alină ca pe un copil
trezeşte bucuria pe care
am ascuns-o demult
acolo
în miezul fierbinte al unei cutii cu minuni

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie

Dumnezeu a făcut omul
iar la sfârşit (i)-a pus
două puncte
caută-Mă
după care l-a aşezat
printre ispite
şi omul a început
să-L caute
şi cu cât îl căuta mai mult
cu atât începea să vadă
până când cele două puncte
s-au făcut ochi
... într-o inimă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puncte tari, puncte slabe

Deschid ochii şi cu privirea
urmăresc o frunză prin aer
frunză cât o inimă

cine se naşte în toamna târzie
zvâcneşte ca o săgeată la punctul ţintit
am încercat să-mi cântăresc vorbele
să nu las loc la interpretări
şi oricum vor fi

n-aş pedepsi pe nimeni
sunt un pacifist convins
care se zbate în sine

aştept cu răbdare
pe cei care nu se dau bătuţi
şi intră în jocul rezultatelor
fără să se plângă niciodată
punctele lor tari nu se văd
dar există
acum aprind lumânări
în căni de lut cu vin
şi le ofer lângă un colac proaspăt
celor care se bucură

sufletul meu caută alte suflete
să comunice cu ele

nu există multe posibilităţi
să intri în inima celorlalţi
dar există oferte de înţelegere
din ochi, din vorbe
şi din cuvinte

eu nu-mi arog merite deosebite
mă menţin în plutonul fruntaş
cu toate săbiile ascuţite
pe care nu le pot folosi
nu ştiu să merg pe cărări bătătorite
la care nu se întrevede capătul
încerc de fiecare dată
să mă exprim corect

am gânduri atât de incitante
încât e păcat să fie pierdute

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra punctului

din libertate,
aleg cătuşa cuvântului.

risipa cere acum aer.

improvizaţia
crapă cercul în punct.

gestul curat
cere pietrei fisurile.

ascult tăcută sunetul pietrei.

între două puncte,
virgula ameţeşte.
devine şarpe în piatră.

din cătuşă în cătuşă,
poezia ajunge pasăre.

aerul din fisuri,
devine umbra punctului
dintre cuvânt şi libertate.

poezie de Anne Marie Bejliu (8 aprilie 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurica: Onorată instanţă! Clientul meu nu poate fi achitat. A scris poezii subversive...
Judecătorul: Câte a scris?
Aurica: Multe. Noi, la dosar avem trei...
Judecătorul (se uită nervos la ceas): Aurica! E târziu. Trebuie să plecăm...
Aurica: Trebuie să citiţi sentinţa!
Judecătorul: Ai dreptate... Sentinţa... (Tare.) Toată lumea, cu excepţia mea, în picioare... Citesc sentinţa... Tribunalul poporului, completul mobil de judecată, îl condamnă pe inculpatul puncte puncte la trei an de temniţă. Câte un an pentru fiecare poezie...
Aurica (energic): Trei ani e puţin! Sunt avocatul inculpatului. Mă simt obligată să fac recurs...
Judecătorul: Recurs? Eşti nebună!
Aurica: Trei ani e prea puţin pentru clientul meu!

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puncte... puncte... puncte... cardinale!

aforism de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

bang bing o iau înapoi odată cu inima
acelaşi trap la rădăcina culorilor
pe care ochii le reinventează
aceeaşi libertate între bing şi bang
picajul în sfera gândurilor
printre amfore cu o singură toartă
rămâne bing suspendat odată cu leagănul
de nucul unei copilării bogate
în care o singură mână mă adună
dintr-o clepsidră lăsându-mi luxul
de a fi şi de a rămâne om

cu bang la braţ răsucesc tălpile spre niciunde
într-o plimbare liniştită printre verbe

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ore încătuşate

De ce azi-mi pare ieri
azi un mâine întârziat
mâine un ieri anunţat..

În ceasul soartei-nsingurat
sunt un ac cu aceleaşi puncte
prebizibile şi defuncte
mereu in vorbe de puncte, puncte
întâlnite la nesfârşit
în acest spaţiu spăşit
timpului cu repetate
ore de ieri încătuşate
de societate

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viii nu ne văd de nori

Ne ducem paşii printre morţi,
ne rătăcim
printre morminte,
minţim
că suntem vii şi-ntregi,
dar nu ne suntem vieţuire,
ne amăgim că dăinuim
şi ne ascundem
în cuvinte,
cuvinte care ne ucid şi sufletul
şi trupul
şi mersu-n nemurire.

Sunt trupuri
care-şi merg alături,
până la capătul de drum,
sunt oameni
care-şi spun că sunt
şi că trăiesc
deşi sunt morţi,
sunt oameni
care rătăcesc
şi se-ameţesc cu-al lor parfum
sunt oameni
ce se cred viori
dar şi-au pierdut cântarea-n sorţi.

Ne ducem paşii printre vii
dar viii
nu ne văd de nori,
prin labirintul vieţii noastre
ne căutăm
cheia-n noroi,
suntem doar puncte mişcătoare
ce-şi caută raza-ntre sori,
ne ducem paşii către noi,
dar
paşii curg
în lung şuvoi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper
ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer.
Nu am ştiut nimic -şi-i despre mine- şi niciodată nu voi şti
cum m-am născut, când am ieşit, intrat, venit şi nici când voi muri...

Nici cel puţin de cât de bun am fost nu ştiu... sau cât de rău;
n-am calitatea să mă judec singur, altul mi-e călău.
Nu ştiu, oricât m-am pregătit -şi cât m-am pregătit- de-am competenţă...
Până şi-n dragoste cutume mi s-au dat... Şi mi s-a luat din existenţă.

Mă uit pe cer 'ntr-o noapte, asta, într-o primăvară, după ploaie;
ce neînsemnat sunt, nici măcar un punct, nici cel puţin un licărit-văpaie...
Ce mult aş fi dat totul, m-aş fi dat pentru-a mă şti, pentr-o părere,
să ştiu mult peste timp, cândva, de voi fi parte din repere?...

Dar n-are rost să m-amăgesc, în fond sunt două emisfere
ce greu, ce greu le-am câştigat şi-s primele ce-mi pierd, cele mai efemere.
Noroc că singur mi-am fantomele de libertate, mă strecor citindu-mi ere
ce-am moştenit şi-aşa-mi mai prelungesc pulsaţii de pulsar, în lungile-mi artere..

... Mă-ntind un scurt popas, parcurs de suflet nevăzut ce-i la vedere,
încorsetat printre piroane, răstignit pe-o cruce sângerândă de repere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb şi tac în mine

mă-ntreb adeseori
de ce e cruntă viaţa

din încruntări se naşte
zâmbeşte la final
şi mai întreb izvorul
cuvintelor ce naşte
pământul printre stele
şi cruci furtuni
şi ploi

mă-ntreb adesea dacă
din trupul nostru creşte
vreun pom cu roada dulce
când la final de vieţi
rămânem ca o navă
ce şi-a pierdut catargul
în încercări mai grele
sau mai uşoare-n doi

sau în singurătatea
neasumată-n piatră

şi de ce umbra tace
şi naşte întrebări
când un răspuns se-aşterne
tăcut în valea mare
sub dealul de uimire
plin ochi de rugi
prin noi
trecând alene/grabnic
cu paşi greoi/uşori

mă-ntreb şi tac în mine
cătând un sine aspru
apoi cătând spre cer
cu ochii goi prin lacrimi
tot înmulţind o rază
născând într-o privire
geometrii de frunze

stejarul îmi răspunde
c-un scârţâit anume
iar nucul îşi foşneşte
palmele prin gânduri

în amintiri lumina
îmbrăţişează chipuri

fotografii pe masă
şi-un scaun plin de taine
leapădă-ntruparea

păstrează umbra-ntreagă
aud cum râde clipa
în suflet de copil

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!