
Glossă pentru Ilorian Păunoiu
Până-n cea de-a șaptea chakră,
Tomograf universal,
Lumi se nasc și lumea moare
Repetat și ireal.
Lumea-n taină își petrece
Nunți și-nmormântări, cu fast,
Numai timpul trece, trece,
Defăimat, statornic ceas.
Până-n cea de-a șaptea chakră
Totu-i temeri și balans,
Viața noastră-i doar o arcă,
Lemn pădurii, care-a ars.
Tocu-i înmuiat în zgură...
Morții, în cuvinte reci,
Trec ținându-se de mână
Pe a frazelor poteci.
Tomograf universal,
Sufletu-i rănit și cast,
În pierdutele artere
Nici un ceas n-a mai rămas.
Nu-i lumină în adâncul
Lumii-n care vom pătrunde,
Doar o cruce și mormântul,
Lumânări de lacrimi ude.
Lumi se nasc și lumea moare
Voal de lacirmi și de ploi,
Timpul trece, viața doare,
Și curge sângele-n șuvoi.
Când reumatice artere
Se frâng haotic sub cuvânt
Noi suntem literă și semne
Și interjecții și cuvânt.
Repetat și ireal
Lumi se nasc și lumea moare.
Timp haotic, timp banal,
Timp de fluturi de ninsoare...
"Bucurați-vă de soare!
Bucurați-vă de ploi!"
Ființa cea mai dragă moare,
Dar renaște pentru voi...
Lumea-n taină și peterece
Trena ei de duse rugi,
Tu-ți dormi somnul (timpul trece),
În mormânt, sub grele cruci.
Lași de veghe poezia,
Îngeri împletind coroane.
Ai lăsat tocul, hârtia,
Numai sufletu-ți nu doarme.
Nunți și-nmormântări, cu fast,
Toate trec, pe rând trec toate
Și cu ce ai mai rămas
Om pierzându-te în moarte?!
Fapta și cuvântul tău,
Gestul de mărinimie
Literă de Dumnezeu
Sunt. Și pavăză-ți sunt ție.
Numai timpul trece, trece,
Voal de nouri, câmp în soare...
Tu, morminte trist și rece
Ascunzi rugi și închinare
Plâns de lacrimă amară
Peste crucile de lemn,
Rămâi întru veșnicie,
Un universal poem!
Defăimat, statornic ceas,
Tu ești doar oglinda-n care
Se privesc fără popas
Toate clipele amare.
Timpul ca o cicatrice,
Arde rănile ce dor,
Universului matrice,
Nimănui nu-i ești dator.
Defăimat, statornic ceas,
Numai timpul trece, trece,
Nunți și-nmormântări cu fast
Lumea-n taină își petrece.
Repetat și ireal
Lumi se nasc și lumea moare,
Tomograf universal,
Până-n cea de-a șaptea chakră.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre cuvinte
- poezii despre cruce
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- poezii despre îngeri
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
Citate similare

Glossa adevărului universal
O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere și vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...
O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ți rapace,
Le vom avea într-o zi...
Și lumea din jur iarăși tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine și-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenușă de jar se ridică.
Tăcere și vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
Mă dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine și sapă,
De dor și de vis, poezii.
E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Și-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem și-ades ne e frică.
Uităm și ne naștem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.
Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem și coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalță,
Murim și trăim repetat
Și trecem haotic prin viață,
Copii și părinți ne-au uitat.
Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Și ramuri dansează în noapte,
O viață în ere târzii,
O viață de lacrimi și șoapte.
Un clopot de doruri străine,
Același ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Și toți cei din jur m-au uitat.
Nu știu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Și munți de tăceri se ridică.
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte și cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viață, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.
Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veștedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolțește,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Și totul în jur strălucește.
Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere și vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tăcere, poezii despre vânt, poezii despre trecut, poezii despre plâns sau poezii despre frică

Glossă pentru Sfintele Paști
S-au scuturat de floare caișii
Și lumea toată-i vis și cânt,
Sub umbra ochilor albaștrii,
În ploaie, cad către pământ.
Plâng ploi de frunze-n fapt de seară,
Sunt, Doame, doar un ram plăpând,
Mă nasc întru căință vară...
Sunt fluture! Și taină sunt...
S-au scuturat de floare caișii
Iisuse blând, te-aștept să vii,
La umbra ochilor albaștrii
În plâns recad în nopți târzii.
Mi-aleargă pruncii iar la tâmple,
Iisuse blând, Iisuse bun,
De Tine lumea iar se umple
Și vine Paștele acum...
Și lumea toată-i numai cânt...
Și lumea toată-i floare, vis,
Noi suntem doar un gol mormânt,
Tu, poarta care s-a deschis.
Azi alergăm la crucea Ta
Și-n dulci îngenuncheri picăm,
Căci, vezi, am învățat ceva:
Să ne iubim și să iertăm.
Sub umbra ochilor albaștrii
Cad flori din ramură de stea
Și-n ceruri se întorc sihaștrii.
Trec cerșetori prin viața mea...
Oh, Ție, Doamne, ne supunem,
Prin fapte bune îți slujim,
Nădejdea-n Tine noi o punem,
Căci numai astfel biruim.
În ploaie cad, către pământ,
Iubirile de Dumnezeu,
Trec îngerii și Duhul Sfânt
În noaptea mea, în gândul meu.
Ducem păcate spre mormânt,
Poveri și chinuitul trup...
Diavol împătimit, azi pleci
Călcând sfios spre Raiul scump.
Plâng ploi de frunze-n fapt de seară.
Prin spovedanii sunt iertat,
Greșala ființei mi-i amară,
Amar al inimii păcat.
Trec, râu de nesfârșite vicii,
Dar poticnit, mă-ntorc din drum.
Dă-mi Doamne, tainice suplicii!
Iartă-mi greșelile de-acum!
Sunt, Doamne, doar un ram plăpând,
O candelă arzând mocnit...
Cu toții-avem același gând,
Dar drumul, câți n-am rătăcit?!
Îngenunchem altar de rugi,
Dar repetat, nedrept, greșim,
Căci suntem nesupuse cruci
Și timpul vieții-l irosim.
Mă nasc întru căință, vară.
Transcend de-acum spre Dumnezeu.
Cât mi-a fost viața de amară!
Și drumul cât a fost de greu...
Te chem în lumea mea, Iisuse,
Vreau lacrima-mi să-ți fie mir!
Ștergem veninul de pe buze,
Din suflet și din gând! Amin!
Sunt fluture și taină sunt
Caut candoarea lumii Tale,
Zadarnic om pe-acest pământ
Fără de rugi și închinare.
Oh, în zadar aș fi altar,
De-ar fierbe-n mine neputința
De a mă naște an de an
Prin Tine, eu, cu toată ființa.
Sunt fluture și taină sunt,
Mă nasc întru căință vară.
Sunt Doame, doar un ram plăpând,
Plând ploi de frunze-n fapt de seară...
În ploaie cad către pământ,
Sub umbra ochilor albaștrii
Și lumea toată-i vis și cânt.
s-au scuturat de floare caișii...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
- poezii despre naștere
- poezii despre iubire
- poezii despre iertare
- poezii despre gânduri
- poezii despre greșeli
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Timpul trece
Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veșnic călător.
Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Și nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.
Trece timpul ca o clipă
Și nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Și veșnic trebuie prețuit.
poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, citate de Vladimir Potlog despre zbor, citate de Vladimir Potlog despre vânt, citate de Vladimir Potlog despre timp, poezii despre păsări, citate de Vladimir Potlog despre păsări, poezii despre comori, citate de Vladimir Potlog despre comori, poezii despre aripi sau citate de Vladimir Potlog despre aripi
In timp
Ma inclin in fata timpului
Pentru a-l induiosa de neputinta mea
Ce naste cosmaruri in ceasuri tarzii,
Motive de strigate si de betii.
Si timpul trece...
Blestem timpul si ale lui secunde
Ce trec ca o dulce amagire,
Secerand in cale si stropii de candoare
Si clipe de virtute si suferinte ascunse.
Si timpul tot mai trece...
Ma impac cu clipa batrana de asteptare,
In plictiseala mea uitand a mai si rade,
Trezindu-ma pe acelasi drum
Golit de sentimente si intristare.
Si timpul va tot trece...
poezie de Cristina Hossu
Adăugat de Dana Mihaescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre inocență sau poezii despre ceas

Printre ape și păcate
ora curge în etape
gânduri azi se frâng pe ape
toată omenirea doarme
eu aștept să ard pe rug
rug creat de astă lume
din surcele și minciuni
peste mine plâng tăcerile aldine
un cuvânt mai trece, oare
offf, se pierde iară în retorica întrebare
despre lume, despre care
se așterne în splendoarea unei fraze risipite
printre trecătoare raze
noaptea mă preling prin stele
scriu pe coaja asta ruptă
din copacul de pe munte
scriu cu sufletul, cu lacrimi
degetele toate le-am uitat
în desaga de la spate
sunt ciobanul din cetate
ce mioarele își mână
pe o coală albă, goală
timpul fuge, viața curge, nu ajunge
să achit nota de plată
este plină de păcate
între mine și cetate
curg de toate
scara către cer e azi ruptă
nu am timp și nici răbdare
să aștept a ta chemare
amintirile's murdare
pașii se scurg pe o cărare
printre sticle și pahare
toate's sparte, toate's goale
viața asta trece, trece
uneori se mai petrece
ziua vine, alta pleacă
între mine și ăst cer
a rămas doar mister
azi să urc, eu nu mai sper
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre suflet, poezii despre stele sau poezii despre plată

Glossă universului
Univers fără de margini, prinzi în plasa ta de stele
Suflete pierind în noapte, îngeri, clipe efemere...
Numeri vieți nenumărate, torci a timpurilor caier,
Tu știi și durerea vieții și a sufletelor vaier.
Tu ești clopot nemuririi, îngerilor torci cenușă
Și-o așezi ca pe-o comoară la a sufletului ușă.
Din a inimilor piatră numai tu cerni praf de stele,
Peste lumea în mișcare, peste vise și poeme.
Univers fără de margini, prinzi în plasa ta de stele
A oceanului morminte, veșnic strânse-n lanțuri grele
Și din valuri sidefate ce se cațără-n genune,
Peste stânci închipuite, lași însemnele-și anume,
Ca un voal de transcendență să unească veșnicii,
Spre a nu cunoaște moarte, noaptea, zările pustii.
Sufli aur și lumină și-n cuvinte miere groasă,
Pentru-a ospăta mesenii la venirea lor acasă.
Suflete pierind în noapte, îngeri, clipe efemere,
Toate, toate-s ale tale, univers de praf de stele!
Le păstrezi ca pe-o icoană pe altare de lumină,
Printre sfinți și îngeri... Poate pân' la facerea divină,
Lună și quasari, Luceafăr, temeri, stele căzătoare,
Visuri, taină și poeme, toate fi-vor ale tale.
În sipet, în veșnicie le păstrezi. Cu dăruire,
La destinul altor ființe le presari cu drămuire.
Numeri vieți nenumărate, torci a timpurilor caier,
Cânt de ape curgătoare, sălciilor plâns și vaier,
Tu din nația umană lași un pumn de oseminte,
Cioclii pentru-un teatru ieftin al aducerii aminte.
Rațiunea-i doar o umbră sub a banului cortină,
Foșnet lin de rugi (zadarnic), pentru pronia divină.
Afundați în nepieirea crudă a inexistenței,
Tot sperând în nemurire, uităm parcă rostul vieții.
Tu știi și durerea vieții și a sufletului vaier,
Tu cunoști lumina lumii și lăptosul nopții caier,
Tu torci timpul învierii și al nopților prinos,
Tu-l găsești, fără-ndoială, vieții, cel mai de folos.
Dintre vise sfărâmate tu clădești altar iubirii,
Tu ești liniștea și pacea, tu ești leagăn fericirii.
Oglindirea ființei tale neființa stăpânește,
Univers fără de margini, taina lumilor celeste.
Tu ești taina nemuririi, îngerilor torci cenușă
Pe aripi de muselină. Le prinzi aripa-n cătușe,
Le zidești eternitatea între timpi, sădind lumină
Peste laurii tăcerii. Și sub flamura divină
Se deschid, purificate, alte lumi. Tu torci poeme,
Lași morminte să răsară, cruci și nume, chipuri terne...
Și-o așezi ca pe-o icoană la a sufletului ușă...
Oh, ne strânge neputința sub a morților cenușe,
Oh, ne doare și ne strânge ultima secundă care
Ne desparte de lumină. Doar atunci știm că se moare.
În cătușe de-ntuneric simțim vieșii frăgezimea
Și în legăminte stranii ne-nfrășim cu nemurirea.
Plâng sub ochiul națiunii hoarde fără de stăpâni,
Plâng ca niște prunci la scaldă sufletele de români.
Din a inimilor piatră numai tu cerni praf de stele...
Tu ești paznic și făptașul vieții și durerii mele.
Câte umbre, câte stele nu s-au dus pierind pe cale...
Umilinți și biruințe, plâns amarnic și ninsoare.
Numai tu, fărădelegii de-a ne fi născut atei
Lași pedeapsă și tăcere ani de boală lungi și grei.
Îndoielnic horoscopul, clopot tăinuind minciună,
Ca o limbă, șficuielnic și neiertător răsună.
Peste lumea în mișcare, peste vise și poeme,
Doar un muc de lumânare, timpul trist, pierind, își cerne.
Câtă luptă! Ce zadarnic viața trece! N-am aflat
Rostul trecerii prin lume, cât de mult am căutat.
Mor secundele-n clepsidră, încolțind în ceruri sfinte.
Fără rost parcă trec toate... Doar aducerile-aminte
Ca o robă de lumină ne mai poartă spre prezent...
Toate trec! Pe rând mor toate sub al timpului efect.
Peste lumea în mișcare, peste vise și poeme,
Din a inimilor piatră, numai tu cerni praf de stele.
Și-l așezi ca pe-o comoară la a sufletului ușă.
Tu ești clopot nemuririi, îngerilor torci cenușe.
Tu știi și durerea vieții și a sufletelor vaier,
Numeri vieți nenumărate, torci a timpurilor caier,
Suflete pierind în noapte, îngeri, clipe efemere...
Univers fără de margini, prinzi în plasa ta de stele.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre visare sau poezii despre sfinți

Glossă îngerilor din pustiu
E cerul senin câmp cu flori
Și lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă și-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Și lumii aduc mulțumiri.
E cerul senin câmp cu flori
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi și peste furtuni.
Străini în amonte plecați,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt frați,
Legați prin destinul nedrept.
Și lumea e doar un pustiu,
Tăcere și lacrimi și ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să știu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre și reci,
Dezbrăcați, înfometați, goi,
În liniștea nopții de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.
Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinți,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălțați repetat rugi fierbinți.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu și un timp în zadar,
Căci ne-am naște în goluri de zi
Și prin noapte vom trece arar.
E toamnă și-atât de târziu,
Voi plângeți cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolțit,
Să fiți pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.
Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranța eternului mâine,
Un vis piedestal altor veri,
Flămânzilor colțul de pâine.
Săraci de părinți și iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiași firi,
Să încolțească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerșindu-și dreptate,
O ploaie, un tremur ușor,
Un pas, încă unul spre moarte.
Trec pruncii cu tată la schimb,
Își plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea și dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.
Și lumii aduc mulțumiri
Același ecou repetat,
Aceleași dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiți, oameni, mai buni și mai drepți!
Dați celor ce plâng cei ce n-au
Lumină, etern înțelepți...
Făclii de dreptate vă vreau!
Și lumii aduc mulțumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă și-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Și lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre sărăcie, poezii despre durere sau poezii despre copilărie
Meditații
În lumea de ieri,
În lumea de azi,
Suntem noi, suntem veșnici,
Dar nimic pe pământ,
Suntem creste de valuri
Stârnite de vânt,
Suntem stele ce cad
Și se sting în pământ.
Te aștept privind de un ceas
Și privesc căutând un răspuns,
De ce lacrimi n-au curs
Îndeajuns?
Tu ești tu și eu
Sunt eu,
Două lumi în care,
Ne zbatem visând
Între bine și rău,
O iubire de valuri,
Pe un țărm suspinând,
Trăim al speranței dulce blestem,
Între soare și vânt.
Și cine știe câți ani au trecut
Și poate vor mai și trece,
Sorbind cu nesaț,
Din parfumul trecutelor flori,
Un dulce nectar,
Iubind pătimaș, dar
Cu sufletul rece,
Că totul a fost, va fi și va trece,
Încercând aceiași fiori,
Când mereu murind în amurg,
Ne vom naște în zori.
poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori

Între ziduri...
Între zidurile sufletului
Zac morminte de oase
Îngenunchind de dureri și angoase.
Zac stele ucise de somnul de veci...
Peste aceste morminte nu ai voie să treci!
Se zbat între ele luminile gândului
Risipit în neant.
Când tu te-ai culcat,
Alte lumi își deschid poarta sculptată în zid.
În vidul Universal,
Fericiri ți se-arată.
Este-o lume de piatră, alunecoasă și rece,
Un mormânt peste care,
Când te vei trezi, n-ai să mai poți trece.
Gândul te va purta uneori,
Peste-a timpului vămi,
Acolo unde n-ai curajul să mergi...
Căci pentru tine dincolo de viață
E doar moarte... nțelegi?
Nu vezi ploaia de îngeri
Ce veghează planeta.
Îți trebui' luneta...
Ne bazăm pe creier și inimă cei doi dictatori
Ce ne fură lumina repetat, deseori...
E un trend să te-oprești
Din a zbura către cer.
Acum doar taci și asculți...
Privește-ți copiii desculți
Și învață-i să zboare!
Ei au nevoie de Soare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vamă

Glossă de înmormântare
Ești atâta de departe!
Timpul trece, zi și noapte...
În clepsidră risipite,
Trec aducerile-aminte.
Nu-ți mai amintești, copile,
Nici de frați și nici de mine.
În chilia mea, deodată,
Singură-s și-nlăcrimată.
Ești atâta de departe!
Lacrimile mele, toate
Și năframa, doliul, plânsul,
De când ți-a plecat tăicuțul,
Sunt măicuță, într-o ladă,
Să le ai când vei veni.
Vezi, că lacătul din poartă,
La Maria e, să știi!
Timpul trece zi și noapte,
Tu ai rostul tău, măicuță,
Plâng de-un timp, sperând că poate
Sub a bradului crenguță,
Umbra pasului meu, încă,
Va rămâne pe pământ,
Ca o ultima avere,
Fiindcă n-am să-ți scriu vreun rând.
În clepsidră risipite,
Cad ca niște cruci de piatră
Gânduri, lacrimi... amintirea
Despre mamă, despre tată.
Dor de dorurile toate
Clopotele. Îngeri trec
Valuri peste timp, copile.
Ca pe tine le petrec...
Trec aducerile-aminte...
Vei veni la parastas?!
A fost ultima dorință
Mamă, care mi-a rămas...
Nu-mi împodobiți mormântul!
Iarbă verde vreau să crească
Trupul meu, umbrind pământul.
Doar așa voi fi acasă.
Nu-ți mai amintești copile!
Varsă-o lacrimă străinii...
Ei aprind câte-o lumină...
Pită-mi coc, plângând, vecinii.
Și-amintesc că tremurândă
Mi-era mana... Că am dat
Și eu bunilor lor, maică,
Când și ei au înnoptat.
Nici de frați și nici de mine
Nu-ți mai amintești... Bogat
Poți să fii, să-ți fie bine...
Tu de-acasă ai plecat!
Rod de lacrimă străbună
Curge-n țarină și-n vin,
Tu te-ai dus orfan în lume,
Scormonind pământ străin...
În chilia mea, deodată,
Pași aud... sau mi se pare.
Văd o umbră la fereastră...
Mă închin... Ce este oare?!
-" Cine ești?! întreb aiurea.
Ce aud?!"
- "Sunt eu, măicuță!"
"Plâng și lacrimile mele
Curg șiroi pe ochi, Lenuță!
Singură-s și-nlăcrimată...
Nu știu, vis e, ori așa,
E vreun gând... Scârțâie ușa!
Intră-n casă cineva.
- Cine ești?! Că nu văd bine!"
- "Biata mea măicuță,-s eu!
Am venit din țări străine
Și am plâns de dorul tău."
Singură-s și-nlăcrimată,
În chilia mea, deodată.
Nici de frați și nici de mine
Nu-ți mai amintești, copile!
Trec aducerile-aminte,
În clepsidră, risipite
Timpul trece zi și noapte...
Ești atâta de departe!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre țări, poezii despre verde sau poezii despre vecini

Dansul timpului în clipe
Trag timpul înapoi dintre perdele...
Am apucat de lanțul unui ceas
Și clipa se transformă în tăcere
În ochiul gol de timpul meu, rămas.
M-am rătăcit în lumea din clepsidră
Căci timpul îmi era căzut pe jos...
Eram o amintire în firidă,
Dar ca un vis, măicuță, m-am întors.
Și am sorbit din timpuri minutarul,
Cum pleoapa-și soarbe lacrima cu zaț
Și-am înțeles ce iute trece anul
Cât noi sorbim din timpuri cu nesaț.
Timpul și-a dus povara printre umbre,
Purtând o cruce fără de-nțeles.
Pe noi, rugina vieții ne va duce,
Un vis, pe-un ultim drum în contrasens.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre dans sau poezii despre amintiri
Nu trece supus în acea noapte mare
Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrânețe, arzi și urlă când ziua se închide;
Ură și furie-împotriva luminii care moare.
Înțelepții știu bine că nopții viața e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuși în acea noapte mare.
Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deși virtuoși, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură și furie-împotriva luminii care moare.
Nebunii care-au cântat și au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara și n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuși în acea noapte mare.
Oamenii triști, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură și furie-împotriva luminii care moare.
Iar tu, tată, de-acolo, din înălțimi de izolare,
Înjură și mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură și furie-împotriva luminii care moare.
poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre înălțime, poezii despre tată, poezii despre seară sau poezii despre nebunie
Așa a fost, așa va fi
Așa a fost, așa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.
Așa a fost, așa va fi.
Viața nu-i decât un timp
pe care îl poți trăi,
anotimp cu anotimp.
Așa a fost, așa va fi.
Lăstarul va crește pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.
Așa a fost, așa va fi.
Cât pământul se rotește,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârșește.
Așa a fost, așa va fi.
Unul naște altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârșit de mare.
Așa a fost, așa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veșnic răsare.
Așa a fost, așa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.
Așa a fost, așa va fi.
Toate își au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veșnic curgător.
Așa a fost, așa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate ști
care ne e viitorul.
Așa a fost, așa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viața curge mai departe.
........................
Așa a fost, nu va mai fi
când sfârșitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ține.
poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre întuneric, poezii despre tinerețe, poezii despre sfârșitul lumii sau poezii despre sfârșit

Prăbușire
Se prăbușesc secundele în noi
Și timpul nu mai există.
A fost inventat doar pentru
A ne raporta la el.
Trece doar viața!
O simțim cum se prelinge prin noi
Ca un râu de puroi.
Dacă am exista între pământ
Și nelimitat,
Tot la fel am trece spre infinit.
Timpul este doar unitatea de măsură
A vieții și-a morții.
Reprezentat pe o axă
Este un punct mișcător,
Un ecou ce dispare-n eter,
Dar care provoacă un tsunami
Printre conglomeratele de celule
Ce compun universul...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre moarte, poezii despre limite, poezii despre inventatori sau poezii despre infinit

Glossă cu și despre timp
Se scurge tăcerea-n clepsidră
Și ninge în noi liniștit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Un suflet, un gând obosit...
Se nasc chihlimbare la tâmple,
Se zbate o frunză de jad,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Gutuile flamură ard.
Se scurge tăcerea-n clepsidră
Și timpul un râu de nisip,
Mai lasă secunde-n firidă
Și riduri pe stâncile-chip.
Mai lunecă-n noi risipirea...
De-o vreme murim repetat,
Se pierde un vis, omenirea
Și totuși nimic nu-i schimbat...
Și ninge în noi liniștit...
La tâmple nămeți de lumină,
Căci timpul mai arde mocnit
Sub râuri de hrană divină.
Ni-i dor de apus! Răsărit,
Ni-s penele arse de dor
Tristețea în noi a-ncolțit,
Săruturi și flori ne-mpresor...
Azi chipul reflectă-n oglindă
Un fals imperfect, un poem.
Nu-s brațe, etern să cuprindă
Ascunsul, uitatul infern.
Și picură-n umbre tăcerea
Și cerul se frânge-n felii,
Vuiește-n furtună durerea...
Coboară în suflet stihii.
Un suflet, un gând obosit...
O linie frântă închisă
Și timpul de-acum s-a oprit
O ultimă flacără... stinsă...
Un clopot bătând vinovat,
Ca inima-n pliuri de ape,
Spre cer, ca un vis a migrat...
Acum e atât de departe!
Se nasc chihlimbare la tâmple,
În inimi secundele mor,
De lacrimă pleoapele-s ude,
Prieteni, de voi ne e dor!
În valuri de stele se-afundă,
Se-afundă etern în uitare,
Lumina și viața pierdută...
Atunci vom afla că se moare...
Se zbate o frunză de jad...
Perdele-n liane de flori,
Se-ascund și-n mătanie cad...
O lume de vis și de ploi...
Și timpul ne ninge în gând
La tâmple iubirile ard,
Ne-ntoarcem acasă pământ
Ne-ntoarcem tăcut printre noi...
Trec îngeri cu plete cărunte,
Cărări în păduri de argint,
Trec oameni cu stele la tâmple...
Se-aude un cânt de alint.
Pornește alai de secunde
În timpuri de timpuri oprite
Și timpul în noi se ascunde,
În nunți de aduceri-aminte.
Gutuile flamură ard,
La geamuri obloanele-s puse
Și pleoapele-s umbre ce cad
În timpuri de timpuri ascunse.
În stâncă de-acu ne-ntrupăm,
Ni-i plânsul ocean de cuvinte,
Un Sfinx, din prezent evadăm
Și plângem... și plângem cuminte!
Gutuile flamură ard,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Se zbate o frunză de jad,
Se nasc chihlimbare la tâmple.
Un suflet, un gând obosit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Și ninge în noi liniștit...
Se scurge tăcerea-n clepsidră...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă sau poezii despre vinovăție
Cel care așteaptă
soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
și în tot acest timp cerul așteaptă
soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
și în tot acest timp pământul așteaptă
soarele strălucește cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, așteptarea, tăcerea
eu sunt...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare sau poezii despre Pământ

Lumea de vise
Este greu să pătrunzi în lumea de vise,
Acolo unde cuvinte moi se rostogolesc la picioare
Și cade... de cuvinte ninsoare.
Adjectivele ne supun și ne mint,
Se transformă, alchimic, în pești de argint.
Doar substantivul și verbul,
Zei irosindu-și timpul și legea,
Stăpânesc marea din călimară
Și furtuna de sentimente.
Nu mai contează ce este în afara visului,
Nici ura, nici ignoranța,
Nici moartea, nici viața.
Virgule, puncte, semne de exclamare,
Se zidesc, se ascund...
Cuvântul arde în făclii, în adânc.
Ogoare de interjecții sunt măcinate
Și pământul sculptat e în carte.
Totul se transformă în pâine,
În drumul spre mâine.
Cartea-templu te-așteaptă, drag cititor
Să torci lâna cuvintelor,
Să o transformi în fuior,
Să-ți curgă prin vene fiecare cuvânt,
Să respiri verbe și suflet,
Sentimente și rugi,
Pentru a auzi vocea poetului.
Doar atunci vei pătrunde în lumea de vise... atunci...
Din alte lumi ai evadat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verb, poezii despre voce sau poezii despre substantiv

Când trece timpul
Cu tine timpul trece mult prea repede,
Dar n-am putere-n loc ca să-l opresc,
El scrie-n inimi ca pe-o lespede
O taină despre care nu-ți vorbesc.
Când sunt cu tine timpul nu-mi ajunge
Să-ți spun ce-aș vrea, de-aș îndrăzni să-ți spun,
Că alte clipe vin ca să-mi alunge
Acele gânduri ce mereu le-adun.
Amân mărturisirea, timpul aleargă,
Nu-i pasă lui de mine sau de noi,
Trăind cu el în lumea noastră largă,
Ne lasă și ne uită pe-amândoi.
Dar dacă mâine va veni împlinirea,
În toată viața-atât de mult înseamnă,
În vorba mea va fi destăinuirea,
Tu să m-asculți, zâmbește-mi și mă-ndeamnă.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, citate de Petre Gigea-Gorun despre vorbire, citate de Petre Gigea-Gorun despre viitor, citate de Petre Gigea-Gorun despre timp, poezii despre inimă, citate de Petre Gigea-Gorun despre inimă sau citate de Petre Gigea-Gorun despre gânduri
Dacă nu visezi viața de ce mori? Dacă tu "ai viață" cum moare viața când doar corpul moare în ea? Dacă nu ești într-un vis de ce nu durezi veșnic? Este viața trecătoare sau doar corpurile ce se nasc și pier în ea? Tot ceea ce vine și pleacă are natura unui vis chiar de ar dura un miliard de ani. Credem că suntem reali ca "și corp" și de aceea nu vedem cât sunt de temporare Toate formele? Doar umbra și vis este lumea acesta, tu nu ești născut.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre corp, citate despre viață, citate despre naștere, citate despre moarte, citate despre visare sau citate despre natură

Glossa părinților celor de dincolo
Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate,
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține
Și timpul parcă se oprește, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte.
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră,
În universuri se împarte, se-ndepărtează și se-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă,
Eu brațele copilăriei, spre tine, mamă, le întind.
Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Izvor din alte universuri, unde nu-i timp, nici clipa doare,
Acolo unde sunt doar îngeri și viața-n veci îți aparține,
Acolo unde-i doar lumină și niciodată nu se moare.
Acolo-s sufocate umbre și alungirea clipei trece
Balsam, prin erele solare, când din fotoni ne întrupăm,
Acolo, liberi, îngeri zboară și nimeni zborul nu le-ntrece,
Iar noi ne plângem putregaiul în care veșnic ne scăldăm.
Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate
Închide geana spre apusul ce pești de aur a închis
Și mor în neguri mii de vise... Și visele-s de-acum deșarte,
Nu mai există fericire... Lumina flăcării s-a stins.
Pe plaja astăzi numai sânge, înlănțuită-n alge reci
Se risipește-n umbre stanii un albatros înlăcrimat,
Tu, învierilor regină, cu pașii-ți de tăcere treci,
Iar eu, o plajă de păcate, din somnul morții m-am sculat.
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține,
Osândă-a noastră suferință, clopot zbătându-se în piept,
Icoană-n suflet îmi zâmbește și voal din cetele divine
În falduri moi se-așează-n gânduri și-mi dau putere să te-aștept.
Oh, sărut mâna, dragă tată, în tine gândul mi-e zidit
Și-nmuguresc copac pe ceruri, mereu la sânul tău ivit.
mi-e somnul greu și-n vise iarăși icoana ta s-a zămislit,
Oh, sărut mâna, dragă tată, oh, nici nu știi cât te-am iubit.
Și timpul parcă se oprește, iată, tăcut te-ntorci din drum
Și stelele se sting în noapte și lacrimi cad lângă fereastră,
Te chem, mi-e dor de tine, tată și plâng și singură-s acum,
Îmi pare că, nici eu, de-o vreme, nu mă mai pot simți acasă.
Ridic privirea înspre ceruri și cerul plânge-n ochii mei,
Seninul clipei se îneacă-n vârtejuri stranii și mă dor
Toți îngerii ce mă-nconjoară, apoi mă dor toți anii grei
Care-n iubirea părintească, de-o veșnicie îi măsor.
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră,
În ochiul plin de suferință secunde, grabnic se succed,
E lacrimă în ochiul Maicii și mama iar apare-n tindă
Doar un fragment dintr-o secundă, apoi ca pe un vis o pierd.
De-acum mi-e inima un clopot și bate plâns ca o chemare,
Mă-ntorc, o arcă rătăcită către aceleași rădăcini,
Din care-am izvorât în timpuri, vlăstar nălțându-se spre soare
Și-am înțeles ce grea e lupta și suferința prin străini.
În universuri se împarte. Se-ndepărtează și se-ntind
Liane, rugi de suferință și trecătoare bucurii,
Cu brațele urzindu-și plânsul, în brațe de lumini cuprind
Oh, drumuri lungi, drumuri de taină pe care ai putea să vii.
Tu, unica icoană-n stare să transformi lacrima-n argint
Și întristarea-n bucurie, la masa eu te invit.
Dă-mi brațul gândurilor tale, speranță vremilor ce vin,
Ca împreună,-n veșnicie, să râdem și să suferim.
Când, mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă,
Când univers, prin universuri fuzionează repetat
Hrănind cu libertatea ființei himere prinse în oglindă,
Când legi și mii de axiome în alte lumi s-au scufundat,
Doar tu ești singura spre care-mi îndrept privirea. Tu, mereu,
Păstrezi și cerul și pământul un talisman la gâtul tău.
Doar eu sunt unica ta fiică. Și numai tu, tăicuțul meu,
Ești îngerul și libertatea și calea către Dumnezeu.
Eu brațele copilăriei spre tine, mamă mi le-întind
Și păru-n stele croșetat ți-e, lumina fie-ți în privire!
Suntem întregul în repaos, soare arzând și jar mustind
Vulcan de pace și... măicuță, izvor de cânt și fericire.
Trec pași spre casa părintească și șoapte-vânturi ne recheamă,
Viori sub brațele de ramuri, aleile împarfumate,
Să întregim eternitatea, să fim doar noi, iubită mamă,
Precum am fost în astă viață. Doar noi, întâiul pas spre moarte!
Eu brațele copilărie, spre tine, mamă, mi le-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă.
În universuri se împarte... se-ndepărtează și-mi cuprind,
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră
Și timpul parcă se oprește, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte...
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține
Ocean de stele peste care trec lotci de-un timp îndoliate.
Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință