Să m-aşez în palma ta

Îmi fac veacul în genunchi, fruntea mi-o aplec sub cnut-
Cnutul vieţii blestemat, ce pe frunte l-am avut,
De când alergam prin timp, ca un fluture pribeag,
Între lacrimi şi cuvânt, cu un vis născut beteag.

Sângeram în nopţi pustii, ca un mac strivit de ploi
Şi cerşeam, nici nu ştiu cui, să-mi dea visle-napoi.
Le păstrez de-atunci, dar nu-s decât gânduri de-aruncat,
Peste care numai ierni au tot nins şi au călcat.

Sunt orfană de orice, de iubire mai ales,
Am dat tot ce-aveam de dat şi din mine au cules
Toţi flămânzii ce-au dorit, băgând mâna pân' la cot
Şi-am rămas fără poveşti, şi-am cântat şi nu mai pot.

Drumurile s-au închis, bariere-s peste tot,
Ca să trec prin vama lor, ce, de unde să mai scot?
Doar poemul să mi-l vând, pe doi bani, sau ce mi-or da,
Să trec dincolo de ploi, să m-aşez în palma ta.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi iau primăvara-n spate şi alerg spre primul tren...

Mă gândesc că-s prinsă-n plasa unui vis diavolesc şi n-am arme potrivite, unde-l doare să-l lovesc...
Poezia nu mai are nici putere, nici avânt, când o scriu doar cu durere şi-s consoane în cuvânt...
Vânt şi ploi au prins vocale şi le-au răstignit pe cruci, poezia mea de vineri a rămas în cuib de cuci...
Inventez o nouă cale înspre suflet printre ploi, unde să-mi conduc toţi paşii singură şi fără noi...
Să iau primăvara-n spate şi să plec înspre păduri, unde verdele se zbate, să exulte-n muguri puri...
Şi să-mi regăsesc culoarea şi dorinţa de-a zbura, doar sorbind din seve-albastre dintr-o lacrimă de stea...
Este timpul învierii şi-al renaşterii din neant, ştiu că-n primăvara asta am şi eu un loc vacant...
Dar, îmi trebuie un zâmbet şi un cântec violet, să le-arăt când trec hotarul, plata pentru un bilet...
Scormonesc prin acareturi şi găsesc într-un jurnal, zâmbetul de altădată şi refrenul muzical,
Ce îl fredonam prin viaţă, ca imbold pentru izbânzi, când în orice dimineaţă plăteam lacrimii dobânzi...
Şi alerg spre trenul vieţii, să mă urc din mers spre-amurg, şi s-apuc să prind secunde ce-n clepsidre încă curg...
Am să gust din fiecare, doar puţin să am mai mult, să-mi rămână o secundă-ntr-un poem ce-l vreau indult...
Să rămână peste veacuri ca dovada unui vis, pe care l-am scris în versuri ce adastă-n paraclis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Peste iarbă şi prin oase
Trec numai lumini de coase
Şi prin gene de izvor
Trec numai bărbaţi de zbor...
Peste fum şi nopţi de scrum
Trec numai lumini de fum,
Peste trecere de sapă
Trec numai lumini de apă,
Tremurânde, tremurând
Ca lumina de pa gând,
Tremurânde, tremurat
Ca lumina de bărbat...
Şi la moară şi la plug
Trec numai bărbaţi de rug...
Şi pe zări şi pe sub zări
Trec numai bărbaţi călări,
Şi pe mări şi pe sub mări
Trec bărbsaţi de luminări...
Când se crapă noaptea-n două,
Trec numai bărbaţi de rouă...
Bărbătosul vin e vin
Când bărbatul brea senin
Şi la toamnă de bărbat
Cad femei de sărutat
Peste iarbă şi prin oase
Trec numai bărbaţi de coase
Şi pe Dunăre de fum,
Trec numai bărbaţi de drum...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pliez pe toane, să te am...

Tu mă descompui şi mă compui, tu mă urci în cer şi mă cobori,
Sunt a ta şi sunt a nimănui, sunt deşert şi ploaie fără nori.
Tu mă înfloreşti, mă veştejeşti, mă desfiinţezi şi mă-ntregeşti,
Azi mă uiţi şi mâine mă iubeşti, mă alungi şi iarăşi mă primeşti...

Îmi frângi visele într-un minut şi ningi peste mine-n luna mai
Ca şi cum nici nu m-ai cunoscut şi doar iarnă şi furtuni îmi dai.
Vii prin mine şi mă viforeşti, de nu-mi mai găsesc niciun poem,
Doar septembrie îl mai citeşti, şi să nu mi-l furi, încă, mă tem...

Aştept jurământ pe inelar, să te ştiu, cumva, numai al meu,
Tu îmi spui că visu-mi e-n zadar şi că totul e doar un clişeu.
Nu te ştiu decât din amintiri ale unei toamne în amurg,
Când mi-ai pus pe buze trandafiri şi de-atunci dorinţe-n mine curg...

Şi îmi eşti şi nu îmi eşti şi-aştept, ca din când în când să te aud,
Glasul tău aş vrea să îl păstrez şi în glasul meu să îl includ...
Mai visez, încă n-am obosit, că te voi privi în ochi vreodat'
Şi atunci vei şti cât te-am iubit... şi de toate tu eşti vinovat...

Mă pliez pe toane, să te am, ca pe-un elixir pentru pustiu
Şi la orice caznă mă înham, doar ca să te am cât de târziu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru îndrăgostiţi

Pierduţi în nopţi cu plină lună,
Mereu ţinânu-se de mână,
Sub ploi de vis, prin ploi de tei,
Îndrăgostiţi trec pe alei.
Doar luna-şi varsă în tăcere,
Deasupra lor, aleasa miere
Pe când în suflet li se zbate
Un tainic univers de şoapte.

Pierduţi în nopţi cu plină lună,
Cu lira sufletului, până
În neuitatele tăceri,
Se-ascund şi azi, la fel ca ieri.
Precum un talisman, sărutul,
Încununează începutul.
Cuminţi, sub dulci îmbrăţişări,
Vor fi-mpreună până-n zori.

Mereu ţinându-se de mână,
Cântul iubirilor îngână
Pe bănci de lemn pictate-n gri...
Numai bătaia inimii
Se-aude grav şi sacadat.
Atâţia tineri s-au plimbat
Pe sub coroanele de tei...
Pe bancă, au rămas doar ei.

Sub ploi de vis, prin ploi de tei,
Vor trece pruncii lor, ca ei.
Perechi de-ndrăgostiţi cuminţi,
Mereu la fel de fericiţi.
Cântec de flaut trece-n noapte...
Cad flori de tei îmbrăţişate,
Mai suflă vântul şi... tresar,
Apoi, la tâmplele de jar,

Îndrăgostiţi trec pe alei...
Poete, vino dacă vrei!
Pictează fericirea-n vers!
Nectarul vieţii l-ai cules?
Priveşte-l, ia-l din ochii lor!
Un roi de fluturi trece-n zbor –
O zbatere de gene, poate,
În rest tăcere... lună... noapte.

Doar luna-şi varsă în tăcere
Ploi de dorinţi şi visul cerne
Lumina-n muguri de cenuşă...
Deschide-a sufletului uşă!
Nu-nnoura cu lacrimi azi
Coroanele de jad din brazi,
Ci lasă-i cale să coboare
Precum un râu, spre teiu-n floare.

Deasupra lor aleasă miere
Îşi varsă laptele de stele.
Pe bancă văd dormind cuminţi
Însângeraţi de-a lor dorinţi,
Doi tineri blonzi... Stau mână-n mână
Şi rodul dragostei adună.
Deodată-i lumea tei în floare
Şi plouă flori de tei din soare.

Pe când în suflet li se zbate
Un fluture pribeag de şoapte
Pe banca de sub tei se-aşează
Şi ca un prunc firav visează.
La tâmple râuri de argint
Se scurg... Tu nu ai socotit:
Întoarce-ţi-vă amâdoi,
Sub teiu-n floare, numai voi.

Un tainic univers de şoapte,
Clepsidra cioburilor sparte,
Zarea tăiată în felii,
Timpul din care nu mai vii,
Lumină şi întunecare
Şi lacrimă şi întristare,
Vor fi doar amintiri cândva,
Iar teiul... nu va exista.

Un tainic univers de şoapte,
Pe când în suflet li se zbate
Deasupra lor, aleasa miere,
Doar luna-şi varsă în tăcere.
Îndrăgostiţi trec pe alei
Sub ploi de vis, prin ploi de tei,
Mereu ţinându-se de mână,
Pierduţi în nopţi cu plină lună.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Şi lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă şi-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Şi lumii aduc mulţumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi şi peste furtuni.
Străini în amonte plecaţi,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt fraţi,
Legaţi prin destinul nedrept.

Şi lumea e doar un pustiu,
Tăcere şi lacrimi şi ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să ştiu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre şi reci,
Dezbrăcaţi, înfometaţi, goi,
În liniştea nopţii de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinţi,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălţaţi repetat rugi fierbinţi.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu şi un timp în zadar,
Căci ne-am naşte în goluri de zi
Şi prin noapte vom trece arar.

E toamnă şi-atât de târziu,
Voi plângeţi cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolţit,
Să fiţi pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranţa eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colţul de pâine.

Săraci de părinţi şi iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiaşi firi,
Să încolţească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerşindu-şi dreptate,
O ploaie, un tremur uşor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Îşi plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea şi dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Şi lumii aduc mulţumiri –
Acelaşi ecou repetat,
Aceleaşi dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiţi, oameni, mai buni şi mai drepţi!
Daţi celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înţelepţi...
Făclii de dreptate vă vreau!

Şi lumii aduc mulţumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă şi-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Şi lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, ştiu
că, vom ajunge şi noi să fim
între răsărituri şi apusuri
sau în nopţi, târzii
şi-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
şi plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, şi ştiu că vom unii
două inimii pustii
şi-un puls de viaţă
prin trupuri ce-şi doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
şi fierbinte privire

şi vreau să ştii
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium şi-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine şi-n tine
prin neuitate amintiri

şi te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să ştii, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să ştiu
şi atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, şi-n gânduri, şi-n priviri
chiar de-ar fi, să te aştept în gări
de timp, pustii

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
şi-am luptat s-o câştig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viaţă, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
şi-am muncit mult o viaţă,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piaţă.

Mereu mi-am dorit frumuseţea, mereu,
şi-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
şi-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
şi-am făcut multe şcoli,
dar n-am de la tată şi mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
şi-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
şi zile şi nopţi n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forţat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-şi-am recurs la suprema instanţă-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe metafizică

lui Nichifor Crainic

În porturi deschise spre taina marilor ape
am cântat cu pescarii, umbre înalte pe maluri,
visând corăbii încărcate
de miracol străin.
Alături de lucrătorii încinşi în zale cănite
am ridicat poduri de oţel
peste râuri albe, peste zborul pasărei curate,
peste păduri adânci,
şi orice pod se arcuia
trecându-ne parcă pe un tărâm de legendă cu el.

Am zăbovit îndelung între stânci
lângă sfinţi bătrâni ca ghicitorile ţării,
şi-am aşteptat să se deschidă
o fereastră de scăpare
prin puternice spaţii de seară.
Cu toţi şi cu toate
m-am zvârcolit pe drumuri, pe ţărmuri,
între maşini şi-n biserici.
Lângă fântâni fără fund
mi-am deschis ochiul cunoaşterii.
M-am rugat cu muncitorii în zdrenţe,
am visat lângă oi cu ciobanii
şi-am aşteptat în prăpăstii cu sfinţii.
Acum mă aplec în lumină
şi plâng în târziile rămăşiţe
ale stelei pe care umblăm.
Cu toată creatura
mi-am ridicat în vânturi rănile
şi-am aşteptat: oh, nici o minune nu se-mplineşte.
Nu se-mplineşte, nu se-mplineşte!
Şi totuşi cu cuvinte simple ca ale noastre
s-au făcut lumea, stihiile, ziua şi focul.
Cu picioare ca ale noastre
Isus a umblat peste ape.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă topesc ca timpul

Eu mă topesc ca timpul, ce nu-şi cunoaşte locul
Şi nici nu se opreşte în pragul vreunui cer;
Deşi mă doare clipa, eu am intrat în jocul
Tăcutelor secunde, ce-n găuri negre pier.

Mai pierd ceva din mine, un vers mai curge-agale,
Rămân poeme-n urmă, cu un picior beteag,
În versuri albe, rime fac striptis şi-aşa goale
Se scurg pe pleoapa nopţii şi-n noapte mă retrag.

De îmi auzi chemearea, când trec prin vama sorţii
Bucăţi din partitura ce curge din viori,
Opreşte, doar balada enesciană-a porţii
Prin care doar tăcerea ne mai găseşte-n zori.

Şi, poate cu răbdare, vei aştepta căderea
Nisipului ce-n sare s-a preschimbat în timp;
Gestantă e clepsidra ce-şi drămuie durerea
Când naşte câte-o moarte în orice anotimp.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină din Rai

Lumină din Rai prin gânduri uitate
Şi oameni cuprinşi de-ale vieţii păcate,
Tu, Tată Ceresc, nesfârşită iubire
Azi mângâi un suflet c-o dulce privire...

De-ar fi să spăl Doamne picioarele Tale
Asemeni Mariei sa capăt iertare...
Copilul de-altădată să te găsească iar,
Prin întuneric veşnic, te caut în zadar...

Cuvintele mele sunt reci şi deşarte
Dar Tu, c-o mângâiere ce-mi cade peste pleoape
Mă ierţi mereu Părinte şi nu cunoşti mânia
Când eu păcătuind, tot caut veşnicia.

N-am meritat o clipă, un strop de fericire,
Dar totuşi l-am avut prin Sfânta Ta iubire,
Şi mi-ai mai dat un înger... dar eu l-am izgonit
Cu-aceleaşi gânduri false din suflet ponegrit.

Lumină din Rai coboară peste noi
S-aducă iar căinţă, să vindece nevoi,
Atât că n-o vedem si ne pare în van
Dar ea e tot acolo, in fiecare an.

Fecioară adorată, din pântecele Tău
Se naşte-Nvăţătorul biruitor de rău
Se naşte din iubire, din lacrimi ca de ploi
Şi-ţi mulţumim iar TATĂ, că ai grija de noi!

poezie de Andreea Palasescu (august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, poeţii...

Noi cărăm cuvinte goale peste poduri de lumină
Şi le răsădim sub talpa cea mai grea a unor zei,
Ce-şi aruncă peste lume jumătăţile de vină,
Ca şi când peste poeme-ar fi stăpânii numai ei.
Noi cărăm munţii-n spinare şi pădurile pe frunte
Şi din mări facem oceane, lăcrimând în ploi de dor,
Sărutăm obraji de mame şi pe tâmplele cărunte
Aşezăm o frunză verde într-un vers nemuritor.

Legănăm pruncii, când sânii sunt suzete-nşelătoare,
Şi le îngânăm un cântec, panaceu pentru flămânzi,
Punem versuri peste rană, când amurgul vieţii doare
Şi pentru o dimineaţă şi o zi, plătim dobânzi.

Suntem liberi în poeme, să schimbăm cum vrem destine,
Moartea s-o linşăm în pieţe şi s-o ardem chiar pe rug,
Din duşmani să-mi fac prieteni şi să-i ţin pe lângă mine,
Şi tot binele din lume, doar cu ei, să îl conjug.

Noi, poeţii, spargem pietre, din nisip facem castele,
Oprim timpu-n loc la vamă, să ne păsuiască-un ceas,
Scormonim într-un mesteacăn, să înnobilăm inele,
Pentru nenuntiţii lumii, neiubiţii ce-au rămas...

Noi cărăm cuvinte goale şi tăceri fără răspuns,
Dar, povara, nu-i povară, ne e hrană-ndeajuns...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în mine...

s-a cuibărit toamnă în mine,
uscate veri petrec de-acum,
mai înfloresc în noapte rime
doar amintiri prin nori de fum

îmi trec o mână peste păr,
e-atât de rar şi de puţin
şi trupul mi-e bătrân şi-l car,
peste alei, printre salcâmi

pe ochii mei puţin închişi
port o pereche, de-ochelari,
cu ei mai văd câte-un tufiş,
de mure şi mărgăritar

fac paşii foarte obosiţi,
prin parcul ce îl ştiu de-o viaţă,
teii de-acuma sunt înfloriţi,
împrăştie parfum ce iartă

mă port în spate prea de mult,
sunt obosit de nopţi de veghe,
nici nu mai ştiu de-al meu trecut,
mă strâng atâţia ani în zeghe

pe tine cred că te-am uitat
nici nu mai ştiu de-ai fost iubită,
de trupul meu beteag şi slab,
de toamnele gonitei clipă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în mine...

s-a cuibărit toamnă în mine,
uscate veri petrec de-acum,
mai înfloresc în noapte rime,
doar amintiri prin nori de fum

îmi trec o mână peste păr,
e-atât de rar şi de puţin
şi trupul mi-e bătrân şi-l car,
peste alei, printre salcâmi

pe ochii mei puţin închişi,
port o pereche de-ochelari,
cu ei mai văd câte-un tufiş,
de mure şi mărgăritar

fac paşii foarte obosiţi,
prin parcul ce îl ştiu de-o viaţă,
teii de-acuma sunt înfloriţi,
împrăştie parfum ce iartă

mă port în spate prea de mult,
sunt obosit de nopţi de veghe,
nici nu mai ştiu de-al meu trecut,
mă strâng atâţia ani în zeghe

pe tine cred că te-am uitat,
nici nu mai ştiu de-ai fost iubită,
de trupul meu beteag şi slab,
de toamnele gonitei clipă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfană de noroc

Calc norocul în picioare, fac chirpici, să mi-i zidească
Ursitoarele la casă, sau măcar la prispa-n care
Ghinionul stă la soare, ochii să mi-i nimerească,
Să nu văd unde-i norocul şi să-i fac, spre noi, cărare.

S-a apropiat de mine, doar atât cât să miroasă
Lacrima din cerul gurii, unde-amarul, pui, dospeşte;
Şi l-am îmbătat în vorbe, cu miros de chiparoasă
Şi i-am prins braţele-ntinse, ca-ntr-o menghină, cu-n cleşte.

Să nu poa' să mă atingă fericirea-n partea stângă,
Unde ticăie lehuze, toate Anele zidite-
Le-am ţesut hamac de gânduri, doar cu mintea mea nătângă,
Unde n-are loc norocul printre dogme inedite.

Şi-am rămas orfană, Doamne, bântuind printre morminte,
Caut locul unde viaţa s-a împiedicat de viaţă;
Nenorocu-l port în mine şi mă mângâie cuminte
Şi, să-mi port crucea pe umeri, cu răbdare mă învaţă.

Calc norocul în picioare şi nu simt cum sângerează
Talpa goală. Inimi frânte, pe sub paşi se conturează...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cântecul păsării

Lasă-mi hărăzit harul
ce mulţi dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să ştie.

Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar şi ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.

Nimbul celor aleşi
mi-l pune pe frunte-n lumină
cum cântecul păsării
ce se anunţă pe sine la concert
în fiecare primăvară
şi apoi tace.

Lasă-mi harul meu dăruit
celor cu sufletul atins de cuvinte
ca un balsam nevăzut,
plăcerea de a fi absorbit de frumos
până-n adâncul iubirii.
Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Ea se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

De m-ai îmbrăca-n iubire, lupii s-ar opri din goană
Şi le-aş îmblânzi nesaţul cu sărutul tău de vineri,
În genunchi, te rog, iubite, pune-mă într-o icoană,
Să miros a iasomie la mirese şi la gineri!

Lasă-mi vântul să-mi adie, peste sâni şi peste pleoape!
Şi să cred că mă mângâie, palma ta de zeu cuminte.
Adu-mi cerul şi pâmântul, lângă mine, mai aproape,
Să-mi aleg, din universuri şi din lutu-ţi, noi veşminte!

Sunt frumoasa din Valhalla, goală sub lumina lunii,
Tu să mă priveşti o clipă, cât să îţi pătrund în sânge,
Pune-mi borangic pe braţe, să culegem toţi alunii,
Să mă-mbraci în frunza toamnei, chiar, pădurile, de-or plânge!

Şi mai vreau să-mi pui coroană de cicoare peste frunte,
Să se oglindească-albastru, ochii mei de inocentă,
Ce n-au învăţat, Infernul, Purgatoriul, să le-nfrunte,
Când mai am pe mine urme, din a Raiului placentă.

Şi să mă botezi, iubite, dimineaţa, pe răcoare,
Când vin zorii să se-mbete cu miresmele femeii!
M-aş îndrăgosti de viaţă, chiar de-i viaţa-nşelătoare,
Doar să gust un pic din tine, când vor înflori toţi teii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi copil

Rămâi copil,
cu palma ta să-mi scrii poveşti
ce le-am dorit de-o viaţă,
să-mi fii în dimineţile de iarnă reci
soarele ce-mi râde cald pe faţă.

În zilele când s-or aşterne ploi
şi lacrimi printre noi vor vrea a curge,
tu sa topeşti prin zâmbet tot ce-i sloi
să nu ştim niciodată ce inseamnă a plânge.

Cu palma ta în palma mea
hai să pictăm o lume nouă,
copil şi tu şi eu prin ea
şi-o bătrâneţe ca un răsărit spălat în rouă.

Rămâi copil iar eu copila ta
poveşti să scriem cu a inimii bătaie
iar zilele ce vin să reuşim a le picta
în fericire folosind... picurii de ploaie!

Rămâi copil.....

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!