Harpa vieţii

Se tânguie harpa... În dans de egretă,
Cuvintele trec pe-un gri portativ.
Femeia – un înger, la fel de cochetă,
Mai caută-n lacrimi decât un motiv

De-a trece pe dealuri cu tălpile goale,
În scârciumul vieţii să-şi pună dorinţi,
Atât de fragile şi-atât de banale.
Şi stropii de ploaie să cadă cuminţi...

O ploaie de îngeri danseze sub pleoape,
Sub ploaie de frunze şi flori, repetat,
Să-i fie şi lumea şi cerul aproape,
Să fie iubire! Aşa a visat...

Se roagă-n tăcere, se roagă la sfinţi,
Uitate biserici lumină să-i deie,
Să aibă lumină, bunici şi părinţi,
Să fie de-a pururi, să fie femeie.

Îşi pleacă genunchiul.. E-atât de frumoasă!
Un voal de lumină la tâmple-am zărit.
Femeia aceasta se-ntoarce mireasă
La liniştea nopţii ascunsă în schit.

Îşi caută umbra ascunsă-n uitare...
E-atâta tăcere în sufletul ei,
Că harpa îngână un imn de-ntristare
Şi vraja durerii se-ascunde. Şi-n zare,
Îşi clatină timpul secunde-cercei.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Şi lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă şi-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Şi lumii aduc mulţumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi şi peste furtuni.
Străini în amonte plecaţi,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt fraţi,
Legaţi prin destinul nedrept.

Şi lumea e doar un pustiu,
Tăcere şi lacrimi şi ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să ştiu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre şi reci,
Dezbrăcaţi, înfometaţi, goi,
În liniştea nopţii de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinţi,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălţaţi repetat rugi fierbinţi.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu şi un timp în zadar,
Căci ne-am naşte în goluri de zi
Şi prin noapte vom trece arar.

E toamnă şi-atât de târziu,
Voi plângeţi cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolţit,
Să fiţi pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranţa eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colţul de pâine.

Săraci de părinţi şi iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiaşi firi,
Să încolţească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerşindu-şi dreptate,
O ploaie, un tremur uşor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Îşi plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea şi dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Şi lumii aduc mulţumiri –
Acelaşi ecou repetat,
Aceleaşi dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiţi, oameni, mai buni şi mai drepţi!
Daţi celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înţelepţi...
Făclii de dreptate vă vreau!

Şi lumii aduc mulţumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă şi-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Şi lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul vieţii mele

Lumea sub ochii mei

Pe pământul alb din cale
Se văd urme de petale
Aruncate de prin zare
Curge lin şiroi de ploaie.

Frumuseţea din natură,
E cuprinsă în mister.
Farmecul lăsat de lună,
Stă, privind spre noi din cer.

O lumină albă,
Stă pe cerul înnorat,
Un luceafăr, o petală,
Mult e drumul de urmat.

Timpul pare că se scurge
Şi urmează repetat
Lumea intr-un văl de sânge
Nu-nţeleg de ce-a oftat.

Omul simplu în tăcere
Luminat de-a lumii soartă
Îngropat, plin de mistere
Caută cu dor o poartă.

Nu se poate renunţa
La clipele cele mai grele
Fără vise, a lupta
Ăsta-i sensul vieţii mele.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părăsit de femeia de ploaie

Am fost părăsit de femeia de ploaie,
am aşteptat-o îndelung fără umbrelă,
n-a mai venit până am răcit.
Doresc să-i dăruiesc din temperatură
măcar câteva grade din speranţă
şi o îmbăiere în flori de fân copt
să mă ţină minte.

Noaptea m-a sfătuit să renunţ,
dar nu prea-mi convine
vreau să adorm în damf de ţuică fiartă
şi să-mi transpir părăsirea
ca un copil uitat în leagănul primăverii
cu ochii după păsări cântătoare.

Îmbrăţişat de gânduri de dragoste
m-am trezit fericit în beţia de lumină
şi privesc umbra ploii în depărtare.

Neîntâlnită de nimeni femeia de ploaie
aşteaptă şi ea clipe de răsfăţ
şi căldură de vară.

Văd pe cineva cu umbrelă de ploaie
şi femeia la braţ,
pot să fiu chiar eu neaşteptatul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga copilei

Privesc, în tăcere, figura senină
A unei copile ce ‘nalţă o rugă
Afară, în ploaie şi frig. Mă subjugă,
Şi-mi pare că-i toată scăldată-n lumină.

E mică, slăbuţă, iar vocea-i firavă
Îmi pare o şoaptă ce-ascunde durerea
Ce-o văd doar în ochii ce au doar puterea
Să treacă de ploaie şi nori, înspre slavă.

Un tremur mă-ncearcă iar pieptul îmi creşte,
Pe faţă am dâre de lacrimi şi ploaie,
Credinţele vechi se zbârcesc, se înmoaie,
O nouă-ndoială în minte-ncolţeşte,

Căci fata, desculţă, se roagă-n noroaie
Să-i vină, din ceruri, cea care-o iubeşte.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa adevărului universal

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere şi vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ţi rapace,
Le vom avea într-o zi...
Şi lumea din jur iarăşi tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine şi-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenuşă de jar se ridică.

Tăcere şi vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
Mă dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine şi sapă,
De dor şi de vis, poezii.

E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Şi-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem şi-ades ne e frică.
Uităm şi ne naştem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.

Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem şi coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalţă,
Murim şi trăim repetat
Şi trecem haotic prin viaţă,
Copii şi părinţi ne-au uitat.

Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Şi ramuri dansează în noapte,
O viaţă în ere târzii,
O viaţă de lacrimi şi şoapte.

Un clopot de doruri străine,
Acelaşi ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Şi toţi cei din jur m-au uitat.
Nu ştiu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Şi munţi de tăceri se ridică.

Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte şi cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viaţă, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.

Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veştedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolţeşte,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Şi totul în jur străluceşte.

Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere şi vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea toamnei noastre

Cad ultimele frunze din ram,
Eu mă încăpăţânez să te am,
Storul pleoapei m-ascunde în noapte,
Cu lacrimi şi vise vrea să m-adape.
Se tânguie-n noapte copacii de sticlă,
Şi dor... tăcerea şi gândul –
Fiorduri la ceas de durere,
Clepsidră ascunsă în noapte, de neagră tăcere...
Mai ninge şi lacomi, trec vulturi la margini de dor,
Lumină şi taină – cuşete în tristul poem,
Mi-e frig şi mi-e teamă şi cel mai adesea mi-e somn,
Căci viaţa îmi este de-a pururi, jar şi blestem.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara aceasta

Sfioasă şi blândă,-mbrăcată în verde,
Mai trece aleea - un gând printre gene,
Sub voaluri de ploaie, prin ramuri şi plete,
Ţesând în miresme iubiri efemere...

Condurii-i lila - fulgerări de lumină...
Sărut lunecos peste plaja de mov.
Pârâul sticlos - o poveste divină,
Lumină şi farmec ţâşnind din ceaslov.

Iubire de semeni, Dumnezeu şi frumos...
Trec îngeri pe cer într-un dans unicrom,
O "Fată Morgană" într-un dans sinuos,
Un zâmbet de vis peste-al "Verdelui" tron.

În sângeri habotnici o ultimă rugă
Spre jadul cu umbre tremurând în aval.
Sunt roze şi crini braţ la braţ. Vor să umple
De lacrimă ochiul şi-al iubirii pahar.

Şerpuielnice umbre ne-nvelesc... Şi ne cheamă
În adânc de lumină, în poveşti, transcendent,
Mirt şi must, fericire, dar şi tainica seară
Răscolesc în clepsidra unui ochi inocent.

Ne ascunde tăcut închisoarea luminii,
Serpentine de clipe sângerânde ne dor,
Primăvara aceasta s-a născut pentru mine
Şi-a apus pentru mine pe un cer policrom.

Rug de rugă - cuvânt şi nespusă tăcere
Roi de albe lumini, un quasar rătăcit
Pe altarul de gri, pe apuse şi terne
Partituri rătăcind pe-un amvon prăfuit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Şerpi de lumină
Coboară ca un voal de mireasă
Peste umerii zilei de jar.
Lacrima cerului, cade sticloasă
În nisipul arzând...
Dansează copacii biciuiţi de speranţă...
În mine î simt tremurând.
Sandale de frunze
Aleargă cu tunetul-paj...
E-aşa întuneric în suflet, în casă,-n oraş!
O rochie albă de ploaie -
Dantele-nvârtindu-se-n cerc
Tresaltă-n tumult
Pe sănii oraşului mut.
Doar vântul şi ploaia se-aud
Cum urcă sfielnic, transcendent,
Treptele catedralei de lut.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Alexandra!

Sufletul tău e darul cel mai de preţ, pe care,
Divinitatea însăşi, de mic copil ţi-a dat...
Ţi-a dat spre veşnicie, o inimă, din care,
Ca dintr-o pâine coaptă, la cei flămânzi ai dat.

Candoarea din fiinţă e înger de lumină...
Îmbelşugată lume cu centrul virtual
În trupul tău şi-n gândul de stea diamantină
Prolifică, perpetuă, pe plan transcendental...

Ţi-e frumuseţea taină şi-n nerostite umbre,
Te-ascunzi de necuvinte la fiecare ceas...
Eu îţi doresc din suflet, mulţi ani şi fericire,
Iubire şi lumină la fiecare pas...

O, turn de modestie, angelică mireasă
A celor ce de vremuri, în suflet te-au iubit,
Să-ţi fie viaţa lină, lipsită de durere
Şi lacrimă-ngânată de plâns, să-ţi fie schit.

În energii celeste să-ţi prinzi îmbrăţişarea,
Tu, moleculă vie-a eternului firesc...
Din lacrimi să-ţi răsară dumnezeiască lume,
Căci mulţi din lumea asta, de-a pururi, te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut femeia de ploaie

Ne-am despărţit din acelaşi drum
Mersul ei, grăbit, cât cerul traversat de comete
Nu se mai vede.

Să aşezăm cuvintele în faţa oglinzilor
Să nu se frângă de pietre sparte, de durere
Ca o moarte rătăcită
În plânsul căzut peste cruci.

Aproape întotdeauna
Luptele se vor da pe întuneric
Victoria va fi stabilită de alţii,
Ajunşi la lumină.

Adaug neliniştea-n uitare
O las s-alunece-n silabe de durere
Şi alerg pe uliţele strâmte
Trăgând târâş imaginile.

Se urcă-n mine un obstacol
Flacăra aşteptării de plumb, arde
Nimicul ia forme de cenuşă udă
Şi mă îmbărbătez.

Mânia îmi surpă blesteme
Sămânţa tăcerii se împrăştie pe drumuri
Mă voi urca pe acoperişul nopţii surde
Însetat, caut femeia de ploaie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul inimii

Merg să repar ceasul inimii... Punct!
Nu-s înger de ceară, nu-s nici zeu pe pământ...
Îmi sună haotic, de praf încărcat
Timpul inimii mele, ca un pas pe asfalt.

În ţărâna durerii văd secunde uitate,
Sfâşiate poeme, amintiri sângerate
Tăiate în ciobul clepsidrei... De ce
Ca un val, ca un vis, pier mereu clipele?!

Secundarul răsună deodată în van...
Se înalţă spre mâine în limbi de vulcan...
Mă ustură timpul trecând peste noi,
Mă arde de-o vreme tăcerea în doi.

Privesc minutarul - e o harpă de stele,
Un zumzet de taină al inimii mele...
Transcendent, un miracol - chemarea spre moarte,
O ultimă şansă în marea de şoapte.

De-acum ca un clopot e limba orară...
Se-aude o ploaie de lacrimi de ceară...
Se stinge tăcerea-n apus de cuvinte,
O candelă vie lucind pe morminte.

Secunde mârşave, secunde murdare
Furând fericirea... Ce-i viaţa când doare
La tâmplele albe şi rostul de-a fi?!
Ni-i trecerea taină... În suflet copii,

Cu tălpile goale, căutăm un răspuns
În nisipul clepsidrei clipelor ce s-au scurs
Şi întorşi la esenţe, secundar şi lumină,
Scormonim în tăcere după pace şi tihnă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de veşnicie

stropi de veşnicie

ploaie de luni şi stele
în cerurile mele
eterne
ploaie de sori şi comete
în universurile mele
concrete
ploaie de planete şi culoare
în inima mea
iubitoare
ploaie de lumină divină
în fiinţa mea
deplină
ploaie de iubire infinită
în sufletul meu
care-ntruna palpită

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stropii de ploaie

sunt nume rătăcit
pe un ţărm, nu ştiu care
visare, privire, uitare
în colţuri de mare

stau, printre alge şi scoici
eu, un om fără nume
mai trece un timp, o secundă
eu scrijelesc pereţii de humă

în vale, iarba tresare
verde-crud
miros nud
de flori şi petale

am crescut în gunoaie
păşesc printre stropii de ploaie
în suflet noroaie
noaptea plânge şiroaie

plouă în mine
în zare nu'i nimeni
sunt lacrimi sau plouă
în întunericul lumii

femeia ghemuită în mine
iar ploaia bântuie iară
a câta oară
mi-e teamă şi ţip a chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Cerul e pătură de gri.
Doar fulgere lumină zarea...
Potecile sunt mai pustii...
Un fulger pare căi cărarea.

Se tânguie copaci... şi plâng.
O simfonie-aud în noapte...
Mi-e chipul încă, un amurg
Târându-se tăcut spre moarte.

Gene de ploaie se unesc
Cu tunete şi sentimente.
Vulcani, sub tălpi, îşi prelungesc
În vis, dorinţele ardente.

Şi iar mi-i fulgerul pământ
Şi-n tunet caut resemnare...
De astăzi sunt doar un cuvânt
Şi-un ultim semn de întrebare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr cu lacrimă

Ce crud adevăr şi ce mare povară,
Destinul se-ntoarce cu liber permis...
Părinţii nu sunt pregătiţi să ne moară
Şi-n jur este toamnă, e doliu şi-i trist.

Trec frunze prin ploaia de lacrimi, amară,
Căci gustul de nucă la sân a-ncolţit,
Părinţii ne sunt pentru mulţi o povară,
Am uitat cât de mult pentru noi au trudit.

Norii trec şi rămâne doar o lume pustie
Ploi de lacrimi... şi vise. Repetabil destin...
O minciună e lumea, o minciună e viaţa,
Fericirea şi lupta pentru care trăim.

Învăţaţi să-i iubiţi! Ei sunt rugă şi pace,
Învăţaţi că în ei e lumina de-a fi!
Îi veţi pierde cândva... Vor veni să-i atace
Îngeri negri, în noapte. Şi atunci vor pieri.

Vor fii umbre plutind pe un cer de tăcere,
Doar un nume şi-o cruce, un destin trecător,
Fiecare din ei o povară va duce,
Amintiri şi trecut şi speranţă şi dor...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină - filă cu filă

în simplitatea cuvântului trăieşte gândul
dincolo de pretutindeni
dincoace de aproapele unei pene fragile
se naşte un poem în netăcerea tăcerii
verde – lumină

în privirea serii degetele mângâie noaptea
şi-ntr-o splendidă atingere soseşte dimineaţa
o chemare dinspre mâine
viaţa nu are termen de comparaţie
verde – lumină

trăim timpul
îngenunchem la marginea nopţii să-i dăruim seara
îi simţim mâna cu inelul albastru spre tăcere
fructul iubirii are un sens
verde – lumină

surâde aşteptarea
curge-n cascadă valul vieţii
îşi cheamă perechea în ziua sortită
se aude ecoul în surdină
verde – lumină

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înmugurit tăcerea

Parcă şi tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neştire, frunze la ferestre.

Scârţâie fântâna imn de neputinţă
În tăcerea nopţii şubredă şi grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căinţă
Şi-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.

Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deşarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A timpului glossă

Trecem peste timp şi timpul ca o pasăre de ceară,
Peste cerul de rugină, liniştit şi trist coboară.
Au înmugurit cocorii la o margine de lume...
Stânci brodate cu lumină cad în dulce plecăciune.
Sângerie, mătăsoasă şi sfielnică chemare
Ca un clopot se aude, ca un vuiet... Ce e oare?!
Se frământă frunza-n ramuri, freamăt, temeri şi nelinişti...
Trec tractoarele să are, ca albinele, pe mirişti.

Trecem peste timp şi timpul, ca o pasăre de ceară,
Grânele înmiresmează... Seva-n noi, de mirt, coboară.
Riduri negre strâng sub streaşini de tăceri, lumina lunii...
În beteală argintie trec călări pajii furtunii.
Totu-i teamă şi tăcere, negura în noi se-ascunde
Şi în noapte (ori îmi pare?!), tunetul prelung se-aude.
Cad dantelele de valuri - dansuri ca un plâns de prunc...
Paparude de lumină rod bogat din cer aduc.

Peste cerul de lumină liniştit şi trist coboară,
Ca un cânt, o voce lină, din corabia de ceară.
Este susur de izvoare, dulce ploaie de lumină,
Cânt de stele căzătoare, a universului liră...
Este voalul de mireasă sub mieroasa diademă,
Ori e Constantin cel sfântul, lângă mama sa Elenă.
Pe sub florile de sânger, pe sub ploile de stele,
Eşti doar tu acum - un înger, paznic al iubirii mele.

Au înmugurit corăbii la o margine de lume...
Cad din cer cireşe coapte, rumene şi-atât de bune!
Zâmbete de maci în lanul ce s-a copt de-acum în plete,
Ochiul căutându-şi timpul sub a lacrimilor sete.
Ape limpezi, limpezimea cerului sorbind de-a valma
Şi căsuţa bătrânească, curtea şi fântâna, mama...
Toate împletindu-şi rostul sub a verilor povară,
Gândul la poveşti uitate, spuse-n fiecare seară...

Stânci brodate cu lumină cad în dulce plecăciune,
Urma doar, la malul mării, în nisip, adânc, rămâne.
Iar se-ntoarce spre apusuri visul, taina, pacea, gândul...
Retrovers şi asimetric a-nceput să bată vântul
Spulberând peste lumină, nori lucind în depărtare
De-al sfielnicelor bice strânse-n fulgere de soare.
Chiar şi-n suflet e furtună, plângem lacrimă de stele...
Suntem paşi uitaţi în noapte sub o dulce adiere.

Sângerie, mătăsoasă şi sfielnică chemare,
Cu lumină şi speranţă s-a-mbrăcat întreaga zare.
Sidefat ne este chipul radiind de fericire,
Strălucind etern şi simplu în poeme de iubire.
Doar o undă de tăcere-şi trece vraja prin adâncuri,
Precum firul de lumină, lin scânteietor prin crânguri.
Ape limpezi se coboară, trup de suflet se desparte
Şi unindu-se-n iubire, trec pe catifea de noapte.

Ca un clopot se aude, ca un vuiet... Ce e oare?!
Este vaiet, ori se-nalţă sfânt alai de nuntă-n zare?!
Este-a spicelor nuntire. Macii, lacrimi sângerânde
În adâncu-le suspină. Lacrima li se ascunde
Azi, în pita de pe masă. Truda braţelor vânjoase
Asudând sub cerul liber, când ţăranca ia-şi coase
Prinsă-n firele de aur, imn al patriei române
Bucuria şi speranţa răsărite-n coapte grâne.

Se frământă frunza-n ramuri, freamăt, temeri şi nelinişti,
Desfrunzindu-şi fremătarea pe a sufletului mirişti...
Cântă greieri serenade... Se ascund în ram de stele
Şi iubire şi credinţă... şi poveştile cu iele...
Ochiul - leagăn de mătasă se revarsă iar în mare.
Prin zăbrele de-ntuneric, pescăruşi rotesc în zare.
Doliu-i?! Ori e nor deodată?! Ori e somn, ori reverie?!
S-au topit în gânduri toate... Oare ce-i?! Nimeni nu ştie.

Trec tractoarele să are, ca albinele, pe mirişti,
Şi în suflet, dintr-o dată, se ascund ploi de nelinişti.
Regăsindu-se-n lumina limpezimilor cernute,
Ape, vin învolburate vocea vieţii să-şi asculte.
Luna, albă ca o pită, prinde-n ochiul ei de sticlă
Dulce semn de adiere - fâlfâire de aripă.
Minunat sobor de grâne, dulce pâine în hambare,
Roi de păsări de lumină, cer gătit de sărbătoare...

Trec tractoarele să are, ca albinele, pe mirişti,
Se frământă frunza-n ramuri, freamăt, temeri şi nelinişti.
Ca un clopot se aude, ca un vuiet... Ce e oare?!
Sângerie, mătăsoasă şi sfielnică chemare...
Stânci brodate cu lumină cad în dulce plecăciune,
Au înmugurit cocorii la o margine de lume.
Peste cerul de rugină, liniştit şi trist coboară...
Trecem peste timp şi timpu-i ca o pasăre de ceară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Luceafăr ce cutreieri prin lumea mea de vers,
Eu am făcut din tine un vis, un Univers...
Cu flori de tei, din lacrimi, tu singur ţi-ai clădit,
Prin literă şi lege, alt timp în infinit.

Pe lac, o diademă de lebede se-arată...
Eşti cânt şi nemurire, eşti lumea noastră toată!
Eşti viers! Şi-n măiestria-ţi, virtute şi lumină.
Tu ai rămas de-a pururi a lumii rădăcină.

Cad flori de tei... şi lacrimi... şi litere-lumină.
Ai devenit un astru, ţi-am plâns la rădăcină.
Te-ai înălţat Luceafăr. cât stele vom avea,
Cărarea vieţii noastre, mereu vei lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!