Glossa pruncilor orfani

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Vedeţi şi stăpânire şi teroare,
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci,
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi copii înfometaţi şi goi
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi.
Câte orori în lumea asta, Doame!
Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Rana ascunsă-n suflete nu doare?!
Nu doare plânsul, noaptea, sărăcia?!
De ce trăiţi atunci în România?!
În parcuri, pe poteci, atât de singuri,
Copiii străzii trec prin anotimpuri,
Cerşind un colţ de pâine, ori o haină.
Voi nu-i vedeţi?! Ori nu-i băgaţi în seamă?

Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Închideţi uşa celui care n-are.
Se-afundă-n valuri de dureri, dar voi,
Voi cei ce-aveţi, nu-i scoateţi din nevoi.
În ochiul vostru ei rămân de stâncă
Şi între voi prăpastia-i adâncă.
Oh, n-aveţi milă! Crucea şi-o vor duce
Să fie sprijin pentr-o altă cruce.

Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci?
Străin de Dumnezeu, nu-ţi mai aduci
Aminte de poruncile zidite
În stânca unui trup de oseminte?!
Fii drept şi bun, aproapele-ţi ajută,
Din duhul tău, tu duhul i-l înfruptă,
Celui bolnav, dă-i linişte în gând
Şi vindecă-i durerea mai curând!

Pe chipuri obosite cutea-adânci
Dac-ai să vezi, aminte să-ţi aduci
Că s-au zidit pe ei ca tu să fii
Mai fericit cu fiecare zi.
Dar tu, străin, alergi... Şi-ntunecare
Îţi este de un timp întreaga zare.
Te cheamă, iată, diavolii-n luciri
Şi viaţa ta-i un şir de amăgiri.

Vedeţi copii înfometaţi şi goi...
Ca ei aţi fi putut să fiţi şi voi.
Cerşesc desculţi, li-i foame, ori li-i sete,
Încă mai speră, încă pot s-aştepte.
Bolnavi, febrili, părinţii li-s... pe moarte.
Destine frânte, lacrimi, nedreptate...
Ei nu s-au lepădat de Dumnezeu,
Căci numai El îi sprijină la greu.

Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Puteaţi cândva, oricând, să fiţi şi voi.
O zi măcar să încercaţi a fi
Săraci, bolnavi... Poate aşa veţi şti
Să daţi lumină celor etern întunecaţi,
Să vreţi să daţi acelor flămânzi, ca între fraţi,
Mâncare, ori o haină, ori un pahar cu apă...
Nu fiţi infirmi la suflet, cu inimă săracă!

Câte orori în lumea asta, Doamne!
De ce se plânge şi de ce se moare?!
Şi dincolo de plângeri, în regres
E astăzi, Doamne, al planetei mers.
Dă timpul înapoi! Rana-mi alină!
Învie-i iar pe cei care muriră!
Dă-le şi soare, dă-le şi iubire!
Renască crini de-acum în nemurire!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Tu mângâie-i şi îi ajută, Doamne!
Prin braţul nostru dă blândeţe, azi,
Durerea lor de-acum, te rog s-o arzi!
Şi dă-le lor şi zâmbet şi lumină
Şi suferinţa, Doamne, le-o alină!
Căci, oh, altar din trupul meu aş face,
Dar dă-le Doamne azi în suflet pace!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Câte orori în lumea asta, Doame!
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Vedeţi copii înfometaţi şi goi.
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci.
Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce schimbări!

Câte se-ntâmplă-n lumea asta, Doamne!
Priveşte şi întoarce în mormânt
Toţi morţii plânşi... copiii mor de foame...
Sunt criminali şi hoţi pe-acest pământ.

Priveşte Tu durerea! Hai şi schimbă
Măcar o clipă ordinea de zi...
Răufăcătorii liniştiţi se plimbă.
Pe noi nelinişti noi ne vor lovi.

De-s prunci ori sunt nepoţi, aceeaşi soartă...
Ne-aşteaptă suferinţa să urmăm
Calvarul lui Iisus. O lume dreaptă,
Să cerem prin iubire, învăţăm.

S-a instalat o altă lege, Doamne,
Suntem sub jugul diavolilor, da.
Suntem săraci în duh. Atâta foame,
În vremuri crude, ne va decima.

Ne va sorbi ocean de oseminte
În neguri de lumini fără de sens.
Ne vor muri aducerile-aminte,
Căci lumea noastră este în regres.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere nerostită

Unii-şi clădesc palate şi imperii,
Alţii trăiesc în lacrimi şi-n mizerii,
Pe unii, pe când banii-i înconjoară,
Mulţi vieţuiesc în noaptea de afară.

Alţii cerşesc şi boala îi învinge,
Cureaua sărăciei mult îi strânge.
Şi ar munci, căci cât e de departe
Şi cât de crudă, mult râvnita moarte!

Li-i sufletul o pâine coaptă-n vatră
Şi pregătit la prunci să se împartă.
Desculţi, în haine rupte şi sărmani,
Se luptă zilnic pentru-un pumn de bani.

Că le e foame sau n-au ce-mbrăca,
Că sete li-i, ce rost a-i întreba?!
Pe străzi şi în canale vieţuiesc
Dar prunci şi fraţi şi neamuri îşi iubesc.

Mai varsă, Doamne,-o lacrimă divină!
În vis durerea vieţii le-o alină!
Pe umerii împovoraţi apasă
Blestemul, plânsul şi-o durere crasă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Şi lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă şi-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Şi lumii aduc mulţumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi şi peste furtuni.
Străini în amonte plecaţi,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt fraţi,
Legaţi prin destinul nedrept.

Şi lumea e doar un pustiu,
Tăcere şi lacrimi şi ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să ştiu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre şi reci,
Dezbrăcaţi, înfometaţi, goi,
În liniştea nopţii de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinţi,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălţaţi repetat rugi fierbinţi.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu şi un timp în zadar,
Căci ne-am naşte în goluri de zi
Şi prin noapte vom trece arar.

E toamnă şi-atât de târziu,
Voi plângeţi cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolţit,
Să fiţi pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranţa eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colţul de pâine.

Săraci de părinţi şi iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiaşi firi,
Să încolţească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerşindu-şi dreptate,
O ploaie, un tremur uşor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Îşi plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea şi dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Şi lumii aduc mulţumiri –
Acelaşi ecou repetat,
Aceleaşi dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiţi, oameni, mai buni şi mai drepţi!
Daţi celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înţelepţi...
Făclii de dreptate vă vreau!

Şi lumii aduc mulţumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă şi-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Şi lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remarcă

În viaţa voastră, cât trăiţi,
Vedeţi Creştini, vedeţi păgâni,
Vedeţi români antisemiţi,
Dar şi evrei anti români.

epigramă de Florea Ştefănescu (martie 2011)
Adăugat de Florea Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă las să vedeţi tot ce vreţi să vedeţi când mă vedeţi.

citat din Valeria Marini
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa celor plecaţi

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Tunet brăzdează pământul
Şi lumea-i jale şi vuiet,
Plâns de dureri aşternutul.
Ne apasă doruri multe,
Prunci în lumea largă pleacă,
Nimeni plânsul să ne-asculte,
Ca pe-un cânt, nu mai încearcă.

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Verbe, în văpăi se-nalţă,
Al durerii noastre cântec,
E-un vulcan ce prinde viaţă.
Ce sfielnic trece vântul
Pe arzândele ogoare!
Ni s-a sărăcit pământul
De cenuşa din osoare.

Tunet brăzdează pământul,
Vocea lui Iisus coboară.
Gol ca-n suflet e mormântul
Şi furtună e-n afară.
Ninge fluturi de mătasă
Din frântura de credinţă.
Fie-ţi fiinţa iar miloasă,
Ca o candelă aprinsă!

Şi lumea-i jale şi vuiet,
Plăteşte cu boli şi ură...
Cerul nu cunoaşte zâmbet,
Timpul nu are măsură.
Stânci în suflete se-nalţă,
Toţi luptăm spre a avea,
Apoi, sărăciţi de viaţă,
În urmă le vom lăsa.

Plâns de dureri e aşternutul...
Iisus prin noi s-a răstignit
Şi-nsângerat este pământul.
Din neam în neam, s-au risipit
Atâtea seminţii prin care
S-ar fi plătit greul păcat
Şi lumea toată-nsângerare
Prin viaţa însăşi a lăsat.

Ne apasă doruri multe
Dor de prunci, părinţi şi fraţi.
Plânsul nu vor să-l asculte
Cei mişei şi cei bogaţi.
Până dincolo de zare
Cerul s-a-mpărţit în umbre,
Rana, azi, în suflet doare...
Ce folos pietrele scumpe?!

Pruncii-n lumea largă pleacă,
Au uitat de Dumnezeu.
Alte griji pe umeri poartă!
Doar atunci când le e greu
Văd Golgota. Văd Iisusul
Blând şi bun şi iertător,
Doar atunci li-i rană plânsul
Şi se-ntorc la casa lor.

Nimeni plânsul să le-asculte
Nu-i, căci toţi s-au risipit.
Cruci bătrâne, chipuri slute,
Înainte-le-au sosit.
Sterp ca praful din uliţă,
Satul, azi s-a arătat.
Doliul flutură-n portiţă...
Plânge un bătrân pe prag.

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă,
Nimeni plânsul să-i asculte.
Dumnezeu, deodată, pleacă
După inimile frânte.
După prunci fără de tată,
Ori părinţi fără copii...
Dumnezeule, îi iartă!
De-acum nu-i mai osândi!

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă
Nimeni plânsul să le-asculte.
Pruncii-n lumea largă pleacă,
Ne apasă doruri multe...
Plâns de dureri aşternutul
Şi lumea-i jale şi urlet,
Tunet brăzdează pământul,
Pâlpâie fulgere-n suflet.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga

Cred, Doamne, ca esti atoatestiutor
Ar trebui sa sti ca de foame mor,
Mor mii de oameni, ce nu mai au familie
Mii de copii, ce n-au copilarie
Căci le-au furat-o mai marii oamenirii
Doamne, ar trebui sa sti ca asta-i contra firii.

Doamne, te rog, intoarce-ti chipul spre Pământ
Fie-ti mila si tranforma-l intr-un loc mai sfant
Sa nu existe oameni rai, arme si razboaie
Daca nu, incet-incet omenirea moare

De asta, Doamne, la tine in genunchi ma pun
Si cu lacrimi in ochii toate astea-ti spun
Căci poate tu nu vezi si-n lume mult te-ncrezi
Te rog din inima lumea sa o salvezi.

Ajuta-i, Doamne, pe oamenii amarati
Ajuta-i pe oamenii de soarta batuti
Tu esti zeul mare al planetei noastre
Esti zeul suprem al acestor astre.

Te rog, Doamne, uita-te la noi
Sa vezi cum cerul e acoperit cu nori
Atunci îti vei da seama ca lumea e pe duca
Si-atunci vei intelege, desigur, a mea ruga.

poezie de Marius Vintilă
Adăugat de Marius Vintilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întrebare

Ca să uit măcar o clipă de atâta supărare
Mă aplec peste-o hârtie şi lansez câte-o-ntrebare.
Câte lacrimi au să curgă ? Câte mame vor mai plânge?
Să oprească suferinţa şi “zvâcnirile de sânge ".
Voi cei mari ce-aveţi puterea, şi vă bălăciţi în toate,
Nu credeţi că este timpul să lansaţi un: nu se poate?
Dacă vouă vă surâde, soarele când asfinţeşte
Şi vă înfoiaţi în pene când chenzina iar vă creşte,
Dacă voi ”Divanul Mare” n-aveţi limite-nimica.
Când e vorba de-ale voastre, nu-i ruşine, nu-i nici frica,
Nu credeţi că cei ca mine v-au ales în fruntea ţării
Să fiţi drepţi, curaţi ca roua, nu tulburi ca apa mării?
Nu credeţi că-n lumea asta toate au limita lor
Şi că cel ce poartă greul este prea-nţelegător ?
Mai lăsaţi-vă trufia şi orgoliul de partid,
Răsfoitul de ziare când legile se decid.
Stoaceţi-vă seva-n creier, faceţi legile mai drepte
Pentru cei lipsiţi de "multe", săturaţi să tot aştepte.
Ca să ştiţi cum o duc dânşii, coborâţi puţin la “vale”,
Să vedeţi şiroi de lacrimi, s-auziţi doine de jale,
Să vedeţi bătrâni şi tineri ce se zbat numai în drame,
Pe când voi ţineţi de scaun şi-adunaţi la kilograme.
Oameni buimăciţi la minte, de-atâtea promisiuni,
Săturaţi de vorbe goale, de lozinci şi de minciuni.
Doamne. . . fă-i să înţeleagă că zâzania din ei,
Le aduce doar porecla de: smintiţi şi de mişei,
Fă-i să ştie că trufia este o boală ce nu iartă
Şi că-i duce pân-la urmă la discordie şi ceartă.
Poate astfel vor pricepe şi-şi vor modela “cuvântul”,
Altfel, nu-i iartă mulţimea, nu-i mai rabdă nici pământul.

Aveţi grijă să nu vă scoate-ţi ochii,
domnilor din fruntea ţării.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elmire: Doamne, dragostea dumneavoastră se comportă ca un adevărat tiran şi-mi aruncă spiritul într-o tulburare ciudată! Pune stăpânire, cu furie, pe inimi şi vrea cu violenţă ce-şi doreşte! Ce?! Nu mă pot, oare, apăra de urmărirea dumneavoastră şi nu-mi lăsaţi timp ca să respir? Este bine să păstrezi atâta rigoare, să vrei fără îndurare lucrurile care se cer şi să abuzezi aşa, prin eforturi grăbite, de slăbiciunea pe care vedeţi că o au oamenii pentru dumneavoastră?
Tartuffe: Dar, dacă vedeţi cu ochi buni omagiile mele, de ce refuzaţi să-mi daţi mărturie?

replici celebre din piesa de teatru Tartuffe sau Impostorul, scenariu de Moliere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Nu pătrundeţi în cercul meu colorat,
Oameni! Ori ce vreţi voi să fiţi...
Sabia tăcerii se va răzvrăti.
M-aţi înşelat, m-aţi minţit, m-aţi rănit!
Nu ştiţi să iubiţi!
Vedeţi viermi cum, credincioşi, aleargă pe trupul meu?
Şi se înfruptă din carnea mea,
Miruindu-şi trupul cu sângele meu?!
Ei, cu adevarat mă iubesc?!
Acelaşi Dumnezeu ne ştie durerea...
Şi foamea... şi lacrima...
Aşa cum ştie că am devenit de prisos
În lumea în care
Nu mai sunt oameni.
Ultimul bastion şi-a întins năvodul
În transcendent.
Sunt ultima victimă ce aleargă spre stele –
Un titlu absent.
Nu mă judecaţi pentru tăcerea mea!
Alungaâi-mă în însingurare!
Acum sunt o cruce mâncată de cari
Ce plânge întruna... îşi plânge menirea
... şi doare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi prunci cu toţii

Veniţi prunci cu toţii, veniţi, alergaţi,
La Betleem grabnic în grajd v-adunaţi,
Vedeţi bucuria ce Tatăl de sus
În noaptea-asta sfântă la toţi ne-a adus.

Priviţi colo-n iesle, în paie ascuns,
La a stelei lumină ce-n grajd a pătruns,
Cum e strâns în faşă Copilul cel Sfânt,
Mai blând, mai frumos decât îngerii sunt.

Dar iată-L pe paie, Copilul Ceresc,
Iosif şi Maria cu drag Îl privesc,
Păstorii-nainte-I stau îngenunchiaţi,
Deasupra lor îngeri zbor înaripaţi.

Şi voi ca păstorii genunchiu-n pământ
Plecaţi-l-naintea Copilului Sfânt
Şi bucuroşi, cine nu s-ar bucura,
Începeţi cântarea spre lauda Sa.

Veniţi prunci cu toţii, cu drag s-alergăm,
Lui Mesia pruncul să ne închinăm;
Cântând împreună cu corul de sus:
Mărire, Ţie, Doamne, şi preabun Isus.

folclor românesc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare, Doamne!

aş fi vrut să-mi împart singurătatea cu voi să
vedeţi ce înseamnă când Dumnezeu
se preface că doarme
şi...

iertare, Doamne!
încă o rană închisă cu ceară
şi încă o zi în care
vă privesc de la un capăt al lumii
... voi uita totul
de cei care au fost
şi de cei care încă mai sunt

am renunţat la luptă

prin tranşeele ciobite de plumb
trec paşi cu miros de lumânare
şi câte un corb rătăcit sub cer

dar nu-i bai

e târziu şi plouă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne fi, Doamne, străin...

Doamne, înaintea ta,
Nu suntem demni de a sta,
Când păcatul ni-i prea greu,
Şi-n suflet avem un şteu.

Asta simt, asta şi spun,
Când cu vorbe de nebun,
Te împroaşcă cu noroi
Câte unul dintre noi.

Dar Tu ştii, Doamne, Tu ştii,
Că suntem ai Tăi copii
Deşi viaţa uneori,
Ne împinge la orori.

Şi alunecăm atunci,
Spre întunecimi adânci,
Iar la tine revenim,
Când doar de durere ştim

Şi mă rog la Tine iar,
Pentru cei ce n-au habar,
Din ce cupă cu venin,
Beau puţin câte puţin

Uitând că astăzi trăim,
Dar mâine? Unde-o să fim,
Dacă Tu ne vei certa,
Şi ne vei îndepărta.

Greşim, Doamne, da, greşim
Dar uite cum ispăşim,
Când doar boală-i peste tot
Şi nu-i niciun antidot...

Pune-Ti mâna iar pe noi,
C-avem lacrimi în şuvoi,
Şi-i paharul mult prea plin,
Nu ne fi, Doamne, străin!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ochiului închis

Într-un colţ de lume, azi,
Plânge ochiu-ţi cu speranţă.
O făclie-n gânduri arzi –
Dor de prunci şi dor de casă...
Stele cad în palma ta,
Voci şi bucurii deodată,
Iarăşi le vei revedea...
Oh, ridică-te şi iartă!

Într-un colţ de lume, azi,
Dormi. Şi gândul ţi-e acasă...
Ochii-nlăcrămaţi şi calzi
Caută înspre fereastră.
Parcă-ţi vezi în gând, tu ştii,
Pruncii – blândă mângâiere.
Iar, la tine vor veni,
Doi luceferi, printre stele.

Plânge ochiu-ţi cu speranţă...
Umbra peste chip se lasă,
Trece-o lacrimă de viaţă...
Drumu-i lung, te-ntorci acasă...
Oh, tu vezi cum în adâncuri,
Ochiul tău pieziş coboară.
Dormi sub plânse aşternuturi...
Întunericul măsoară...

O făclie-n gânduri arzi,
Suflet bun, feştilă-n timpuri.
Lacrimi curg, păduri de brazi
Se înalţă-n anotimpuri.
Pruncii şi-au ales alt drum
Şi-au pornit să se înalţe.
Către soare zboară-acum,
Dar li-s aripile arse.

Dor de prunci şi dor de casă,
Dor de-mbrăţişări, de vis...
Dor de plângere, de viaţă,
În adâncul lor te-au prins.
Iar trec stoluri de cuvinte
Peste cer brodat cu sângeri,
Pruncii vin să-şi mai alinte
Mama – înger printre îngeri.

Stele cad în palma ta...
Flori de crini şi crizanteme,
Cad la margine de stea...
În pierdute lacrimi, semne.
Foc arzând te-nalţi spre cer
Şi transformi eternitate
În fărâme de mister,
Tu desparţi ziua de noapte.

Voci şi bucurii deodată,
Umplu lumea de iubire.
Nu e dor să nu se-mpartă
În lumini şi-n fericire.
Universuri de lumină
Se coboară peste viaţă.
Învăţăm, trecând prin tină,
Că iertarea ne înalţă.

Iarăşi le vei revedea
Câte sunt în lume, toate.
Prunci şi semeni, dragostea,
Dobândi-vei prin dreptate.
Harul tău, album de voci,
În fâşii de libertate
Va răzbate peste toţi...
Omule, îmi dai dreptate?

Oh, ridică-te şi iartă!
A greşi e omeneşte...
Tu greşelile-ţi îndreaptă!
Către cine te iubeşte,
Azi îndreaptă-ţi iar privirea,
Căci ce bine-i "a ierta".
E calea spre fericirea
Ce etern o vei avea.

Oh, ridică-te şi iartă!
Iarăşi le vei revedea,
Voci şi bucurii deodată.
Stele cad în palma ta.
Dor de prunci şi dor de casă –
O făclie-n gânduri arzi.
Plânge ochiu-ţi cu speranţă,
Într-un colţ de lume, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt către Dumnezeu

Doamne, noi, câţi mergem la biserici?
Câţi suntem, Iisuse Sfânt, cuminţi?!
Câţi din pruncii noştri sunt nevrednici
Şi-s pe calea vrajbei rătăciţi?!

Câţi postim şi câţi vom lua aminte
Când atâtea semne ne trimiţi?
Peste tot se fură şi se minte
Fraţi pe fraţi se vând pentru arginţi.

Crima este literă de lege
Pe tărâmul nostru pământean,
Ne supunem silnicei pedepse
Şi-avem, Doamne, suflet de samsar.

Legi meschine azi ne ţin în hamuri,
Ne lovesc adeseori furtuni
Vin războaie şi se trec în valuri
Peste faţa hâdă-a astei lumi.

E violul parcă de o vreme
Lecţie de profesionalism.
Trăim, Doamne Sfinte, vremuri grele,
Devenim dovadă de cinism...

Doar asceţii se mai roagă, Tată,
Pentru pruncii noştri nenăscuţi
Şi postesc cu pâine şi cu apă...
Tu le vezi pe toate şi Te uiţi.

Boli cumplite ne sădesc în moarte,
Pierdem fiinţe dragi, prieteni, fraţi,
E iubirea astăzi, prea departe,
Diavolului îi suntem argaţi.

Este sărăcie, frig şi foame,
Câţi mai dăm o mână de-ajutor
Celor ce dorm astăzi prin canale?
Mulţi răspund: doar ei cu moartea lor.

Dar Tu ştii de-a fiecărui soartă,
Ştii de boli, orbire, suferinţă...
Vei veni să mântuieşti odată
Lumea ce se pleacă-n pocăinţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin inimă

Acum priviţi prin inimă,
răspundeţi-mi dacă vedeţi bine, dacă nu vi s-a ridicat în faţă vreo rădăcină,
vreun pisc,
ori o pălărie feminină rotită
pe spiţele de sânge ca un disc
şi spuneţi-mi, dacă zăriţi clar
de ce băieţii cei frumoşi coboară
pe casele modeste-ndeosebi
şi-şi rup sufletul în pietre slabe
şi din izvoare şi fântâni ţâşnesc
voci de femei ca urşi în două labe?

Răspundeţi-mi, cum vedeţi prin inimă
când dormiţi pe urzicile ochilor,
când dormiţi pe patul mâinilor,
ca într-un câmp deschis de vânătoare
să vedeţi un iepure cum v-aruncă un fluier
lângă picioare
şi să suflaţi în el, să plângă stelele
de frica acestei porniri câtre aer.

Căci numai stele vânăm, numai stele.
Totuşi aştept al vostru răspuns:
ce vedeţi prin inima stăpânind într-un vis?
Aştept, răspundeţi-mi chiar dac-am uitat
să vă las lângă piept câmp deschis.

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Prin departe şi-aproape
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocaliptică

de Rodica Nicoleta Ion Rodica
Ieşiţi voi morţi, spre a intra noi, vii,
Să ne stăpânească, frica, mormântul.
Duşmani de temut spre noi vor veni.
Va arde în flăcări pământul...
Sub crucea Ta, Doamne, cerşim adăpost,
Dar dă-ne pedeapsă-n dreptate!
Nimic nu mai e, nimic din ce-a fost,
În suflete-i ură şi noapte.
În lume, vulcanii de sânge-or spăla
Prunci cu privirea-mpietrită
Şi mamele care vor alăpta
Cu lacrimi de dor şi ispită
Vor plânge, în foame, copiii ce mor.
Ce aspră pedeapsă! Cumplită!
Şi-ar da şi la moarte, din apa-n urcior,
Doar viaţă, la prunci, să promită.
Iar diavolul morţii, spre noi va urla,
Cerând adevărului mită.
Atâta durere pătrunde-n adânc
Şi forfote ziua de moarte,
Că viaţa rămasă o strângem cu sârg
Şi-o ţinem şi-o ducem departe.
În noi nu mai curge nici sânge, nici dor,
Şi uşa speranţei e-nchisă,
Doar timpul rămâne prin noi trecător.
Nici viaţă, nimic nu există!
Mai sunt adevăruri ce-n lanţuri s-au prins,
Biserici şi vieţi ruinate.
Şi totul în jur e haotic şi trist.
Se spală pe faţă cu moarte...
Adună-ne, Doamne! Precum ne e zis
Şi du-ne în cer, mai departe,
Refă paradisul de veacuri promis
Şi fă-ne, Părinte, dreptate!
Pământul e clopot vuind ne-ncetat,
De teamă şi plâns, de durere.
De azi ne plecăm, dar noi ştim, ne-ai iertat,
Căci scrise sunt toate în stele.
Se-amestecă munţii cu ape, de dor,
Câmpii cu morminte şi şoapte,
Nimic pe pământ, nimic nu-i uşor
E viaţa continuă noapte.
Sunt veşti care vin din tăceri, ferecând,
Iubirea şi pacea deodată.
Văd oameni bolnavi şi copiii plângând,
Şi viaţa e parcă plecată.
Ce sumbru e-n noi, dar ce nobil sfârşit!
Îşi clatină pacea realul,
Şi parcă aud printre şoapte de ploi,
Că, ah, a murit şi groparul.
Atea necazuri, atâtea nevoi...
Dar Doamne, opreşte-ţi mânia!
Că plânge o lume, că plângem şi noi,
Că plânge tăcut România.
Şi-n negura nopţii, ades ne-ntrebăm:
Putea-vom răbda şi la anul?!
Căci zis de ne este, noi, Doamne, răbdăm.
Chiar dac-avem griji cu toptanul.
Nici gropari nu mai sunt,
Nici măcar n-au săpat,
Pământul bolnav să-l îngroape
Şi viermii se plimbă în negrul păcat,
De noi sunt mereu mai aproape.
În loc de copaci, pandemii înfrunzesc
Şi moartea pândeşte rapace.
Atacă, distruge-ntr-un joc fără sens
Şi n-avem iubire şi pace.
.................................................
Pe semne că asta îi place!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spic de grâu

(Cameliei Rogojinaru)

Spic de grâu cu bobul mare,
Să vedeţi ce întâmplare!
Mi-am dorit să am băiat,
Dumnezeu fată mi-a dat –
Floare de mărgăritar.

Şi din râuri de pe ie,
Mi-a dat lacrimă şi mie,
Lacrimă de mulţumire
Pentru marea fericire –
Floare de mărgăritar.

Şi-am plesnit în zări cu biciul,
De pe fotă-am luat arniciul...
L-am pus foc, să ardă-n stele,
Semn al mulţumirii mele –
Floare de mărgăritar.

Şi-n oglindă de izvor,
Fata mea de ajutor,
Ţese haină de lumină
Pentru-a mamei rădăcină –
Floare de mărgăritar.

Câte-n viaţă s-au ivit,
Fata sprijin a venit
Doamne, Tu mi-ai dat în dar
Al iubirilor altar –
Floare de mărgăritar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!