Gândurile îi năvăliseră greierului în cap într-o seară, când nu putea aţipi din pricina unei priveghetori care-i împuiase capul cu cântecele ei, de sus, din copacul supt care dânsul se odihnea. "Mă rog, n-aş putea-o vedea şi eu pe dihania asta? Ce neam aşa de obraznic sa fie?" se întreba greierul. Şi cum numai de întrebat se putea întreba singur, ca să afle şi-un raspuns, îşi puse în minte să iscodească pe o lăcustă, deşi numai la gândul că avea să vorbească unei obrăznicături, care îndrăznise să se întreacă din sărit cu el, îl apucau furiile. O căuta totuşi şi n-o găsi. "Fireşte – gândi greierul – lăcustă şi să stea acasă – dracul a mai văzut!" Şi cum luna se ascunsese într-un nor, rugă pe un licurici să-i lumineze calea. Şi, aşa, se întoarse.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată nopticica nu închise ochii. Privighetoarea îşi făcuse de cap. Îl mai mângâie însa pe greier iubirea şi laudele pe care o mulţime de maica-domnului – gânganiile cele roşii stropite cu negru – i-o arătau. Lasă că-l căinau că nu putuse dormi, dar din semnele lor, greierul înţelesese că şi ele erau mirate de îndrazneala unei paseri venetice, care turbura liniştea băştinaşilor de neam. Greierului i se umflă inima în piept de mândrie, şi, în zori de zi, li se închina cu plecăciune, poftindu-le, în juru-i, să-l asculte. Şi, cu toată oboseala, greierul le cânta, în cinstea lor, un imn al dimineţei. Iar vacile-domnului îl rugau să nu mai conteneasca, fiindca ele altceva n-aveau de facut decât sa-l asculte.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi le-a cântat greierul pâna ce soarele s-a ridicat de câteva suliţi pe cer. Iar încalzindu-se grozav, cântareţul se rugă de iertare, să aţipească puţin. Şi se adăposti supt frunza unei rochiţa-rândunicii. Iar vacile-domnului se sculară, se ridicară pe firicelele de iarba dimprejurul culcuşului cinstitului cântaret şi, legănându-se uşor, începură să-i facă vânt, să doarmă în răcoare, cum se şi cuvenea unui mândru crai ce era.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfelinat celest

moto: dacă la început a fost cuvântul pot spune că Dumnezeu a fost poet
şi a creat universul aşa cum şi eu am creat poezia mea

nu m-am gândit niciodată că aş putea trăi în visul unui copil
şi oricât aş scotoci, nu i-aş găsi niciodată marginile.
sunt învăţat să cred că exist, iar dacă n-aş crede
n-aş mai exista...

supernovele dospeau undeva într-un vis;
copilul le strângea în palme, iar ele explodau.
unele planete erau puse cu dichis,
altele în praful cosmic scindau,
dintre meteoriţi... de-a v-aţi ascunselea, surâdea
şi se năştea în cer o altă stea.

copilul pe zi ce trece simţea nevoia de-a visa
împreună cu altcineva,
o fiinţă după chipul şi asemănarea lui,
să se plimbe cu ea prin univers, haihui,
dar nu ştia câte cuvinte şi ce cuvinte
ar fi fost îndeajuns să-l alinte.
plângea şi în fiecare lacrimă se oglindea
o creatură ciudată, cu forme nedefinite,
cu aripile zgribulite.

copilul se întreba... şi se tot întreba:
oare-aş putea plămădi din pământ, suflare şi lacrimi,
din întuneric şi lumină, din fericire şi patimi,
un trup şi o umbră?
celui viu i-aş spune bărbat şi l-aş lăsa să se joace,
să vorbească cu a sa inertă jumate;
dar ce se va-ntâmpla când Pământul se va întoarce,
când noaptea va fi zi şi ziua va fi noapte?

oare-aş putea face două lumi diferite
care să se atragă şi să se evite
nedorind să se cunoască vreodată,
o lume de oameni şi o lume de umbre,
trăind şi murind totodată?

oare-aş putea să-i las şi pe ei să viseze
lumi în care să trăiască, fără să graviteze
în jurul visului meu?

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea trece; viaţa, cu ea. Şi-acuma Grivei îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la uşa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mişca. Şi-acum, în urmă, avea nişte dureri grozave. Urla. Şi mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalţi câni, când rămânea singur, numai el şi suferinţa lui, mai ales nopţile îl chinuia boala. Şi urla. Mai întâi gemea, înăbuşit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca şi cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleştau fălcile, şi gemetele îi ieşeau mai tari, mai ascuţite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinţi, care îi lunecau pe bot şi parcă-l ardeau. Şi-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Şi dimineaţa, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcuşul lui de paie.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Grivei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornelia

dacă m-ar întreba cineva
care-i culoarea de ochi nemaivăzut
din cornelia
nu aş prea şti să răspund
însă
dacă nu m-ar întreba nicio clipă
cum stau cu gândirea şi pofta de picioruşe amare
ce aş putea să zic
fără să mă fac de râsul
corneliei? aş
zâmbi puţin mai departe - cum veselia
totuşi
e un suspin

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă în cădere...

De la guvern se-aude o bubuitură
O fi cumva de la o căzătură?...
Se-întreabă, în trecere fiind pe-acolo
Furnica muncitoare, solo!
Dar îi răspunde greierul cu/minte:
-Eu te-aş ruga, ai grijă la cuvinte;
Ai vrea mata, mai zise greierul, atât
Să cadă şi ultimul guvern; urât
din partea dumitale că poţi gândi aşa
Şi piei din calea mea, furnică, nu mai sta!...
Cea care-avea, în fine-o bănuială
(Că şi guvernul ăsta-i tot o poleială)
Se-întoarce către greier şi grăieşte:
-Eu să gândesc aşa ceva, Doamne fereşte!...
Şi-apoi de ce ţi-aş da eu ţie socoteală?...

La toate astea se impune şi-o morală:
O fi bubuitura pentru cei mulţi infernul
Dar asta nu înseamnă că a căzut guvernul!...

fabulă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice moarte bună este forma unei desăvârşiri, a unei isprăvi cu cap şi coadă. A întreba ce crezi despre moarte sună ca şi cum ai întreba despre tăcerea care se aşterne după o simfonie.

Gabriel Liiceanu în Jurnalul de la Păltiniş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gândul mai poate s-atingă o stea...

Mai aproape de cer de-aş putea să mă-nalţ,
la condurii de îngeri să ajung să-i încalţ,
poate-aş trece-ntr-o lume în care visez,
într-o stea fără nume, să mă aşez...

Nu ajung nici la stele, nici la cer nu ajung...
când aproape le-ating, drumul e şi mai lung...
timpul curge la fel pân' la primul popas,
ani-lumină se-aşază pe cadrane de ceas...

Şi aripi de-aş avea, n-aş ajunge la cer...
e azurul morgană dintr-un zbor efemer...
o iluzie-albastră expansivă-n genuni,
care trece prin timp şi nu poţi s-o aduni...

Înc-o treaptă mai urc, deşi ştiu că mă mint,
când himere ating şi cu ele m-alint...
şi când cred c-am atins astrul ce l-am visat,
mă trezesc că, de fapt, nicăieri n-am plecat...

Doar cu gândul putem să atingem o stea...
şi nici gândul nu ştie care e steaua mea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostilă doborî copacul şi găsi la rădăcina lui o gâscă cu penele numai şi numai de aur. O luă sub braţ şi se îndreptă spre hanul unde gândea să rămâie peste noapte. Hangiul avea trei fete, care, de îndată ce văzură gâsca, nu-şi mai aflară locul de curioase ce erau. Ardeau de nerăbdare voind să afle cât mai degrabă ce şart are pasărea asta minunată şi de ce soi o fi. Şi ar fi dat tustrele orice numai să se aleagă fiecare cu câte-o pană de aur!

Fraţii Grimm în Gâsca de aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul ministru stătea singur în biroul său şi parcurgea un memoriu lung, fără să reţină nici un cuvânt din ceea ce citea. Aştepta să primească un telefon de la preşedintele unei ţări îndepărtate, se întreba când avea să sune nenorocitul ăla şi în acelaşi timp, încerca să îşi reprime amintirea neplăcută a unei săptămâni grele şi obositoare care tocmai trecuse. Drept urmare, îi era imposibil să se mai poată gândi la altceva. Se străduia să se concentreze asupra textului şi atunci îi apărea şi mai clar în faţa ochilor chipul sfidător al unuia dintre adversarii lui politici. Respectivul apăruse mai devreme la ştiri şi nu numai că enumerase toate nenorocirile care avuseseră loc în săptămâna aia (de parcă le-a fi putut uita cineva), ci explicase în amănunt că guvernul era de vină pentru tot ceea ce se întâmplase.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regretatului ministru Al. Djuvara care mă întreba, într-o seară, la Sinaia, de ce mă uit aşa lung la stele?

De ce la stele-ntotdeauna
Cu-atâta drag mă uit mereu?
Mi-e frică să nu cadă vruna
Fără decret pe pieptul meu!

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr libertatea de a vorbi sau de a scrie ne ar putea fi luată de către o forţă superioară, nu însă şi libertatea de a gândi, şi totuşi cât de mult şi cât de just am putea noi gândi, dacă nu am gândi totodată în comuniune cu alţii, cărora să le împărtăşim gândurile noastre şi care să ni le împărtăşească pe ale lor.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă întreba

nimic în seara asta friguroasă
bagă un lemn pe foc
sau ultimul meu volum de poezii
închide televizorul care te minte
şi lasă sărutul să ne unească
strânge-mă-n braţe în tăcere
afară ninge grăbit de câteva ore

nu mă întreba nimic în noaptea asta
nu vreau să te mint fără temei
să ascultăm trecerea timpului
şi să ne iubim într-o goană nebună
apoi vom bea cuvintele din poezie

nu mă întreba de ce a rămas
coada mea afară după colţul blocului
ochii mei îţi împodobesc pomul
şi valeţii mei urlă la lună

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Rugă de pasăre, sus peste ţară,
care se odihneşte numai când zboară.
Rugă de pasăre, care
numai cât cântă nu moare.

Rugă de iarbă abia răsărită:
cerul de peste ea să deie în floare.
Rugă de piatră -să fie zidită
în zid de templu, nu de-nchisoare.

Rugă-cântec, rugă-plânset, rugă-blestem
(naivă, credulă, nebună)
de aed care speră cu un poem
c-ar putea face lumea mai bună.

poezie clasică de Nicolae Dabija din Zugravul anonim (1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl îl rugă să vină cu el, să-l însoţească, se ducea doar să-şi ia băiatul şi venea imediat înapoi. Poliţistul îi ordonă să se dea din drum. Tatăl se întoarse la locul lui, adus de spate. Plângea. Fetiţa luă cheia din mâna lui tremurândă şi o puse înapoi în buzunar. Oare cât va supravieţui fratele ei? se întreba. Probabil că încă o aşteaptă. Avea încredere în ea; avea încredere în ea fără reţinere. Nu suporta gândul că frăţiorul ei o aştepta în intuneric. Trebuie să fie înfometat, însetat. Probabil că i se terminase apa. La fel şi bateria de la lanternă. Dar oriunde era mai bine ca aici, îşi zise. Orice era mai bine decât acest iad, duhoarea, căldura, praful, oameni care ţipau, oameni care mureau.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay (2007)
Adăugat de Editura Litera
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când faci ceva pornit din sufletul tău

Când faci ceva pornit din sufletul tău,
simţi ceva ca o maree urcând în tine, o bucurie.

Când fapta porneşte din alta parte,
sentimentul dispare.

Nu lăsa pe alţii să te conducă. Ar putea fi orbi
sau, mai rău, păsări de pradă. Agaţă-te de frânghia
Domnului. Şi ce înseamnă asta?

Să nu mai fii încăpăţânat.

Pentru că din cauza inflexibilităţii stau oamenii în puşcării.
Din pricina inflexibilităţii păsările cad în capcane.
Din cauza inflexibilităţii peştii sunt prăjiţi în tigaie.
Nervozitatea poliţiei vine din inflexibilitate. Ai văzut
cum un judecător aplica pedepse vizibile.
Acum priveşte invizibilul.

Dacă vei fi capabil să părăseşti egoismul, vei vedea
cum este îţi este schingiuit sufletul.

Suntem născuţi şi trăim într-o fântână cu apa neagră.
Cum ne-am putea imagina un câmp deschis sub soare?

Nu insista în a merge unde crezi tu că doreşti să mergi.
Întreabă Primăvara care e calea.

Părţile tale cu adevărat vii vor construi o armonie.

Există un palat călător care pluteşte prin aer,
cu balcoane şi cu apă limpede curgând peste tot;
nemărginire din jur împrejur – şi totuşi cuprinsă într-un singur cort

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşiră în stradă şi opriră un taxi. Nistor, galant, aşteptă să intre Adela prima, apoi urma el. Cam greu pentru un tip atât de înalt ca el. "De ce n-or exista şi maşini speciale, pentru oameni mai înalţi?" părea a se întreba lunganul, în timp ce încă se chinuia cu încercările de a intra în maşină. Se aplecă mult, cât putea el de mult, dar capul, afurisitul, tot deasupra se încăpăţâna să rămână. În cele din urmă reuşi totuşi să intre, doar că, încurcându-se, îi căzuse şapca, afurisita, în afară, că-n interior nu putea! Şi coboară Nis după ea, apoi chinuie-te din nou să intri în maşină, ca toate maşinile, cam micuţă pentru înălţimea lui, de data asta fără şapcă pe cap; o ţinu în mână, să n-o mai piardă din nou. Şoferului i se păruse ceva ciudat la tipul cel înalt, dar acum, că acesta era chiar în maşină, fără şapcă pe cap, trasă bine pe ochi, îl zări în oglindă şi-şi aminti: Îl cunoştea de undeva... Şoferul se scotoci până ce găsi ceea ce căuta, apoi se întoarse mândru spre pasageri, cu un pix şi o vedere color, pe care i le întinse lunganului, solicitându-i autografe.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierul: Sărmane Pinocchio, mi-e milă de tine!
Pinocchio: Pentru ce ţi-e milă?
Greierul: Pentru că eşti păpuşă, şi ce e mai rău, ai şi capul de lemn.

replici celebre din povestirea Aventurile lui Pinocchio de Carlo Collodi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zor de dor

Mi-e dor de tine ca de mine dacă
N-aş mai putea să scriu de noi o zi,
Şi ceva care bine să mă facă
Până la prima stea nu s-ar trezi.

Mi-e dor de tine ca de mine dacă
N-aş mai putea să ne visez o noapte,
Şi ceva care bine să mă facă
Până la primii zori, să zicem şapte,

N-ar aţipi, vorbesc de mintea mea
De şapte zori. Un zor egal o stea.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (15 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!