Ieșiră în stradă și opriră un taxi. Nistor, galant, așteptă să intre Adela prima, apoi urma el. Cam greu pentru un tip atât de înalt ca el. "De ce n-or exist...
Ieșiră în stradă și opriră un taxi. Nistor, galant, așteptă să intre Adela prima, apoi urma el. Cam greu pentru un tip atât de înalt ca el. "De ce n-or exista și mașini speciale, pentru oameni mai înalți?" părea a se întreba lunganul, în timp ce încă se chinuia cu încercările de a intra în mașină. Se aplecă mult, cât putea el de mult, dar capul, afurisitul, tot deasupra se încăpățâna să rămână. În cele din urmă reuși totuși să intre, doar că, încurcându-se, îi căzuse șapca, afurisita, în afară, că-n interior nu putea! Și coboară Nis după ea, apoi chinuie-te din nou să intri în mașină, ca toate mașinile, cam micuță pentru înălțimea lui, de data asta fără șapcă pe cap; o ținu în mână, să n-o mai piardă din nou. Șoferului i se păruse ceva ciudat la tipul cel înalt, dar acum, că acesta era chiar în mașină, fără șapcă pe cap, trasă bine pe ochi, îl zări în oglindă și-și aminti: Îl cunoștea de undeva... Șoferul se scotoci până ce găsi ceea ce căuta, apoi se întoarse mândru spre pasageri, cu un pix și o vedere color, pe care i le întinse lunganului, solicitându-i autografe.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.