Și le-a cântat greierul pâna ce soarele s-a ridicat de câteva suliți pe cer. Iar încalzindu-se grozav, cântarețul se rugă de iertare, să ațipească puțin. Și ...
Și le-a cântat greierul pâna ce soarele s-a ridicat de câteva suliți pe cer. Iar încalzindu-se grozav, cântarețul se rugă de iertare, să ațipească puțin. Și se adăposti supt frunza unei rochița-rândunicii. Iar vacile-domnului se sculară, se ridicară pe firicelele de iarba dimprejurul culcușului cinstitului cântaret și, legănându-se ușor, începură să-i facă vânt, să doarmă în răcoare, cum se și cuvenea unui mândru crai ce era.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântărețul
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.