Tatăl îl rugă să vină cu el, să-l însoţească, se ducea doar să-şi ia băiatul şi venea imediat înapoi. Poliţistul îi ordonă să se dea din drum. Tatăl se întoarse la locul lui, adus de spate. Plângea. Fetiţa luă cheia din mâna lui tremurândă şi o puse înapoi în buzunar. Oare cât va supravieţui fratele ei? se întreba. Probabil că încă o aşteaptă. Avea încredere în ea; avea încredere în ea fără reţinere. Nu suporta gândul că frăţiorul ei o aştepta în intuneric. Trebuie să fie înfometat, însetat. Probabil că i se terminase apa. La fel şi bateria de la lanternă. Dar oriunde era mai bine ca aici, îşi zise. Orice era mai bine decât acest iad, duhoarea, căldura, praful, oameni care ţipau, oameni care mureau.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay (2007)
Adăugat de Editura Litera
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem avea încredere în oameni numai dacă găsim oameni de încredere.

antimetabolă aforistică de David Boia (7 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Gata, Luci?
Lucian: Gata, dom' director, v-am adus înapoi maşina; e în parcare. Şi am avut grijă de ea, n-are nici o zgârietură; puteţi verifica.
Traian: Nu-i nevoie să verific nimic; ştii că am încredere în tine.
Lucian: Da, ştiam. Poftiţi cheile.
Traian: Ştii ce?! Mai bine păstrează-le, poate mai ai nevoie de maşină.
Lucian: Dar, dom' director...
Traian: Luci, n-are rost să umbli după mine, să mă cauţi, poate nu mă găseşti, deci păstrează cheile la tine. Poţi lua maşina ori de câte ori doreşti, oricând ai nevoie, fără să-mi mai ceri mie voie; o las pe mâna ta cu cea mai mare încredere. Eu oricum nu prea am nevoie de ea.
Lucian: Şi dacă totuşi va trebui să părăsiţi Institutul?
Traian: Sunt totuşi directorul, nu crezi?! Se va găsi o maşină pentru mine care să mă ducă unde va fi nevoie, apoi să mă aducă înapoi aici.
Lucian: De ce să mergeţi cu alta, dacă o aveţi pe a dumneavoastră?
Traian: Luci, nu mă supăra, te rog! La nevoie, îmi cumpăr alta, pricepi? Aşa că pune bine cheile în buzunar şi vezi să nu le pierzi, deşi n-ar fi cine ştie ce pagubă...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bertrand se întoarse spre mine. În ochi avea acea sclipire, care mă neliniştea şi îmi semnala că avea să fie ori foarte amuzant, ori foarte crud, ori amândouă. Evident că şi Antoine cunoştea semnificaţia, având în vedere felul supus în care începu să îşi studieze atent pantofii din piele, cu ciucuri.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay
Adăugat de Iuliana Demian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leon: Îmi pare rău pentru tatăl tău.
Mathilda: Dacă n-ar fi făcut-o altcineva, probabil aş fi făcut-o chiar eu într-o bună zi.
Leon: Maică-ta, ea –
Mathilda: Nu e maică-mea! Şi soră-mea – oricum vroia să slăbească. Pot să jur că n-a arătat vreodată mai bine. Nici măcar nu e soră-mea adevarată. Doar pe jumatate şi nici măcar pe jumatatea cea bună.
Leon: Dacă nu-i suportai, de ce plângi?
Mathilda: Pentru că mi-au omorât fratele! Cu ce naiba era el vinovat? Avea patru ani... nu plângea niciodată. Doar stătea lângă mine şi mă lua în braţe. Eu i-am fost mamă mai mult decât scroafa aia nenorocită i-a fost vreodată!

replici din filmul artistic Leon: Profesionistul, scenariu de Luc Besson (1994)
Adăugat de Alina Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am încredere în timp. Marile biruinţe s-au făcut de către oamenii care au avut încredere în timp. Sunt oameni care au răbdare. După părerea mea, ăsta e lucrul cel mai important pe care trebuie să-l dobândim în noi. Nu avem intotdeauna răbdare, dar bine ar fi să avem. Războaiele vin din nerăbdare.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există ceva la locul de muncă, un sentiment pe care nu-l poţi avea acasă... Este vorba despre a avea încredere în viaţă şi de a avea asigurarea că lucrurile se întâmplă aşa cum ar trebui. Tu faci ceea ce faci atât de bine cât poţi face acest lucru şi atunci nu mai eşti îngrijorat în privinţa rezultatului muncii tale.

citat din Sherilyn Fenn
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul de muzică îşi ridicase încet mâna, într-un gest de rămas bun. Îi făcu şi ea cu mâna, zâmbind. Totul avea să fie bine. Urma să se întoarcă repede, toţi aveau să se întoarcă în curând. Dar bărbatul era extrem de trist. Pe obraji îi curgeau lacrimi, lacrimi tăcute de neputinţă şi de ruşine, pe care ea nu le înţelegea.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay
Adăugat de Iuliana Demian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul intrase în dormitor, deşi nici gând să doarmă, nici el. Fiul lui, pe care mereu îl considerase a fi foarte cuminte, ajunsese în faţa Comisiei Disciplinare a Institutului. Ce însemna oare acest lucru? În nici un caz că n-ar avea absolut nici o vină, doar nu ajunsese din greşeală în această situaţie. Iar blondul era tare nemulţumit din această cauză. Îl dezamăgise oare Lucian? Nu era foarte sigur de acest amănunt, dar îi venea tare greu să-l considere nevinovat. Şi nu-i plăceau probleme de acest gen. Nu-i plăcea ca lumea să-l arate cu degetul, vorbindu-l pe la spate, şuşotind pe seama comportamentului fiului său. Uşa dormitorului se deschise şi intră Diana. Era întuneric, deci, n-o vedea prea bine; îi auzi însă glasul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără grabă

(s-a ridicat de jos
în lateral
ameţit
în dosul privirii avea încă urme de
sânge)

l-au dus la spital
o asistentă grasă cu un celular care era pe silenţios
dar lumina şi vibra enervant în buzunarul halatului mai
alb decât dosul cojilor de ouă sparte de paşte
adevărat a înviat îi răsună în urechile încă vii
copiii îl aşteptau probabil acasă
cel mic la tabletă
cel mare probabil la un televizor oarecare
dintr-o cameră oricare
sora grasă cu un celular enervant de luminos pentru
buzunarul ce-l înghiţise
îi puse o mască de oxigen pe faţă
respira munţi şi păsări
încercă să zâmbească dar se pierdu în regrete
nevasta lui încă era la servici
nu servici serviciu îl corecta de fiecare dată sârguincioasă
fără să sesizeze
mişto-ul
una din replicile ping-pong cum îi plăcea lui
să-şi numească mica distracţie nevinovată
în curând va muri
ştia
şi era curios să păstreze acest moment
în amintire
pentru eternitate

se ridică de jos
în lateral
începu să moară
fără grabă
avea tot timpul din lume

minus o viaţă

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din modul în care-şi vorbeau, cei doi păreau a se cunoaşte foarte bine, ceea ce, probabil, era normal, doar băiatul Dianei Enka învăţase de mic la acest Institut, la care Traian Simionescu era director de mulţi ani, deşi era tânăr. În plus, doamna Enka învăţase şi ea tot aici, iar de când îşi terminase studiile, lucra în acest Institut, ca şi soţul şi fiul ei; era o trăsătură de familie. Dar judecând după felul în care se adresau unul altuia, după privirile pe care le schimbau între ei, părea mai mult decât o relaţie dintre director şi angajat, sau director şi mama unui tânăr de curând angajat şi el în Institut. Privirile-i trădau, oricât se fereau să nu lase ceva de bănuit, deşi erau singuri acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Moş Crăciun

Aştept să vină Moş Crăciun,
Îmi vreau părinţii înapoi,
E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Ei sunt departe şi apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun şi daruri, noi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea!
Copil sărac sunt... ca şi voi.

Aştept să vină Moş Crăciun!
Poveşti cu zâne-am auzit...
Cu feţi-frumoşi, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Şi dacă traiul le e greu,
Izbândă tot îşi vor afla.

Îmi vreau părinţii înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniţi! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalţă flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinţii mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!

E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger şi câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Îşi şterge ochii cu năframa
Şi tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.

Ei sunt departe şi apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duşi departe amândoi
Şi plâng şi ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuţa şi-o privesc.
Ştiu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.

Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărţeau păduri şi stânci...

Un trai mai bun şi daruri noi
Voi ne-aţi adus, dar cât vom fi
Copii uitaţi, lipsiţi de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu peşti de-argint plângând de dor,
Voi sunteţi doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.

Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea...
Să nu uiţi moşule! Acum
Este târziu şi poţi pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu ştiu că nu ne-aţi părăsit,
Însă şi nouă ne-a fost greu.

Copil sărac sunt... ca şi voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteţi goi
Şi eu de voi sunt... Să zburăm!
Să plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
Să o luăm de la-nceput
Dând timpul vieţii înapoi...

Copil sărac sunt... ca şi voi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea.
Un trai mai bun şi daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe şi apoi
E ger şi sunt nămeţi pe drum.
Îmi vreau părinţii înapoi!
Aştept să vină Moş Crăciun...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulţumire ce-i lumina chipul tânărului, ştiindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea şi nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind să-i provoace acesteia suferinţe, se temea acum de modul în care ar reacţiona băiatul la aflarea unei asemenea noutăţi. Poate că l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puţin, aşa-l avea totuşi aproape: era Lucian, elevul său favorit şi simţea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat să-l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenţii. Pentru el, era totuşi, doar directorul Institutului, nimic mai mult...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândi la ceea ce învăţase, la ceea ce fusese ea odată şi la ce devenise acum. Era o femeie care primise sfaturi de la omul pe care îl iubise, pe care le urmase şi încercase din răsputeri să se vindece. Era o femeie care făcuse greşeli, care uneori plângea lunea dimineaţa sau singura noaptea în pat. Era o femeie care se plictisea adesea de viaţa ei şi care găsea dificil să se dea jos din pat dimineaţa pentru a merge la serviciu. Era o femeie care avea destul de des zile când era prost dispusă, care se privea în oglindă şi se intreba de ce nu se ducea la sala de gimnastică mai des; era o femeie care se întreba uneori care naiba era rostul ei pe această lume. Era o femeie care uneori încurca lucrurile. Pe de altă parte, era o femeie care ştia ce înseamnă iubirea adevărată şi care era gata să trăiască intens, cu mai multă iubire, şi să-şi facă amintiri noi. Indiferent dacă asta urma să se întâmple în zece luni sau peste zece ani. Indiferent ce o aşteptă mai departe, ştia că trebuie să-şi deschidă inima şi să o urmeze oriunde o ducea. Între timp trebuia doar să trăiască.

Cecelia Ahern în P.S. Te iubesc
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu poţi avea încredere în tine, tu nu poţi avea încredere nici măcar în neîncrederea ta despre tine - aşa că fără această încredere de bază în întregul sistem al naturii tu eşti pur şi simplu paralizat.

citat din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Populus (arogant): Nerva!... Unde e tatăl meu?
Nerva: Care dintre ei, domnişorule?
Populus: Cel cu bani! Tatăl meu juridic! Martirul neamului!
Nerva: S-a dus să se schimbe. Dar văd că întârzie. Probabil a adormit...
Populus: Nu se poate! Un erou de talia lui nu doarme niciodată... Şi-a luat cumva portmoneul cu el?
Nerva: Cu siguranţă. Nu poate adormi decât cu mâna pe portmoneu!
Populus: Păcat! Am mare nevoie de bani, Nerva! Mă doare rău capul!... (Zâmbind cu tâlc). Mi-ar face bine o injecţie de capital...

replici din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi auzit, probabil, de cazul celebru al lui Petrache Lupu de la Maglavit. Pe mărturiile lui s-a ridicat o biserică. Însă marele profesor neurolog Gh. Marinescu l-a che­mat să-l examineze. Şi ce a descoperit? Că avea si­filis nervos, care dă halucinaţii. Aceşti oameni tre­buie ajutaţi să-şi regăsească echilibrul.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudat, dar concierge se trezise deja şi îi aştepta la uşa apartamentului ei. Fetiţa observă o expresie ciudată, de satisfacţie, pe chipul femeii. Oare de ce arăta aşa, se întrebă, de ce nu se uita la mama ei sau la ea, ci numai la bărbaţi, ca şi cum n-ar fi vrut să o vadă pe ea sau pe mama ei, ca şi cum nu le-ar fi văzut niciodată în viaţa ei.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay
Adăugat de Maria Stejeran
Comentează! | Votează! | Copiază!