Orfelinat celest

moto: dacă la început a fost cuvântul pot spune că Dumnezeu a fost poet
şi a creat universul aşa cum şi eu am creat poezia mea

nu m-am gândit niciodată că aş putea trăi în visul unui copil
şi oricât aş scotoci, nu i-aş găsi niciodată marginile.
sunt învăţat să cred că exist, iar dacă n-aş crede
n-aş mai exista...

supernovele dospeau undeva într-un vis;
copilul le strângea în palme, iar ele explodau.
unele planete erau puse cu dichis,
altele în praful cosmic scindau,
dintre meteoriţi... de-a v-aţi ascunselea, surâdea
şi se năştea în cer o altă stea.

copilul pe zi ce trece simţea nevoia de-a visa
împreună cu altcineva,
o fiinţă după chipul şi asemănarea lui,
să se plimbe cu ea prin univers, haihui,
dar nu ştia câte cuvinte şi ce cuvinte
ar fi fost îndeajuns să-l alinte.
plângea şi în fiecare lacrimă se oglindea
o creatură ciudată, cu forme nedefinite,
cu aripile zgribulite.

copilul se întreba... şi se tot întreba:
oare-aş putea plămădi din pământ, suflare şi lacrimi,
din întuneric şi lumină, din fericire şi patimi,
un trup şi o umbră?
celui viu i-aş spune bărbat şi l-aş lăsa să se joace,
să vorbească cu a sa inertă jumate;
dar ce se va-ntâmpla când Pământul se va întoarce,
când noaptea va fi zi şi ziua va fi noapte?

oare-aş putea face două lumi diferite
care să se atragă şi să se evite
nedorind să se cunoască vreodată,
o lume de oameni şi o lume de umbre,
trăind şi murind totodată?

oare-aş putea să-i las şi pe ei să viseze
lumi în care să trăiască, fără să graviteze
în jurul visului meu?

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn umbrei (colaj)

sunt o scânteie prinsă între două umbre
umbra celui ce sunt şi umbra
celui care-am fost cândva

aventura mea a-nceput
într-o noapte tăcută în care fierbinţi
mi-erau dorinţele şi lacrimile reci

pe atunci visam ca Soarele
să-mi dezlege umbra de picioare
să rătăcesc printre stele...

dar ştiam că umbra mea
acest câine cu limba tăiată
acest profanator al mormântului meu viu
acest detectiv al morţii angajat
în urmărirea sufletului meu ziler
această fantomă a morţii eterne
care mă urmărea la tot pasul
avea nevoie de paşi să respire
o bătaie de inimă

astfel am rămas în coconul
viselor mele nesfârşite
eram precum un înger
care se năştea captiv
ca o lumină pe coridorul umbrelor

da, da, nu mi-am imaginat
niciodată umbrele ca fiind
îngeri păzitori îndreptându-ne paşii
spre lumea în care ne-am născut morţi
şi-n care ne întoarcem căutători de fericire

eram doar clona umbrei mele
ne-mbrăţişam în jocuri de cuvinte simple
ne-ascundeam în jocuri de lumini
şi de imagini succesive
privind cum pe retina mea
îşi făcea cuib umbra unei păsări de pradă

degeaba îmi întrebam umbra
de ce îmi ţine în continuare de urât
de ce nu pleacă, să tragă cu urechea
la ce se spune despre
mântuirea mea
pur şi simplu mă ignora

iar eu nu puteam decât să privesc
alte umbre istovite
imprimate prea adânc în lumină
în timp ce prin gând îmi trecea un copil
crescut la periferia memoriei

astfel am devenit sclavul aceleiaşi cărţi
şi umbra unui munte de om
înălţat la ceruri

dar în înaltul cerului meu
erau doar păsări de pradă
iar eu stăteam cu capu-n pământ
şi le priveam doar umbrele
rotindu-se-n jurul meu
ca într-o horă
a morţii

anii treceau, eu sălăşluiam
în memoria paşilor mei
în memoria fiecărei amprente
în memoria umbrei
ce m-aştepta cuminte
lungită în nesăpata şi nesătula gură de pământ

degeaba încercam s-o întemniţez
într-un contur epidermic
căci patima imperfecţiunii se preschimba
într-o lacrimă pe care o vărsam peste lume

cândva mă întrebam
dac-aş putea plămădi din pământ, suflare şi lacrimi
din întuneric şi lumină, din fericire şi patimi
un trup şi o umbră?
celui viu i-aş fi spus bărbat şi l-aş fi lăsat să se joace
să vorbească cu a sa inertă jumate

şi mă întrebam în continuare
dac-aş putea face două lumi diferite
care să se atragă şi să se evite
nedorind să se cunoască vreodată
o lume de oameni şi o lume de umbre
trăind şi murind totodată

tot întrebându-mă şi iar întrebându-mă
m-am întâlnit cu Iisus
venea de departe, de foarte departe
dintr-o direcţie opusă
am făcut de îndată picnic la marginea drumului
i-am prezentat "credincioasa" mea umbră
el mi-a prezentat nevăzuţii săi îngeri
apoi şi-a scos desaga cu prescură
iar eu mi-am scos inima din piept
şi o priveam în palmele sale
cum bate, cum bate...

ce să vă mai spun despre mine?
în prezent nimic nou sub Soare
doar o umbră descheiată la şireturi
cu mâinile-n buzunare
şi şapca trasă bine pe cap
o umbră fără glas, fără nume
o umbră rătăcită prin lume
căutând un om descheiat la şireturi
cu mâinile-n buzunare
şi şapca trasă bine pe cap
un om care trecuse cu o zi înainte
prin răspântia viselor
un om care vărsase o lacrimă
la troiţa umbrelor

un om care acum poate simţi toate cuvintele
rămase pe drumuri
strivite de paşi, înghiţite de umbre
ascunse de gura lumii
ascunse de nevoile imperative
ale unei iubiri cu dinţi ascuţiţi

un om care ascultă foşnetul ierbii
leagănul de lemn
plânsul subţiat
de închiderea pleoapei
umbra apropiindu-se-ncet
ca o ghilotină
cu aripi

da, da, oricât de pustii ar fi vieţile
ca nişte străzi pe care doar praful mai circulă
ne dăm întâlnire cu umbrele
şi mergem împreună în întâmpinarea dezastrelor

mergem încolonaţi, oameni şi umbre
fiecare ne dorim să fim altceva
într-un final şi unii şi alţii
suntem îngeri şi păsări negre
pe cerul din gura unui mort celebru

da, da, astfel s-a născut poetul
în văzul lumii indiferente
când totul era repetitiv şi numai durerile
coborau până la rădăcinile umbrei

când sufletul meu, şarpe de aer
se strecura printre alte umbre speriate
printre alte umbre răstălmăcind necuprinsul

în timp ce moartea se plimba graţioasă
ca o lebădă neagră
creând o atmosferă apăsătoare
ca şi cum cineva îmi punea impozit pe suflet
iar respiraţiile erau din ce în ce
mai greu de plătit

iar acum foamea mă-ndeamnă să muşc din prezent
acest sandviş cu singurătate între două felii de timp
pe care tot cu umbra trebuie
să-l împart frăţeşte

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Dumnezeu în treizeci de-universuri

Când simt că zilele trec prea grăbite
Şi-mi amintesc că-ţi sunt dator cu-o moarte,
Îţi cer răgaz, dar nu pentru iubite,
Ci pentru-a săvârşi o nouă carte.

Şi tot scriind vreo treizeci de volume,
Am mai trăit în plus încă o viaţă
Şi am ajuns mai cunoscut în lume
prin versul meu ce m-a schimbat la faţă.

Mă bucur, deh, ce aş putea obţine
Mai mult de-atât, în schimbul unor versuri?
Oare-aş putea să fiu şi eu, ca tine,
Un Dumnezeu, în treizeci de-universuri?

N-aş vrea ca tot ce-am scris să nu mai fie;
De ce n-ar fi nemuritor cuvântul
Atunci când el devine poezie?
De ce îl faci totuna cu pământul?

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am existat, înseamnă că te-am iubit

sap înlăuntrul meu
să aflu izvorul binelui şi răului
sap neîncetat să aflu izvorul conştiinţei mele
în singurătate -mi se desfată sufletul însetatul
fiindcă adâncă mi-e inima,
mină de aur neexploatată,
sap să ajung la frumuseţea cea dintâi zidită,
la chipul lui Dumnezeu,
ascuns înlăuntrul meu,
ferit de patimi şi nelinişti,
ferit să devină ogor neroditor
sufletul meu nu oboseşte în silinţa sa
sunt un zâmbet al lui Dumnezeu după creaţie
sunt o lacrimă a iubirii fără de moarte
jumătatea unui întreg indestructibil,
sunt un vis al copilului
ce am fost şi nu voi mai fi
o rugăciune a mamei ce nu voi mai fi
am fost şi eu, odată, copilul iubit al lui Dumnezeu...
am fost stea în marea galaxie...
aş putea lumina pustiul...
aş putea să luminez în Sahara...
aş putea lumina tăcerea...
dacă am existat, înseamnă că te-am iubit...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu ai exista

Dacă nu ai exista,
N-aş avea pe veci lumină,
N-aş putea fi umbra ta
Sub făptura-ţi cea divină.

Nu m-aş mai putea ruga -
Ce ar fi rugile mele
Când nu te-ai adăuga
Cerului pustiu de stele?

Oare cum te-aş inventa
Cum aş pune-n tine viaţă
Să te pot îmbrăţişa?
Mă ating fiori de gheaţă...

Nu te-aş plămădi din lut
Înmuiat cu stropi de rouă,
Poate-ai fi un trup tăcut,
Primul dintr-o lume nouă,

Ci din floarea unui crin
Şi din dragoste curată ;
Te-aş avea atunci deplin,
Mi te-ai da imaculată.

Dacă nu ai exista,
M-aş preface-n rug de mură
Căci de tot m-aş întrista
Şi aş fi amar în gură.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (12 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş putea trăi fără iubire?! Oare aş putea trăi într-o permanentă noapte?! Aş putea să trăiesc o iarnă eternă?! Aş putea aprecia noaptea, dacă nu ar exista ziua?! Nu cred! Pentru mine iubirea înseamnă însăşi viaţa! A iubi înseamnă a trăi, a respira, a mă înălţa către divin, puţin câte puţin, cu fiecare mângâiere pe care o ofer sau o primesc, în iubire mângâierile sunt picături ale divinitaţii. Prefer moartea decât o viaţă fără iubire!

citat din Rita Drumeş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa

Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă
că nu sunt decât o păpuşă de cârpă
şi mi-ar oferi în dar o bucăţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ce gândesc,
deşi în definitiv aş putea să gândesc tot ce spun.

Aş da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele,
ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică.
Aş dormi mai puţin şi aş încerca să visez mai mult,
înţelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii,
pierdem şaizeci de secunde de lumină.

Aş merge în timp ce alţii ar sta pe loc,
aş rămâne treaz în timp ce toţi ceilalţi ar dormi.
Aş asculta în timp ce alţii ar vorbi
şi cum m-aş bucura de savoarea unei îngheţate de ciocolată!

Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viaţă,
m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci şi
sufletul.
Doamne, dacă eu aş avea o inimă,
mi-aş scrie ura pe un cub de gheaţă
şi aş aştepta ca soarele să-l topească.

Aş picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh,
un poem de Benedetti
şi o serenadă de Serrat
aş oferi-o Lunii.

Aş uda trandafirii cu lacrimile mele
ca să pot simţi durerea spinilor
şi sărutul de culoarea cărnii al petalelor proaspete...
Doamne, dacă aş avea o fărâmă de viaţă...

N-aş lăsa să treacă nici măcar o zi
fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc.
Aş convinge fiecare femeie şi fiecare bărbat că la ei ţin cel mai mult
şi aş trăi îndragostit de iubire.

Bărbaţilor le-aş dovedi cât de mult greşesc
când ei cred că nu trebuie să se mai
îndrăgostească atunci când îmbătrânesc,
fără să ştie că ei îmbătrânesc tocmai pentru că încetează a se mai îndrăgosti.
Unui copil i-aş face cadou o pereche de aripi,
dar l-aş lăsa să înveţe singur a zbura.

Pe cei batrâni i-aş învăţa că moartea
nu vine odată cu vârsta, ci odata cu uitarea.
Am învăţat de la oameni atâtea lucruri...
Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască
pe vârful unui munte,
fără să ştie că adevărata fericire este
felul în care urci pantele abrupte spre vârf.

Am învăţat că ori de câte ori un nou născut
prinde cu pumnul lui mic,
pentru prima oară, degetul mare al tatălui său,
îl ţine strâns pentru totdeauna.

Am învăţat că un om
are dreptul să privească de sus un alt om
doar când îl ajută să se ridice.
Am învăţat o mulţime de alte lucruri de la voi, deşi, realmente, multe nu îmi vor mai servi la nimic,
fiindcă atunci când mă vor pune la păstrare în acea cutie,
eu voi fi murit deja.

poezie de Johnny Welch
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile îi năvăliseră greierului în cap într-o seară, când nu putea aţipi din pricina unei priveghetori care-i împuiase capul cu cântecele ei, de sus, din copacul supt care dânsul se odihnea. "Mă rog, n-aş putea-o vedea şi eu pe dihania asta? Ce neam aşa de obraznic sa fie?" se întreba greierul. Şi cum numai de întrebat se putea întreba singur, ca să afle şi-un raspuns, îşi puse în minte să iscodească pe o lăcustă, deşi numai la gândul că avea să vorbească unei obrăznicături, care îndrăznise să se întreacă din sărit cu el, îl apucau furiile. O căuta totuşi şi n-o găsi. "Fireşte – gândi greierul – lăcustă şi să stea acasă – dracul a mai văzut!" Şi cum luna se ascunsese într-un nor, rugă pe un licurici să-i lumineze calea. Şi, aşa, se întoarse.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea alege vreun rol interpretat, fie el din teatru sau film, despre care aş putea spune că mi-a rămas cel mai aproape de suflet. Au fost multe... dar nu cred că mi-aş putea identifica destinul cu vreunul. Mi-ar fi dificil să aleg, pentru că fiecare rol... a reprezentat o părticică din mine.

citat din Dana Dogaru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unele din miliardele de planete din galaxia Calea Lactee este posibil ca viaţa să nu se manifeste niciodată. Pe altele, viaţa ar putea să se nască şi apoi să moară, fără să evolueze dincolo de cele mai simple forme. Iar pe o mică fracţiune de lumi s-ar putea dezvolta inteligenţe şi civilizaţii mult mai avansate decât ale noastre.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-am fost, cine sunt, cine voi fi

Am fost copilul care vede... lumina întâia dată.
Am fost copilul care crede... toate câte i se-arată.
Am fost un copil zburdalnic,... toată ziua alergam,
Dar am fost şi copil harnic,... pe mama o ajutam.
Am fost tânăr ca o floare,... rumen şi frumos la faţă,
Un tânăr plin de candoare... şi mă bucuram de viaţă.
Am fost tată de copii,... bărbat cu multă putere,
Ca să le fac bucurii,... munceam ca să fac avere.
Mai apoi am fost bunic,... cu nepoţii mă jucam.
Acum, contez mai nimic,... nici putere nu mai am.
Din floarea care am fost,... îs trandafir veştejit.
Viaţa nu mai are rost,... sunt aproape de sfârşit.
Lumea a-început să spună... că sunt moşneag amărât,
Că am ajuns o legumă,... că, mai suflu, doar atât.
Acum, că ştiţi cine-am fost,... să vă spun cine voi fi...
Nu cred că mai are rost... Nu cred că mai prind o zi.
Aşadar:
Am fost om, sunt muribund... şi-n curând voi fi pământ.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu e de ajuns un dumnezeu pentru fiecare

l-aş împărţi
l-aş înmulţi
aş face cumva să-l împart
poate l-aş răstigni şi eu
în felul meu
mecanizat
primitiv
din când în când cu iertare
mi-ar prinde bine o lacrimă
înainte să-i dăruiesc spinii puterii lumeşti
l-aş zidi în temelia vieţii
i-aş cere minuni
în prime time
cu martori i-aş cere să învie
să vezi atunci publicitate
otv-ul ar crăpa de invidie
elodia ar rămâne o biată încercare
doamne ce partid mi-aş face
...................................
tu doamne ai putea să plângi
de mila mea să plângi
să mă ierţi
să mă întorci în pământ
prin foc să mă treci
..................................
oricum nu ai mai plâns de la potop
şi nu ştiu de ce simt că ai ochii plini

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu m-a creat să împlinesc o slujire anume. Mi-a încredinţat să fac ceva ce nu a mai dat nimănui. Am o misiune... Sunt o verigă într-un lanţ, o punte de legătură între persoane. Nu m-a creat pentru nimic. Voi face lucrarea Sa; voi fi un înger de pace, un martor al adevărului acolo unde sunt... De aceea voi avea încredere în El. Orice sunt, nu pot fi aruncat afară. Dacă sunt bolnav, boala mea s-ar putea să-I slujească Lui; îndoielile mele s-ar putea să-I slujească Lui. Dacă sunt în suferinţă, durerea mea s-ar putea să-I slujească Lui. El nu face nimic în zadar. El ştie ce face. S-ar putea să-mi ia prietenii, s-ar putea să mă arunce printre străini, s-ar putea să mă facă să mă simt singur, să-mi scadă curajul, să-mi ascundă viitorul de mine. Totuşi, El ştie ce face.

citat clasic din John Henry Cardinal Newman (1870)
Adăugat de Nana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulcahy: Bună dimineaţa! Iată-ne din nou aici. Este iarăşi duminică. Sunt sigur că toţi aţi venit aici aşteptându-vă să auziţi o predică. Ei bine, trebuie să recunosc că nu sunt la fel de pregătit pe cât mi-aş dori. De fapt, nici măcar nu sunt îmbrăcat aşa cum mi-aş dori. Vedeţi, îmi pregăteam predica, despre care speram să fie una deosebit de emoţionantă în onoarea cardinalului Reardon, dar am fost chemat în altă parte şi, ca să fiu cinstit, nu m-am mai reapucat de ea. Aşa că, dacă aveţi răbdarea să mă ascultaţi, aş vrea să vă spun de ce nu am mai continuat-o. Aş vrea să vă povestesc despre doi bărbaţi, fiecare luptându-se cu propria sa criză personală. Pe primul dintre ei îl cunoaşteţi destul de bine. Al doilea este un pacient aici. Ei bine, primul bărbat credea că se confruntă cu o criză, dar de fapt el doar încerca să impresioneze pe cineva. Voia să i se recunoască meritele, să fie încurajat, să fie apreciat. Când aceste merite erau ameninţate, reacţiona de-a dreptul copilăreşte. Dar cel de-al doilea bărbat se confrunta cu cea mai mare criză în care se poate afla omul muritor, pierderea propriei vieţi. Cred că sunteţi de acord că cel de-al doilea bărbat avea tot dreptul să fie egoist. În schimb, acesta a ales nu să se gândească la persoana sa, ci la cea a unui frate de-al său. La un frate. Şi când primul dintre ei a observat demnitatea şi altruismul celui de-al doilea şi-a dat seama cât de meschin şi de egoist a... am... am... am fost. M-a făcut să văd lucrurile mai clar decât le-am văzut vreodată. Dumnezeu nu ne-a lăsat aici pentru a primi acea mângâiere de apreciere. Ne-a creat ca să poată fi aici El însuşi, pentru ca El să poată exista în vieţile celor pe care i-a creat după chipul şi asemănarea Sa.

replică din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina, Mttlc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş putea să te ascund în palmă sau într-un buzunar la piept, n-aş mai rămâne niciodată corigent la capitolul dragoste.

aforism de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Draga mea, nu ştiu de ce, dar cred că el ar fi încercat deja să stea de vorbă cu tine de mai multe ori, dar n-a reuşit. Nu ştiu de ce am această impresie, dar presupun că a încercat deja să-ţi vorbească serios. Este sau nu aşa?
Lia: Da. E adevărat. Dacă mă gândesc bine, cred că a încercat să-mi vorbească serios de vreo câteva ori, însă nu ştiu ce dorea să-mi spună, pentru că l-am respins mereu, categoric, de fiecare dată. Însă dacă avea de gând să-mi spună într-adevăr ceva, n-ar fi trebuit să ezite niciodată, n-ar fi trebuit să cedeze, orice s-ar fi întâmplat, orice i-aş fi spus eu.
To Kuny: Scumpo, gândeşte-te că poate şi tu ai o anumită influenţă asupra lui, poate că-l intimidezi şi tu, sau cine ştie ce altceva, cum s-o simţi el în prezenţa ta...
Lia: Să-l intimidez?! Eu?! Pe el?! Nu ştiu, tati... Mi se pare imposibil ca pe el să-l intimideze vreodată ceva, sau cineva, cu atât mai puţin eu.
To Kuny: Dar nu-i deloc imposibil, scumpo. Nu-i nici el decât o fiinţă umană, are sentimente. În ciuda aparenţelor, poate fi uneori, în unele situaţii, timid, sensibil, sentimental, deci, poate cădea uşor pradă sentimentelor; e clar că are un suflet bun, minunat. Dar nu vrea să se vadă, să i se observe aceste slăbiciuni, vrea să pară mereu ferm, hotărât, dârz, dur, de neclintit, ca o stâncă, deşi e clar că nu e deloc aşa, nu poate fi mereu astfel. E totuşi un om, ca oricare altul. Doar ai văzut şi tu. Ai văzut destul de bine, draga mea.
Lia: Ai dreptate. Am văzut. Lacrimi în ochii lui... Impresionant! Niciodată nu mi-aş fi închipuit că aşa ceva ar fi posibil. N-aş fi crezut că aş putea zări vreodată lacrimi în ochii lui, că el ar putea plânge... Asta aşa este. N-aş fi crezut.
To Kuny: Totuşi, i s-a întâmplat şi lui, ai văzut destul de clar. Şi foarte probabil că nu e prima oară când i se întâmplă; cine ştie de câte alte ori, singur, fără ceilalţi, să nu-l vedeţi...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond

Nu ştiu de ce, nici cum, de glorie sau de dezastru,
Şi nici n-aş putea spune c-am ştiut vreodată.
Raiul pentru mine e cerul cel albastru,
Pământul e drumul pe care paşii mei îl calcă.

Nu le ştiu numele şi nici ce sunt – nu li-s grănicer –
Şi nici n-aş putea spune că voi şti, atâtor lucruri.
Nu ştiu cine-i Dumnezeu, e doar o stea sclipind pe cer
Deasupra dealului bătut de vânturi.

Nu ştiu nimic despre Viaţă,-i o capcană doar
De când fac ochi, în zori, şi până la culcare.
Nu ştiu ce-i Moartea, poate-i numai o piatră de hotar
Plină de păducei şi de muşchi moale.

De ce trăiesc şi de ce planeta se roteşte de-ani şi ani?
Sunt întrebări pe care nu le pun – puse deoparte, vraf.
Semnul meu e hanul dosnic, focurile-aprinse de ţigani
Şi drumul singuratic, plin de praf.

poezie de John Masefield,1878-1967, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Fără frumuseţea ta ochiul meu ar fi sărac,
Printre griurile terne ştiu c-aş fi mereu posac!
Ca o umbră călătoare fără scop şi fără rost,
Poate c-aş trăi cumva, aş trăi, dar foarte prost.

Fără zâmbetul tau larg, care-ţi migdalează ochii,
Când imi scapi ca o felină, şolduri legănând sub rochii,
Alergând ca o copilă plină de dorinţi tu parcă
Te-ai născut să te ador, părul când pe spate-ţi joacă.

Când vorbeşti fără cuvinte, radiind de patimă,
Între inimile noastre vreau să pun o cratimă,
Însă tu, nevinovato, îmi pui semnul de-ntrebare,
Iar privirea-mi lacomă se transformă în mirare!

Fără tine parcă sunt, când nu eşti, tot mai sărac,
Şi te plăsmuiesc în gând şi în mintea mea te fac
Câmp cu flori înmiresmat, ziua, iar în noapte-mi eşti
Steaua mea strălucitoare de prin bolţile cereşti!

Fără tine, înger bun, cui i-aş mai aduce rugă,
Să mă scapi de iad, c-aş fi, în eternitate, slugă?
Întunericul din mine, n-aş putea să-l risipesc,
Dacă nu mi-ai fi lumina, aş putea să mai iubesc?

Flori M Flori (Florentina Mitrică)
28.01.2021

poezie de Florentina Mitrică (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!