În revărsatul zorilor, pe baltă, lumina face minuni. Pe faţa apei sclipesc, ici sfărâmături de oglinzi; colo, plăci de oţel, comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n nişte potire plutitoare, curg raze de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărişului. Peste tot linişte neclintită, de rai. Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în baltă. Pe picioarele lungi, subţiri ca nişte lujere, trupul lui se leagănă agale. Din când în când îşi udă pliscul; uneori se opreşte de se uită, ispititor, în fundul apei, ca şi cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare şi răcoarea îl încântă. Nu simte nici o altă dorinţă decât să-şi scalde picioarele în unda rece, care-i trimite fiori până sub aripi.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Mărinimie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocostârcul se opreşte; încordează gâtul şi priveşte. Pe frunza unui nufăr o broscuţă se bucură şi ea de frumuseţea şi răcoarea dimineţii. Când l-a văzut, biata broscuţă a încremenit pe picioruşele de dinapoi; cu ochii mari deschişi cată la cumplitul duşman. În spaima ei îl vede uriaş, cu capul atingând cerul, cu pliscul lung, larg, să soarbă dintr-o dată balta şi, împreună cu balta, pe ea. Îşi aşteaptă sfârşitul. Cocostârcul o vede şi înţelege. Dar dimineaţa e mărinimos. Ş-apoi i se pare atât de neînsemnată această vietate a bălţii, că, de la o vreme, parcă o pierde din ochi în fundul apei şi nici n-o mai zăreşte. Ridică piciorul, păşeşte dispreţuitor şi trece măreţ, mai departe.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Mărinimie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paragini...

Pe-aici,
A fost pământul binecuvântat
De trei vlădici
Şi de-un mitropolit primat.
A fost odinioară şi-un castel
Cu brâu multicolor de portolac.
Şi-n fundul parcului, un lac
Cu nuferi de argint pe luciu de oţel.
A fost...
Acum, abia se mai cunoaşte
O baltă părăsită, la o parte,
Singurătatea strigă din apele ei moarte
Spre cer, cu glas de broaşte.
Şi numai calul-dracului,
Prin liniştea săracă dimprejur,
Atinge faţa lacului
Cu aripi de azur.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuferi la xi-hu

In oglinzi de margarite
Ondulate-n moi covoare,
peste ape-ncremenite
Nuferi pun stravechi stergare.

Insulite mici, cochete,
Printre unde tremurande,
Strang alaturi in buchete
Nuferi mari cu flori rotunde.

Albe flori, ca o mireasa
Ce se-ndreapta spre altar,
Pete albe de matasa
Printre frunze verzi rasar.

Mai departe-n alte cercuri,
Gelozii de mandarini,
Nuferi galbeni duc de veacuri
In a lacului gradini.

Cu tinuta eleganta,
Balerine ce danseaza,
Nuferi roz ca o fondanta,
Luciul apei il pateaza.

Nuferi rosii-n panoplia
Lacului aprind splendori,
Integrate-n armonia
Simfoniori de culori.

Largi petale arcuite
In stransoarea lor combina,
Melodii dezlantuite
De culori si de lumina.

poezie de Constantin Enache
Adăugat de Laurentia Paun Taban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub lumina trandafirie a unui blând apus de soare, pământul pare adâncit într-o odihnă neclintită: frunzele aţipesc, pregătindu-se pentru tihnitul somn al nopţii; în depărtări, miriştile scânteiază singuratice, ca nişte ţesături de fir; iazul îşi aşterne faţa umedă, sorbind, până în adânc, din lumina asfinţitului. Din jos, din văi, răsună talanca; iar pe deal, în vii, doineşte fluierul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec pe barca mea cu vise

Pe luciul lacului stau desculţă şi tristă
privind printre trestii maronii cerul senin
şi vad vrăbiile zgribulite ce zboară în vântul puternic,
iar ochii mei căprui întâlnesc privirea ta pătrunzătoare
din ochii tăi verzi ce aprind luna în noapte
şi mă-nfioară cu puterea lor, iar atunci barca se leagănă uşor
alunecând pe lac în asfinţitul colorat al soarelui,
mi-e frică de întuneric şi de răcoarea apei,
dar tu îmi furi sărutul mătăsos ş-apoi mă priveşti duios.
Ajungem la malul rece şi barca albă se leagănă uşor,
între trestii şi stuf cu apă verde şi aurie,
iar tu cu braţele mă cuprinzi într-o-mbrăţişare caldă
apoi uşor obrazul mi-l săruţi iar buzele-mi ard de iubire,
simţind inima ta cum mă iubeşte în neştire
că-mi era mult, mult dor de tine.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoţate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăştiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac şi le-a venit mai la socoteală. La o parte, aşa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoşul — paşa, cum îi zic toţi ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ştrengăreşte, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă ceţoşi de somn, priveşte. E poet. Sufletul lui, deşi războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par nişte burdufuri, când sunt seci ca nişte gogoşi; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă şi fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al răţoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănaţi; şi chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumuseţile firii, şi, fără părere de rău, îşi rupe totdeauna din somn numai să vadă cum răsare soarele. De aceea dânsul acum priveşte, pe când toţi ai casei dorm.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cocoşul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E călătoare! A ieşit din muşuroi furnica şi-a pornit, cum face în fiecare dimineaţă, a pornit să vadă lumea... Ea ştia că ochii duc şi mintea întoarce; că, văzând multe, ştii destule şi ai de unde da şi la alţii. Şi ce fericire să călătoreşti dimineaţa, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, şi când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ş-apoi dimineaţa priveşti altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ţi sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap şi porneşte la drum.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balta

Abia după ce murise
I-a dat prin gând
- În fond, de ce nu?
C-ar trebui să-şi refacă viaţa.

Dar unde? Când? Si mai ales cine?
Că acum nici nu mai ştia bine
Ce este? Cum este
Şi mai ales de ce să-şi mai refacă.
Şi ce? Când? Unde?
Şi iarăşi sâsâitoarea viespe: cine
Cine să-si refacâ. Şi ce?

Se repetă şi-a zis într-un târziu,
S-o lăsăm baltă.

(Balta era de altfel plină de el,
- Intrat de trei zile în circuit
Trestii gânditoare - aiurau -
Broaşte, mâl bolborosind în adânc, peştişori cât unghia
Fosfor, potasiu - şi deasupra un nor
Oglindindu-se - în treacăt - în luciul schimbăcios.)

Cine? Ce? Cum? De ce?
S-o lăsărn baltă.
Abia după ce-a murit
I-a dat prin gând
- În fond, de ce nu?
C-ar trebui să-şi refacă viaţa.
(Ei, bine, se repetă,
Că de-acum încolo tot aşa o să fie.)

S-o lăsăm baltă. Cine? Cum?
Circuit. Circuit închis? Baltă,
Norul oglindindu-se, luciul schimbăcios.
Schimbăcios.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte întrebări de copil

Când Unde Cum De ce nişte întrebări nişte destine
Dragă Kitty mai multe nu ştiu nici eu Deodată în toa
te încăperile lumii se face linişte O linişte care supu
rează Cicatrici pentru ziua de mâine Scriu torenţial
urmărit(ă) parcă de nişte ochi SS Indiscreţia urcă şi
coboară Un du-te-vino de neplăceri şi tristeţi Dragă
Kitty peste o sută de ani n-are niciun rost să-ţi mai
fie milă

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (28 iunie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea în reflux era calmă sub luna de sus, farurile din port îşi prelungeau luminile peste încreţiturile apei şi, una peste alta, părea că intrasem cu picioarele goale într-un univers de lene.

Adrian Cioroianu în Adulter cu smochine şi pescăruşi (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei răţoi

Pe o baltă trei răţoi
au plecat la o plimbare
singuri, fără de răţuşte,
ele rămânând pe mal
penele să şi-le uşte.
Unele stăteau pe ouă
ca să scoată nişte pui
mici cât boabele de rouă
şi cu pufuşor gălbui.
Iar răţoii, mac, mac, mac,
le mai strigă pe răţuşte:
-Hai, veniţi şi voi cu noi,
să mai prindem nişte muşte!
Pe sub apă stând cu capul
şi picioarele în sus,
răţoii noştri cei bravi
se dădeau de-a berbeleacul
să arate că-s grozavi.
Iar când puii ies din ouă
ţanţoşi merg, răţoii, trei,
tot în faţa celor mici
parcă i-ar fi clocit ei.

poezie pentru copii de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsatul zorilor

Privesc nemărginita zare,
unde cerul...
se contopeşte cu infinitul
liniştea mă strigă
împletind gânduri cu şoaptele vântului
sub lumina ochilor adânci
mă îmbată răcoarea nopţii
mii de fluturi multicolori
poposesc pe patul de flori
cufundat în visare
respir parfumul îmbătător
ce îmbracă timpul
în veşminte argintii
uneori, simt ape vii din adâncuri
şi iubiri ascunse în suflete de ghiaţă
rămân cuvintele dintr-un vers
ce închid pleoapele grele
căutând fericirea
în revărsatul zorilor.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lansează aripi dragostei

Iubind, iubire tu să dăruieşti,
Mângâie faţa apei cristaline,
Învaţă cum iubirile se cresc,
Iubeşte, dăruind raze din tine!

Pe cerul plin de stele-nmiresmat,
Pe ramuri de s-aştern tăcute brume,
Alină-le c-un zâmbet aromat,
Iubeşte-le, cum te-ai iubi pe tine!

Amurgul de coboară peste văi,
Când îţi atinge geana ta fierbinte,
Tu izvorăşte calde, dulci scântei,
Lumină tu, a ta iubire sfântă!

Petale dalbe de plutesc şuvoi
Ori stingheriţi fiori bat la fereastră,
Să te pătrunzi atunci şi tu prin ei,
Lansează aripi dragostei albastre!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe baltă

Şi din când în când pe-o baltă,
După gâze peştii sar,
Până-o dată, ce îi saltă
Vreun... pescar.

epigramă de Vasile Iuşan din Estivale (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescuind luna

Într-o noapte cu lună plină au venit la malul apei,
unii cu furci, unii cu greble,
alţii cu site,
iar unul cu o cupă de argint.

Şi au pescuit până când un călător, în trecere, le-a spus,
" Nebunilor,
pentru a prinde luna trebuie ca femeile voastre
să-şi despletească părul şi să-l desfăşoare-n apă –
luna cea vicleană va sări să prindă
plasa aceea de fire lucioase,
gâfâind şi scuturându-şi solzii până rămâne,
neagră şi nemişcată, la picioarele voastre. "

Iar ei au pescuit cu pletele femeilor
până când un călător, în trecere, le-a spus
"Nebunilor,
chiar credeţi că luna poate fi prinsă atât de lesne,
cu paiete şi cu betele de mătase?
Trebuie să vă smulgeţi din piept inimile
şi să folosiţi ca momeală-n cârlige-acele animale întunecate;
ce contează nişte inimi pierdute când dai fir întins viselor?"

Şi ei au pescuit cu inimile lor, încordate şi fierbinţi,
până când un călător, în trecere, le-a spus:
"Nebunilor,
la ce foloseşte luna unui om fără inimă?
Puneţi-vă inimile la locul lor, îngenunchiaţi
şi beţi cum nu aţi mai băut niciodată,
până când gâtlejurile voastre vor fi poleite cu argint,
iar vocile va vor fi asemeni clopoţeilor."

Şi ei au pescuit cu buzele şi cu limbile lor
până când apa a dispărut,
iar luna a alunecat departe
în mâlul moale, fără fund.

poezie de Lisel Mueller, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Din asfintit, de peste munte,
Rasfringeri rosii de amurg
Se sfarma-n licariri marunte
Si-n Dunarea umbrita curg.

Dar unda tulbure le-ngroapa
Când, subt rachitele din vale,
De-abia mai tremura pe apa
Ca niste coji de portocale.

Acolo jos, peste cununa
Intunecatului boschet,
Sclipeste-n aer semiluna
Din virful unui minaret.

Si parca zugravit anume,
Isi culca umbra până-n mal
Ostrovul izolat de lume
Ca un castel medieval.

El pare-o nava fermecata
Ce-a ancorat aici, subt munte,
Minune indelung visata
De valul Dunarii carunte!

A asteptat în nopti senine
Stralucitoare dimineata,
Când din adancul apei line
S-a ridicat la suprafata

Ca o gradina plutitoare
Cu pomi si pasari impreuna,
Cu florile-i ce rid în soare
Si noaptea tremura subt luna.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Broaştele

Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă.
Buchetele de trestii dormeau cu foşnet lin.
Era o lună plină în fiecare baltă,
Şi-n fiecare undă o piatră de rubin.

Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă
Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val,
Păreau luceferi galbeni, căzuţi adânc în apă
Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal.
(...)

poezie celebră de George Topîrceanu din Balade vesele şi triste
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se uitau păuni în baltă

În preascârbita cetate a poeziei
Si-au infipt penele in fundul trufiei
Şi-au început cu păunul filosofiei
Să-şi toarne în cap fumul preamăreţiei

Şi strânşi in cloacă lângă o baltă
Stau şi încearcă să-şi sculpteze
Din noroi de interese şi chermeze
Scormonind pentru o tribună înaltă

Unde să-şi prezinte-n fanfaronadă
Neghiobia şi prostia-n care se scaldă

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când veţi curăţa sufletele voastre, atunci vor străluci şi se vor împărtăşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, receptive la lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire.

citat din Sfântul Dionisie Areopagitul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!