Revărsatul zorilor
Privesc nemărginita zare,
unde cerul...
se contopește cu infinitul
liniștea mă strigă
împletind gânduri cu șoaptele vântului
sub lumina ochilor adânci
mă îmbată răcoarea nopții
mii de fluturi multicolori
poposesc pe patul de flori
cufundat în visare
respir parfumul îmbătător
ce îmbracă timpul
în veșminte argintii
uneori, simt ape vii din adâncuri
și iubiri ascunse în suflete de ghiață
rămân cuvintele dintr-un vers
ce închid pleoapele grele
căutând fericirea
în revărsatul zorilor.
poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.