Revărsatul zorilor
Privesc nemărginita zare,
unde cerul...
se contopește cu infinitul
liniștea mă strigă
împletind gânduri cu șoaptele vântului
sub lumina ochilor adânci
mă îmbată răcoarea nopții
mii de fluturi multicolori
poposesc pe patul de flori
cufundat în visare
respir parfumul îmbătător
ce îmbracă timpul
în veșminte argintii
uneori, simt ape vii din adâncuri
și iubiri ascunse în suflete de ghiață
rămân cuvintele dintr-un vers
ce închid pleoapele grele
căutând fericirea
în revărsatul zorilor.
poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Zăresc iubirea
Flori albe în vis coboară-n miezul nopții,
Cu stele argintii în lumina dimineții,
Visând iubirea-n locul ce așteaptă
Și mireasma plăcută a zorilor ce se îndreaptă.
Cerul se zărește cu albastru imaculat,
Părul meu zboară în vântul neregulat,
Și ca o boare strigătul tău coboară,
În liniștea zorilor din această vară.
Te văd în zare cu-n buchet de flori
Și simt parfumul trandafirilor din zori,
Sufletul-mi saltă voios de fericire,
Când eu zăresc iubirea în a lui privire.
E așteptarea-n cea mai mare parte,
Când eu văd făptura lui aparte,
Cu calm și umilință-n glas,
Ce ne-aduce visul-n fiecare pas.
poezie de Eugenia Calancea (17 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Joc de lumini și umbre
E ziua aproape,
alerg cu pași grăbiți
pe întinderi de ape
din al ploii șuvoi
lumina plutește în zare
iar norii fumurii se risipesc
picături de ploaie m-ating
îmi umezesc privirea,
sunt lacrimi pe fire de iarbă
lacrimi din ochii,
ce se-nchid și deschid,
sub culoarea albastă a timpului
un joc de lumini și umbre
aprind un dor nevăzut
eu sunt aici,
tu esti acolo departe
și între noi,
o mare de gânduri
cu fiecare clipă ce trece
căutăm neobosiți
scânteia de viață
dorim să simțim fericirea
crezând în noi și,
mereu așteptând, revărsatul zorilor.
poezie de Maria Ciobotariu (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floare roșie
Ascunde-mă în umbra ta
să fiu o floare roșie
printre spice de grâu
iar soarele să lumineze
chipul în primăvară
învelește-mă
cu parfumul tău
când privighetoarea cântă
la revărsatul zorilor
ascunde-mă
între filele timpului,
ca o rază de curcubeu
când plouă neîntrerupt
ține-mă lângă tine
în amintirea primei iubiri
când pășeam
prin pădurea cu stejari
în cea mai frumoasă zi de mai
voi fi o mângâiere de vânt
un murmur de-abia șoptit
păstrează-mă
în pașii trecutului nostru,
fără clipe de uitare
când apusul va coborî în zare.
poezie de Maria Ciobotariu (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zile de primăvară
Petale de flori
aduse de vânt
se așează în păr
un ciripit de pescăruși
se aude-n zare
sub raze multicolore
îmbracă în emoții
zilele de primăvară
măsor fericirea-n scurte priviri
te strig în tăcere,
te chem în amurg,
simt raze de soare arzând
într-un cerc închis
suntem rătăciți între cer și pământ
navigând pe ale timpului valuri
mărețe unde întunecate de umbre
căutând un refugiu
pășesc pe țărmul
unde se revarsă zorii,
dăruiesc un zâmbet
întregind bucuria
din alte jumătăți.
poezie de Maria Ciobotariu (3 aprilie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiii - lumina vieții
(Celor mai scumpe ființe din viața mea)
E atâta soare și atât de bine
Când vă privesc pe voi, copile,
Cu voi e tinerețea mea și dorul
Cuvintele ce-și au izvorul
Sub ritmurile dure ale vieții
Sunteți mereu o primăvară.
În inimă păstrez poemul vieții
Lumină- a timpului ce poartă
Parfumul curat al tinereții.
Voi sunteți lumina vieții mele
Ați izvorât din inimile noastre
Din frumusețea zorilor albastre.
Poezia a primit,, Diploma de excelență,, în anul 2019-Albania
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea nocturnă
Era o seară tristă
când ai plecat
o ploaie rece umplea strada
și umbrele nopții
cădeau peste sat
timpul trece-n goană printre noi
doar gândul mai luminează visul
ca o mângâiere,
cuvintele curg
în marea de tăcere
sub un colț de cer senin
în necuprinsa zare
deschisă este poarta
pașilor ce vin...
lin se așează toamna,
frunze legănate-n adieri de vânt
cad peste liniștea nocturnă
legată de destin.
poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea senină
Plouă cu vise
peste candela aprinsă
făclie nestinsă
din poemul de dor
izvor nesecat...
stropi din râvnita nemurire
în depărtarea,
unde liniștea senină
este cântecul
pe care-l ascult
chemări răscolitoare
din univers
închid ferestre reci
din anotimpuri apuse
trăiesc visul miilor de clipe
mulțimi de forme
din spații astrale
umplu cerul nopții
iubesc zâmbetul tău
când ești aproape.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniște și visare
Lumina tremură în așternutul zorilor
îmbracă în culoare Noul An
timpul rămas în calendare învață să tacă
liniștea are o alfel de mască
palmele cerului risipesc pulberi diamantine
peste dorurile din tăcerile curate
dincolo de singurătațile lumii
din universul văzut și nevăzut
alungă norii care opresc lumina
nuanțe nepământene creionează
nerostitele cuvinte cu miros de vâsc
umbrele lichefiate ale zborului îngeresc
agață mugurii stelari de aripile de plumb
cad peste bucățile de suflet
umple clepsidra timpului viitor cu frumos
ca un act dorit ce îmbie la visare.
poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiii - lumina vieți (Celor mai scumpe ființe din viața mea)
E atâta soare și atât de bine
Când vă privesc pe voi, copile,
Cu voi e tinerețea mea și dorul
Cuvintele ce-și au izvorul
Sub ritmurile dure ale vieții,
Vibrând mereu ca o vioară,
Atunci când gândul mă frământă
Sunteți mereu o primăvară.
În inimă păstrez poemul vieții
Lumină- a timpului ce poartă
Parfumul curat al tinereții.
Voi sunteți lumina vieții mele
Ați izvorât din inimile noastre
Din frumusețea zorilor albastre
poezie de Maria Ciobotariu (18 septembrie 2012)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zăpezi albastre
S-a așternut la poarta
mea-n tăcere
covor de lacrimi albe
fulgi de nea,
mă pierd pe aceeași cărare
pașii mi se-afundă în trecut
zăpezi albastre
închid tulburătoare
adâncuri
flăcări în haine sclipitoare
plămădesc viață
umbrele nopții împletesc
flori de gheață
dintr-o tristețe de-a mea.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Firave sentimente
O! Cât mă apasă,
cuvintele rostogolite-n urma ta
strivind firave sentimente
în vâlvătoarea nopții
cu ochi triști privesc în zare,
luna îmi pare acum umbrită
de lumina unui felinar
e târziu,
crâmpei de gânduri
se așează-n suflet
aroma toamnei mă cuprinde,
viața este un mister
de necuprins
se așterne zi de zi
cu același parfum
mi-a arătat drumul frumos al iubirii
prea târziu...
peste clipe nedeslușite
o lacrimă uitată se așează,
când visele se frâng
se topesc iluzii,
dar renasc primăveri...
poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești dor, departe...
Respir adânc și
cred în profunzimea gândurilor
scriu cuvinte albe
cu raze de lună
în nopțile ascunse sub stele
când universul cade în visare
o adiere caldă
îmi cutremură privirea
mireasma florilor de tei
în adierea vântului
dau iubirii începutul
ești dor, departe...
la capătul țărmului
marea te mângâie
cu valurile ei
lumi și umbre te-nconjoară
în secundele albastre,
unite peste lume
privim stingheri
cum se stinge flacăra anotimpurilor
în tăcerile noastre.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nerostitul cuvânt
Mereu ne atrage nerostitul cuvânt
căutăm prin chemarea glasului
în picurii argintii ai ploii
în dansul răscolitor al vântului
îmbrățișând zorii zilei
alb cuvânt din freamăt de destin
sunt clipe când,
neprevăzutul descoperă lumi
să însenineze chipul în miezul nopții,
sub tăcerea amintirilor
cu palmele pline de stele
mângâi conturul privirii
niciodată nu găsesc cuvintele potrivite
întâmplarea e numele tău
opresc căutările
în umbra iernii reci
așez literele în toate limbile
să înțeleg neînțelesul
timpul se scurge lin
un curcubeu închis
așteaptă să-l deschizi
mă înseninează ultimul cuvânt
unde privirea e lacrimă și zâmbet
la marginea sufletului.
poezie de Maria Ciobotariu (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povești de iubire
Povești de iubire
Se aud stropii ploii pe stradă
seara pătrunde
din colțuri de cer
și dorul mă urmează ca o umbră
trec clipe fugare
risipite de vânt
cu lacrimi și șoapte
mă înfioară depărtarea
se aude o tristă melodie
pe note dulci-amare
se închid pleoapele lunii
sub lumina stelelor îngândurate
același vis trăiesc
în fiecare noapte
pe altarul iubirii se aștern
albe ninsori
nu înțeleg destinul...
mi-ai dăruit povești de iubire,
al vieții dar divin
izvoare de timpuri... netrăite.
Autor Maria Ciobotariu
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu-Istin
Comentează! | Votează! | Copiază!
O singură întâmplare
Rătăcesc uneori
prin labirintul amintirilor
zăresc cărări neumblate
acoperite de flori,
ecoul chemării
peste firele timpului...
mă înconjoară
aripi nevăzute
din zborul fluturilor de mătase
ochii îmi zâmbesc
la întâlnirea soarelui
parfumul teiului înflorit
se revarsă în apa de izvor
cuvintele au rămas
umbre mereu tinere
păstrate în memoria
singurătății
mă simt îndrăgostită
sub cel mai înalt cer
o singură-ntâmplare
a destinului
la poarta descătușării tale.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul de zăpadă
Azi te îmbrac cu fulgi
să-mi fii tăcere albă
în zilele de sărbători
vântul să te aline
cu simfonii de vis
la revărsatul zorilor
să mă aștepți cu flori
din ierni pierdute-n
nopțile de argint
pe fruntea ta brodez
stele din albastru infinit
să simți vibrația mâinilor
cu atingeri de iubire
fiori nestinși, ce ard
pe chipul tău de gheață
ești omul de zăpadă
din grădina mea.
poezie de Maria Ciobotariu (17 decembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O singură întâmplare
Rătăcesc uneori
prin labirintul amintirilor
zăresc cărări neumblate
acoperite de flori,
ecoul chemării
peste firele timpului...
mă înconjoară
aripi nevăzute
din zborul fluturilor de mătase
ochii îmi zâmbesc
la întâlnirea soarelui
parfumul teiului înflorit
se revarsă în apa de izvor
cuvintele au rămas
umbre mereu tinere
păstrate în memoria
singurătății
mă simt îndrăgostită
sub cel mai înalt cer
o singură-ntâmplare
a destinului
la poarta descătușării tale.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șoaptele vântului
Îmi șoptește vântul,
îmi surâde în drum
sub freamătul de frunze
trece cu pași mărunți
aminte să-mi aduc,
de primăvara de altădată
când călcam pe iarba verde
desculță și fără griji
îndreptam ochii spre soare
să prind curcubeul
din aerul parfumat
cu miresme de floare
din cireșii inforiți
azi iubesc ploaia caldă
ador primăvara și simt că renasc
te întreb, spune-mi cine te-a trimis?
al cui gând de primăvară
se întoarce iar la mine,
într-un dans efemer al destinului
mi-e dor de susur de izvor
și doina din timpul trecut
de ziua-n care te-am văzut
sub cerul care lumina
pământul drag din țara mea.
poezie de Maria Ciobotariu (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am aflat că fericirea este țesută din lucruri simple, cu firul rezistent al dragostei. Viața mi-a predat cea mai valoroasă lecție: să mă bucur de prezent, să sorb cu nesaț clipa și așa îmi voi putea potoli setea de veșnicie... Să îmi păstrez sufletul viu și să simt că fericirea are miros proaspăt de ploaie, lacrima cerului spălat de îngeri, culoarea apusului muiat in aur, alintul firelor de iarbă în brațele vântului, șoapte dulci-sărate de mare, cântec de pescăruși aplaudat de valuri, parfum îmbătător de flori - nestemate ale gingășiei - roua din zori, cerul încărcat de stele, albastrul viselor, lumina îndrăgostiților...
Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul vis
lumina îmi invada sufletul
prin fereastra deschisă
de timpul ce a trecut
nu am văzut
priveam cum plângea tăcerea
am cufundat apoi cuvintele
în apa proaspătă a unei lacrimi
ce a curs
dintr-un suflet istovit
între frunzele prăfuite ale vieții
am străbătut șoapta
adâncindu-mă între gânduri nespuse
uneori vorbeam cu pietrele
pe un țărm
pierdut în depărtările lumii
despre un vis
pierdut și niciodată regăsit
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!